Studia III

TEZAURUL DE LA SÂNCRĂIENI

Toate aceste tezaure aşteaptă însă şi vor
mai aştepta pe săpători, care, din aşezările
viilor şi din mormintele adormiţilor din
Câmpia munteană, ca şi din platoul transilvan,
să le cheme iară la lumina zilei.

V. Pârvan, Getica
Mărturii ale culturii şi civilizaţiei româneşti

În august 1953, în cariera de andezit aflată între localităţile Sâncrăieni şi Jigodin, jud. Harghita, în apropierea unei aşezări dacice, a fost descoperită cea mai însemnată mărturie a toreuticii geto-dacice târzii (sec. I î.e.n. - I. e.n.). În urma aruncării în aer a unei stânci ce ameninţa cu prăbuşirea, a ieşit la iveală o bună parte a unui tezaur de vase şi podoabe de argint. Spunem o bună parte, fiindcă el ar fi trebuit să cuprindă cel puţin încă două fibule şi mai multe monede decât cele două piese recuperate: o tetradrahmă din insula Tasos şi o drahmă emisă de oraşul Dyrahium.
Vasele ce alcătuiesc tezaurul recuperat sunt: două cupe hemisferice cu buza profilată, trei cupe conice lise (netede) la exterior, dintre care la una se păstrează doar partea superioară ornamentată, opt cupe cu picior şi cu două toarte (una din cupe, doar fragmentar). Acestor vase de băut li se adaugă două brăţări, şi cele două monede menţionate mai sus.
Desigur şi în cazul tezaurului de la Sâncrăieni, ca la atâtea alte realizări de acest gen din sânul societăţii geto-dacice, am putea vorbi de fineţea execuţiei artistice, de bogăţia motivelor ornamentale - adică de multe din elementele pe care le-a relevat, în general, toreutica geto-dacică şi pe care le-am subliniat în articolele consacrate altor tezaure. Dincolo de aceste trăsături generale, tezaurul de la Sâncrăieni nu furnizează însă temeiuri pentru o analiză a conceptului pe care geto-dacii îl aveau despre spaţiu şi forme - concept legat nemijlocit de esenţa spiritualităţii geto-dacilor, analizată de Vasile Pârvan, de Lucian Blaga şi de alţi gânditori ce s-au aplecat asupra civilizaţiei străvechilor locuitori ai acestui pământ.
Să explicăm. Civilizaţia geto-dacică nu ne-a lăsat, în general, monumente arhitectonice în piatră. Chiar la Sarmizegetusa Regia, elementele de suprastructură ale Zonei Sacre par a fi fost de lemn, numai fundaţia fiind din piatră. Şi aceasta nu din pricina nepriceperii geto-dacilor de a utiliza piatra ca material de construcţie, ci pentru simplul motiv că lemnul era cea mai lesnicioasă şi îmbelşugată materie primă. Din păcate însă lemnul este perisabil, el nu rezistă intemperiilor şi, din acest motiv, asemenea construcţii nu au ajuns până în zilele noastre.

În absenţa lor, iată că avem posibilitatea de a decodifica ideile despre spaţiu la geto-daci prin intermediul unor obiecte de preţ, care, printr-o serie de elemente ale lor, tind să sugereze monumentalul unei construcţii de mari dimensiuni. Precizez că nu este vorba de o interpretare sui-generis. Şi în alte cazuri cercetătorii au pornit de la arhitectura vaselor ceramice de lux (în speţă, ceramica grecească de tip Dipylon, a perioadei geometrice) pentru a descifra ideea de spaţiu la un popor, suplinind astfel absenţa unor construcţii care să reziste în timp până la noi.

Ce elemente ne furnizează, din acest punct de vedere, vasele de la Sâncrăieni?

În lumea elenistică (civilizaţie ce a influenţat cultural o arie geografică mult mai largă decât întinderea ei teritorială propriu-zisă), vasele de argint au cunoscut o mare răspândire, din Asia Mică până în Peninsula Iberică - produsele caracterizându-se prin unitate tipologică, chiar prin stereotipie. Iată că vasele de la Sâncrăieni conferă sensuri noi acestei stereotipii, demonstrând de la început originalitatea, capacitatea interpretativă a meşterilor argintari geto-daci.

073Este cazul, în primul rând, al cupelor conice, formă obişnuită la vasele din lumea elenistică. S-ar putea argumenta că asemenea forme sunt opţiunea gustului vreunui orfevrier sau poate al beneficiarului localnic, neavând în nici un fel semnificaţia care li s-a atribuit. În acest caz se cuvine amintit că astfel de forme se întâlnesc şi la alte obiecte descoperite în alte locuri din ţară: principele preot, figurat şezând, de pe obrăzarul drept al coifului de aur de la Băiceni (jud. Iaşi) ţine în mâini un ryton şi o cupă conică, drept vase rituale. Celebrul vas de cult monumental descoperit la Grădiştea de Munte, purtând nu mai puţin vestita inscripţie DECEBALVS PER SCORILO, redă aidoma la proporţii mari, fireşte, forma conică a vaselor de Sâncrăieni. În sfârşit în mai multe aşezări dacice din Câmpia munteană au fost descoperite cupe conice miniaturale din lut. Aceeaşi formă repetată la trei dimensiuni diferite ne obligă să recunoaştem deschiderea spirituală a vechilor locuitori ai Daciei, capabili să preia, să asimileze şi să se exprime pe plan artistic în felul lor propriu!

Cupa cu picior de la SâncrăieniCupa cu picior de la SâncrăieniAceeaşi originalitate o constatăm şi în cazul cupelor cu picior de la Sâncrăieni. Rezultat al iradierii elenistice, care în sec. I î.e.n. s-a făcut simţită din plin în interiorul arcului carpatic, cupele cu picior erau la început cantaroide (adică similare vaselor greceşti cu picior scurt şi două toarte, numite din această pricină cantaros - cărăbuş). Analiza cupelor de la Sâncrăieni (îndeosebi cele notate cu nr. 9 şi 8 în studiul lui Dorin Popescu: Dacia, II, 1958, pp. 164-167) vădeşte maniera originală de evoluţie a acestui motiv, care, finalmente, se eliberează complet de prototipul elenic. Înseşi cupele vaselor se modifică devenind din ovoidale, hemisferice. Picioarele cilindrice se lungesc, capătă o nodozitate centrală, încât existenţa piciorului înalt anulează utilitatea toartelor, care nu fac altceva decât să mărească instabilitatea vasului. Această supraetajare de elemente seamănă, întrucâtva, cu grandilocvenţa pe care barocul o va aduce mai târziu în istoria artelor. Să nu uităm însă că civilizaţia romană procedase la fel, etajând elemente, unele incomparabile, ale arhitecturii greceşti. Evoluţia cupelor cu picior de la Sâncrăieni vădeşte, aşadar, voinţa toreutului de a descoperi noul, de a crea o monumentalitate compusă din elemente diferite, puternic profilate. În sfârşit, original este şi aspectul decorativ. Exterioarele cupelor hemisferice cu picior sunt împodobite cu motive tipice aşa-ziselor cupe deliene de ceramică, descoperite cu precădere în aşezările de la sud de Carpaţi.

Mai rămâne să subliniem un aspect al semnificaţiei tezaurului de la Sâncrăieni. Vreme de două secole, tezaurele monetare au constituit, după cum am văzutinfo, o formă de stocare a argintului. O dată cu înaintarea legiunilor romane în Balcani şi cu slăbirea economiei elenistice, argintul pentru baterea monedelor - procurat din sudul Peninsulei Balcanice - a scăzut cantitativ. Aceasta are drept urmare faptul că, pe de o parte, ultimele monede geto-dacice au sâmburele din bronz şi doar o pojghiţă exterioară de argint, iar, pe de altă parte, tezaurizarea puţinului argint încetează de a se face prin monede, ci sub formă de vase.

Cele două monede descoperite împreună cu vasele de la Sâncrăieni arată care era sursa argintului - Peninsula Balcanică. Vasele înseşi, ca şi multitudinea de mărunte tezaure descoperite pe întreaga arie geto-dacică, vădesc noua formă sub care va fi acumulat metalul tradiţional al economiei de schimb în lumea egeică şi traco-dacică.

studia-3

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2

manuscrise250x500