Studia II

ICONOGRAFIA MONETARĂ DACICĂ AUTOHTONĂ

Cercetările numismatice privind emisiunile monetare ale populaţiilor tracice şi celtice de la nordul lumii elene au stăruit vreme îndelungată în a demonstra, de multe ori pe bună dreptate, că monedele acestora sunt imitate sau inspirate, din punct de vedere iconografic şi ponderal, după monedele greceşti. În ceea ce priveşte lumea celtică afirmaţiile sunt în mare măsură valabile şi astăzi, dar dacă ne referim la numismatica geto-dacică – rîndurile de faţă încearcă să rezume cât mai clar cercetările noastre din ultimii ani – faptele se vădesc în vremea din urmă a fi cu totul altele. Concluziile mai vechi şi mai noi se grupează în jurul a două teze: a) monedele geto-dacilor fac notă distinctă din punct de vedere iconografic şi stilistic faţă de emisiunile celtice sub raportul imitării sau inspirării după modelele elenice, iar pe de altă parte, b) confruntate direct cu modelele amintite, se reliefează până la evidenţă, prin opoziţie cu o serie de imitaţie, o altă serie autohtonă, originală atât ca iconografie, cât şi ca stil. Cercetările lui Constantin Moisil au subliniat caracterul deosebit şi original al emisiunilor geto-dacice în ansamblu, faţă de marea masă a monedelor celtice, acest lucru devenind din ce în ce mai clar şi pentru specialiştii străini. Mai de curând Suzana Dimitriu şi Octavian Iliescu, discutând tipul Amphipolis-Larissa, au stabilit apariţia acestor monede înaintea tipului Filip II, ele întrunind

multe caracteristici autohtone, originale. Reconsiderând întregul material aflat în colecţia Academiei, în ţară şi în străinătate, am ajuns la noi puncte de vedere argumentate şi demonstrate în amănunt într-o lucrare ce va apărea într-un viitor apropiatinfo, mărginindu-ne acum a jalona cu un ceas mai devreme, dată fiind importanţa subiectului în discuţie, rezultatele obţinute. Trebuie evidenţiat de la bun început faptul că tuturor instrumentelor de investigaţie istorică folosite, şi în strânsă legătură cu acestea, li s-a adăugat interpretarea iconografică stilistică bazată pe observarea amănunţită a detaliilor trecute cu vederea sau clasate la rubrica stilizare, nepriceperea gravorului, scăpare. Dată fiind rigurozitatea unghiului de vedere sus-menţionat, vastul material în aparenţă stufos şi neclasabil se ordonează de la sine în serii autohtone, în serii de imitaţie şi în serii de influenţă după cum urmează:

Seria autohtonă: Tipul Bendis (cunoscut sub numele de Amphipolis – Larissa) reprezentând pe avers chipul zeiţei dacice din faţă, iar pe revers călăreţul  . Zeitatea feminină dacică, traductibilă în panteonul greco-roman prin Artemis-Diana apare, călare pe cal, pe reversul tipului Jiblea pan-dacic, pe fibulele cu reprezentări antropomorfe din tezaurul de la Coada Malului, pe un disc ceramic găsit la Sarmizegetusa etc. (fig.1).

Tipul cap de zeitate masculină cu dublă faţă (cunoscut sub numele de ianiform) reprezintă dubla natură solară-chtonică a lui Zamolxis-Gebeleizis, aşa cum rezultă din săpăturile şi studiile asupra sanctuarelor de la Sarmizegetusa (fig. 2).
Tipul Jiblea pan-dacic (cunoscut sub numele Prundul Bârgăului, Năsăud) reprezintă pe avers un cap de zeitate masculină fără cunună de lauri, iar pe revers pe zeiţa Bendis călare pe cal (fig. 3, 4).
Aceste trei tipuri autohtone sunt databile pentru prima jumătate a secolului IV î.e.n. şi nu au nimic de-a face cu tetradrahmele lui Filip II. Primele două nu prezintă succedanee; tipul Jiblea pan-dacic însă, preluând ulterior pe revers călăreţul tetradrahmelor lui Filip II, îşi continuă existenţa marcată de stilizări şi contaminări, paralel cu seriile de imitaţie, până la sfârşitul monetăriei geto-dacice.

Seria de imitaţie: imitaţii Filip II, imitaţii Alexandru cel Mare , imitaţii Filip III, imitaţii Filip-Alexandru etc.

Seria de influenţă: se împarte în două: a) în care predomină tipul seriei autohtone şi realizarea stilistică a acestuia, dar se remarcă unele influenţe celtice în privinţa concepţiei artistice şi în apariţia unor detalii; b) în care predomină tipul seriei de imitaţie tratat în maniera tipurilor autohtone, cu toate detaliile stilistice proprii artei geto-dacice. Din prima categorie (a) fac parte tipurile Vrancea, Crişeni şi afiliatele pentru faza de început a monetăriei geto-dacice şi tipul Hunedoara pentru faza ultimă. Din a doua categorie (b) fac parte monedele geto-dacice din centrul Moldovei precum şi toate imitaţiile, în special Filip II, tratate în maniera stilistică specific geto-dacică.

Nu a intrat deocamdată în domeniul cercetărilor noastre materialul monetar al zonei limită daco-celtică întins cronologic de la fundarea regatului din Tylis până la sfârşitul secolului II î.e.n. şi geografic din Moesia Superior prin Noricum şi Pannonia până în Boemia. Importanţa monedelor celtice este deosebită deoarece numai cunoaşterea exhaustivă şi studierea lor aprofundată poate duce la delimitarea influenţelor dacice în numismatica celtică a zonei limită. Un alt domeniu încă neabordat este acela al relaţiilor ponderale în numismatica autohtonă dacică, în raport cu monedele tracilor, urmărind în paralel acelaşi fenomen în lumea celtică.
Din punctul de vedere al topografiei tipurilor înainte amintite, tipul Jiblea pan-dacic se află, aşa cum arată şi numele, răspândit de ambele părţi ale Carpaţilor şi în strânsă legătură cu tipul Vrancea şi Crişeni. Cât priveşte monedele dacilor din centrul Moldovei, ele se află în număr mare în Ardeal, dovedind întinsele legături stabilite prin trecătorile Carpaţilor şi cu această parte a teritoriului locuit de daci. Tipologic, monedele seriei autohtone se leagă atât ca aspect al flanului monetar, cât şi ca iconografie de un substrat comun traco-macedonean, de un lung schimb material şi de civilizaţie între teritoriile de la nord şi sud de Dunăre, a cărui menţionare măcar şi în fugă depăşeşte cadrul restrâns al rândurilor de faţă.

Limita influenţei macedonene în emisiunile monetare ale geto-dacilor este marcată de existenţa tipurilor din seria autohtonă care premerg cronologic seriei de imitaţie, pe de o parte, iar pe de altă parte, de existenţa seriei de influenţă în cadrul căreia tipurile macedonene sunt tratate în felul propriu artei geto-dacice.
Numeroasele monumente complexe, care sunt monedele, privind civilizaţia materială şi spirituală a strămoşilor poporului român, ne arată, până la evidenţă, identitatea etnică a triburilor geto-dacice, reflectată într-o concepţie stilistică unitară şi originală.

*

Între anii 1955–1957 a intrat în colecţiile Cabinetului numismatic al Academiei R.S. România un tezaur de 294 monede dacice înregistrate sub nr. inventar 1139, 1145/1955 şi 1321/1957, tezaur descoperit de sătenii din comuna Jiblea-Călimăneşti pe dealul Sub Vii, la locul numit Vârful Brănii, cu ocazia prăşitului porumbului. Cercetările făcute la faţa locului în 1960 au identificat exact punctul descoperirii precum şi împrejurările acesteia: locuitorii au dat cu sapa într-o grămadă de monede aflată la mică adâncime şi care nu se găseau, după câte se pare, depuse în vreun vas, deoarece fragmente ceramice nu au fost recuperate. Tezaurul, însemnat prin proporţiile lui, prezintă un deosebit interes din punctul de vedere al tipurilor care îl alcătuiesc info.
I. Tipul Jiblea pan-dacic: a) Av. Cap de zeitate masculină, nelaureat, spre dr. Nasul profilului este drept. Rv. Zeiţa Bendis călare spre stânga, cu ramura de brad în mâna stîngă ridicată. Relieful aversului şi reversului este înalt. 13 pieseinfo.
Pink nr. 296–299 (fig. 4, 3); b) Av. şi Rv. ca mai sus. Nasul profilului de pe avers uşor recurbat, relieful feţei foarte jos, iar detaliile părului şi bărbii prezintă teşituri, 22 pieseinfo, Dess. nr. 425–428 (fig. 5).
II. Av. Capul lui Zeus laureat spre dr. Călăreţ cu causia spre dr., în spate simbol pasăre, în faţa calului rozetă formată dintr-o globulă centrală şi 8 globule mici în jur, 5 pieseinfo. Pink nr. 336 (fig. 6).

III. Av. Capul lui Zeus laureat spre dr. Rv. Călăreţ în trap spre dr. Sub cal simbol cap bărbătesc spre dr, 3 pieseinfo. Pink nr. 89 (fig. 7).
IV. Av. Capul lui Zeus laureat spre st. Rv. Călăreţ în trap spre dr. În spatele călăreţului simbol π, în faţa calului κ, iar sub cal , 2 pieseinfo (fig. 8).
V. Av. Capul lui Zeus laureat spre dr. Rv. Călăreţ în trap spre dr. cu ramura de palm în mână. În spatele călăreţului simbol π, 13 pieseinfo (fig. 9).

VI. Av. Capul lui Zeus laureat spre dr. Relieful este estompat şi uneori foarte jos. Rv. Călăreţ în trap spre dr.; se remarcă umflătura dintre picioarele din faţă ale calului. După sensurile matriţelor aversului şi ale reversului am clasat monedele acestui tip în următoarele grupe: a) Cap Zeus – umflătură, b) Cap Zeus – spaţiu dintre picioarele calului, c) Cap Zeus – cap călăreţ, d) Cap Zeus – cap cal, e) Cap Zeus
– coadă cal. Desigur există uşoare pendulări în jurul fiecăreia dintre aceste îmbinări. Tipul numără în total 236 pieseinfo, Pink nr. 77 (fig. 10).
Datorită unui mare număr de monede (236 piese) dintr-un tip mai rar (Pink nr. 77) descoperite pentru prima dată într-un lot masiv, tezaurul de care ne ocupăm s-a bucurat de o atenţie deosebită din partea numismaţilor. Din punctul de vedere al tehnologiei monetare s-a emis de către Judita Winkler ipoteza că cele 236 bucăţi ar fi fost turnateinfo, ipoteză bazată pe analize metalografice efectuate pe piese din tezaur. Din păcate, datorită unor multiple motive arătate de J. Condamin şi M. Piconinfo10, acest gen de analize nu a dus la stabilirea unei încheieri valabile, care să certifice procedeul confecţionării pieselor de felul celor în discuţie. De aceea singurul mijloc de investigaţie a rămas tot observarea cu amănunţime a aspectului exterior, pe baza căruia am argumentat părerea noastră că monedele ar fi fost bătuteinfo. Cât priveşte restul de 58 piese, împărţite pe categoriile specificate, şarful deosebit al reliefurilor vorbeşte de la sine scutindu-ne de orice comentarii în plus. Proporţia argintului chimic în piesele diferitelor tipuri care compun tezaurul este variatăinfo, fapt comun tuturor tezaurelor de monede dacice de „epocă bună“ şi care-şi găseşte explicaţia în caracterul deosebit al acestor emisiuni necontrolate de o autoritate verificatoare a titlului. Tezaurul nu are ca de obicei un aspect unitar. Monedele din tipul III, IV şi V sunt geto-dacice, destul de răspândite în Câmpia munteană. Monedele din tipul II sunt răspândite în Ardeal, purtând într-un fel, un indiciu al emiterii lor în zona limită daco-celtică şi anume modul similar în redarea cununii de lauri şi a bărbii. De altfel caracterul de intruse al acestora se reflectă în tezaur prin numărul mic în care se găsesc (5 piese). Cele două tipuri bine reprezentate sunt: tipul I – 35 buc. şi tipul VI – 236 buc. Prezenţa acestuia din urmă în număr atât de mare în descoperirea de la Jiblea precum şi aspectul singular al său în marea masă a monedelor geto-dacice, ca şi numărul mic de câteva exemplare cunoscute până acum în literatura de specialitate, ne îndreptăţeşte să presupunem baterea sa într-un atelier localizat în regiunea în care a fost găsit, regiune strategică în ce priveşte paza defileului Oltului către Ardeal, cu o economie complexă şi autarhică al cărei caracter s-a păstrat până astăzi în sensul cultivării în egală măsură a grâului, viţei de vie, pomilor fructiferi, legumelor, plantelor textile şi al exploatării bogatelor păduri. Numeroasele dealuri, cu plantele propice înclinate către soare sunt ferite dinspre nord de vântul rece de către lanţul Carpaţilor, iar din celelalte părţi de către dealuri mai înalte care alcătuiesc un cazan prin fundul căruia se scurge Oltul, prilejuind câmpuri destul de întinse şi mănoase. Dar dacă tipul VI ca şi majoritatea celorlalte, prezente în număr mai mic sau mai mare în tezaur, se integrează în seria imitaţiilor geto-dacice după monedele lui Filip II, tipul I pe care l-am numit Jiblea pan-dacic ridică probleme deosebite de interpretare şi datare.
Constantin Moisilinfo a fost cel dintâi care a subliniat lipsa cununii de laur pe capul lui Zeus (căci aşa îl numea) de pe aversul monedelor cu relief înalt şi foarte frumos din tezaurele de la Prundul Bârgăului şi din ţinutul Bacăului (fig.4). Acelaşi cercetător sublinia găsirea „unor piese izolate în diferitele regiuni ale Transilvaniei, în ţinutul Aradului şi chiar în Muntenia“info. În 1948 Octavian Iliescu semnalează un nou tezaurinfo găsit probabil în regiunea Dorohoi şi compus din 23 piese tip Jiblea pan-dacic. Un alt tezaur, compus din 12 piese, descoperit la Pănceşti, judeţul Bacău, se află într-o colecţie particulară din Bucureştiinfo. La Cabinetul numismatic al Academiei se păstrează mulajele a 5 pieseinfo notate ca passim pentru câmpia munteană, iar la Muzeul Naţional din Budapesta există de asemenea un număr de 4–5 piese date ca passim Transilvania. Acesta este aproape tot materialul ce reprezintă tipul Jiblea pan-dacic. Cât priveşte denumirea dată monedelor în discuţie, ea se referă la circulaţia acestora pe întinsul teritoriului ocupat de daci în Moldova, Ardeal şi la sud de Carpaţi. În urma descoperirii tezaurului de la Jiblea-Călimăneşti, bănuim că ele au fost bătute, din motive pe care le vom expune mai jos, în zona sub-carpatică, în egală măsură în Ardeal şi Muntenia. Absenţa cununii de lauri de pe capul divinităţii masculine figurată pe avers, nu este singurul temei care ne-ar îndreptăţi presupunerea că nu este vorba de imitarea lui Zeus de pe monedele macedonene. Aspectul general al profilului, modul de tratare a părului şi a bărbii alături de maniera corectă, realistă, de concepere a figurii umane, fără nici o intenţie de idealizare sunt tot atâtea argumente în sprijinul convingerii noastre. Barba este redată în trei şuviţe suprapuse, rotunjită la vârf, cu buclele trasate în forma literei u – detaliu caracteristic majorităţii portretelor masculine de pe monedele dacice (fig. 4). Părul este pieptănat la spate de asemenea în bucle cu vârful răsucit în interior după pieptănătura dacilor comaţi. Alto-relieful aversului, cu o plasticitate deosebită, obţinută prin jocul de umbre şi lumini al planurilor sale are precizia unui document etnografic: profilul, indiferent că prezintă un nas drept (care nu este direct în continuarea frunţii) sau unul uşor recurbat, se aseamănă uneori până la identitate cu chipurile dacilor de pe Columna Traiana. Monedele tipului în discuţie nu au nimic comun cu tetradrahmele lui Filip II, ele situându-se cronologic înaintea începerii imitării acestora de către populaţiile de la nordul lumii elenice. Datele furnizate de studiile reversului sunt revelatoare. De la bun început dorim să subliniem faptul că figurarea unui cal sau a unui personaj călare nu înseamnă inspiraţie sau imitaţie după un anumit model grecesc. Este un lucru prea bine cunoscut răspândirea în viaţa de toate zilele şi reprezentarea calului în iconografia artistică a traco-geţilorinfo şi deci şi pe monedele triburilor geto-dacice locuitoare pe teritoriul României de astăzi. Reversul tipului Jiblea pan-dacic înfăţişează o zeitate feminină călare în trap spre stânga, ţinând în mâna stângă ridicată o ramură de brad (fig. 3). Chipul acesteia, din profil, este prelung şi are un păr bogat căzând pe umeri şi ondulându-se în afară. S-a stăruit vreme de decenii în a se vedea pe reversul monedelor dacice acelaşi călăreţ macedonean, mai mult sau mai puţin „stilizat“. În cazul de faţă este vorba de o zeitate feminină din panteonul geto-dacic şi iată de ce: a) gravorul matriţei monetare a insistat pe toate exemplarele cunoscute să reliefeze puternic sânii, care, tocmai pentru a fi văzuţi şi a identifica reprezentarea, sunt gravaţi din faţă pe un bust înfăţişat frontal, în discordanţă cu capul şi partea inferioară a trupului, redate din profil; b) capul prelung nu numai că este imberb, dar are trăsături femeieşti insistent redate cu tot efortul impus de caracterul miniatural; pieptănătura caracteristică, ce crea dificultăţi de netrecut pentru a fi realizată la dimensiuni atât de reduse, a fost rezolvată prin trasarea a două linii suficient de groase pentru a sugera bogăţia capilară, linii îndoite în exterior marcându-se încă o dată caracterul feminin al reprezentării (buclele capului divinităţii masculine de pe avers sunt răsucite înăuntru); c) în spiritul reducerii la aceeaşi identificare a călăreţului macedonean pe toate reversurile monedelor geto-dacice, ramura ţinută în mână de zeitatea feminină a fost interpretată ca ramură de palm. Vedem însă mai degrabă în ramura din mâna zeiţei o ramură de brad, fapt care confirmă întregului un sens iconografic, mitologic şi etnografic unitar.
Zeitatea feminină reprezentată călare, pe aversul monedelor tipului Jiblea pan-dacic, este Bendis, pomenită de Herodot în panteonul geto-dacic şi comparabilă Artemisei sau Dianei în cel greco-roman. Cultul acesteia a fost documentat din punct de vedere arheologic în aşezările geto-dacice din Ardealinfo şi în Muntenia. La cetatea Piatra-Roşie s-a descoperit un bust de bronzinfo, realizare a unui artist localnic, care reprezintă pe zeiţa Bendis cu sânii foarte proeminenţi, detaliu judicios subliniat de către Hadrian Daicoviciu, şi cu mâna stângă ridicată; palma acesteia ca şi braţul drept lipsesc. Atitudinea zeiţei este aceeaşi ca pe monedele tipului Jiblea pan-dacic.

Bustul sus-amintit nu este singura reprezentare cunoscută a zeiţei Bendis: la Sarmizegetusa s-a descoperit de asemenea un medalion din lut ars, reprezentând bustul Dianei cu tolba de săgeţi pe umărinfo. În lumina acestei identificări ne dăm seama că reprezentările zeiţei Bendis, mai vechi sau mai noi, sunt numeroase în iconografia geto-dacică. Pentru a porni de la cele mai vechi amintim reprezentarea ei pe reversul tipului Amphipolis–Larissainfo (fig. 1) actualmente numit de noi tipul Bendis – fapt care subliniază ideea continuităţii unor imagini monetare aflate pe tipul Jiblea pan-dacic, acesta nefiind un produs spontan, ci urmând unor antecedente istoriceşte înrudite. Asemănătoare coafurii zeiţei Bendis de pe tipul mai sus amintit este pieptănătura aceleiaşi zeiţe dacice, cu cozi împletite, care figurează pe un fragment ceramic de imitaţie dacică după o cupă deliană, descoperit de către Alexandru Vulpe în aşezarea de la Popeştiinfo (fig. 12). La rândul său descoperitorul subliniază reliefarea sânilor, noi ţinând să adăugăm că mâinile îndoite în jos de la cot nu se termină cu „degete răsfirate“, ci, aşa cum arată clar desenul, cu două ramuri de brad. De altfel motivul decorativ al bradului, cu valoare culturală în cazul zeiţei, apare destul de des în arta figurativă a dacilor din regiunile de la deal. Este nimerit să amintim existenţa sa pe decoraţiile cupelor de tip delianinfo sau pe o ţintă de fier din sanctuarul de la Sarmizegetusainfo (fig. 13), precum şi persistenţa acestuia în decorativul artei populare româneşti. Chipul zeiţei Bendis ne este cunoscut şi din arta podoabelor de argint geto-dacice: tezaurul de la Coada Maluluiinfo (fig. 14), tezaurul de la Galice (Bulgaria)info (fig. 15), fibula din Transilvaniainfo (fig. 16), tezaurul de la Bălăneştiinfo, teaca de pumnal de la Popeştiinfo (pe care apare coafura cu bucle pe frunte de pe monedele de tip Bendis sau de pe fragmentul ceramic de la Popeştiinfo) sunt documente incontestabile, referitoare la iconografia acestei zeităţi dacice. Pe falerele de la Herăstrău, dar şi mai bine pe fibulele de la Coada Malului se remarcă componentele fizionomice specifice sexului: îngustimea figurii la bază, bogăţia capilară aranjată în două coade groase care pornesc în lături, obrajii şi ochii caracteristic feminini. În jurul acestor chipuri se află incizat un decor liniar în formă de ramură de brad. Ca observaţie de ordin general, pe care este cazul să o prezentăm sub formă de întrebare, este chestiunea datării podoabelor de argint dacice. Cercetătorii români şi străini atribuie aceste realizări ale tehnicii prelucrării argintului artei autohtone geto-dacice mergând până la a afirma că vasul de la Gundestrup este şi el un produs al imagisticii şi al meşterilor geto-daciinfo. Ei datează apariţia şi înflorirea artei autohtone în secolul I î.e.n., legând-o de expansiunea politică a dacilor sub Burebista. Este oare posibilă înflorirea bruscă, spontanee a unei arte originale a cărei vigoare, clară oricui, să nu fi avut o lungă perioadă de formare, dacă nu de manifestare, care să constituie o tradiţie? Lipsa tradiţiei pledează logic împotriva caracterului original, evident oricărui cercetător care se apleacă asupra acestor monumente. Se impune deci o reconsiderare a cronologizării obiectelor de argint geto-dacice căci asemenea monedelor, complexe monumente de artă şi religie dacică, istoria lor este mult mai bogată. Sub aceeaşi optică a tradiţiei şi a filiaţiei trebuie să privim şi apariţia tipului Jiblea pan-dacic precum şi locul pe care el îl ocupă în ansamblul emisiunilor geto-dacice. Datorită caracterului original al aversului cât şi al reversului, aceste monede au fost bătute cu puţin înainte ca producătorii lor să fi cunoscut tetradrahmele lui Filip II, adică către mijlocul secolului IV î.e.n. Tipul Jiblea pan-dacic urmează artistic şi cronologic tipului zis ianiforminfo (fig. 2) numit de noi cap de zeitate cu două feţe – ce reprezintă dubla natură solară-chtonică a lui Zamolxis-Gebeleizis; pe reversul acestui tip este figurat călăreţul trac cu coif cu crinieră, care poate fi tot atât de bine divinitatea războinică a dacilor pomenită de Iordanes. Din punctul de vedere al detaliilor iconografice şi artistice filiaţia propusă ni se pare demonstrabilă prin două monede existente la Dessewffy (nr. 815 şi 816) şi două la Pink (nr. 294–295); prima, nr. 815 (fig. 17) are pe avers capul tipului Jiblea pan-dacic cu partea din spate foarte dezvoltată şi bogată în păr, extins pe întregimea flanului. Faţa este mică, iar gâtul redat întocmai ca cel al tipului cu cap cu dublă faţă. Totul este înconjurat de un cerc perlat caracteristic monedelor amintite, dar care nu apare niciodată la tipul Jiblea pan-dacic. Monedele de la Pink (nr. 294–295) (fig. 18, a,b) marchează o fază intermediară între Dessewffy 815 şi Dessewffy 816 (fig. 19) în sensul că pe avers capul, rămânând conceput tot pe dimensiunile celui cu dublă faţă, are gâtul plin, mai gros decât gâtul tipului Jiblea, iar pe revers calul de factura celui al tipului cu două feţe, are călăreţ şi este orientat spre dreapta, în timp ce capul animalului este redat ca pe tipul Jiblea. De asemenea aspectul general al flanului aversului monedei de la Pink este acela al tipului Jiblea, lipsind însă cercul perlat al monedei Dessewffy 815. Moneda nr. 816 de la Dessewffy – tip Jiblea – are calul de pe revers foarte asemănător cu calul, orientat spre dreapta, al monedelor cu cap cu două feţe, vădind aceeaşi proporţie a volumelor şi a lungimii picioarelor faţă de masivitatea corpului. În plus, capul calului de pe tipul Jiblea este conturat, în linii mai drepte, după cel al tipului cu dublă faţă. Acest contur specific al capului calului se păstrează pe toate reversurile celor trei faze evolutive şi a celor două contaminate ale tipului Jiblea, până la sfârşitul monetăriei geto-dacice, faze urmăribile în tezaurele de la Vârteju, Adânca, Petreşti-Dâmboviţa, Ilfov, Cojasca şi Inoteştiinfo. În ceea ce priveşte succedaneul ardeleaninfo al tipului Jiblea (Pink 291–292), (fig. 20) el reprezintă un argument în favoarea datării prototipului în discuţie pentru jumătatea secolului al IV-lea î.e.n. şi iată de ce. Acest fel de monede cu flanul mai mare decât al tipului Jiblea pan-dacic vădeşte pe avers o influenţă celtică în maniera de redare a părului, şuviţele lui prilejuind gravorului monetar ocazia de a executa volute peste tot. Or, tocmai aceste volute intrând ca parte constitutivă în redarea efigiei sunt caracteristice artei celtice. Pe revers, zeiţa Bendis nu mai este înţeleasă ca divinitate proprie panteonului geto-dacic, ci, pe linia imitaţiilor celtice după monedele de argint ale lui Filip II, este redată asemenea călăreţului obişnuit. Sânii dispar, părul rămâne însă ondulat în afară, dar e interpretat drept crinieră a coifului. În felul acesta, monedele care constituie succedaneul tipului Jiblea în Ardeal se află sub o oarecare influenţă a monedelor celtice ce imită tipul Filip II, monede care vor fi fost bătute către sfârşitul secolului IV sau începutul secolului III î.e.n. Aşadar, emisiunile prototipului Jiblea pan-dacic vor fi început pe la mijlocul secolului IV î.e.n. Presupunem că regiunea de batere a monedelor tip Jiblea pan-dacic să fi fost zona sub-carpatică din Transilvania şi Muntenia unde s-au găsit numeroase fragmente ceramice pe care figurează motivul brăduţuluiinfo. Dacii de la deal şi-o închipuiau pe Bendis ţinând în mână ramura de brad astfel cum apare pe monedele tipului Jiblea. Dacă o datare absolută a tipului în discuţie e departe de a fi temeinic argumentată şi definitiv stabilită, am încercat în cele de mai sus să scoatem în relief caracterul original al acestor emisiuni precum şi locul pe care îl ocupă în seriile monetare daciceinfo.

studia-2

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2