Studia III

TEZAURUL DE LA PERETU

În comparaţie cu alte descoperiri arheologice de acest gen, în care fie că descoperitorii au încercat să valorifice pe cont propriu piesele găsite, fie că cercetarea competentă la faţa locului a întârziat sau pur şi simplu nu s-a făcut, tezaurul princiar de la Peretu reprezintă un caz fericit.
Coiful de la PeretuMai întâi, obiectele găsite în toamna anului 1970, cu prilejul lucrărilor agricole, au putut fi recuperate în întregime şi - ceea ce e la fel de important - foarte puţin deteriorate. Apoi, pentru că săpăturile ştiinţifice efectuate de către arheologul Emil Moscalu, de la Muzeul de Istorie al R.S. România, au îngăduit cercetarea amănunţită a tumulului princiar, ceea ce a adus precizări importante cu privire la ritualul funerar al strămoşilor noştri. Este un mormânt de înhumaţie - unul din destul de rarele locaşuri de acest fel; din reconstituirea lui, pe care o putem revedea la Muzeul de Istorie al R.S România, ne dăm seama cum arătau asemenea construcţii, precum şi ofrandele care-l însoţeau pe cel decedat: un car cu patru roţi şi obişnuitele victime rituale - un cal, un bovideu, câţiva câini: deci, carul de transport şi animalele din gospodăria omului.
De o importanţă excepţională sunt piesele de armură, vasele şi podoabele vestimentare sau de harnaşament - făurite din argint parţial aurit, cu deosebită migală şi cu desăvârşită măiestrie artistică: în primul rând un coif getic, un vas-ryton în formă de cap feminin, purtând la gât un colier de perle, sugerând amforeinfo; un alt ryton asemănător unei căni înalte cu gât îngust şi gura lărgită; mai multe fiale (cupe) de tip greco-persan, una din ele cu o decoraţie radială în „limbi de pisică", sita unei strecurători de argint, diferite aplice de harnaşament etc.
Nu vom insista asupra coifului, asemănător în mare măsură celor de la Băiceniinfo şi Agighiolinfo, şi reflectând deci unitatea de cultură materială şi spirituală a geto-dacilor. Cele mai178 Vas-ryton Vraţa - Bulgariaimportante piese, sub raportul semnificaţiei lor artistice, sunt cele două rytonuri. Amândouă vasele prezintă o particularitate specifică: umplute, ele nu pot fi aşezate în nici o poziţie, pentru că nu au o suprafaţă de sprijin! Îndeosebi rytonul în formă de cană, o cană curioasă cu fundul bombat, este imposibil de aşezat în poziţie verticală, fiind un exemplar singular în arta antichităţii. (Uşoare similitudini pot fi constatate doar cu un ryton în formă de con de pin, identificat în tezaurul de la Vraţa, R.P. Bulgaria.)
Dar dincolo de remarcabila sa valoare artistică, tezaurul descoperit acum mai bine de un deceniu aduce informaţii importante despre societatea geto-dacă din Câmpia Dunării în sec. IV î.e.n. Căci, aşa cum o arată unele aplice de argint şi mai ales rytonul în formă de cap feminin, el datează din prima jumătate a sec. IV î.e.n., ceva mai târziu decât cel de la Agighiol (care era din primul sfert al aceluiaşi secol), dar anterior tezaurului de la Vraţa, de asemenea de factură getică, deoarece geţii - cum se ştie - se întindeau pe ambele maluri ale fluviului Dunărea. Pentru această datare pledează existenţa, în complexul funerar de la Vraţa, a unui vas-ryton de lut, în formă de cap feminin, foarte asemănător cu piesa de la Peretu.

Aşadar, tezaurul de la Peretu a aparţinut unui principe care a trăit până către anul 350 î.e.n. Nu-i ştim, din păcate, nici numele, nici faptele. Totuşi despre existenţa ulterioară a poporului peste care stăpânea ne-au parvenit unele ştiri, prin intermediul unui istoric al antichităţii, Flavius Arrianinfo (sec. II e.n.). Povestind viaţa lui Alexandru cel Mare, Arrian arată că în anul 335 î.e.n. - deci la două-trei decenii de la moartea principelui îngropat la Peretu - înainte de a porni în marea sa expediţie asiatică, Alexandru a iniţiat o campanie împotriva tribalilor (trib traco-ilir de lângă Dunăre) şi a aliaţilor acestora, geţii din Câmpia Dunării. Ajuns la Dunăre, în urmărirea regelui tribalilor Syrmos, care se retrăsese pe o insulă a fluviului, „Alexandru - scrie Arrian - hotărî să treacă Istrul împotriva geţilor, care locuiau dincolo de Istru, deoarece îi vedea că sunt adunaţi acolo în număr mare... (Erau acolo vreo patru mii de călăreţi, iar pedestraşi peste zece mii) [s.n.]”. În cursul nopţii, armata lui Alexandru cel Mare a trecut fluviul, iar în zori ostaşii săi au pornit prin lanuri înalte de grâu, pe care, pentru a putea înainta, trebuiau să le culce la pământ cu suliţele, îndreptându-se spre un oraş (identificat de arheologi cu Zimnicea) ce se afla la o distanţă de o „parasangă" (aproximativ 5 km) de fluviu. Văzându-i, locuitorii au părăsit în grabă oraşul.

151152De fapt, cum se deduce tot din relatarea lui Arrian, lucrurile nu s-au petrecut chiar în felul acesta. Geţii au vrut întâi să opună rezistenţă armată. Dar după ce au văzut că „lăsând în frunte pe călăreţi, Alexandru duce în grabă falanga de-a lungul fluviului, pentru ca nu cumva pedestraşii [macedonenilor] să fie încercuiţi de geţii care stăteau la pândă [s.n.], geţii părăsiră şi oraşul”.

Două informaţii ne reţin îndeosebi atenţia. Mai întâi că geţii erau în număr mare: 14 000 luptători, apoi că dovedeau o bună cunoaştere a tacticii militare, încercând să încercuiască şi să surprindă pe inamic.

Fără îndoială că adunarea la un loc a unui număr de 14 000 luptători nu era la îndemâna unei singure aşezări sau chiar a unui trib. Potrivit unui calcul făcut de Alexandru Vulpe, o comunitate tribală din acel timp putea furniza aproximativ 200 luptători. Pentru a se aduna laolaltă 14 000, trebuia ca şaptezeci asemenea comunităţi să-şi unească forţele! Peretu se află în câmpia teleormăneană, nu departe de Zimnicea - aşezarea în care cercetătorii de azi presupun că a avut loc înfruntarea dintre geţi şi Alexandru cel Mare. Situate în acelaşi cadru geografic, cele două aşezări făceau parte aşadar din aceeaşi mare comunitate tribală, capabilă, cum am văzut, să adune împreună mai multe mii de luptători.

Corelate, cele două categorii de informaţii - tezaurul de la Peretu şi relatarea lui Arrian - se dovedesc complementare. Numai un principe sau basileu bogat şi puternic (aşa cum ni-l arată fastuosul tumul funerar de la Peretu) putea aduna sub comanda sa atâţia luptători, iar pe de altă parte doar o uniune tribală de agricultori (cu bogate holde de grâu), de pescari şi negustori (cum ni-i arată alte informaţii ale lui Arrian) ar fi fost capabilă să-şi cinstească comandanţii potrivit rangului lor.

Tezaurul de la Peretu ne dezvăluie deci existenţa în sec. IV î.e.n. a unei puternice formaţiuni sociale geto-dacice în câmpia teleormăneană. În a doua jumătate a veacului, această formaţiune - poate o uniune tribală, poate un regat de tipul celui condus de Dromihete - a continuat să se dezvolte, ajungând să se înfrunte, în timpul unui urmaş al celui înmormântat la Peretu, cu puternicul rege Alexandru al Macedoniei, cel care, doar peste câţiva ani, va încerca temerara acţiune de cucerire a lumii cunoscute atunci.

studia-3

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2

manuscrise250x500