Studia I

GRYLLOI ŞI CARICATURA ELENISTICO-ROMANĂ

Nu ne vom ocupa în cele ce urmează de întreaga problematică pe care o impune studierea caricaturii antice în plastică sau literatură, monumentele ce ilustrează acest gen fiind foarte numeroase şi unele dintre ele foarte vechi, spre a nu aminti decât clasicul exemplu al figurii lui Thersites în Iliada sau reprezentările kordaxului şi thiasului dionisiac ce apar în ceramica corintică la sfârşitul sec. VII î.e.n., imitate apoi în ceramica beotică, attică, laconică, calcidică.
Caracterul caricaturii greceşti este profund raţional prin simplul fapt că el rezidă într-o îndepărtare voită, simbolică, cu semnificaţie precisă, de la canonul artistic al preocupării centrale a culturii greceşti - omulinfo.
Reprezentările plastice caricaturale apar astfel numai după ce se constituie în esenţă arta greacă antropomorfă, ele nefiind, cum uşor s-ar putea presupune, nici manifestări ale unei lipse de experienţă artistică, nici târzii derogări de la canonul policletean, ci, ţinând seama de istorismul manifestărilor plastice greceşti ca o concepţie realistă în filosofia artei antice, credem alături de Bianchi-Bandinelliinfo că satira plastică, caricatura, îşi are evoluţia ei proprie în permanent sincronism cu prototipul artistic.
Creaţia logică, conştientă, simbolismul precis şi abstractizarea au stat la originea caricaturii a cărei evoluţie seculară atinge apogeul către sfârşitul epocii elenistice, închizând ciclul sub caracteristicile aceluiaşi simbolism şi abstractizări iniţiale, dar pe un plan superior, al acumulării de soluţii plastice vreme de aproape un mileniu.
Ne preocupă în special categoria gryllos şi apariţia acesteia în cadrul caricaturii elenistico-romane, în cercetarea căreia avem a desluşi mai întâi apariţia şi semnificaţia iniţială a termenului, evoluţia sa, monumentele pe care le desemnează, simbolismul şi valoarea estetică a lor.
Recenta lucrare a lui Binsfeldinfo se ocupă în mod special cu categoria gryllos, inventariind toate ipotezele asupra apariţiei şi semnificaţiei de început a termenului, pornind de la textul lui Pliniusinfo asupra pictorului Antiphilos, rivalul lui Apelles. Se pare că interesul stârnit de această categorie a caricaturii antice dăinuie până târziu, căci un patriarh al Constantinopolului din sec. VI, Joannes Jejunator, se străduieşte încă să-i explice controversata semnificaţieinfo.
Dintre toate explicaţiile cronologic expuse de G. Becatti lipseşte însă cea datorată lui Champfleuryinfo, autor cunoscut învăţatului italian, explicaţie ce ni se pare nouă cea mai plauzibilă prin faptul că se sprijină pe evenimente istorice bine atestate.
Pornind de la aceeaşi informaţie a lui Plinius, Champfleury arată că pictorul Antiphilos, rivalul lui Apelles căruia îi opunea pictura sa nonconformistă, a parodiat exempli gratia una dintre cele mai cunoscute imagini din Kerameikonul athenian - lupta de la Mantinea (362 î.e.n.), opera artistului Euphranor - a cărei figură centrală era Gryllos, care se remarcase şi căzuse în timpul bătăliei. Pe acest Gryllos, Antiphilos îl redase alcătuit din diverse părţi de animale.
După o ştire de la Diogenes Laertiosinfo, Gryllos era unul din cei doi fii ai istoricului Xenofon care s-au întors la Athena în urma revocării în 367 a decretului de exilare a tatălui lor, participând astfel în tabăra atheniană la lupta de la Mantinea.
Deci originar termenul gryllos însemna o caricatură prin recompunerea corpului omenesc din membre sau părţi ale diverselor animale. Un corolar al acestei modalităţi caricaturale este apariţia în gliptică, mai ales în epoca romană, a diverselor figuri groteşti (în special de păsări) rezultate din juxtapunerea unor protome de animale cu măşti umane.

Cum majoritatea gryllilor sunt în gliptică versiuni diferite ale tipului hippalectryon, s-a presupus că acesta a fost imitat de caricatura elenistico-romană după cunoscutul model atticinfo. Anne Roes, într-un studiu mai vechi, opinează pentru originea orientală, sassanidă, a modeluluiinfo, pe care o argumentează cu împrumuturi similare în iconografia arhaică şi clasică provenite din arta iranianăinfo.

Vedem clar polarizarea sensurilor noţiunii gryllos ca desemnând originar caricaturi umane prin recompunere animală cu corolarul figurilor zoomorfe alcătuite din măşti umane şi protome de animale - iar mai apoi desemnând şi exagerări ale figurii sau corpului aşa cum conchide Binsfeld în studiul amintit.
Dar pe lângă gryllii propriu-zişi, în acest din urmă sens, există în lumea elenistico-romană o serie întreagă de reprezentări similare, fie de actori comici, fie de figurine cu rost apotropaic sau talismanic, de care va trebui să deosebim în mod riguros categoria ce ne preocupă.
Este uşor a distinge gryllii de reprezentările de actori comici, fie după lipsa măştii sau a oricărei recuzite actoriceşti, fie după absenţa pantomimei, caracteristică acestor figurine. Margarete Bieber şi T.B.L. Webster în special, au alcătuit în acest sens un exhaustiv repertoriu tipologicinfo. Categoria în discuţie are o filieră care la un moment dat trece prin faza de abstractizare a personajelor mimului sau atellanei (Bucco, Dossenus, Manducus etc.), faptul însă marchează numai un stadiu în evoluţia sa către valoarea simbolică.

Există figurine care exagerează un defect fizic în scopul de a păzi pe posesor de răul pe care îl înfăţişeazăinfo, altele de acelaşi tip constituie instrumente ale terapiei magice, folosite în drómena misterelor de la Eleusisinfo. Este evident că grylloi nu pot fi confundaţi cu nici unele din cele amintite.
Care este atunci semnificaţia lor, ce vizează această caricatură? Este o manifestare gratuită, sau sensul ei trebuie înţeles altfel decât în satirizarea unor tipuri anumite?
Pentru a pătrunde adevărata lor semnificaţie, valoarea lor simbolică, este necesar să ne situăm în climatul artei elenistice târzii, amatoare de particular, de naturalism, cu creaţii reprezentative în bătrâna beţivă (improbabil atribuită lui Myron din Theba, dacă se ţine cont de cunoscuta epigramă cuprinsă în Antologia Palatină), în pescarul de la Louvre sau în bătrâna păstoriţă mergând spre piaţă (Roma-Palazzo dei Conservatori). Înţelegem astfel că în toată lumea elenistică, dar mai cu seamă în Alexandria, se dezvoltă gustul pentru formele distorte, anormale, pentru cacoshematie şi exoticinfo. Contactul cu elementul semitic şi negroid furnizează în plus acestui gust o gamă vastă de alterări burleşti ale corpului şi figurii umaneinfo. Nu mai poate fi acum vorba de particularismul şi naturalismul incipient alexandrin, ci de o ridicare în abstract a deformărilor faciale, transformând cacoshematia şi asimetria în opusul logic al lor şi realizând o armonie sincopată, bazată pe procedeul naturalismului şi al exoticului.
Rostul unor astfel de reprezentări apare clar în contextul creionat ca fiind cel decorativ, iar activitatea atelierelor de acest gen din Alexandria sau Asia Mică se prelungeşte până târziu în epoca romană, difuzând în tot Imperiul grylloi decorativi.

Un amănunt esenţial probează cele afirmate. Dentiţia prognată a figurinelor alexandrine groteşti este totdeauna completă, în vreme ce măştile personajelor mimului sau atellanei, după cum remarcă Armando Plebeinfo, au dentiţia ştirbă, fapt caracteristic concepţiei romane a grotescului. Or, toate figurinele groteşti de factură alexandrină, difuzate sau copiate în atelierele locale pe tot cuprinsul imperiului, au dentiţia prognată completă.
Am arătat într-o recentă notăinfo evoluţia tipului în discuţie şi rostul său decorativ în lumina unei camee gryllos din colecţia Cabinetului numismatic al Bibliotecii Academiei, astfel că nu voi mai trece acum în revistă materialul descoperit de la Rin până în Dobrogea.
Sensul abstract, decorativ al acestor grylloi este subliniat de Margarete Bieber şi G. Becatti pentru epoca elenistică , ca şi de Jean-Pierre Cèbeinfo pentru caricatura romană, datoare în atâtea privinţe celei alexandrine.
Rămâne să vedem care este în epoca romană soarta celuilalt fel de grylloi, de tipul hippalectryon şi cel cu corp uman şi cap de animal.

Genul hippalectryon dăinuie în gliptică până la începutul sec. III, fără a se confunda cu gemele gnostice şi fiind în general stereotip în alternarea părţilor componente. Bonnerinfo nu include în categoria gemelor gnostice acest tip pe care îl socoteşte pur grotesc şi decorativ, în schimb caricaturile umane cu cap de măgar sau de cocoş primesc la un moment dat o semnificaţie gnostică.
Monumente de acest din urmă fel se găsesc răspândite în sec. III şi la începutul sec. IV în toată lumea romană în gliptică, coroplastică, frescă, mozaic. Dacă despre unele se poate sigur afirma că au o semnificaţie gnostică, asupra altora se ezită între valoarea caricaturală şi cea mistică.
dionisosDin sumara prezentare a problematicii genului caricatural gryllos se desprinde în primul rând valoarea sa estetică decorativă, sub formă de hippalectryon sau umană, aceasta din urmă apărând ca o manifestare a preferinţei artei elenistico-romane de a transforma figura omenească într-un element decorativ, frângându-se astfel o dată mai mult normele esteticii clasice greceşti ce concepea omul ca măsură a universului.
Este, fără îndoială, în această tendinţă un întârziat răsunet al artei egiptene ce conferea chipului uman un rol decorativ într-o structură artistică.
Gryllii elenistico-romani îşi au la rândul lor ecoul târziu în măştile decorative ale stilului gotic. info

cop-studia-1

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2

cronici-250x500