Studia III

ADAMCLISI DUPĂ UN VEAC DE CERCETĂRI

adamclisiAnul trecut s-a împlinit un secol de la începerea de către Grigore Tocilescu a săpăturilor sistematice la Monumentul triumfal de la Adamclisi. Oricine ştie că este vorba de unul din cele mai importante monumente ale lumii romane, el continuând să furnizeze ochiului avizat informaţii noi şi interesante. Cea mai mare parte a pieselor sculpturale originale s-a păstrat şi ele sunt astăzi conservate într-un muzeu special amenajat în localitatea Adamclisi din apropiere. Printr-o fericită soluţie tehnică, Monumentul a fost reconstituit pe nucleul original, mulajele în ciment ale tuturor elementelor fiind ancorate pe o structură metalică şi protejând astfel de intemperii partea antică supusă până atunci degradării. Observaţii atent făcute pe umplutura de piatră şi mortar a friza-acantMonumentului au impus coborârea la mijlocul tamburului a frizei cu metope, încadrată sus şi jos de frizele respectiv cu torsade şi cu vrej de acant , ceea ce constituie o dovadă mai mult că arhitectura romană, spre deosebire de cea greacă, vehicula cu dezinvoltură elementele decorative tradiţionale pe faţa şi în compoziţia unui monument, indiferent de natura lui. Tipologia formală a Trofeului de la Adamclisi este de factură romană occidentală, dimensiunile tamburului apropiindu-se până la câţiva centimetri de mausoleul lui Munatius Plancus de la Gaeta (lângă Napoli, ridicat în vremea lui Augustus). Coborârea frizei la Adamclisi a fost făcută tocmai în intenţia de a fi citită de pe promenoarul Monumentului. Ea urma să fie văzută de provincialii din zonă şi de aceea a fost împărţită în metope spre a fi mai uşor înţeleasă şi, spre deosebire de alte elemente ale decoraţiei, lucrată în manieră artizanală, în acelaşi scop. Complexitatea şi sagacitatea decoraţiei Monumentului triumfal învederează existenţa unui artist care a compus în întregime programul iconografic ce urma să fie ulterior tradus în piatră. Vreme de un secol s-a concentrat în mare parte asupra semnificaţiei şi ordonării metopelor, aflate căzute de pe Monument şi uneori la mari distanţe de el.

În ipoteza Tocilescu, ele (mai puţin cinci, dispărute până astăzi fără urmă) înfăţişau ambele războaie dacice. În viziunea lui Teohari Antonescu (1905) ele reprezentau toate cele trei bătălii ale campaniei din Moesia (primul război). Lui Antonescu îi revine meritul de a fi susţinut cel dintâi că Trofeul, Altarul şi Mausoleul de pe respectivul platou au fost ridicate de Traian pe locul pe care împăratul a dat cea mai crâncenă bătălie a vieţii sale. Radu Vulpe afirma cu toată tăria că „pe metopele şi crenelurile de la Adamclisi nu trebuie să vedem decât evocări ale bătăliei de acolo". Rezultatele la care au ajuns alte cercetări sunt mai mult sau mai puţin derivate ale ipotezelor menţionate.

Pentru a înţelege aşa cum se cuvine mesajul iconografic de la Adamclisi trebuie să avem în vedere că:

1) Traian era convins că-l va învinge pe Decebal într-un singur război;

2) Fiind totuşi un mare strateg, împăratul nu a conceput posibilitatea unui atac prin spate în Moesia, efectuat de Decebal cu trupe dacice, sarmatice şi germanice (buri);

3) Bătălia finală de la Adamclisi a întrecut închipuirea lui Traian. A fost o victorie greu smulsă şi care a costat cât mai multe înfrângeri laolaltă. Aproape 4 000 de ostaşi romani sunt pomeniţi pe lespezile Altarului funerar. Situaţia a fost salvată doar de intervenţia „şefului spatelui" (al trupelor de intendenţă) care şi-a dat viaţa pe câmpul de luptă, fiind înmormântat în Mausoleul tumular;

4) În vreme ce Mausoleul şi Altarul au fost ridicate după primul război dacic, Trofeul a fost înălţat după cel de al doilea - „lui Marte Răzbunătorul" aşa cum glăsuieşte inscripţia aflată în dublu exemplar, câte una pe fiecare faţă, sub trofeul de arme bifacial din vârful Monumentului.

Este limpede că în mentalitatea lui Traian şi a armatei, victoria definitivă a romanilor în cel de al doilea război răzbuna victoria însângerată obţinută cu riscul pieirii împăratului însuşi la Adamclisi.

În spiritul celor de mai sus vine o capitală observaţie a lui Michael Speidel, care cu un an înainte, în 1970, publicase piatra funerară a lui Tiberius Claudius Maximus care l-a capturat mort pe Decebal şi i-a dus capul tăiat lui Traian (inscripţie descoperită la Kavalla, în Grecia); Speidel observă pe metopa IV (conservată în jumătatea ei superioară) imaginea lui Decebal tăindu-şi gâtul cu pumnalul curb (sica) - scenă similară cu cea de pe Columnă (CXLV). Dosarul Trofeului de la Adamclisi se deschisese din nou.

82-vegetatieAvând în vedere bipartiţia Monumentului pe două hemicicluri, bipartiţie marcată de sus în jos de bifacialitatea trofeului de arme, de cele două inscripţii votive (identice), de două metope imperiale cheie şi de caliciul de acant şi cantarosul din care respectiv pornesc şi intră cele două vrejuri, se poate conchide - printr-o serie de argumentaţii ce nu au aici a fi expuse din lipsă de spaţiu - că pe hemiciclul de metope dinspre Mausoleu figura bătălia de la Adamclisi (nici o metopă nu lipseşte din acest hemiciclu şi nici una nu poate fi înlocuită cu o alta - exceptând metopele dublet care reprezintă pe ambele hemicicluri scene tipice ale armatei romane), iar pe cel dinspre Altar, al doilea război dacic, în abreviere iconografică. Finalului acestui hemiciclu îi aparţine metopa IV corect citită de Speidel.

benzi-3
benzi-2
benzi-1

Tot de pe acest hemiciclu, probabil dinaintea scenelor terminale, lipsesc cele 5 metope.
Cine era artistul care a realizat programul iconografic al Trofeului? În nici un caz vestitul Apollodor. E vorba de două meserii fundamental deosebite. Autorul programului iconografic a avut însă grijă să ne dea unele indicii asupra identităţii sale: a) Alternanţa între metope a pilaştrilor cu dublu vrej de iederă şi cu caneluri o întâlnim doar la Nimfeul din Milet, construit de Traian în memoria tatălui său, fost guvernator al provinciei Asia, şi terminat înaintea punerii în lucru a Trofeului de la Adamclisi. Nimfeul contemporan de la Efes, lucrat de alt artist, nu utilizează respectivii pilaştri;
b) Spre deosebire de vegetaţia arborescentă a foioaselor, pe metope, pe creneluri captivii sunt legaţi exclusiv de trunchiuri de palmiroizi, chit că frunzişul acestora oscilează între palme indubitabile şi ramuri cu frunze. În tot cazul, pe crenelul I palmierul este clar redat în întregimea lui, figurându-se şi un ciorchine de fructe exotice. Particularismul vegetaţiei crenelurilor constituie semnătura plastică discretă a artistului programator. El era deci de obârşie microasiatică, poate chiar milesiană.
Importanţa trofeului de la Adamclisi se vădeşte şi prin corelarea sa cu Columna de la Roma. Unii au susţinut că sculptura ambelor monumente e opera lui Apollodor (evident, programele sculpturale). Nimeni însă nu s-a oprit la compararea structurilor compoziţionale ale metopelor şi scenelor Columnei. Dincolo de execuţia artizanală a metopelor s-ar fi observat soluţii incompatibile cu formulele plastice ale simplilor meşteri pietrari. E vorba de o gândire coerentă, lucidă, de o extraordinară capacitate de abreviere plastică, ce a pus de multe ori în încurcătură pe înşişi calificaţii executanţi ai reliefurilor Columnei. În afara faptului că unele metope prefigurează cu aceeaşi schemă compoziţională scene netipizate de pe Coloană, ambele categorii de sculptori vădesc acelaşi gen de individualizare spaţială a evenimentelor-imagini, concomitente sau succesive, înlăuntrul aceluiaşi cadru. Friza continuă a Coloanei, care este o naraţiune reportericească  de felul benzilor desenate ale vremurilor noastre, are o perspectivă adecvată, proprie fiecărui episod în cadrul aceleiaşi scene. Înrudirea metopelor, în succesiunea de noi stabilită, cu stilul naraţiunii reportericeşti a Coloanei devine evidentă. Ca şi la Adamclisi, artistul programator şi-a pus semnătura plastică pe Columnă. Niciodată trupele de geniu nu taie alţi copaci decât foioase cu trunchiuri şi ramuri contorsionate, inutilizabile în construcţii . Dreptelor conifere (?) le este rezervat rolul de despărţitoare a scenelor. Dar şi aceste conifere sunt bizare. În afară că au ramuri (?) numai sus, acestea dau, în majoritatea cazurilor, ca nişte smocuri din vârfurile trunchiurilor. Palmiroizii nu puteau figura, aşadar s-a preferat soluţia nonidentităţii: nici conifere nici palmiroizi, soluţie asemănătoare cu cea a crenelurilor de la Adamclisi. Discretă semnătură plastică! Şi mai discretă prin imposibilitatea citirii continue, în epocă, a naraţiunii Coloanei. Acelaşi artist programator al Trofeului şi al Coloanei - un artist de geniu - a introdus formula iconografică a naraţiunii reportericeşti, făcând din cele două monumente a căror sculptură a proiectat-o un unicum al artei romane. Restul reliefului traianic se deosebeşte compoziţional în chip categoric de creaţia acestui mare artist care o luase înaintea vremii sale. De aceea arta lui a rămas fără viitor; el nu a avut urmaşi. Coloana lui Marcus Aurelius de la Roma o imită pe cea Traianică, în formă, fără să preia nimic sau aproape nimic din profunda ei originalitate şi din numeroasele inovaţii ce nu spuneau probabil mare lucru ochilor acelui secol de culme al artei romane.
traian-imbarbatand-un-taranMetopele Trofeului de la Adamclisi învederează un fapt cu consecinţe însemnate pentru arta romană târzie. Dacă pe monumentele din Roma şi Italia figura încă din sec. I î.e.n. pe lângă formalismul elenic şi artizanalul italic de nivel superior, ca al doilea termen al vestitei bipolarităţi a artei romane, este deosebit de interesant să constatăm pe un monument de factură şi decizie imperială aşezat la marginea Imperiului, prezenţa deliberată a artizanalului provincial ca transmiţător al mesajului Romei învingătoare. Recunoaşterea, din motivele mai înainte arătate, a unui statut oficial pentru maniera sculpturală artizanală provincială constituie de fapt deschiderea drumului acesteia, a principiilor estetice cărora le dădea expresie, către arta romană a capitalei. Ecoul respectivelor principii pe Coloana lui Marcus Aurelius este puternic. Artizanalul metopelor era un artizanal de execuţie şi nu de concepţie. Execuţia se realiza totuşi în lumina unei forma mentis alta decât a naturalismului elenic şi a paideiei (formaţiei culturale) greco-romane.
În fine, reliefurile figurative ale Trofeului de la Adamclisiinfo şi mai ales ale Coloanei trădează, prin atitudinea demnă, umană faţă de învinşi, profunda ameliorare psihică a societăţii şi statului roman ca urmare a instaurării principatului echilibrat şi pragmatic al lui Traian după sângerosul şi obsedantul totalitarism al lui Domiţian.

studia-3

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2

manuscrise250x500