Studia III

TEZAURE GETO‑DACICE

De ce sunt numite „târzii" aceste tezaure de argint? Deoarece datează din ultimele două secole dinaintea războaielor daco-romane (sec. I î.e.n. şi sec. I e.n.), cel mai recent din punct de vedere cronologic fiind cel de la Poiana-Gorj, în care, pe lângă podoabe (agrafe de centură) se află şi denari de la Domiţian. De altfel, mulţi cercetători consideră că îngroparea masivă a tezaurelor a fost tocmai o consecinţă a vremurilor nesigure din anii războaielor lui Decebal cu Domiţian şi apoi cu Traian.
Descoperirile arheologice au confirmat tipologia strict dacică a obiectelor de podoabă din argint, astfel încât nimeni nu mai poate susţine astăzi obârşia străină a acestora. Sigur, găsim oarecare similitudini între aceste obiecte şi cele din zonele învecinate, lucru firesc, între lumea geto-dacă şi lumile înconjurătoare producându-se din cele mai vechi timpuri interferenţe şi înrâuriri culturale.

Au fost descoperite până acum peste 150 tezaure geto-dacice de argint târzii, răspândite pe întreg teritoriul ţării (exceptând Dobrogea). Ele cuprind peste 1800 piese întregi şi fragmentare, la care se adaugă câteva zeci de podoabe aflate în unele mari muzee europene, unde au ajuns în decursul timpului. În ultimele decenii au fost descoperite unelte şi ateliere de bijutier în care aceste piese au fost lucrate, ceea ce constituie dovada certă a producerii lor în Dacia: nicovale miniaturale, la Ardeu, Costeşti şi Sarmizegetusa dacică (jud. Hunedoara), Surcea (jud. Covasna), Moigrad (jud. Sălaj); dăltiţe înguste, la Cozia (jud. Hunedoara), Tilişca (jud. Sibiu), Piatra Craivii (jud. Alba), Ocniţa (jud. Vâlcea), Popeşti (jud. Giurgiu), Răcătău (jud. Bacău), Poiana (jud. Galaţi) şi în alte părţi; ateliere de argintari, cu tot inventarul lor tehnologic pentru topirea şi prelucrarea argintului, la Tăşad (jud. Bihor) şi la Pecica (jud. Arad); în această din urmă aşezare s-au găsit tipare pentru turnat bare, creuzete mici conice, nicovale mici de fier, dăltiţe de bronz, menghini mici de bronz etc.

Tezaurele respective conţin un mare număr de piese, de o mare varietate. Printre ele, fibulele sau acele de siguranţă care aveau dublul rost de obiecte utilitare, pentru prinderea veşmintelor la bărbaţi şi la femei (în general pe ambii umeri), şi, concomitent, de podoabe. Varietatea vădeşte bogăţia de motive artistice. Cel mai vechi tip este acela al fibulelor descoperite în tezaurul de la Huşi, cu piciorul umflat ca o lipitoare. Sunt asemănătoare cu piese de acest fel ce datează din timpuri mai vechi. Cea mai mare este fibula pereche din tezaurul de la Săcălăsău-Nou (jud. Bihor), lungă de 17 cm şi cu greutatea de 205 g. O categorie aparte o constituie fibulele triunghiulare din tezaurele de la Coada Malului (jud. Prahova), Bălăneşti (jud. Olt) şi din Transilvania (care se pot vedea la Muzeul din Budapesta), în total cinci piese, ca şi cele două fibule-falere (paftale), de la Herăstrău, reprezentând un chip feminin asemănător cu cel de pe monedele de tip Bendis ale seriei autohtone a emisiunilor geto-dacice [v. Studia II, p. 29].

Fibulă descoperită  la Coada MaluluiO altă categorie de piese o constituie lanţurile, realizate în general din verigi simple sau cu pandantiv, cum sunt cele din tezaurele de la Vedea (jud. Dâmboviţa) şi de la Cojocna (jud. Cluj), sau lucrate în împletitură groasă, din mai multe fire de argint. Un original model este lanţul-şarpe de la Vedea, ce se atârna peste piept, având capetele prinse de câte două fibule pe umeri. S-au descoperit, de asemenea, un mare număr de brăţări (simple), din bară masivă incizată şi cu capete aplatizate sau cu capete subţiate şi răsucite pe bară, ca şi brăţări din mai multe spirale. Diametrul mare (până la cca. 25 cm) al unora dintre ele arată că erau purtate deasupra veşmintelor groase de iarnă.

Colierele, cerceii, inelele de diverse forme şi cu diferite motive decorative, întregesc imaginea bogăţiei şi originalităţii podoabelor geto-dacice, larga lor utilizare în lumea antichităţii.

Dacă data de sfârşit a confecţionării unor asemenea podoabe ne este destul de precis cunoscută, graţie tezaurului de la Poiana-Gorj, prin faptul că acesta cuprinde denari de la Domiţian şi agrafe de centură (gen de podoabă vestimentară neîntâlnit în cuprinsul celorlalte tezaure), rămâne de stabilit vremea când atare podoabe vestimentare şi corporale au început să fie lucrate în Dacia.

Cum am arătat în articolul consacrat tezaurelor monetareinfo, în Peninsula Balcanică (îndeosebi după cucerirea Macedoniei şi transformarea ei în provincie romană) s-a înregistrat o criză de argint, manifestată în întreaga zonă (inclusiv în teritoriile geto-dacice, care se aprovizionau de la minele macedonene). Iniţial, fenomenul s-a manifestat prin scăderea conţinutului de metal preţios din monedele dacice. Ulterior, la începutul sec. I î.e.n., emiterea lor a încetat, fiind înlocuite cu monede republicane romane, bătute chiar în cuprinsul Daciei, cum o dovedesc ştanţele monetare descoperite în cetatea de la Tilişca (jud. Sibiu). Criza de argint a fost rezolvată parţial prin pătrunderea masivă în Dacia, cu precădere în Transilvania, a monedelor oraşelor Apollonia şi Dyrahium, de pe coasta răsăriteană a Adriaticei. Dar cea mai mare cantitate de argint a provenit din pătrunderea în Dacia a denarilor romani republicani, aflaţi din abundenţă în tot Orientul grecesc, ca urmare a extinderii dominaţiei romane în această parte a lumii.
După părerea numismatului englez Michael Crawfordinfo, denarii republicani ar fi ajuns în Dacia în mari cantităţi (s-au găsit până acum peste 20 000 piese) între 71 şi 51 î.e.n., adică în perioada cuprinsă între lichidarea revoltei lui Spartacus (când au fost ucişi 20 000 sclavi) şi cucerirea Galiei de către Cezar (prilej cu care au fost luaţi ca sclavi două milioane de barbari - cifra, mult exagerată, este dată de Plutarh). În acest răstimp, socoteşte numismatul englez, Burebista ar fi livrat Romei o bună parte din necesarul ei de sclavi. Nu credem ca Burebista să fi vândut sclavi romanilor nici din rândurile triburilor dacice (pe care Strabon ne spune că le găsise „istovite de războaie dese" el înălţându-le „prin exerciţii, abţinere de la vin şi ascultare faţă de porunci"), nici din cele ale celţilor, boii şi taurisci. Dacă aşa ar fi stat lucrurile, precisul şi amănunţitul Strabon care-i fusese aproape contemporan, ar fi pomenit de un asemenea târg foarte important pentru romani. De altfel, presupusa vânzare de sclavi nu s-ar fi făcut direct şi o singură dată, ci pe parcursul unor ani, pe una din marile pieţe specializate din Egee, fapt ce ar fi conferit o şi mai mare notorietate tranzacţiei.

husi-vovriestiConcentrarea de monede de argint provenite din Peninsula Balcanică (Tasos, Apollonia şi Dyrahium, Macedonia Prima), ca şi a denarilor republicani reflectă noua orientare pe care, în timpul domniei lui Burebista, au îmbrăcat-o relaţiile economice ale Daciei pe temeiul noului factor politic şi economic - Imperiul roman - ivit în această parte a Europei. Totodată, procesul de tezaurizare a argintului şi transformarea sa în splendidele podoabe este consecinţa unui proces început în a doua parte a domniei lui Burebista şi continuat în întreaga epocă de înflorire a regatului geto-dac. Monopol regesc, metalele preţioase constituiau una din sursele puterii regatului geto-dac, astfel că relatările despre imensele bogăţii capturate de romani de la regele Decebal sunt departe de a fi doar o legendă.

studia-3

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2

manuscrise250x500