Studia I

UN PORT COMERCIAL LA CALLATIS

În anul 1961 - conducând secţia Callatis a Muzeului regional Dobrogea - m-am ocupat cu strângerea de informaţii în legătură cu topografia cetăţii, aşa cum apare ea în urma săpăturilor pentru construcţiile ridicate în anii din urmă la Mangalia.

Am încercat astfel să colaţionez, cu noile ştiri dobândite, un material mai vechi, pe care l-am putut verifica cu rezultatele săpăturilor foarte sporadice efectuate de curând la Mangalia. Împreună cu scafandrii care au lucrat la dragările pentru port, am mers în recunoaşterea urmelor întâlnite de aceştia sub apă, pentru a descoperi, în adevăr, atât pe parcursul canalului care conduce către lacul din sudul Mangaliei, cât şi la începutul acestui lac, urme de cheiuri, fragmente de capiteluri, iar în lac chiar o coloană, la câţiva metri sub apă. Rezultă că oraşul grecesc se întindea către sud - în afara acropolei, înconjurată de ziduri puternice - către lacul de astăzi, în trecut un liman al unui curs de apă, care vine din adâncul teritoriului dobrogean. Marea a depus nisip la gura limanului, formând un lac cu apă dulce, alimentat continuu de râu. Ţinând seama de urmele arheologice ieşite la iveală în urma dragării ţărmului mării între punctul sudic al falezei şi lac, cât şi de cele descoperite în lac, în regiunile piciorului vestic al podului metalic, putem confirma completarea inscripţiei publicate de Tocilescuinfo:

ΙΝ ΚΑΙ ΕΠΙΣΚΕΥΑΣΑΜ

[ένοζ] .... ΕΝ ΤΩ ΜΕΓΑΛΩ

[λιµένι].... ΛΩ ΠΥΡΓΟΝ ΚΑΙ

ΤΕΙΧΟΥΣ ΚΑΙ ΦΙΛ

ΝΗ ΒΟΥΛΗ ΚΑΙ Ο ∆Η

[µοζ] .... ΜΟΝΙΜΟΝ ΗΡΑΚΛΕ

[ίδου] .... ΤΕΙΜΕΣ ΧΑΡΙΝ

O fâşie, reprezentând marginea originală din dreapta a pietrei, s-a pierdut, după ce a fost publicată de Tocilescu. Actualmente - bloc de calcar înalt de 0,75 cm × 0,40 × 0,50 cm, piatra este tăiată în celelalte trei părţi, datorită reutilizării ei ulterioare ca bloc de talie. Inscripţia reprezintă o mulţumire adusă de Sfatul şi poporul callatian lui Μόνιµοζ ‘Ηραxλείδου pentru activitatea «edilitară» a acestuia în portul cel mare, la unul din turnuri, la zidul de apărare. Aceasta înseamnă că la Callatis a existat un al doilea port, care putea adăposti corăbii mai multe şi mai mari, fiind mai cuprinzător decât celălalt din faţa acropolei. De altfel acest liman era singurul refugiu pe care coasta, aşezată aproape perpendicular pe direcţia vântului, îl oferea navigatorului. Spre deosebire de Tomis - unde portul era adăpostit într-un sinus apărat de o peninsulă stâncoasă -, Callatisul avea coasta deschisă vântului şi valurilor puternice care făceau dificilă atât acostarea, cât şi ieşirea corăbiilor.

Harta inginerului Pamfil Polonic, întocmită la sfârşitul secolului trecut info, înregistrează urmele antice nealterate de construcţiile moderne sau de schimbările topografice ulterioare. Pe această hartă este menţionat cheiul sau mai degrabă digul - după părerea noastră - care, perpendicular pe direcţia vântului de nord-est, continua zidul de nord al cetăţii, formând un bazin de ancorare în faţa actualei faleze. Urmele acestui dig se văd şi astăzi, la circa 50 m în larg, la 0,80 m sub apă. Digul antic merge până la 20 m după cotul digului actual, paralel cu acesta, la 15 m în faţa lui. În peretele falezei se aflau săpate antrepozite. Au ieşit la iveală bolţi uriaşe zidite şi depozite de amforeinfo sub vilele din colţul de NE al cetăţii, în direcţia basilicei bizantine.

În continuarea digului antic, care face cu coasta un unghi de aproximativ 30°, se află, la o distanţă de 300 m de capătul digului modern de larg, o construcţie submarină formată din blocuri uriaşe de calcar de aceeaşi compoziţie cu cel aflat pe malul lacului, către comuna Limanu. Digul acesta uriaş este dispus în zigzag - paralel cu ţărmul - în faţa gurii limanului pe care odinioară râul din sudul Callatisului îl forma cu marea. Rostul acestui dig este de a salva de împotmolire limanul şi de a micşora furia valurilor mânate de vântul de nord sau de sud - zigzagurile fiind perpendiculare pe cele două direcţii posibile ale vântului.

În secolul al XVII-lea, călătorul turc Evliia Celebi, trecând prin aceste părţi, notează în jurnalul său: «deoarece acest port este deschis spre sud-est, se fac valuri ca munţii, din care cauză corăbiile pleacă imediat ce încarcă mărfurile. În vechime a fost aici un port mare cu două ieşiri, şi acum, în fundul mării se văd pietre de port, mari ca munţii»info. Cele două ieşiri ale portului din vechime erau de bună seamă spaţiul dintre digul din faţa falezei şi digul în zigzag, apoi ieşirea de la sudul acestui dig... .

Histria şi Tomis au calităţi portuare deosebite. La Callatis singurul adăpost natural oferit de coastă era limanul râului Kerbos - de la care deriva şi numele aşezării autohtone Acervatis -, după mărturia lui Plinius cel Bătrâninfo. Heracleoţii s-au bucurat de o ciudată homotopie în această parte a Pontului Euxin. Ei şi-au aşezat colonia întocmai ca metropola, la vărsarea unui râu în mare. (Heraclea Pontică era aşezată şi ea în apropierea râului Calles - de la al cărui nume callatienii l-ar fi derivat pe cel al cetăţii lor)info. Existenţa unui asemenea loc favorabil pentru port în sudul oraşului justifică întrebarea de ce era necesar un al doilea în faţa acropolei? Din mai multe motive, dintre care - după părerea noastră - cel mai important este motivul militar. Atena, în vremea lui Solon, avea şi ea două porturi: Phaleron şi Prasiae - acesta din urmă aşezat pe coasta de răsărit a Atticeiinfo la aceeaşi latitudine cu Atena, servind ca bază flotei, atunci când Megara şi Aegina blocau ieşirea din Phaleron.

O mulţime de alte oraşe din Pontul Euxin aveau două sau chiar trei porturiinfo. Oraşul Callatis se întindea pe coastă, de la punctul nordic al actualei faleze până la marginea lacului, pe o distanţă de 1 200 m. Într-o situaţie defensivă, apărarea porturilor şi a oraşului de peste zidurile acropolei era foarte greu de realizat atât pe uscat cât şi pe mare. Când Lysimach asediază cetatea, Antigonos trimite în ajutorul callatienilor o flotă şi o armată de uscatinfo. Această flotă asigură legăturile oraşului cu exteriorul, făcându-l să reziste asediului aproape patru ani. Probabil tot cu ajutorul ei s-a făcut evacuarea parţială a locuitorilor oraşului primiţi cu bunăvoinţă de Eumelos, regele scit din Bosforul Cimerian. Este evident că această flotă nu putea acosta decât la adăpostul unor fortificaţii puternice ale unui port care se afla în zona cea mai întărită a oraşului. Până în prezent nu s-a găsit nici o urmă de ziduri de apărare, care să unească acropola propriu-zisă cu lacul din sud, deşi au fost numeroase lucrările edilitare efectuate în această zonă. Existenţa acestui port deschis în lac, impune existenţa unui port fortificat, al cărui dig - poate supraînălţat cu metereze - se mai vede şi astăzi - în faţa plajei de la Mangalia. Dar dacă portul de pe lac se dovedea mai puţin folositor decât cel din faţa acropolei în vreme de război, în vreme de pace el era un adevărat emporion în care se vărsau bogăţiile solului dobrogean aduse de băştinaşii cu care callatienii au trăit întotdeauna în bună înţelegere. Ei îşi transportau grânele pe râul care se vărsa în mare, descărcându-şi plutele sau bărcile în hambarele cheiurilor la care trăgeau corăbiile golite de uleiuri, vinuri şi alte produse de import. Corăbiile venite de peste mare trăgeau mai întâi la descărcare în portul din faţa acropolei, unde antrepozite încăpătoare şi sigure puneau la adăpost marfa preţioasă vândută mai apoi cu amănuntul. Acei ε\σαγωγει∼ ζ nu erau negustori de cereale - cum presupune prof. Sauciuc-Săveanu info, ci intermediari ai angrosiştilor de cereale, cărora le vindeau vinul şi uleiurile aduse de peste mări, τα ϕορτία τω∼ν Xµπóρων de care pomeneşte inscripţia publicată de acelaşiinfo. O astfel de activitate comercială bazată - nu numai pe schimbul în natură, ci efectuată şi prin bani - este dovedită de marele număr de monede autonome găsite în toate cetăţile pontice şi în teritoriile rurale de influenţă ale acestora. În fine, întrepătrunderea onomastică, vecinătatea necropolelor, ca dovadă a coabitării în cadrul aceleiaşi cetăţi, sunt încă un indiciu al relaţiilor strânse dintre greci şi localnici bazate pe cointeresarea economică. Aceste relaţii au fost chezăşia însăşi a existenţei şi prosperităţii oraşelor-porturi.

Existenţa concomitentă a celor două porturi, cu rosturi deosebite, - cel din cetate port militar şi de import, cel de pe lac comercial, de export - nu pare să fi datat de la începuturile aşezării. Datorită situării între acropolă şi lac a unor necropole diferit databile în timp, am putea trage unele concluzii cu privire la modul în care a variat întinderea oraşului antic.

art6-98Imediat la sudul falezei, dincolo de piciorul digului mare, pe malul bazinului portului, cu ocazia lucrărilor de dragare, s-au scos sute de fragmente de amfore funerare (rânduite în şiruri paralele la 20-30 cm sub nisip). Cu câteva decenii în urmă, acest teren se găsea deasupra nivelului apei. Fragmentele de amfore pe care le-am putut aduna, fiind sigur de stricta lor provenienţă, datează de la începutul secolului al IV-lea î.e.n., conturând astfel în linii foarte mari necropola. Aceleaşi lucrări de dragare şi de evacuare a materialului printr-o conductă de presiune de la piciorul digului, în actualul stadion, explică prezenţa în acest parc a numeroaselor mănuşi de amfore comerciale ştampilate din secolul III-II î.e.n. Din acest din urmă loc au fost colectate peste 500 bucăţi numai în cursul lucrărilor de nivelare. În prezent, orice zgârietură în pământ dă la iveală o mănuşă sau un fragment de mănuşă ştampilată. În afară de material elenistic - comercial, în stadionul modern sub care se află o necropolă de la sfârşitul secolului al IV-lea şi din secolul al III-lea î.e.n., iar mai la nord secolul II î.e.n., se mai găseşte şi material romaninfo, adus tot prin aceeaşi conductă din locul sus-amintit, de la piciorul digului mare, unde bănuim să fi fost atât în epoca elenistică cât şi romană partea comercială a oraşului - situată pe ţărmul mării. Aceasta înseamnă că la sud de piciorul digului actual, a fost mai întâi o necropolă de incineraţie, căreia i s-a suprapus un sector comercial - elenistic şi roman. Necropola din stadionul actual, dincolo de zidul de nord al cetăţii, este a doua în ordine cronologică după necropola de incineraţie, din partea de sud a acropolei, deasupra căreia ulterior s-a suprapus, prin extinderea oraşului către lacul din sud, o parte a sectorului comercial al Callatisului. În adevăr, harta întocmită de Polonic ne arată că zidul vestic al incintei acropolei se continua spre sud, depăşind linia care marchează partea de sud a falezei, unde s-a descoperit, cu ocazia noilor construcţii, un zid de sud, cu o poartă, aproape de marginea dinspre mare a curtinei şi care s-ar putea data - după mărturia lui R. Florescu, care a asistat la săpătură, - în secolul IV e.n.info Zidul de vest al incintei continuă, către sud, spre lac. Pe vremea lui Polonic urmele acestui zid erau vizibile, la suprafaţă. În anul 1961 am dat de fundaţiile acestuia, cu ocazia unor săpături în faţa vechiului local al poştei. Un şanţ de canalizare - urmărind direcţia NE-SV - întâlnea la baza lui zidul de dimensiuni de fortificaţie.

Polonic nu înseamnă pe hartă nici locul unde acest zid de vest cotea spre mare, nici existenţa unui zid de sud, care în această formulă să închidă incinta. Prof. Sauciuc-Săveanu pomeneşte de nişte blocuri de fundaţie în piatră de talie, care păreau că formează un zid - cam în locul care ar corespunde, în linie dreaptă, cu acela unde se opreşte zidul de vest pe harta lui Polonic. Săpătura, începută la sfârşit de sezon, în 1925, şi rămasă pentru anul următor, a fost desfiinţată propriu-zis, căci nu s-a mai găsit ulterior nici o urmă din fundaţia descoperită, datorită unor lucrări de amenajare portuarăinfo; apoi s-a renunţat a se mai urmări zidul pe direcţia indicată de porţiunea descoperită pe plajă. Este oportun să reamintim că în stadiul actual al cercetărilor, sau mai degrabă în stadiul actual al presupunerilor întemeiate doar pe câteva date sigure, cele două perimetre ale porţiunii întărite a oraşului constituie două soluţii strategice adoptate şi abandonate - în funcţie de evenimentele care au condiţionat înflorirea sau eclipsarea temporară a bogatei şi activei Callatis.

Presupunem ca fază iniţială, în vremea clasică, un zid de incintă la capătul de sud al falezei, apoi o extindere a incintei către lac, urmând mai târziu în era noastră, în perioada tulbure de la începutul secolului I şi din secolele III-IV, o restrângere pe linia incintei iniţiale sus-amintite. Bibliografia reconstrucţiilor oraşului şi a incintei, pe porţiuni mai mari sau mai mici, este bogată în texte istorice şi inscripţii din epoca greacă şi romană dintre care una, de curând descoperită la Callatis (Muzeul de arheologie Constanţa inv. II 33162), se leagă strâns de chestiunea sus-amintită a variaţiilor zidului de apărare în funcţie de vremurile bune sau rele ale oraşului. Este vorba de un decret în cinstea unui binefăcător al Callatisului, care a venit în ajutorul locuitorilor în mai multe rânduri. Din păcate textul păstrat este insuficient pentru a cunoaşte mai pe larg toate serviciile pe care necunoscutul le-a oferit Callatisului. Dar din ce s-a păstrat reiese că a despărţit cu un zid un anume loc din cetate în scopuri defensive, la chemarea oficială a Sfatului, dacă astfel poate fi înţeles locul respectiv din inscripţie: βουλεεσhαι παραxαλέσαι ...... ε\ τ` διατειχεσαι τ`ν...... Într-o vreme în care, datorită unui asediu, cetatea se afla înconjurată de ţinuturi pustiite, binefăcătorul callatienilor a intervenit în problema aprovizionării (σιτιxω∼ν γενε µάτων), dând bani fără dobândă pentru cumpărarea de cereale (-ατοxα ε\σένεγxαζ χρήµατα ε\ζ τ`ν xατογορασµόν). După detaliile paleografice, inscripţia se poate data pentru începutul secolului I î.e.n. Este clar că oraşul asediat, lipsit de grânele ogoarelor învecinate, era silit să se aprovizioneze pe mare, prin portul din faţa acropolei, aducând alimente din celelalte oraşe litorale unde influenţa lui Mitridate nu ajunsese încă, în cazul când documentul se referă la o opoziţie a callatienilor faţă de monarhul pontic. Probabil că binefăcătorul oraşului a luat asupra sa cheltuiala înălţării întăriturii pe fundaţia mai veche de la capătul de sud al falezei, reducând suprafaţa citadelei, iar portul «cel mare» de la liman rămânând vremelnic abandonat. Se pare că abandonarea portului mare este la un moment dat de mai lungă durată. În vara anului 1961 lucrările de amenajare la piciorul podului metalic dinspre comuna 2 Mai, în partea de nord a şoselei care intră pe pod - deci în dreptul cheiului antic de pe lac - au dat la iveală câteva morminte din secolul I î.e.n. - secolul I e.n., dispuse în mod organizat în şiruri paralele. Situarea acestei necropole de mică întindere atât de aproape de port şi de cartierul comercial care lega acropola de cheiul de pe liman, înseamnă o abandonare pentru o durată mai lungă a acestuia.

În încheiere, o ultimă chestiune: şoseaua litorală care venea de la Dionysopolis la Callatis trebuia să traverseze limanul. Scafandrii care au lucrat la adâncirea lacului m-au condus la locul situat la vest de cheiul antic - deci mai în susul apei - unde malurile se apropie, marcând capătul limanului, şi unde au dat de substrucţii solide formate din blocuri de piatră bine făţuite, pe care le-au spart cu greu pentru a lărgi accesul prin această gâtuire. Cam în dreptul acestei gâtuiri se mai pot observa după ploaie, pe arătură, spre comuna 2 Mai, urmele şoselei romane, care se îndrepta spre Callatis. În antichitate, limanul fiind larg deschis către mare, traversarea lui se putea face în locul cel mai îngust şi mai apropiat de oraş. Întăriturile sus-amintite formau o închidere a portului antic pentru ambarcaţiunile venind din susul râului şi în acelaşi timp serveau ca puncte de sprijin - la o anumită înălţime - pentru un pod de lemn. Menţionăm că, în punctul acestei gâtuiri, ambele maluri sunt mult ridicate în raport cu cheiul antic, ele fiind la nivelul câmpiei dobrogene.

Mi se pare că cele expuseinfo lămuresc şi justifică satisfăcător completarea de către Tocilescu a inscripţiei în discuţie, întregire asupra căreia existau îndoieli. Atestat şi localizat astfel, portul cel mare de la Callatis aşteaptă săpături ce vor spori ştirile noastre despre strălucitoarea cetate a Pontului Stâng.

cop-studia-1

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2

cronici-250x500