Studia I

CÂTEVA ASPECTE ALE BIBLIOGRAFIEI NUMISMATICE RECENTE

Problemele ridicate de bibliografia numismatică recentă se împart de la bun început în două categorii distincte, referindu-se fără îndoială la acelaşi fond comun de cercetare a monedelor din punct de vedere ponderal, istoric, artistic şi metalurgic. În prima categorie aşezăm problemele legate de prezentarea şi descrierea materialului monetar sub formă de corpus, sylloge sau manual; în cea de-a doua categorie, chestiunile teoretice legate de interpretarea istorică, artistică sau ponderală a monumentelor în discuţie.

I

Publicarea colecţiei de monede greceşti de la British Museum, începută pe la sfârşitul secolului trecut şi continuată de renumiţi numismaţi decenii de-a rândul info, a servit ca punct de pornire ideii de a publica sub formă de sylloge, în mod exhaustiv, monedele greceşti din marile colecţii ale lumii. Această publicare de material, însoţită de planşe ilustrative, este destinată să ţină loc unui mult aşteptat corpus al monedelor greceşti, imposibil de realizat în starea actuală a materialului monetar extrem de bogat, emis de sute de autorităţi statale de-a lungul unui mileniu. Colecţiile engleze publicate în sistem sylloge sunt cele mai numeroase: Hunterian Collection de la Universitatea din Glasgow, apărută între 1899-1905, Lockett-Loyd Collection de la Fitzwilliam Museum, apărută între 1933-1957, Burton y Berry Collection, apărută în 1961 şi altele info. Metoda engleză a syllogelor constă în alcătuirea fiecărui volum dintr-o parte de descriere şi una de planşe, aşezată la sfârşitul tomului, de format masiv, legat într-un tot unitar. Formula germană, mult mai recentă, este şi mult mai practică. Astfel, Sylloge Nummorum Graecorum Deutschland - Sammlung v. Aulock (Berlin, 1957), editată în format mare, cu textul şi planşa alături, este legată pe fascicule, fiecare cuprinzând câte o regiune, lăsând astfel posibilitatea înmănunchierii ulterioare a acestora, pe măsura publicării şi a altor colecţii din Germania. Conceput identic este şi Sylloge Nummorum Graecorum - Royal Danish Collection info, fapt care marchează un început de colaborare internaţională în acest domeniu în sensul publicării identice ca metodă de descriere, format şi sisteme de prezentare, a monedelor greceşti.
Nouă ca realizare şi deosebit de interesantă în această privinţă este lucrarea monografică cu caracter de corpus a lui Peter Robert Franke, Die antiken Münzen von Epirus (Wiesbaden, 1961). Autorul inserează în corpus toate monedele epirote din colecţiile lumii, consemnând cele mai mărunte particularităţi ale fiecărui exemplar, cum ar fi, de pildă, raportul dintre sensul aversului şi al reversului. Monedele sunt aşezate într-o clasificare cronologică definitivă, întemeiată pe datele ultimelor săpături arheologice din Epir. Astfel coroborat, materialul numismatic îşi aduce contribuţia sa însemnată în lămurirea şi precizarea multor chestiuni istorice controversate. Volumul de text este însoţit de un amplu album de planşe care reproduc în totalitate monedele înregistrate. Ca mod de alcătuire, lucrarea lui Franke este un model de precizie ştiinţifică şi o temeinică sugestie pentru realizarea unui corpus de monede greceşti, a cărui linie de perspectivă ar fi, după părerea noastră, tot sistemul de monografii pe regiuni, alianţe economice sau ligi politice.
O altă metodă continuată şi în anii din urmă info, în sensul prezentării monedelor cu caracter arheologic, este catalogul descoperirilor monetare cuprinzând mai multe perioade istorice. Cartea numismatului ceh Vojtech Ondrouch, Nálezy Keltských, Antických a Byzantských mincí na Slovensku (Bratislava, 1964), înregistrează toate descoperirile din Slovacia, începând cu monedele celtice şi sfârşind cu cele bizantine. Volumul este însoţit de un număr de şapte hărţi, pe care sunt însemnate aceste descoperiri repartizate pe epoci istorice. Numărul de serie din catalog este trecut pe hartă pentru a uşura identificarea şi consultarea materialului. Metoda folosită de Vojtech Ondrouch este pe cât de practică, pe atât de ştiinţifică. Hărţile prin ele însele degajă concluzii istorice, punând în mod util la îndemâna cercetătorilor un rezultat a cărui pregătire este anevoioasă. Cerinţele noi ale cercetării moderne au impus numismaţilor elaborarea de lucrări sintetice de mare precizie, care să furnizeze în minimum de spaţiu maximum de informare asupra fiecărei piese în parte. Caracteristicile comune ale seriilor de monede au fost strânse în prescurtări, variantele în cifre, atelierele monetare în sigle, întregul căpătând un aspect de expunere algebrică. Un remarcabil exemplu în sensul celor de mai sus este lucrarea lui R.A.G. Carson, P.V. Hill şi J.P.C. Kent, Late Roman Bronze Coinage (Londra, 1960), care, în 114 pagini, cuprinde exhaustiv emisiunile Imperiului Roman între 324-498. Este o lucrare de mare valoare ştiinţifică, care fixează o dată pentru totdeauna încercările de prezentare a monedelor romane, experimentate de-a lungul câtorva decenii în cuprinsul celor nouă tomuri ale cunoscutei Roman Imperial Coinage info. Autorii acesteia, Mattingly, Sydenham, Sutherland, Webb şi Carson au încercat, în părţile care le-au revenit, să aplice cea mai bună metodă în prezentarea emisiunilor imperiale. Poate singura scădere a monumentalei opere citate este tocmai lipsa de unitate. Caracterul experimental al acesteia este subliniat de rezultatul la care s-a ajuns (sinteză şi precizie) şi care a stat la baza alcătuirii volumului Late Roman Bronze Coinage.

Cercetările numismatice româneşti, al căror rod important sunt cele trei volume din Studii şi cercetări de numismatică, intrate de multă vreme, cu autoritate, în bibliografia internaţională de specialitate, sunt continuate în anii din urmă prin publicarea masivă de material de primă importanţă sub formă de liste descriptive. Cele cinci numere apărute până acum din Caiet selectiv de informare asupra creşterii colecţiilor Bibliotecii Academiei R.P.R., extras Cabinetul numismatic, continuă tradiţia publicaţiilor similare ale lui Constantin Moisil. Extrasul Cabinetului numismatic cuprinde într-o formă de prezentare riguros ştiinţifică intrările recente, punând astfel în circuitul ştiinţific internaţional piese de mare importanţă istorică, cum ar fi lingoul de aur roman, tezaurul de obiecte premonetare de la Perşinari, importante colecţii de gliptică, de monede greceşti arhaice şi clasice, de monede romane târzii, bizantine şi medievale, de medalii, sigilii şi ponduri. Publicaţia Cabinetului numismatic se caracterizează prin ritmicitatea şi rapiditatea cu care anunţă şi interpretează documentele din colecţiile sale.

II

În ceea ce priveşte unele chestiuni teoretice generale remarcate în bibliografia numismatică din ultimii ani, atenţia noastră se îndreaptă asupra metodei analizelor chimice şi metalografice, care încep să preocupe mai intens pe numismaţi şi chiar să devină un criteriu de cronologizare a emisiunilor monetare. În această direcţie, cartea lui G.K. Jenkins şi R.B. Lewis, Carthaginian gold and electrum coins (Londra, 1963), face un început promiţător, constituind în acelaşi timp un corpus al emisiunilor de aur şi electrum ale Carthaginei.
Metalul monetar nepreţios al monedelor imperiale romane este discutat pe larg în studiul lui Earl R. Caley, Orichalcum and related ancient alloys (New York, 1964), apărut în colecţia Numismatic Notes and Monographs. Din cele două titluri de lucrări pomenite mai sus desprindem că orizonturile numismaticii s-au lărgit în ultimii ani prin metode noi de investigaţie, care, deşi dificile şi necesitând o aparatură tehnică deosebită, sunt foarte rodnice prin specialitatea informaţiilor ce ni le pot procura.
Bibliografiei numismatice recente nu-i sunt străine nici preocupările legate de studiul monedei ca operă de artă miniaturală. Mijloacele moderne de fotografiere şi reproducere tipografică au înlesnit sarcina oarecum grea a descrierii amănunţite şi chiar a interpretării artistice a unui flan monetar de dimensiuni foarte mici. Putem vorbi de o perfecţiune atinsă în reproducerea şi interpretarea iconografică a reliefului monetar, desăvârşire menită să trezească în egală măsură entuziasmul specialiştilor şi al amatorilor. Cele două albume de planşe ale lui Lancelot Léngyel, Chefs-d'oeuvre des monnaies grecques şi L'art gaulois dans les médailles (Éditions Corvina, Montrouge - Seine, 1952) fac în această privinţă o şcoală de înaltă ţinută. Monede cu diametrul de 1,5-2,5 cm sunt mărite pe planşe până la un diametru de 25-30 cm, observându-se astfel cele mai mici detalii pe care meşterul monetar, în desăvârşita sa artă, nu le trecuse cu vederea.
Italienii au iniţiat de curând un gen nou de studiu al artei monetare: comparaţia în cadrul unei serii restrânse de emisiuni. Franco Panvini Rosati de la Istituto Italiano di Numismatica, publică Volumul I Tetrarchi (Roma, 1961), într-o prezentare grafică specială. Volumul este de fapt o mapă de format mic conţinând un fascicul introductiv şi o serie de planşe cartonate, purtând pe faţă imaginea monedei mult mărită, iar pe verso descrierea şi discuţia artistică a piesei.

Din cele de mai sus se desprind o serie de orientări noi în bibliografia numismatică recentă, atât în domeniul prezentării grafice, cât şi în cel al conţinutului, evidenţiindu-se o serie de metode avansate de cercetare şi expunere în domeniul unei ştiinţe în care conservatorismul a făcut o îndelungată şcoală.

cop-studia-1

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2

cronici-250x500