Portretul roman în România

PORTRETISTICA PROVINCIALĂ

În acest capitol se va încerca o creionare a aspectelor portretisticii romane din Provincia Dacia şi Dacia Pontică (Dobrogea), cu toate că cele două regiuni ar putea părea, datorită unei concepţii sprijinite pe autoritatea nejustificată dar cîtuşi de puţin precară a tradiţiei studioase, funciarmente diferite sub raportul categoriei plastice în discuţie; din confruntarea diferenţelor reale, se ştie prea bine, rezultă însă o mai bună cunoaştere care este ţelul oricărei cercetări novatoare, dezlegată de priponul tuturor conceptelor vidate de sens. Este vorba doar de tentativa creionării peisajului portretisticii provinciale romane pe teritoriul României (piese lucrate în ateliere locale), în cadrul lucrării de faţă care face deopotrivă şi oficiul de corpus, constituind pînă acum prima încercare de a aduna la un loc şi a comenta portretele romane în ronde-bosse aflate în patrimoniul muzeistic al unei ţări, fie că au fost ele achiziţionate aiurea, fie că au fost descoperite în zone ale imperiului roman aflate înlăuntrul graniţelor naţionale ale statelor din sud-estul şi centrul Europei. Întîietatea ce este mai mult o servitute decît o izbîndă, fiindcă referirile la aria mai largă a domeniului cercetat vor fi ipso facto sporadice, iar încheierile, puţine cîte se pot deocamdată, oricînd amendabile. Însămînţat şi cules, ogorul mic al ştiinţei acesteia nu poate fi şi nici nu trebuie istovit; pîinea generaţiilor viitoare va fi deci mereu binevenită. Prin strădaniile Annei Sadurska, doar Polonia ne-a dat un corpus al portretelor ei romane (Sadurska, Les portraits), portrete achiziţionate în străinătate, căci, după cum e bine cunoscut, romanitatea nu s-a extins pînă pe teritoriile ei.
O bună parte a pieselor ce ar fi trebuit să figureze în acest capitol au fost discutate în cel precedent, pentru că au fost identificate drept portrete imperiale descoperite şi majoriatea lor lucrate pe teritoriile romane ale patriei noastre; consideraţii asupra lor, în ansamblu, vor fi făcute însă în paginile de faţă. Este surprinzătoare bogăţia portretisicii imperiale artizanale în Dacia şi Dacia Pontică. Această carte pune în evidenţă atare realitate, unică, în proporţiile ei, după cîte ştim, pe întregul teritoriu al imperiului. Este însă deopotrivă posibil ca portrete de nivel artizanal mediu şi inferior de pe cuprinsul lumii romane să fi fost grabnic expediate în categoria anonimelor neinteresante şi prin urmare să zacă neştiute în depozitele sutelor de muzee mari şi mici. Lucrarea de faţă este un îndemn spre a le căuta şi a le reda adevărata lor identitate, fiind totodată începutul unei noi piste de cercetare: artizanalul ca reflectare şi purtător de cuvînt al artei oficiale romane (ipostază în care l-am surprins în friza cu metope a Monumentului triumfal de la Adamclisiinfo).
Multora din portretele aflate încă sau transferate din depozitele I.A.B. nu li se cunosc locurile de descoperire. Cu excepţia cîtorva din colecţia M. Sutzu, despre care avem informaţii precise că au fost achiziţionate în străinătate, şi a altora din aceeaşi colecţie cărora factura aleasă a realizării lor artistice ne îndreptăţeşte să le conferim acelaşi mod de intrare în patrimoniul muzeistic al ţării, am considerat restul pieselor de la I.A.B., ce nu poartă altă menţiune, ca descoperite în Dobrogea sau Oltenia (mai puţin probabil), într-un cuvînt pe teritoriul României.
Două piese antice nu au putut fi cuprinse în prezenta lucrare: un cap de efeb de tradiţie lisipeicăinfo şi un cap feminin aparţinînd unei statui funerare, avînd palla ridicată pe partea din spate a capului; coafura simplă, cu cărare centrală, pare să indice datarea acestui portret anoniminfo la începutul secolului III e.n. Este de la sine înţeles că exemplarele neantice, copii moderne ale unor portrete romane, nu au de ce să-şi afle locul în această carte. Dintre ele amintim bustul de marmură al unui general republican, în mărime mai mică decît cea naturală, aflat la M.I.N.A.C., precum şi o serie de busturi de împăraţi romani (Galba, Vitellius, Hadrian etc.), replici în marmură, în general mai mari decît dimensiunile naturale, aflate în curţile interioare, pe terasele şi galeriile castelului Peleş din Sinaia. Cine le va strînge şi le va studia pe toate într-o lucrare complementară acesteia, va întreprinde o cercetare utilă ale cărei rezultate, desigur similare, colegii polonezi le-au pus cu sîrg în evidenţăinfo.
Exemplare răzleţe ale portretisticii romane din România au atras atenţia lui Silvio Ferri (A.R.D.) încă în perioada interbelică, apoi, sporadic şi altor arheologi români. Cataloagele expoziţiilor de la Köln şi Roma au înmănunchiat la rîndu-le un grup de atare piese, fără ca acestea să fi constituit obiectul unei problematici aparte. Cu cîţiva ani în urmă am încercat întîia vedere de ansamblu asupra domeniului, limitîndu-ne aproape exclusiv la exemplarele publicate anterior (multe, pentru prima oară, chiar de noi), dar mizînd pe ceea ce astăzi înfăţişăm cititorilor drept dezvoltare, completare şi nuanţare a puţinelor pagini de atunci (D.A., pp. 120—127).

Socotim că cea mai firească expunere a materialului trebuie să fie şi în acest capitol cea cronologică, cu excepţia cîtorva probleme speciale grupate la sfîrşit. Oricum nu se va insista excesiv asupra particularităţilor pieselor, acestea urmînd să fie consemnate în note sau observate de cititor pe materialul ilustrativ. Ne vom referi aşadar la începuturile portretisticii romane în România, la perioada traianică, la cea hadrianieă şi antonină timpurie, la perioadele antonină medie şi tîrzie, la portretul epocii Severilor, la cel al mijlocului veacului III, în fine, la portretistica, secolului IV. Problemele speciale vor fi cea a portretisticii statuare în marmură, a statuariei de bronz, a portretisticii imperiale provinciale, a artizanalului inferior. Unele consideraţii generale vor încheia deopotrivă capitolul şi cartea.

ÎNCEPUTURILE portretului roman la Dunărea de Jos, recte pe litoralul dobrogean, preced intrarea acestui teritoriu sub administraţia romană, în anul 46, pe vremea domniei lui Claudius (transformarea în provincie). Nimic surprinzător în atare fapt, avîndu-se în vedere relaţiile cetăţilor pontice cu Roma încă din anii cuceririlor lui Mitridate VI Eupator. Un fragment de cap masculininfo, databil în a doua jumătate a secolului I î.e.n. (nr. 39, il. 39), aparţine unei largi categorii portretistice din care invocăm doar exemplul unei piese complete de la Muzeul Czartoryski de la Cracoviainfo, precum şi două descoperiri de acelaşi gen, una la Kurvinovo, în Macedonia sîrbeascăinfo, iar alta şi mai învecinată, la Ciziksinfo.
De vreme ce unele emisiuni monetare ale cetăţilor pontice dobrogene au pe avers efigia lui Augustus, pare firească sculptarea într-un fragment reutilizat de marmură a unui chip feminininfo purtînd o coafură similară cu cea a Octaviei (sora lui Augustus) sau Liviei (soţia acestuia). Portretului (nr. 40, il. 40 ab), provenind din colecţia Bolliacinfo, îi poate fi invocată analogia unei piese achiziţionate la Istanbulinfo. Un cap miniatural de băiat (nr. 41, il. 41 ab), descoperit pare-se la Tomisinfo, deşi abandonat nefinisat, întregeşte în felul său contextul începuturilor portretistice dobrogene, ca şi un altul, de efeb sau Herculeinfo imberb (nr. 42, il. 42 ab), deteriorat şi cu masa capilară doar eboşată, replică elenistică tîrzie a unui original grec din secolul IV î.e.n. info.

PERIOADA TRAIANICĂ este ilustrată portretistic atît la Dunărea de Jos, cît şi în interiorul arcului carpatic. De undeva din Dobrogea sau Oltenia pare să provină un cap de tînărinfo, produs destul de deteriorat al unui artizanal mediu (nr. 43, il. 43 ab), avînd pieptănătura specifică a vremii, piesă ce se integrează unei serii ample, cu exemplare prezente în toată lumea romană, de la cel de la Aquincuminfo, la capul din colecţia ateniană a lui Paul Canellopoulosinfo, spre a aminti doar descoperiri întrucîtva învecinate. Un portret feminin provenit de la sudul Dunăriiinfo, deteriorat în partea din faţă a coafurii, dar cu detalii posterioare ale acesteia deosebit de interesant, vădeşte prin gura sa „greacă” vigoarea plastică şi iradierea artistică în cadrul căreia se situează atelierele din Moesia Inferior (nr. 44, il. 44 a,b,c).
Deosebit de interesant şi spectaculos este capul feminin de la M. B., descoperit în Transilvania, avînd o coafură tipică epocii respectiveinfoşi purtînd cercei cu pandantive globulare (nr. 45, il. 45). El a fost de multe ori reprodus şi comentatinfo. Este desigur vorba de un portret funerar, realizat la începutul perioadei hadrianice (iris marcat şi pupilă plastică), dar reprezentînd o defunctă cu aranjamentul capilar al vremii cînd a trăit. Aceeaşi temă portretistică, reluată de astă dată în calcar, o regăsim în cazul unui cap feminin, datorat poate aceluiaşi atelier, descoperit la Apuluminfo și aflat acum la M.U.A.I. (nr. 46, il. 46).
Un splendid portret masculin de epocă traianică va fi fost desigur capul de la Muzeul din Devainfo, a cărui faţă este din păcate deteriorată în întregime; el va fi provenit de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa (nr. 47, il. 47 ab). Din aceeaşi localitate, capitală a provinciei, a fost adus la Muzeul devean şi capul masculininfo ale cărui trăsături şi suprafeţe sînt în întregime distruse (nr. 48, il. 48), dar în care regăsim volumetria celui precedent.

PERIOADA HADRIANICĂ ŞI ANTONINĂ TIMPURIEse caracterizează prin reluarea cu deosebit avînt a prototipurilor sculpturale greceşti, copiate aidoma, dar mai degrabă uşor alterate prin combinaţii ad-hoc. Filelenismul lui Hadrian a dat tonul acestei vaste acţiuni reconsiderative ce a adus serioase prejudicii invenţiunii plastice a epocii, ca o compensaţie în negativ a marelui avînt original marcat de creaţiunile de vîrf ale perioadei anterioare, cu precădere de friza continuă, spiraloidă, a Columnei traiane.
Nimic mai de înţeles decît reapariţia într-un teritoriu al artei greceşti care este Dobrogea a unei teme sculpturale predilecte illo tempore, cea a efebului, în speţă, portret generic prin excelenţă, dar nu mai puţin portret prin idealizarea şi morbiditatea care devin trăsături definitorii ale unei însemnate părţi a portretisticii hadrianice.

Capul de marmură descoperit la Tropaeum Traianiinfo şi aflat acum la M.I.N.A.C., cu masa capilară neglijent şi sumar tratată, în contrast cu faţa dominată de cele două valori plastice amintite, este un excelent exemplu provincial (nr. 49, il. 49) al reactualizării plastice filelenice, deosebit de active mai ales în Italia şi în provinciile orientului grecesc. Pandant al acestuia este micul cap de fetiţă descoperit la Callatis (nr. 50, il. 50), păstrat în acelaşi muzeuinfo ca şi piesa precedentă. Faţa îi este însă sensibil mai deteriorată şi estompată, atît în detaliile fizionomice cît şi în cele sculpturale. Coafura în „felii de pepene”, precum şi coada, împletită ce înconjoară capul la înălţimea creştetului se înscriu în tradiţia tipului praxitelic şi a succedaneelor sale elenistice tîrzii, după cum a mai fost remarcatinfo.
Capul feminin al unei statuete de marmură, provenit de la Histria, cu o coafurăinfo ce aminteşte prin diadema sau banda lată de deasupra frunţii pe cea a Sabinei de pe reliefurile monumentului partic de la Efes (despre care se va vorbi mai jos) are din păcate faţa deteriorată, dar bine păstraţi ochii mici cu pleoapele groase, părînd a fi pe jumătate deschişi (nr. 51, il. 51 ab). Realizarea plastică a acestui detaliu, identic cu cel al micului cap de efeb din colecţia Kalinderu, dar de provenienţă necunoscută, ne îndreptăţeşte a-i atribui şi lui o obîrșie histriană, cu atît mai mult cu cît a fost datat la începutul perioadei Antoninilorinfo. De altminteri existenţa în epoca elenistică a unor ateliere sculpturale la Histria, Tomis şi Callatis a fost şi de noi subliniată, precum şi reluarea pe scară largă a activităţii lor, cel puţin la Tomisinfo în vremea Antoninilor.
Depăşind litoralul de tradiţie plastică greacă, moda reinterpretărilor temelor elenice pătrunde în adîncul continentului, unde la Drobeta-Turnu Severin aflăm un mic cap de efeb (nr. 52, il. 52) sub forma unui portret generic de tînărinfo. Acest gen de portret, fluctuînd între generic şi individualizare, între reprezentare a unei divinităţi şi a unui personaj imperial, îndeobşte feminin, constituie o realitate frecventă în partea orientală a imperiului roman. Capul feminin de mici dimensiuniinfo de la Drobeta (nr. 53, il. 53), asemănător cu două piese de mari dimensiuni de la Afrodisias şi Tekirdaginfo, prin aceeaşi ambiguitate întreţinută şi de existenţa unei diademe, poate fi considerat drept contrapartea unuia colosal (nr. 54, il. 54), descoperit la Tomisinfo, care prin starea lui avansată de deteriorare, dar şi prin figurarea unei cunune deasupra coafurii, şi ea total avariată, nu ne lasă a înţelege dacă trebuie să vedem întrînsul chipul unei împărătese sau al unei Fortune a urbei. Cu siguranţă că tot pe litoral a fost găsit şi capul unei statui de mărime naturală, acoperit cu o parte a pallei, piesă foarte deteriorată (nr. 55, il. 55), dar care în ciuda stării ei prezente vădeşte un înalt meşteşug sculptural şi o aleasă finisareinfo.
Din Dacia Superior, de la Ulpia Traiana, ni s-a păstrat capul de tînăr imberb (nr. 56, il. 56) aparţinînd unei statui de mărime naturală şi care este produsul unui artizanal local de nivel mediu şi de remarcabilă originalitateinfo. Nu acelaşi lucru se poate spune despre partea din faţă a unui cap masculin imberb, descoperit la Turda (nr. 57, il. 57), lipsit de valoare artistică, de nivel pur meşteşugărescinfo.
De la Apulum, însemnat centru sculptural, provin următoarele trei piese. Un cap feminininfo cu palla trasă pe jumătatea din spate a sa (nr. 58, il. 58), avînd coafura tipică a Sabinei de pe reliefurile monumentului partic de la Efes info (acum la Kunsthistorisches Museum din Viena). Banderola care strînge părul pe creştet în cazul acestui portret constituie argumentul pentru care datăm în aceeaşi vreme un alt cap feminininfo descoperit la Apulum (nr. 59, il. 59), lucrat într-o manieră artizanală frustă, într-un calcar poros ce se prezintă acum foarte erodat. Acest cap aparţinea, după cum se vede, unei statuete monolite al cărei caracter laic îmi pare evident în ciuda generalităţii portretistice a figurii, fapt datorat mediului meşteşugăresc ce l-a produs.
De mult cunoscut şi mult reprodus este portretul unui oşteaninfo, cu trăsături semitice, orientale (nr. 60, il. 60 ab). Pe cap poartă un coif, interpretat adesea drept tiară de preot al unui cult oriental din Dacia. Exemple de oşteni cu coifuri similare pot fi citate destule; amintim doar piesele de la Muzeul Termelor, Roma şi de la Luvruinfo. Marmura gălbuie, cu granulaţie fină, este foarte bine polisată, finisarea şi modul de realizare cu totul deosebite impunînd o singură comparaţie posibilă din tot materialul sculptural din Dacia: capul de berbec descoperit în castrul de la Olteniinfo, unica sculptură de valoare, cît priveşte vestigiile romane, a Muzeului din Sf. Gheorghe (inv. R. 15727). Datarea acestui portret la începutul perioadei hadrianice mi se pare cea mai judicioasă.

PERIOADA ANTONINĂ MEDIEnu se remarcă prin portrete excepţionale nici în Dacia Pontică, nici în cea intracarpatică. De pe litoralul dobrogean provine un mic cap feminininfo, rulat de apă (nr. 61, il. 61 ab), cu coafură bogată ornată cu o cunună şi strînsă la spate într-un coc. Corect lucrat, idealizat şi rece, fără a fi cîtuşi de puţin un portret psihologizant, este capul feminin acoperit cu palla pe jumătatea lui posterioară (nr. 62, il. 62 ab), descoperit în 1913 la Tomis, în apropierea portului, cu ocazia construcţiei marelui silozinfo. Semnalat încă de Pârvan, el a fost deseori reprodusinfo, publicat şi datatinfo între 180—190. Avem temeiuriinfo să coborîm sensibil această datare, cu sentimentul clar că faptul nu are consecinţe importante asupra studiului plasticii romane din Moesia Inferior. Jumătatea din faţă a unui cap feminininfo de la Sarmizegetusa (nr. 63, il. 63), dealtminteri foarte distrusă, ca şi alta masculinăinfo de la Muzeul din Aiud (nr. 64, il. 64), ne dau o idee destul de vagă asupra artizanalului mijlociu provincial. Mai lămuriţi asupra acestuia putem fi cercetînd două capete feminine, cu palla trasă pînă pe creştetul capului, ambele provenind de la Apulum şi păstrate la M.U.A.I. Primul (nr. 65, il. 65 ab) are faţa mai bine conservatăinfo, cel de al doilea (nr. 66, il. 66 ab) este mai elocvent din profil cît priveşte coafurainfo. Este limpede că amîndouă au ieşit din acelaşi atelier, că erau probabil destinate unor statui funerare pregătite pentru o clientelă comună şi că în consecinţă gradul de individualizare portretistică al fiecăruia dintre ele este foarte mic. Nu erau opere la comandă, ci piese achiziţionate „de gata”, uşor de lucrat şi ieftine (realizate în calcar cu porozitate mică), executate la  aceleaşi dimensiuni.
Interesant este faptul că muzeografii locali au văzut şi poate mai văd încă şi azi în ele reprezentări ale fecioarelor vestaleinfo, deşi recunosc că, epigrafic, cultul acestora (adică al Vestei) nu este atestat la Apulum. Argumentul forte al respectivei identificări îl constituia tocmai coafurile „tipice” ale preoteselor fecioare, precum şi acel văl scurt, suffibulum, care le acoperea capul pînă la umeri, fiind prins pe piept cu o fibulă. Coafura este departe de a fi „tipică” pentru că oricine poate lesne observa în profilul piesei nr. 65 un zuluf arcuit în faţa urechii, cu o cochetărie deloc potrivită statutuluiinfo acestor preotese. Partea pallei trasă peste cap nu poate fi cîtuşi de puţin confundată cu acel suffibulum, întrucît în mod limpede ea nu urma să se închidă pe pieptinfo, ci, precum se vede, cade drept pe umeri, paralelă de ambele părţi cu gîtul. Coafura nu este altceva decît o exacerbare artizanală pe înălţime a rotunjimii volumului pieptănăturii caracteristice a Faustinei Maior, aşa cum atestă fără putinţă de tăgadă bustul feminin de pe peretele unui sarcofag descoperit la Salonic info şi aflat în muzeul local (inv. 1942).

PERIOADA ANTONINĂ TÎRZIE este ilustrată doar de patru portrete provenind din Dacia Pontică. Un cap feminin de marmurăinfo , din nefericire cu faţa destul de ciobită (nr. 67, il. 67 ab), montat într-o manieră grosieră pe un bust modern, va fi fost în integralitatea lui o operă plină de personalitate, ieşită dintr-unul din atelierele pontice. Masa capilară este mai puţin elaborată şi finisată prin raport cu figura; de lobii urechilor atîrnă cercei biglobulari. Climatul artistic sub semnul căruia s-a realizat respectiva operă nu pare a fi de descendenţă attică, ci mai degrabă mieroasiatică, dacă avem în vedere un cap feminin descoperit la Sinope în 1974 (inv. 1975) şi datat în ultimul sfert al veaculuiinfo. Un portret masculin privat (nr. 68, il. 68 ab), de o calitate artistică net inferioară celui înainte prezentat, este capul unui vîrstnicinfo , cu ochi lipsiţi de pupilă plastică; faţa bărboasă şi emaciata (nasul tăiat şi restul figurii deteriorat de ciupituri superficiale), cap a cărui masă capilară este sumar prelucrată pe creştet şi la spate; acest indiciu cît şi un mic suport unind ceafa cu trupul certifică apartenenţa piesei la o statuie plasată într-o nişă. Va fi fost fie un cărturar (musikòs anér) local, fie un cult funcţionar superior de provincie, fie (dar e mai puţin probabil) statuia unei cunoscute personalităţi culturale a antichităţii. (Nici unul din portretele strìnse de G.M.A. Richter nu ne-a putut sugera vreo identificare, iar ipoteza de a vedea aici portretul celebrului retor şi sofist Aelius Aristides, 117—189 e.n., nu poate fi luată, din punct de vedere iconografic, în discuţie). Valoare de document atestînd existenţa atelierelor sculpturale callatiene o are şi eboşa unui cap masculininfo aflată în colecţia Severeanu şi databil după barbă şi concepţia masei capilare în perioada antonină tîrzie (nr. 69, il. 69 ab). Artizanal inferior, eboşă antică sau frustă încercare modernă este problema pe care o pune capul masculininfo din gresie cenuşie, aplicat pe un bust din acelaşi material (nr. 70, il. 70 ab), cu care nu ştim dacă va fi făcut vreodată corp comun. Existenţa unei fisuri a pietrei care traversează figura precum şi spărturile de pe faţă pledează (cine ştie cît?) pentru antichitatea piesei, dar gresia ca material sculptural nu e utilizată în Dobrogea şi Oltenia romană, ci mai degrabă în Dacia Superior. Să fie aceasta obîrşia bizarei piese? Din toate punctele de vedere ea se află sub semnul întrebării.

PERIOADA SEVERILORo înţelegem cuprinsă între urcarea pe tron a lui Septimius Severus (193) şi moartea lui Severus Alexander (235). Ca şi epoca anterioară a Antoninilor, aceste patru decenii şi mai bine sînt împărţite de obicei în trei perioade. Deşi materialul care urmează a fi expus este relativ numeros, din pricina naturii lui provinciale, a diversităţii lui, nu se pretează unei mai amănunţite subîmpărţiri în clase cronologice. Unde va fi posibil, vom indica totuşi o datare mai strînsă. Din tot acest grup de portrete, de departe cel mai remarcabil este capul feminininfo (cu irisul şi pupila ochilor marcate) provenit probabil din Dobrogea (nr. 71, il. 71 a, b, c) şi care se datează chiar la începutul perioadei, el caracterizîndu-se printr-un tip de coafură comun sfîrşitului epocii anterioare (Lucilla, Crispina). în ciuda unui oarecare patetism specific portretisticii antonine, accentul plastic căzînd mai mult pe suprafaţă, el este clasabil, ca şi o piesă similară din bronz de la Worcester Art Museuminfo (U.S.A.), ca şi imaginile Iuliei Domna amintite în legătură cu portretul ei artizanal de la Apulum, într-o serie tipologică de tranziţie, interesantă sub toate privinţele. Din Dobrogea, sau mai precis de la Durostorum, după o anumită factură specifică portretelor descoperite acolo, pare a proveni capul feminininfo a cărui jumătate posterioară este acoperită cu palla (nr. 72, il. 72 a-b). Lucrare foarte bună de factură provincială, cu pieptănătură amintind moda perioadei antonine tîrzii, ea este totodată o figură puternic individualizată, trădînd o anume seninătate şi o tărie a voinţei prin uşoara împingere înainte a maxilarului inferiorinfo. De dimensiuni mai mari decît naturalul, acest cap aparţinea unei statui probabil funerare. Un mic cap feminin de marmurăinfo, descoperit probabil tot în Dobrogea (nr. 73, il. 73 a-b), cu trăsăturile feţei estompate de ciupituri mici şi dese ale marmurei, se remarcă şi totodată se datează prin coafura ei specifică: părul este larg ondulat în şuviţe pornind de pe creştet spre tîmple, strîns apoi într-un coc pe ceafă, din care o coadă împletită porneşte, median, pînă deasupra frunţii, aidoma unei creste. Apartenenţa ei la epoca Severilor şi nu la portretistica de la mijlocul veacului, cînd moda cozii mediane în creastă este moda vremii, se bizuie pe particularitatea masei capilare ce acoperă urechile şi nu le ocoleşte ca pieptănătura ulterioară la care mă refeream. O analogie în sensul datării propuse îl constituie portretulinfo de la Muzeul din Efes (inv. 12/37/72), descoperit în 1972. Trei capete feminine, două din Dobrogea, al treilea de la Cluj-Napoca, vin să contureze o interesantă problemă a portretului epocii: larga difuziune provincială europeană a unui anumit tip, acela reprezentat de faţa plină, cu pielea întinsă, gura cărnoasă, ochii mari şi uşor melancolici.
În satul Caraibil, comuna Iazurile, jud. Tulcea, la ferma I.A.S. a fost descoperit în 1968 un cap feminininfo din marmură albă cu granulaţie mare, aflat în prezent la Muzeul din Tulceainfo. Partea dreaptă superioară este spartă (nr. 74, il. 74). Deşi masa părului acoperă urechile, de sub ea răzbat cercei biglobulari, asemănători cu cei ai piesei nr. 67, datată de noi în perioada antoniniană tîrzie pe temeiuri de coafură şi valori plastice specifice. Un cap tot de tînără femeieinfo, cu cercei globulari şi palla trasă pe partea din spate a capului, a cărui faţă este din păcate deteriorată, provine, probabil, din aceeaşi Dacie Pontică (nr. 75, il. 75 a-b). În fine, un alt cap feminin de aceeaşi factură (nr. 76, il. 76) a fost descoperit la începutul veacului la Cluj şi se afla acum la M.I.T.info. Ochii au irisul şi pupila marcate, iar partea din spate a capului este acoperită cu palla.
Portretul nr. 74 de la Caraibil, ca şi celelalte două, au drept prototip iconografic o variantă greacă foarte răspândită a portretului feminin din timpul Severilor. Ele sînt asemănătoare, în ce priveşte coafura şi tipologia facială, cu un portret de la Muzeul Naţional din Atenainfo (inv. 1887), sau cu un altul din aceeaşi colecţieinfo (inv. 551). Pleoapele şi gura cărnoase, arcadele proeminente, coafura întrucîtva asemănătoare cu cea a Iuliei Maesa sînt trăsături comune capetelor în discuţie din România şi celor amintite de la Atena. Piesa nr. 75 îşi află analogia (minus palla de pe cap) în portretul anonim de la Polgárváros, Malömdülo (Ungaria), datatinfo cel mai tîrziu în al doilea deceniu al secolului III. Cele trei portrete pe care le comentăm, ca şi cel din Ungaria, demonstrează amploarea iradierii sculpturale attice şi sud-dunărene, asupra căreia vom mai avea prilejul să revenim. Dacă în zona amintită putem vorbi de o iradiere artistică (ipostaziată în diverse grade de realizare tehnică), pentru restul Europei se întrevede o iradiere tipologică a unui prototip italic din care va fi derivat varianta greacă difuzată în estul lumii romane. Exemplarul limită al interpretărilor tipului italic este cel descoperit la Corbridge (Corstopitum), în Britanniainfo. Bănuim că acelaşi grup de imagini i-ar aparţine şi capul feminin fragmentar (nr. 77, il. 77), descoperit poate la Sarmizegetusa şi aflat la Muzeul din Devainfo.

Capete miniaturale din fildeş, aşa-zise „portrete de familie” au ieşit la iveală prin anii '60 la Efesinfo. Desigur atare produse apar pe valea Dunării ca parte a comerţului oriental, astfel explicîndu-se apariţia unui cap miniatural de fetiţă (nr. 78, il. 78) în castrul de la Drobeta, păstrat acum la M.P.F.info, Prin analogie cu un exemplar de la Efesinfo, cel pe care-l publicăm poate fi datat pe la 220. Capetele miniaturale de fetiţe, din marmură sau calcar, descoperite în Dacia, cel puţin cele trei pe care le prezentăm, sînt produse neîndoielnic în ateliere locale. Cazul pieseiinfo de la Muzeul Banatului din Timişoara (nr. 79, il. 79), al celei descoperite la Potaissa (Turda) şi aflatăinfo la M.I.T. (nr. 80, il. 80), în fine, al capului unei tinere femeiinfo descoperit la Cluj (nr. 81, il. 81). În estul lumii romane, capetele miniaturale sînt răspîndite, în bazinul egeic şi mediteranean, ca părţi componente ale unor statuete de marmură ce jucau prin interioare rolul „obiectelor de artă” de astăzi. Era o adevărată industrie ce-şi avea centrele de iradiere în Rodosinfo, încă din vremurile elenistice, industrie ce a continuat, cu anumite întreruperi şi în timpul imperiului, extizîndu-se chiar în mediul insular grecesc. Coafurile acestor capete sînt mai mult sau mai puţin realizate în „felii de pepene”, databile deci în epoca Severilor prin nenumărate analogii dintre care, mai apropiată, o cităm pe cea din Macedoniainfo, aflată la Muzeul din Salonic (marmură, inv. 61, I=16 cm). Din Dobrogea provine, desigur, fragmentul unui cap de tînăr (nr. 82, il. 82 a-b) căruia dacă nu i-ar fi lipsit partea din stînga şi n-ar fi avut ochii, nasul şi gura avariateinfo ar fi putut trece drept una din cele mai reuşite realizări ale atelierelor locale. Masa capilară este puţin prelucrată şi tăiată drept pe frunte, iar barba coboară ca un şnur de la masa capilară pînă sub bărbie. Arcadele, sprîncenele şi plasticitatea cavităţilor oculare vădesc mîna unui artist remarcabil. Părul tăiat pe frunte, barba exiguă ca un şnur subţire, pledează pentru apropierea acestui portret dobrogean de capetele similare de la Muzeul din Bolognainfo şi de la Kunsthistorisches Museum din Vienainfo, ambele datate de Jutta Meischner între 205—220 e.n.
Descoperit la Drobeta în 1871 şi provenind din colecţia Bolliacinfo, un cap de copil (nr. 83, il. 83 a-b) nu a încetat să stîrnească interesul cercetătorilorinfo. Datorită tunsorii sale scurte şi a unei meşe de păr lungă, lăsată la spate, s-a văzut pe bună dreptate în atare sculptură chipul unui copil dedicat zeiţei Isis, al cărei cult cunoaşte în secolele III-IV un nou avînt şi cea mai mare extindere. Piesa a fost datatăinfo între anii 220—230. Vîrsta celui reprezentat pare a fi de 4—5 ani; pupilele ochilor sînt abia marcate. Printre isprăvile lui Commodus aflăminfo că, practicînd cultul lui Isis, s-a ras în cap. Portretele de preoţi isiaci raşi în cap nu sînt o raritate. Amintim doar bustul de la Muzeul Capitoliului, Roma info şi cel de provenienţă egipteană, din bazalt, descoperit în Franţainfo.

MIJLOCUL SECOLULUL IIIeste ilustrat, în ce priveşte portretistica provincială anonimă, de două piese. Cea dintîi este un cap feminin de marmură (nr. 84, il. 84 a-b) descoperit la Tomisinfo şi aflat în stare relativ bună de conservare (vîrful nasului lipsă). Ochii au irisul şi pupila marcate, iar părul bogat este pieptănat cu cărare pe centrul frunţii în meşe larg ondulate ce acoperă urechile şi ceafa cu o masă capilară bogată, împletită apoi într-o coadă ce se ridică pînă pe creştetul capului. Portretul a fost publicat de curîndinfo, iar editoarea lui consideră coafura personajului de tip Otacilia, datîndu-l în consecinţă între 244—249. Într-adevăr, coafura acestui cap poate fi interpolată între cea a portretului Otaciliei (soţia lui Filip Arabul) de la Palatul Conservatorilor Romainfo, a Otaciliei de la Florenţa, Uffiziinfo şi a Etruscillei (249—251, soţia lui Traianus Decius) de la Roma, Muzeul Termelorinfo. În anul în care a fost publicat portretul tomitan în discuţie, Susan Woodinfo demonstrează într-un studiu remarcabil prin nuanţele pe care le evidenţiază, că în tipul de coafură la care ne referim poate fi deosebit şi datat un stadiu timpuriu, anume cînd coada împletită urcă pînă pe creştetul capului şi un stadiu tîrziu, cînd coada urcă doar pînă la jumătatea părţii din spate a capului. Acest stadiu timpuriu ar fi caracteristic portretelor Tranquillinei (241—244, soţia lui Gordian III). În faţa unei atare documentate şi argumentate nuanţări vom considera prezentul cap feminin databil în prima jumătate a deceniului cinci al veacului, deşi, aparţinînd unei statui funerare de aleasă calitate, este foarte posibil ca el să fie lucrat mai tîrziu, reprezentînd-o pe tînăra decedată cu ultima ei pieptănătură. Oricum, avem de-a face cu un portret de o mare frumuseţe, care o dată mai mult dă măsura atelierelor acelei Metropolis a Pontului care era Tomisul vremii.

Al doilea portret databil în această perioadă este un bust de teracotă (nr. 85, il. 85 a-b) descoperit în comuna Orlea, jud. Olt, în apropiere de Sucidava. Se ştie că pe teritoriul amintitei aşezări există un vicus roman. Este vorba de un portret, oarecum generic, al unui tînăr barbar de provenienţă nord-africanăinfo. El are pe cap o cunună de iederă, iar la gît un torques sau un colier cu lunulă. Nu se poate susţine că prezenţa acestui bust la Dunărea de Jos ar fi de pus în legătură cu participarea cavaleriei maure a lui Lusius Quietus la războaiele cu dacii sau că ar constitui o dovadă plastică, pe lîngă cele epigrafice, a existenţei unităţilor maure în Dacia Inferior, ca cea din castrul de la Răcari.
Este mult mai probabil că bustul de teracotă al tînărului nord-african a fost adus aici prin intermediul comerţului oriental activat în epoca Severilor şi rămas ca atare şi în deceniile următoare. Sîntem aşadar de acord cu datarea (mijlocul veacului III) propusă de editoarea luiinfo.

De la începutul veacului IV, mai precis din perioada constantiniană, un portret feminin anoniminfo, aparţinînd probabil unei statui funerare (nr. 86, il. 86 a, b, c), a fost remarcat, în afara primului său editorinfo, şi de către S. Ferriinfo. Ochii mari hipnotizanţi, cu irisul şi pupila marcate, arcadele puternice, subliniate de sprîncene subţiri, aproape şnuruite, aidoma celor ale portretului lui Diocleţian de la Valul lui Traian (nr. 33), nasul puternic, uşor coroiat, expresia voluntară a gurii fac din această piesă o adevărată capodoperă a portretisticii provinciale romane tîrzii. Părul este pieptănat în ondulaţii care, coborînd pînă la jumătatea frunţii, sînt terminate în spirale. Masa capilară bogată acoperă urechile, lăsînd totuşi vizibili cerceii globulari cu pandantive (?). Partea posterioară a capului este acoperită de faldurile pallei, iar cea stîngă superioară este spartă.
Dacă vorbim de o „renaştere gallienică” în artele plastice, sîntem cu atît mai mult îndreptăţiţi să folosim expresia de „restaurare constantiniană” în portretistică. Evident, o „resturare” vizibil mai deliberată ca cea precedentă fiindcă spiritul vremii e mai îndepărtat de valorile formalismului de tradiţie elenică decît cu o jumătate de veac mai înainte. Unele portrete ale lui Constantin însuşi şi ale familiei sale adoptă valenţe şi viziuni plastice în maniera celor augustane, urmărind să sugereze astfel identitatea însemnătăţii politice a lui Constantin cel Mare pentru lumea romană cu cea a lui Octavian. Doar datorită unei atare mişcări restauratorii cu consecinţe, după cum se vede, în chiar arta provincială de la sudul Dunării, ne putem explica coafura de tip Agrippina pe splendidul cap feminin în discuţie.

STATUI-PORTRETE. Faţă de mulţimea trupurilor de statui de marmură (în marea lor majoritate funerare), produse ale unui artizanal mediu şi stereotip, descoperite în Dacia Superior şi Inferior, cît şi în Dacia Pontică, cele nouă piese păstrate împreună cu capetele lor (dacă adăugăm statuia lui Pertinax, nr. 15, şi fără a o exclude pe cea masculină al cărei cap nu-i aparţine, nr. 89), reprezintă o cifră modestă.
Tipologia personajelor feminine reprezentate în picioare se împarte îndeobşte în două, după poziţiile celor două statui descoperite în 1706 la Portici şi aflate acum la Dresda, statui onorifice sau funerare, a căror apariţie întîmplătoare a constituit îndemnul săpăturilor arheologice ce aveau să scoată la iveală vechiul Herculanum, acoperit de cenuşa Vezuviului. Se vorbeşte astfel despre Marea Herculaneză şi despre Mica Herculaneză, avîndu-se în vedere dimensiunile celor două statui. Tipologic însă, se ia în considerare gestica şi drapajul vestic mentaţiei lor. Dar în această privinţă criteriile au variat, astfel încît cercetători dintre cei mai avizaţi numesc Mare Herculaneză ceea ce alţii tot atît de competenţi socotesc a fi Mică Herculaneză. Confuzia, se înţelege lesne, este considerabilă. În mod implicit am căzut şi noi pradă acestei confuzii atunci cînd am înfăţişat statuaria romană în România, în Dacia antiquainfo.
O teză de doctorat de la Göttingen, a lui Hans Joachim Kruseinfo, pune o bine venită ordine în criteriile clasificării tipologice a statuilor feminine în picioare. Hotărîtoare asupra tipului este flexionarea piciorului stîng sau drept. Astfel Marea Herculaneză reprezintă o femeie cu greutatea trupului sprijinită pe piciorul drept, iar cel stîng flexionat este adus puţin înainte şi aşezat lateral. Braţul stîng atîrnă pe lîngă corp, iar cel drept este adus la piept, ţinînd pliul pallei care-i acoperă capul, uşor înclinat spre stînga. Prototipul acesteia datează din a doua jumătate a secolului IV î.e.n. Mica Herculaneză reprezintă o femeie cu greutatea corpului sprijinită pe piciorul stîng, iar cel drept este flexionat, uşor adus înainte şi aşezat lateral. Braţul stîng atîrnă de-a lungul corpului, iar cel drept e îndoit în partea superioară a trupului, mîna ajungînd pînă la umărul stîng. Palla este ca şi la Marea Herculaneză.

Prototipul datează tot dintr-a doua jumătate a secolului IV î.e.n. Kruse introduce şi un al treilea tip, numit de el tipul Ceres (A). Acesta este o variantă a Marii Herculaneze, avînd braţul drept desprins de trup şi ţinînd cu el un sceptru, o făclie etc., ori făcînd un gest cu mîna îndoită de la cot. Cu mîna stingă, lăsată pe lîngă trup, îşi susţine faldurile pallei care vin dinspre dreapta jos şi merg către stînga, deasupra genunchiului piciorului flexionat. Considerăm clasificarea expusă mai sus drept cea mai simplă şi mai clară, incapabilă de a da naştere la confuziiinfo. Cea mai timpurie statuie-portret din România este cea funerară a unei tinere feteinfo, descoperită la Tomis (nr. 87, il. 87 a-b) şi aflată acum la M.I.R.S.R., statuie databilă la începutul secolului II e.n., publicată şi reprodusăinfo de mai multe ori. Ea aparţine tipului Marii Herculaneze. Părul este tăiat scurt şi drept pe frunte. Masa capilară are şuviţele doar eboşate; ochii au pupilele uşor marcate. În mod indiscutabil este un produs al atelierelor sculpturale tomitane.
Două statui de la Apulum par să fi ieşit din mîna aceluiaşi meşter, pe la sfîrşitul epocii Antoninilor. Este vorba de statuia funerară a unei femei, aparţinînd tipului Micii Herculanezeinfo, sculptată într-un singur bloc de marmură, cu palla trasă pe jumătatea din spate a capului, piesă aflată în bună stare de conservare (nr. 88, il. 88 a, b, c). Cît priveşte statuia unui togat descoperită în cartierul Partoş de la Alba Iuliainfo, capul nu-i aparţine, fiind montat pe linia gîtului în vremurile moderne. Dealtminteri numai capul îl socotim operă a realizatorului sculpturii mai sus menţionate. Masa capilară a acestuia este bogată, ca şi mustaţa şi barba, nivelul lor depăşind cu mult pe cel al frunţii şi obrajilor, prelucrate fiind doar sumar şi pe alocuri numai eboşate (nr. 89, il. 89 a, b, c).
Descoperită la Potaissa (Turda) şi aflată la M.I.T. este statuia funerară din marmură a unei femei, ţinînd de mînă un copil aflat în stînga ei (nr. 90, il. 90). Statuia este monolită, de tipul Micii Herculanezeinfo şi se datează, după pieptănătură, în epoca Severilor. Palla este trasă pe jumătatea din spate a capului. Schema acestui grup statuar, folosit ca monument funerar încă din vremea republiciiinfo, derivă fie din cel al Venerei cu unul sau doi Eroşi la picioareinfo, fie din cel al Medeii, cum e vestita Medee de la Arles, care trage sabia spre a-şi ucide cei doi copii, operă provincială de epocă imperialăinfo. Schefold a relevatinfo simbolismul funerar al Medeii ca alegorie a imortalităţii, în sensul că aceasta era preoteasă a Soarelui. Cu atare semnificaţie apare ea încă în pictura pompeiană.
În ce mă priveşte, avînd în vedere asemănarea portretistică a capului respectivei statui cu chipul Iuliei Domna, asemănare ce poate fi deopotrivă un datum generic al acelui timp, dacă ne gîndim la cameele cu chipul cvasidepersonalizat al acesteia, presupun că grupul statuar despre care e vorba a căpătat în epocă o semnificaţie politică aluzivă la uciderea lui Geta de către fratele Caracalla, chiar în braţele mamei sale. Este cunoscută acţiunea drastică de eliminare a imaginilor celui asasinatinfo, scăpînd doar portretele sale care-l reprezentau copil (nr. 23, 24, il. 23-a-b, 24). Se ştie, de asemenea, că Geta era simpatizat de armată şi se pare că în Dacia această simpatie nu era neglijabilă. Se va spune că, dacă la grupul statuar de la Potaissa copilul este de sex masculin, faptul e pură întîmplare, întregul neintenţionînd să semnifice decît un monument funerar oarecare printre atîtea altele. În cazul cînd o dovadă mai grăitoare asupra ipotezei noastre va ieşi la iveală, piesa sculpturală de la M.I.T. va trebui neapărat să-i fie corelată. De la Ulpia Traiana Sarmizegetusa ne-a parvenit o statuie feminină de marmură, de tipul Marii Herculaneze, păstrată la Muzeul din Devainfo. Drapajul rece, faţa anodină (nr. 91, il. 91) o situează în rîndul artizanalului mediu din vremea Severilor. Cerceii, pieptănătura oarecum îngrijit redată, cît şi palla trasă pe spatele capului nu salvează portretul din genericul său monoton, aşa cum reuşeşte, în ciuda unui schematism încă şi mai avansat şi a unei realizări mai fruste statuia descoperită la Apuluminfo, şi ea de tipul Marii Herculaneze (nr. 92, il. 92 a, b, c), databilă în aceeaşi vreme. Ambianţei artizanale a aceloraşi timpuri îi aparţine şi statuia de marmurăinfo descoperită la Apulum şi reprezentînd un militar (nr. 93, il. 93 a, b, c) ce va fi deţinut o magistratură oarecare în una din cele două aşezări apulense. Statuia va fi fost monolită, deşi acum capul este desprins de trup. Faldurile veşmintelor sînt reci, liniare, iar capul inexpresiv şi generic acuză un surîs convenţional şi inoportun deoarece contrastează cu lipsa pupilei plastice. Ultima statuie-portret de care ne ocupăm (nr. 94) eşte şi cea care pune cele mai multe probleme. Ea a fost descoperită la Tomis, în mare, lîngă port, înainte de primul război mondial, semnalată fiind prima oară de Pârvaninfo. Ulterior a fost de multe ori reprodusă, cu sau fără comentariiinfo. Statuia de marmurăinfo înfăţişează un togat care ţine în mîna stîngă un volumen, iar lîngă piciorul stîng e figurată o legătură cu mai multe volumina; piciorul drept este flexionat (il. 94 a, b, c). Avem de a face cu un tip iconografic destul de răspîndit, cel al omului cultivat (musikòs anér). Această sculptură de calitate aleasă a fost desigur lucrată în atelierele tomitane (imperfecţiuni în redarea gurii „greceşti”, în armonizarea unor trăsături ale feţei). Ea nu e nici pe departe un unicum în regiunile din sudul Dunării, nici în ce priveşte categoria foarte numeroasă a togaţilorinfo, nici în cea mai restrînsă a „bărbatului cultivat”info.

Publicată de fapt abia în 1958 de către G. Bordenacheinfo, editoarea subliniază că expresia e concentrată în privirea îndreptată în sus, că pieptănătura e de manieră romană, dar redarea părului prin melcişori este orientală, că expresia feţei este de tradiţie orientală greacă şi că, în fine, sculptura aparţine curentului portretistic greco-asiatic, datînd-o în consecinţă pe la 240, prin comparaţie cu Traian Decius de la Muzeul Capitoliului. Curios este că invocînd atît de des Orientul, nu ni se citează în sprijinul celor spuse nici un exemplu ilustrativ al acelui curent „greco-asiatic”, ci dimpotrivă, o analogie occidentală, italică. Ca să înţelegem ce va fi vrut să spună poate autoarea, trebuie să ne referim la comentariul lui H. P. L'Orangeinfo din 1933 despre statuia în chestiune, comentariu dealtminteri complet necunoscut lui G. Bordenache. Iată-l in extenso: „Statuia de la Bucureşti este în mod categoric mai timpurie decît ambele opere examinate (bustul de calcar de la Alexandria, Muzeul greco-roman şi, mai înaintea acestuia, bustul de porfir de la Athribis, în delta Nilului, aflat la Muzeul din Cairo, n.n.) şi e legată într-un grad mult mai înalt decît acestea de vechea tradiţie romană imperială; ea aparţine, aşa cum reiese din comparaţia cu analogiile romane, anilor şaptezeci. Statuia a fost cuprinsă în această grupă deoarece ea posedă oarecum în germene acelaşi element caracteristic. El devine deosebit de limpede dacă se compară profilul capului (statuii de la Bucureşti) cu profilul portretului bustului de la Cairo şi cu cel al portretului de calcar despre care s-a vorbit mai sus. Toate elementele profilului, bărbia, gura, nasul, fruntea par curios aplatizate şi turtite, afundate parcă în blocul nediferenţiat al masei capului, strînse într-un contur sărăcăcios şi imobil, hieratic, ca cel al portretelor monetare. Şuviţele bărbii şi ale părului nu au amplitudinea firească, frizura fiind redată în formă de melcişori ornamentali, aidoma sculpturilor palmiriene, iar barba stilizată ca sumedenie de cheutori strînse unele în altele. Ca şi capului, întregii statui îi lipseşte tectonica vie, diferenţiată. Impunătorul corp togat se prezintă în partea superioară sub o alură simplistă, nearticulată; conturul lui e greoi şi static; o anumită lipsă de proporţie, o anumită stîngăcie a ţinutei şi gesticii ies limpede la iveală în ciuda schemei clasice”.
La o jumătate de veac după cele scrise de L'Orange, lucrurile se prezintă cu totul altfel. El căuta atunci să găsească precedente stereometrismului tetrarhic sau stilului „cubist”, cum avea să-l numească G. Vermeule, şi să-l integreze în evoluţia firească a artei romane; ştim astăzi că acesta a rămas un accident fără viitor. Faţa togatului de la Tomis nu-i cîtuşi de puţin aplatizată. Avem de a face, dimpotrivă, cu un portret deosebit de individualizant care nu poate fi pus în legătură cu depersonalizarea deliberată a stilului cubist, cu figura ca expresie hieratică a puterii, aşa cum devine ea în cazul portretului tetrarhic. Frizura în „melcişori ornamentali” poate eventual trimite la portretistica palmiriană în cazul cînd ar fi asociată şi altor indicii. O „influenţă”, depistată dealtminteri pe baza unei mici şi particulare consunanţe, un curent „greco-asiatic” operant în rîndul activelor ateliere sculpturale tomitane ar fi lăsat oarecare urme confirmatorii chiar în seria puţinelor piese care ne-au parvenit fie din regiunile învecinate, fie de acolo, din jurul anilor 270 (este clar din cele afirmate de L'Orange că atare curent nu putea fiinţa pe la 240 cînd G. Bordenache îl reclamă pentru statuia pe care o datează în acei ani), şi pe care le-am studiat în capitolul anterior. În melcişori similari sînt lucrate bărbile unor cosmeţi atenieni, parţial cea a unui portret descoperit la Ostiainfo, ca să nu înmulţim inutil seria exemplelor. Aceasta nu înseamnă că între sud-estul Europei şi Orientul apropiat n-ar fi existat legături şi interferenţe sculpturale; exegeza modernă le-a depistat şi interpretat, atît în Daciainfo, cît mai ales în Pannonia, unde stau mărturie amplele reliefuri ale mai multor stele funerareinfo. Deplasarea unităţilor militare romane formate în Orient cît şi a negustorilor orientali de-a lungul Dunării sînt principalii agenţi ai transferurilor şi interferărilor respective.
Să revenim însă la togatul tomitan. Barba acestuia, aproape coborînd pe gît, este de factură gallienică tîrzie. Redarea figurii lui nu trădează urme de certe influenţe microasiatice ori particular afrodisiene, ca togaţii de la Panticapaion şi Gorgipiainfo. Cu cîţiva ani în urmă, cînd încercam să-i stabilesc locul în sculptura romană din Dacia Pontică, arătaminfo că chipul său nu evocă cîtuşi de puţin anumite implicaţii siriene la care s-a recurs în mod neîntemeiat, ci se încadrează firesc atmosferei portretistice zonale ilustrată, în ce priveşte detaliul capilar prin capul de marmură de la Kazanlîk (din sec. II, dar mai ales, adaug acum, de cel de la Stara Zagorainfo, datînd din veacul III, cu părul scurt, în şuviţe încolăcite în melcişori) şi sub raportul echilibrului dintre volum şi agitaţia masei cărnoase faciale, de portretul de la Euxinograd, aflat la Muzeul din Varnainfo.

Dacă L'Orange vedea în capul statuii de la Tomis un precursor al portretului tetrarhic, pe cel de calcar de la Muzeul greco-roman din Alexandriainfo îl lega strîns, prin portretistica palmiriană, la carul aceloraşi antecedente. Dar la trei ani după atare interpretare, Graindorinfo a arătat limpede că respectivul bust de calcar de la Alexandria este foarte probabil un portret artizanal de nivel scăzut al lui Caracalla, coborîndu-l deci în timp cu peste o jumătate de secol. Graindor avea toată dreptatea; iată că de la Marcianopolis, deci nu departe de Tomis, cunoaştem de peste trei decenii un cap de calcarinfo, datat la sfîrşitul veacului II, şi el produs artizanal de nivel scăzut, reprezentînd acelaşi tip uman (departe de noi ideea de a susţine că l-ar înfăţişa pe Caracalla) ca şi bustul de la Alexandria.
În fond, artizanalul de factură inferioară nu este el mai mult sau mai puţin acelaşi de-a lungul timpului şi oriunde?
Propuneam nu demult ca dată a statuii-portret de la Tomis, jumătatea veacului III, cu oarecare aproximaţieinfo. Cred că există temeiuri pentru ca această dată să fie coborîtă şi mai multinfo. Hekler spuneainfo că tema bărbatului cultivat (musikòs anér) apare cel mai des pe sarcofage, în perioada de mijloc a imperiului. Este o afirmaţie care trebuie reţinută, întrucît un celebru sarcofag cu două registre pe latura mare a cutiei, unde de asemenea apare în poziţie centrală bărbatul cultivat, a fost datat pe diverse considerente mult mai tîrziu decît de curînd s-a vădit a fi. Este vorba de sarcofagul lui Lucius Annius Octavius Valerianus, descoperit la Casal Rotondo, lîngă Via Appia şi aflat acum la Vatican. Despre acest sarcofag a mai fost vorba în legătură cu presupusul portret al lui Pupienus de la Romula (nr. 28). Iată ce spunea despre el, nu demult, Felletti Majinfo: „Figurile sînt sculptate simplu şi sumar pe fondul lăsat eboşat, nepolisat, ca şi cum ar fi nefinisat. Dacă nu e un artificiu optic, probabil că urma să primească un strat de culoare... Sarcofagul a fost datat de Rodenwaldt în sec. IV şi atribuit curentului popular, în vreme ce Kähler coboară cronologia pînă la circa 260. Dar Gerke aşează începutul sarcofagelor cu registre pe la 270, astfel că cel al lui Valerianus nu se poate data înainte de ultimii douăzeci de ani ai secolului. În adevăr, realismul accentuat al portretului defunctului e încă legat de arta secolului III, dar se poate încadra în epoca tetrarhică; în vreme ce scenele ele viaţă rustică, cu figuri greoaie, corpolente, voit sumare, sînt articulate după un modul ce vesteşte friza Arcului lui Constantin. Sarcofagul poate deci aparţine sfîrşitului secolului III sau primilor ani ai celui următor”. Dar am arătat în capitolul anterior, la paginile abia amintite, că Valerianus a fost înmormîntat în Dacia, la Romula, într-o necropolă ieşită din folosinţă pe vremea lui Gordian III (238—244) şi că sarcofagul său rămăsese neterminat la Roma din pricina sărăcirii familiei lui cu ocazia prădăciunilor din capitală produse în tumultuosul an 238. Iată deci că un monument care dăduse naştere atîtor speculaţii ori datări absolute şi relative ale altor monumente, toate vizînd sfîrşitul veacului III şi începutul celui următor, printr-o spectaculoasă descoperire îşi află cu mai bine de şase decenii diferenţă vîrsta reală faţă de cea presupusă (aproximată). Deci începutul sarcofagelor cu registre nu mai poate fi situat pe la 270 după cum postulase Gerke, stilul frust al personajelor nu mai are aşadar acel modul care vesteşte friza Arcului lui Constantin, iar figurarea pe sarcofage a bărbatului cultivat trebuie şi ea coborîtă, în consecinţă, cum dealtminteri sugera Hekler în 1940.
Nu mai avem deci nici un motiv să împingem togatul de la Tomis spre vremea tetrarhiei, ci toate îndreptăţirile să-l transferăm către anii 240 sau oricum înainte de 248, dată cînd goţii, taifalii, bastarnii şi vandalii, coalizaţi în număr de peste 30 000 de oameni conduşi de regii goţi Argaithus şi Guntherichus, invadează Dobrogea, distrugînd totul în calea lor, iar în anul următor o altă coaliţie de peste o sută de mii de barbari în frunte cu gotul rege Kniva desăvîrşesc opera înaintaşilor. Chiar dacă Tomisul şi alte puternice cetăţi nu au fost distruse, economiile lor rurale, de care depindeau în mare măsură, s-au năruit. După această dată oraşele pontice dobrogene nu mai bat monedă proprie de bronz. Să lăsăm aşadar pe cultivatul bărbat tomitan în atmosfera vremii tihnite, propice studiului şi meditaţiei, în care zeii i-au hărăzit fericirea de a trăi şi mai ales aceea de a muri împăcat.

STATUILE DE BRONZ au fost înghiţite de timp mult mai repede decît cele de marmură. Întîi de toate pentru că metalul lor scump era cel mai adesea reutilizat încă din antichitate. Ele erau, pe de altă parte, o pradă lesne de transportat pentru jefuitorii barbari interesaţi şi ei de sursa de metal ce o constituiau. Prea puţine lucruri ar fi de adăugat celor nu demult spuse de noiinfo în legătură cu statuile de bronz romane de pe teritoriul României. Din punctul de vedere al acestei cărţi, ne-am referit doar la cîteva vestigii ale statuilor de bronz romane, toate descoperite în Provincia Dacia: un fragment minor din capul Iuliei Domna (nr. 18), altul, ceva mai mare, din cel al lui Caracalla (nr. 22), ambele descoperite la Porolissum (Moigrad); capul, destul de deteriorat, al Iuliei Mammaea de la Drobeta (nr. 26) şi, în fine, cel al lui Traian Decius, apărut în imediata vecinătate a Sarmizegetusei (nr. 30).

Statuile de bronz romane din vremea imperiului care s-au păstrat integral pînă astăzi pot fi numărate pe degete; amintim pe cele mai ilustre: statuia Liviei de la Cartoceto (Muzeul din Ancona), statuia aurită a unui togat de la Emona (Muzeul din Liubliana), Marcus Aurelius din Piaţa Capitoliului, Roma, Septimius Severus din Cipru (Muzeul din Nicosia), Trebonianus Gallus de la Metropolitan Museum din New York şi colosul de la Barletta (Italia, Constantius II?).
Din cercetarea fragmentelor statuilor de bronz din Dacia Inferior rezultă că acestea au fost turnate într-o tehnică axată pe grosimea stratului de metal a cărui suprafaţă interioară vădeşte o puternică rugozitate; statuile se susţineau astfel singure, prin rezistenţa şi greutatea metalului din care erau făcute. Aceeaşi tehnică şi factură a bronzului o întîlnim şi la piesele descoperite în sudul Dunării; cum ar fi capul masculin de bronz descoperit la Vidininfo, de la sfîrşitul epocii traianice, acela al lui Gordian III provenit de la Nicopolis ad Istrum şi aflat la Muzeul arheologic din Sofiainfo, capul de la Cladova, acum la Muzeul Naţional din Belgradinfo. Nicopolis ad Istrum a fost centrul unei puternice producţii de bronzuri, atît miniaturale cît şi de statuiinfo. Desigur că atelierele bronzierilor din vremea imperiului, acele ateliere aflate la sudul Dunării, erau moştenitoare ale tehnicii greco-elenistice, într-o continuitate meşteşugărească în care inovaţiile nu-şi aveau rostul prin raport cu tradiţia îndelungată şi operele de seamă ce i se datorau. Din veacul al doilea însă, în Iliria încep să prindă personalitate atelierele locale de bronzieri, aflate sub iradierea artistică a Italiei. Cunoaştem cel puţin două monumente importante datorate acestor oficine: statuia funerară în mărime naturală a unui togat, descoperită la Emonainfo, în necropola de nord a oraşului şi datată la începutul sec. II şi capul, tot în mărime naturală, aparţinînd probabil unei statui, al împăratului Macrinus, descoperit pe şoseaua Singidunum—Viminacium, la cel de al şaselea miliar, deci pe teritoriul Moesiei Superior. Este o piesă unică, de mare valoare, al cărei profil este identic cu monedele bătute la Antiohia şi nu la Roma. Portret realist, înfăţişîndu-l pe împărat pe la 217, el provine probabil dintr-o vilă provincială a împăratului sau a unuia din acei înalţi demnitari despre care se ştie că aveau proprietăţi şi case de odihnă în zonăinfo. Subţirimea metalului, detaliile adăugate ori prelucrate la rece sînt elocvente asupra tehnologiei înalte conform căreia a fost realizată opera.
Similitudinile tehnice între capul lui Traian Decius de la Sarmizegetusa (nr. 30) şi cel al lui Gordian III de la Rheinisches Landesmuseum din Bonn indică drept provenienţă a statuilor de bronz din Dacia Superior atelierele din Germania şi Noricum. Descoperirea în 1942 la estul castrului de la Brigetio a unui bust de argint cu aspect artizanal al lui Trebonianus Gallusinfo nu poate argumenta el singur existenţa atelierelor de bronzieri în Pannonia, întrucît respectiva piesă este o operă toreutică, obţinută prin batere pe un calapod şi prelucrare superficială cu dăltiţa.
Existenţa unor ateliere locale în Dacia mi se pare de nesusţinut prin însăşi diferenţierea frapantă a puţinelor vestigii de acest gen de la nord şi sud de Carpaţi, prin aflarea unor centre de bronzieri în relativa apropiere a provinciei, în fine, prin lipsa unei clientele care să achiziţioneze atare produse scumpe ce nu pot cunoaşte, datorită naturei înseşi a lor, replicile artizanale ale statuilor sau busturilor de marmură şi calcar.

PORTRETISTICA IMPERIALĂ PROVINCIALĂ.Din cele 35 de portrete imperiale prezentate în capitolul anterior, 7 se află în patrimoniul muzeistic românesc fără să fi fost descoperite pe teritoriul României: nr. 4 (Domitia Longina, provenienţă necunoscută), 5 (Traian, Roma), 6 (Traian, Ostia), 8 (Hadrian, Roma), 9 (Antoninus Pius, Egipt), 11 (Marcus Aurelius, provenienţă necunoscută), 14 (Lucius Verus, Roma). 28 de portrete imperiale au fost descoperite pe teritoriul ţării; dintre acestea 21 sînt lucrate în atelierele sculpturale romane locale (localităţile din paranteze sînt cele ale descoperirilor): 10 (Antoninus Pius, Apulum), 12 (Marcus Aurelius, Apulum), 15 (Pertinax, Apulum), 16, 17 (Septimius Severus, Apulum), 19 (Iulia Domna, Apulum), 20, 21 (Caracalla, România, Apulum), 23, 24 (Geta?, Dobrogea, Apulum), 25 (Severus Alexander, Apulum), 27 (Gordian I ?, Durostorum), 28 (Pupienus?, Romula), 29 (Gordian III, Durostorum), 31 (Gallienus?, Apulum), 32 (Carinus?, Ostrov), 33, 34 (Diocleţian, Valul lui Traian, Tomis), 35 (Constantius Chlorus?, Durostorum), 36 (Fausta, Durostorum), 37 (Constantin II, Cioroiul Nou). Un număr de alte 7 portrete imperiale descoperite pe teritoriul României, reprezintă piese de import, aduse în antichitate din centre sculpturale situate în afara teritoriilor romane aflate înlăuntrul frontierelor României interbelice: 7 (Traian, Dobrogea), 13 (Faustina Iunior, Ostrov), 18 (Iulia Domna, bronz, Porolissum), 22 (Caracalla, bronz, Porolissum), 26 (Iulia Mammaea, bronz, Drobeta), 30 (Traianus Decius, bronz, Sarmizegetusa), 38 (Pulcheria?, bronz, pond, Tomis).

În ce priveşte categoria largă a portretelor descoperite pe teritoriul ţării, nu putem trage nici un fel de concluzie istorică pe simplul temei statistic privind locul în care s-au găsit şi atelierele sculpturale din care eventual au provenit. Este izbitor faptul că din Dacia pontică şi din Dacia Inferior numărul portretelor ce au ajuns pînă la noi este anormal de mic. Din regretabile motive, de altminteri bine cunoscute, Dobrogea în general şi cetăţile pontice, cu excepţia Histriei, în special, au fost veacuri de-a rîndul victimele unor spolieri sistematice, prin deasa alveolare a stratului antic ca urmare a multiplelor valuri succesive de construcţii medievale şi moderne care au utilizat marmura găsită în fundaţii pentru obţinerea varului. Cînd sculpturile vechi de marmură au început să aibă şi altă valoare decît cea a unei materii prime şi ieftine, respectiv o valoare artistică anticară, ele au luat calea mării în negoţul repede înfiripat şi care în scurtă vreme a golit oraşele Tomis şi Callatis de tot ce era mai valoros. La Istanbul, dar şi în marile porturi din Occident puteau fi achiziţionate sculpturi din această periferică dar bogată provincie a Imperiului Otoman. Înfloritorul negoţ a continuat şi cînd Dobrogea a redevenit parte integrantă a României. Cele relatate în legătură cu aşa-zisul „tezaur de sculpturi de la Tomis” sînt grăitoare asupra unei categorii întregi de cazuri similare, din care doar unul a răzbătut prin timp spre a ne destăinui o regretabilă stare de lucruriinfo. Oltenia a constituit şi ea ogorul unei bogate recolte de antichităţi. Pietrele gravate de la Romula împodobesc deja inelele boiereşti medievale, în cazul cînd nu iau drumul Transilvaniei, spre Buda şi Viena. Înainte şi după primul război mondial, un activ anticar craiovean aproviziona din gros licitaţiile de la Berlin şi Viena cu piese antice ieşite la iveală din pămîntul fostei Dacii Inferior. Interesul mereu treaz şi disponibilităţile materiale atît de patriotic investite au reuşit să păstreze în patrimoniul istoric al României acele obiecte de preţ ce alcătuiesc astăzi floarea rară a colecţiilor ei. Alta era situaţia în Transilvania; şi acolo unele descoperiri de preţ luau calea comerţului de antichităţi, dar autorităţile arheologice comitatale reuşeau să păstreze pe altele dintre ele şi să prevină de multe ori distrugerea lor. Un regim normal în această privinţă s-a instaurat pe întreg teritoriu al ţării abia cu începutul deceniului trei al veacului nostru.
Strict constatativ, menţionăm că atelierele sculpturale de la Apulum deţin întâietatea în ce priveşte numărul portretelor imperiale: nr. 10, 12, 15, 16, 17, 19, 21, 24, 25, 31, în total 10 piese. Le urmează cele de la Durostorum: nr. 27, 29, 32, 35, 36; acestora ar trebui să le adăugăm, după părerea noastră, portretele descoperite la Valul lui Traian, nr. 33, şi Cioroiul Nou, nr. 37, deci cu totul 7 portrete. Existenţa unui singur portret imperial la Romula (nr. 28), şi acela de joasă categorie artizanală, şi a unuia fragmentar la Tomis (nr. 34) este în chip limpede consecinţa situaţiei vitrege a ruinelor acestor aşezări de-a lungul vremurilor. Cuptoarele de var şi traficanţii anonimi, înghiţiţi la rîndu-le de pămînt, nu pot fi traşi la răspundere.
În atare circumstanţe, la care se adaugă scurtimea stăpînirii romane în Dacia, cele 28 de portrete imperiale descoperite în România sînt deosebit de semnificative prin numărul lor totuşi ridicat. Este deopotrivă grăitoare şi mulţimea portretelor artizanale inferioare: nr. 10 (Antoninus Pius, calcar, Apulum), 12 (Marcus Aurelius, calcar, Apulum), 16, 17 (Septimius Severus, calcar, Apulum), 19 (Iulia Domna, gresie, Apulum), 28 (Pupienus, calcar, Romula), 6 piese care dovedesc ataşamentul populaţiei şi armatei la ideea imperială şi la romanitate, pînă în cele mai de jos pături ale locuitorilor. Atare fenomen nu-i caracteristic doar Daciei. Mici capete de bronz, destul de aproximative ca înfăţişare, sînt de fapt portrete imperiale ale lui Hadrian (Worlington, 2/4 sec. II), Antoninus Pius (Willigham Fen, Cambridgeshire, 3/4 sec. II), Lucius Verus (Duston, Northampshire, 1/2 sec. II), descoperite în Britannia info. Portret imperial, al lui Caracalla, este şi celebrul bust artizanal în calcar de la Muzeul greco-roman din Alexandria, despre care s-a amintit mai sus. Din Gallia, cităm, printre altele, capetele de nivel artizanal mai ridicat, descoperite în 1844 la Béziers, lucrate în marmură italică, cu o treime mai mari decît dimensiunile naturale: Agrippa, Marcellus, Drusus Maior, Drusus Iunior, Germanicus, Tiberius, Livia, Antoninus Pius, Lucilla, Faustina Iunior, toate acestea oferind analogii frapante cu capetele provenite din săpăturile de la Martres Tolosanesinfo. În Pannonia apropiată, la Savariainfo, iese la iveală portretul colosal în calcar operă artizanală frustă, al lui Aelius Caesar, tatăl lui Lucius Verus, trimis cu puţină vreme înaintea morţii sale şi a lui Hadrian însuşi, de către împărat, ca guvernator al acelei provincii. Portret executat la repezeală, cu mijloace locale, militare, căci Hadrian ordonase: statuas sane Aelio Vero colossas per totam orbem poni iussit (I. A., Vita Aelii, 7, 1) = „a poruncit să-i fie înălţate lui Aelius Verus statui colosale în toată lumea”. La Sviştov, în Bulgaria vecină, a apărut înaintea primului război mondial un bust artizanal inferior din marmură al lui Hadrianinfo.

În portretistica artizanală provincială se remarcă două tendinţe paralele şi contrarii: a) de personalizare a unor tipuri clasico-elenistice, cum ar fi capetele de atleţi, efebi ori de fetiţe; b) de depersonalizare a unor portrete imperiale, la nivelul cel mai scăzut al artizanalului. Această tendinţă de depersonalizare atinge tot ce intră în legătură cu artizanalul provincial de categorie inferioară şi se manifestă deopotrivă în cazul portretelor în ronde-bosse ca şi în al celor figurînd în relief pe monumentele funerare. Într-un fel, se poate spune că antichitatea tîrzie s-a născut în portretistica imperială artizanală provincială precum şi în portretele anonime de foarte seăzut nivel tehnic. În fond, este cît se poate de legitimă întrebarea: cum au fost deosebite portretele imperiale artizanale de cele anonime artizanale, avînd în vedere cea de-a doua tendinţă a artizanalului de oriunde, mai sus amintită? Au fost considerate imperiale diverse capete artizanale de nivel scăzut sau mediu fie din pricina existenţei unor indicii (coroană, trăsături fizionomice caracteristice etc.), fie fiindcă au fost lucrate cu vizibilă grijă de a păstra nedepersonalizat un minim necesar receptării semnificaţiei sculpturii în ochii şi în viziunea plastică a acelei categorii inculte căreia se adresa. Deja, în raport cu portretele imperiale, cele anonime artizanale posedă un mai mare grad de generalitate şi implicit un mai mic sau nul coeficient de personalizare.
Am socotit portrete imperiale şi nu anonime acele produse ale artizanalului mediu şi superior, în primul rînd pentru asemănările fizionomice cu personajele respective. Cu toate că e cunoscut faptul că portrete de anonimi sînt lucrate în generalitatea chipului împăratului la putere, din motive de propagandă, de vanitate etc., am considerat că în provinciile limitrofe atare produse artistice, lipsite prin natura lor de circulaţie (cum circulau, bunăoară, pietrele gravate) şi deci de valoare propagandistică, nu pot reda decît chipuri imperiale, în viziuni artizanale, după replici portretistice; uneori ele însele cu sărăcite valenţe sculpturale şi personalizante. Alte indicii, precum înclinarea capului sau pregnanţa unui anumit prototip portretistic imperial, ca cel al Iuliei Domna, nr. 19, de la Apulum, au însemnat şi ele tot atîtea serioase motive în opţiunea declarării respectivei imagini ca portret imperial. Avînd în vedere poziţia marginală a provinciei Dacia, scurtimea relativă a perioadei ei de romanizare, dar deosebit de puternica-i romana voluntas centripetă, am trecut toate cele enumerate la activul motivelor ce ne îndreptăţesc a socoti portrete imperiale capete ce aiurea, în alte contexte istorice şi artistice, ar fi fost repede şi pe nedrept declarate anonime şi neinteresante. Totuşi, portretistica artizanală imperială este, după cum sumar am exemplificat, o realitate generală şi în general prea puţin considerată. Despre portretele imperiale cu alese calităţi sculpturale, portrete lucrate în atelierele locale, se va vorbi în ultima parte a acestui capitol.

ARTIZANALUL INFERIOR este o categorie tehnico-stilistico-conceptuală căreia i se subsumă şi alte piese decît portretele imperiale asupra cărora am zăbovit mai înainte. Simpla comparaţie a celor două serii de sculpturi face mai limpede şi mai justificată opţiunea noastră de a declara drept imagini imperiale pe cele deja discutate. Chiar şi în categoria portretelor anonime ale artizanalului inferior sîntem obligaţi a deosebi două subgrupe, deopotrivă de depersonalizate ca portrete, diferenţiate însă prin faptul că piesele situate de noi în prima mai păstrează, la un nivel tehnic scăzut, organicitatea de sorginte greco-romană a figurii umane, în vreme ce acelea reunite în grupa a doua sînt emanaţii aproape exclusive ale unei viziuni plastice care se refuză integral fie şi celui mai slab ecou al amintitei organicităţi. Ambele tipuri de artizanal inferior sînt comune mai tuturor regiunilor imperiului roman, lucru ce va reieşi din exemplificările de mai jos.
Capul deteriorat al unei statuete descoperite la Dr0betainfo pare, după coafura de tip Sabina, să aparţină perioadei hadrianice (nr. 95, il. 95). Un altul din acelaşi loc, este foarte fragmentarinfo (partea superioară a jumătăţii din faţă a unui cap feminin), dar databil, graţie formei masei capilare cu cărare mediană adîncită (nr. 96, il. 96), în epoca Severilor. Din aceeaşi vreme şi exact de aceeaşi factură este şi partea din faţă (nr. 97, il. 97) a capului unei femei, piesă aflată la Muzeul din Gherlainfo. Nu putem fi siguri dacă ultimele două sculpturi nu sînt spărturi ale unor altoreliefuri; la vremea cînd le-am cercetat nu ni s-au părut a fi. Capul unei statuete feminine de la Potaissainfo, aflat la M.I.T. (nr. 98, il. 98) este ceva mai bine conservat şi tot atît de tipic primei subgrupe a artizanalului inferior. Cea de a doua subgrupă o deschidem cu un cap masculin destul de bizar. El este din calcar cu porozitate mare şi a fost descoperit la Apuluminfo. Prelucrat sumar, cu barba şi masa capilară bogate (nr. 99, il. 99 a, b, c,), pare să fi fost jumelat prin adosare unei alte figuri, acum sparte. Nu cred să fie vorba de o sculptură modernă rudimentară, întrucît ca exemplu similar poate fi invocat bustul masculin funerar în hermă (pe tufă de acant) provenit de la Alexandria şi aflat în Muzeul greco-roman de acoloinfo. Un bust feminin dintre cele mai fruste (nr. 100, il. 100) se află Muzeul din Gherlainfo, localitate în apropierea căreia exista „un important centru militar, cu o înfloritoare aşezare civilă ce a atins situaţia de tîrg”info. Numele roman al acestui tîrg nu-l ştim, nefiind situat pe un drum imperial şi deci nefigurînd în itinerarele antice. În 143 castrul a căpătat fortificaţii de piatră, în el fiind cantonată ala II Pannoniorum. Din aşezarea civilă au ieşit la iveală multe inscripţii şi fragmente sculpturale. Din parcurgerea numelor de persoane se deduce că la Gherla populaţia era foarte pestriţă: traci, celţi, germani, iliri, greci. Fertilitatea solului şi exploatarea salinelor constituiau principalele puncte de atracţie.

Unitatea militară însăşi era formată în centrul şi vestul Europei, astfel că poate nu cu totul întîmplătoare este asemănarea sculpturii în chestiune cu un fragment în gresie roşie descoperit în 1919 la Raibreitenbach, lîngă Olersberg şi aflat la Muzeul din Darmstadtinfo. Capul unui tînăr (?) lucrat în hermăinfo, ori poate ca segment de balustradă (nr. 101, il. 101) provine din aşezarea romană de la Gilău şi se află la Muzeul din Blaj. Castrul în care-şi avea garnizoana ala I Siliana, precum şi canabele alăturate, au dat un număr de inscripţii şi monumente funerare printre care am fi înclinaţi să-l prenumărăm şi pe aceasta, dacă nu ar fi cumva modern, ajuns întâmplător între ruinele antice, întrucît castrul este situat în parcul fostului castel Rákócziinfo. O incertitudine încă şi mai mare o manifestăm în privinţa capului feminin de la Muzeul din Devainfo. Este vorba de partea din faţă a capului, lucrată în calcar cretos şi poros şi purtînd pe creştet urmele unei coroane, iar la gît un colier de factură neantică (nr. 102, il. 102.); faţa este ciupită şi corodată, iar detaliile superficiale aproape în întregime şterse.
Subliniem încă o dată că artizanalul inferior nu este apanajul exclusiv al sculpturii romane provinciale; numărul pieselor sale este însă considerabil în rîndul acesteia. Cu titlul de exemple amintim seria capetelor masculine şi feminine lucrate în gresie locală, descoperite la Corstopitum (Corbridge) şi datate între secolele II—IVinfo. Apoi cele douăzeci de busturi artizanale de la Muzeul din Dijoninfo, cuprinse între 8 şi 50 cm, cărora le fac pandant cele 24 de busturi artizanale, majoritatea feminine, din calcar oolitic, a căror mărime se înscrie între 10—35 cm, piese aflate la Muzeul din Chatilloninfo. Nu pot fi trecuţi cu vederea nici cei 58 de cipi funerari de la Tarent, dataţi între sfîrşitul secolului I î.e.n. şi primele decenii ale celui următor, care sînt portrete generice de tipul artizanalului celui mai frustinfo. Tot astfel trebuie amintite portretele artizanale din teracotă descoperite la Siscia, despre al căror rost funerar nu poate exista dubiuinfo.
Piesele artizanale de factură inferioară din Dacia, prezentate de noi în acest subcapitol, aveau desigur o destinaţie funerară. Erau părţi componente ale unor modeste monumente, nu rareori vădind oarecare pretenţii (în sensul că reprezentările de dimensiuni reduse ale răposaţilor erau aşezate în nişe, ori la adăpostul unei mici şi rudimentare edicule).
Inerent, partea finală a capitolului şi a întregii cărţi va trebui să înceapă cu cîteva date statistice. Din cele 102 portrete ce alcătuiesc materia volumului, 38 sînt identificate, iar 64 sînt anonime; cu alte cuvinte cele indentificate reprezintă mai mult de jumătatea celor anonime, descoperite (nu însă 44 şi 86) pe teritoriul ţării. Din rîndul celor din urmă doar două piese credem că sînt importuri antice: nr. 78 (cap feminin de fildeş, Drobeta) şi nr. 85 (bust masculin de teracotă, Orlea, jud. Olt), restul fiind lucrate în atelierele locale.
Marmura şi calcarul sînt materialele sculpturale cele mai utilizate; o cercetare de viitor a cuiva familiarizat cu petrografia ar urma să completeze cu respectivele date şi precizări prezentarea tuturor portretelor discutate mai înainte. Piesele de bronz aici analizate sînt toate importuri antice, după cum s-a arătat în subcapitolul consacrat respectivelor sculpturi provinciale; aceea şi provenienţă o au capul feminin de fildeş (nr. 78) şi bustul de teracotă (nr. 85), abia menţionate.
Grupînd cele 56 portrete pe locurile lor de descoperire ştiute, aşezări romane de pe teritoriul României care erau în acelaşi timp centre urbane cu ateliere sculpturale, obţinem următoarea distribuţie, în ordinea descrescîndă a descoperirilor: Apulum, 10 portrete imperiale şi 12 anonime (nr. 46, 58, 59, 60, 64, 65, 66, 88, 89, 92, 93, 99), adică 22 piese; Tomis, un portret imperial şi 6 anonime (nr. 41, 54, 62, 84, 87, 94), deci 7 piese; la egalitate se află Durostorum cu cele 7 portrete imperiale, descoperite acolo cînd acesta se găsea în cuprinsul României, sau ivite ulterior, la mică distanţă, pe actualul teritoriu românesc; de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa provin 6 portrete anonime (nr. 47, 48, 56, 63, 77, 91); de la Drobeta, 5 (nr. 52, 53, 83, 95, 96); de, la Potaissa, 3 (nr. 57, 80, 98); de la Napoca, 2 (nr. 76, 81), ca şi de la Callatis (nr. 50, 69); de la Histria doar unul (nr. 51) şi tot unul, imperial, de la Romula.
Despre aşezările din Dacia Superior ca centre producătoare de diverse categorii de monumente de artă (reliefuri, elemente arhitectonice, monumente funerare, bronzuri figurative etc.) există mai multe încercări de abordare a problemei, dintre care nu putem cita, cu titlu de exemplu, decît cîteva.info. Prea puţine adîncesc ori epuizează o chestiune fie cît de măruntă; cele mai multe nu depăşesc enunţările generale, stabilind obîrşii comune ale monumentelor pe discutabile criteriile de motivistică sau figuraţie. Chiar şi la acest nivel, portretistica a rămas aproape neluată în seamă, portretele anonime fiind datate în secolele II—III (deci pe toată durata stăpînirii romane în Dacia). Pentru a începe o astfel de cercetare este nevoie să apelăm deopotrivă la relieful arhitectonic, cît şi la cel al monumentelor funerare, ceea ce depăşeşte cadrul lucrării de faţă. Problema individualizării atelierelor sculpturale ca şi a altor oficine producătoare de artefacte îşi află locul firesc într-o viitoare monografie despre Arta romană în România, pregătită în egală măsură de această carte şi de cele pe care le-am publicat în ultimii ani.

Este bine însă a reaminti că din Dacia Superior ne-au ajuns pînă astăzi numele a cinci sculptoriinfo: Claudius Saturninus, Diogenes lapidarius, Marcus Cocceius Lucius, Hermeros lapidarius şi Titus Iulius..., dintre care doi de obîrşie greacă. O idee pe care am mai semnalat-o şi care trebuie o dată mai mult subliniată aici este cea a legăturilor artistice între Orientul apropiat, sudul Dunării, Dacia Inferior şi Superior şi Pannoniainfo; aceste legături nu trebuie însă absolutizate, ci situate în contextul mai larg al vieţii meşteşugăreşti şi artistice din partea răsăriteană a imperiului roman. Wegner arătase cu aproape o jumătate de veac în urmăinfo că în vremea Antoninilor (şi pînă către sfîrşitul sec. III, adăugăm noi) partea vestică a imperiului depindea, din punctul de vedere al difuziunii prototipurilor portretistice, de atelierele din Roma şi din Italia, în general, în vreme ce partea orientală era acoperită de iradierea pieselor provenite din oficinele attice. Din centrele menţionate se importau opere gata realizate (vezi nr. 13) care se recopiau în atelierele locale (situaţia statuilor de bronz era diferită, după cum s-a arătat în subcapitolul respectiv). Prototipurile microasiatice erau reduse numeric, atelierele din această zonă lucrînd cu precădere pentru Africa de nord (de pildă Afrodisias pentru Leptis Magna) şi, evident, pentru Roma şi Italia (cf. nr. 5). La finele veacului al treilea şi la începutul celui următor, am constatat că atelierele italice îşi manifestă prezenţa în Dacia Pontică prin prototipuri după care s-au copiat portretul lui Diocleţian de la Tomis (nr. 34) şi al Faustei de la Durostorum (nr. 36) etc. În a doua jumătate a sec. II şi în primele decenii ale lui III se pot repera în Dacia Superior ecouri nu numai ale prototipurilor portretistice attice (nr. 76), ci şi ale unora nord-africane (nr. 16, 17), ecouri explicabile, după cura s-a văzut, prin prezenţa grecilor şi nord-africanilor la Apulum, la Gherla şi în alte aşezări cu resurse bogate sau importante centre provinciale că Ulpia Traiana Sarmizegetusa; capitala Daciei.
Dacă portretele cu loc de descoperire cunoscut sînt atribuite cu certitudine atelierelor din aşezările în care au fost descoperite (idee acceptată grosso modo pînă la eventuala nuanţare a ei graţie unei amănunţite analize viitoare despre care vorbeam ceva mai sus), nu înseamnă că cele date ca provenind din Dobrogea ori Transilvania, în genere, n-ar fi realizări ale oficinelor antice de pe cuprinsul României (cu excepţiile deja menţionate) şi cu atît mai puţin opere lipsite de valoare. S-a văzut că portretul lui Homer (nr. 1) este o sculptură remarcabilă; acestuia i se adaugă multe capete admirabile din punctul de vedere al calităţii artistice, cum sînt: nr. 40, 45, 49, 67, 68, 71, 72, 82. Am pledat pe parcursul prezentei lucrări pentru obîrşia dobrogeană a unor piese aflate la I.A.B., fără menţionarea locului din care au ieşit la lumină. Nu este cazul să revin asupra chestiunii decît cu precizarea că portretele intrate în depozitul acestei instituţii, în secolul trecut sau la începutul acestuia, şi care provin din Bulgaria, poartă atare menţiune. Pe cale de consecinţă, cele fără menţiune specială au fost descoperite pe teritoriul ţării, iar factura lor stilistică pledează pentru apartenenţa acestora la climatul artistic al Daciei Pontice. Am păstrat totuşi un scrupulos semn de întrebare. Climatul mult invocat se deosebeşte de cel al Daciei Superior printr-o mai mare aderenţă la formalismul elenic, aderenţă de factură înaltă, depistabilă nu numai în sculptura cultă, ci şi în cea artizanală. Exemplul cel mai evident al respectivei diferenţe în cadrul aceleiaşi teme plastice de obîrşie attică îl constituie seria de trei capete, nr. 74 (descoperit la Caraibil, jud. Tulcea), nr. 75 (descoperit în Dobrogea?) şi nr. 76 (descoperit la Cluj-Napoca). Primele două au un evident aer comun; ultimul respectă şi el schema compoziţională, dar e lipsit de tectonică şi de valori plastice. Expresivitatea lui rezidă în materialitatea trăsăturilor fizionomice; el aparţine definitiv unei concepţii artizanale care se face, e drept cu multă generozitate, ecou al paideii sculpturale greceşti, fără să şi-o fi putut (sau vrut) asimila integral. În situaţie cvasi-identică se află şi capul feminin de la Brukenthal (nr. 45) pe care l-am apropiat de un exemplar microasiatic şi l-am alăturat unuia de factură artizanală (nr. 46), ca variaţie pe aceeaşi temă.
Ţelul de căpetenie al acestei cărţi a fost de a pune în circulaţie un material dispersat sau inedit, de a reliefa specificul unei portretistici care reflectă nemijlocit viaţa societăţii romane pe meleagurile provinciei Dacia şi ale Daciei Pontice; un material surprinzător de bogat în semnificaţii şi implicaţii pe care nu am ezitat să le relevăm atunci cînd s-a ivit prilejul.

Catalog

Identificări portretistice

1  HOMER, marmură, I=32 cm; Dobrogea, I.A.B., inv. L. 709; il. 1a—b, inedit, pp. 55—58, 191, 256

2  PLATON-EPICUR,   marmură,   I=23,5 cm;   provenienţă necunoscută, I.A.B., inv. L. 976; il. 2a—c, inedit, pp. 58— 60, 191

3  LUCIUS ANTONIUS, marmură, I = 42 cm; provenienţănecunoscută, la M.I.R.S.R. de la I.A.B., inv. L. 625; il. 3a—c, inedit, pp. 60—65, 192

4  DOMITIA LONGINA, marmură, I = 33 cm; provenienţănecunoscută, I.A.B., inv. L. 958; il. 4a—b, inedit, pp. 65—68. 193, 244

5  TRAIAN, marmură, I = 26 cm; Roma, la M.I.R.S.R. de la I.A.B., inv. L. 1705; il. 5a—c, inedit, p. 20. 68—71, 73, 194, 244, 255

6 TRAIAN, marmură, I = 37 cm; Ostia, M.I.R.S.R.; il. 6a­-b, pp. 71—73, 195, 244

7  TRAIAN, marmură, I = 28 cm; Dobrogea, M.I.M.B., Col.Severeanu, inv. 20001; il. 7a—c, p.p 71—75, 245

8  HADRIAN, marmură, I = 40 cm; Roma, la M.I.R.S.R. dela I.A.B., inv. L. 1706; il. 8a—c, inedit, pp. 75—77, 196, 244

9  ANTONINUS   PIUS,   marmură,   I = 33   cm;   Egipt,   la M.I.R.S.R. de la I.A.B., inv. L. 1707; il. 9a—c, inedit, pp. 77—79, 196, 244

10 ANTONINUS PIUS, calcar, I = 36 cm; Apulum, M.U.A.I., inv. 821; il. 10a—b, pp. 80—82, 197, 245, 247

11 MARCUS AURELlUS, marmură, I = 31 cm; provenienţă necunoscută, I.A.B., inv. L. 1708; il. 11a—b, inedit, pp. 82—86, 197, 244

12 MARCUS AURELIUS, calcar, I=16,5, cm; Apulum, M.U.A.I., inv. 796; il. 12a—b, pp. 86—88, 109, 245, 247

13 FAUSTINA IUNIOR, marmură, I = 26 cm; Ostrov la M.I.R.S.R. de la I.A.B., inv. L. 621; il. 13a—b, p. 93, 198, 245, 255

14 LUCIUS VERUS, marmură, I = 65 cm; Roma, M.I.R.S.R.; il. 14a—b, inedit?, pp. 91—98, 199, 244

15 PERTINAX, marmură, I=135 cm; Apulum, M.U.A.I., inv. 51; il. 15a—d, pp. 98—104, 106, 232, 245, 247

16 SEPTIMIUS SEVERUS, calcar, I = 34 cm; Apulum, M.U.A.I., inv.  5;  il.  16a—b, pp.   104—105, 245, 247, 255

17 SEPTIMIUS SEVERUS, calcar, I = 26 cm; Apulum, M.U.A.I., inv. 799; il. 17a—b, pp. 105—113, 245, 247, 255

18 IULIA DOMN A, bronz, I = 12 cm; Porolissum, M.I.T.; il. 18, pp. 113—114, 120, 202, 242, 245

19 IULIA DOMNA, gresie, I = 45 cm; Apulum, M.U.A.I., inv. 243/II; il. 19, pp. 114—118, 202, 245, 247, 249

20 CARACALLA, marmură, I = 16 cm; România, la M.I.R.S.R. de la I.A.B., inv. L. 989; il. 20 a—b, inedit, pp. 118—119, 126, 202, 245

21 CARACALLA, marmură, I = 6,5 cm; Apulum?, M.U.A.I., inv. 7624; il. 21a—c, pp. 119—120, 128, 245, 247

22 CARACALLA, bronz, I = 19 cm; Porolissum, M.I.T., il. 22. pp. 120—125, 204, 242, 245

23 GETA?, marmură, I = 14 cm; Dobrogea?, I.A.B., inv. L. 1723; il. 23a—b, inedit, pp. 125—126, 204, 235, 245

24 GETA?, marmură, I = 12,3 cm; Apulum, M.I.T., inv. 4258; il. 24, pp. 126—132, 235, 245, 247

25 SEVERUS ALEXANDER, marmură, I = 26 cm; Apulum, M.U.A.I., inv. 798; il. 25a—b, pp. 132—136, 245, 247

26 IULIA MAMMAEA, bronz aurit, I = 29 cm; Drobeta, M.P.F.; il. 26a—b, pp. 136—138, 242, 245

27 GORDIAN I?, marmură, I=17 cm; Durostorum, I.A.B., inv. L. 632; il. 27a—b, inedit, p. 99, 138—141, 153, 206, 211, 245, 247

28 PUPIENUS?, calcar, I = 13 cm; Romula, M.P.F.; il. 28, pp. 141—144, 206, 240, 245, 247

29 GORDIAN III, marmură, I = 22 cm; Durostorum, M.I.N.A.C., inv. II 30032/5210; il. 29 a—b, pp. 144—146, 245, 247

30 TRAIANUS DECIUS, bronz, I = 25 cm; Sarmizegetusa, M.I.R.S.R., inv. 38951; il. 30, pp. 156—162, 242, 244, 245

31 GALLIENUS?, marmură, I = 18 cm; Apulum. M.U.A.I., inv. 801; il. 31a—c, pp. 163—166, 245, 247

32 CARINUS?, marmură, I = 38 cm; Ostrov, M.I.N.A.C.; il.  32a—b, pp. 166—170, 245, 247

83 DIOCLEŢIAN, marmură, I = 23 cm; Valul lui Traian, M.I.N.A.C., inv. 2444; il. 33a—b, p. 32, 172—174, 231, 245, 247

34 DIOCLEŢIAN, marmură; Tomis, Edificiul cu mozaic, M.I.N.A.C.; il. 34, p. 32, 174—177, 245, 247, 255

35 CONSTANTIUS CHLORUS?, marmură, I = 30 cm; Duros­torum, I.A.B., inv. L. 1335; il. 35a—b, pp. 177—180, 245, 247

36 FAUSTA, calcar, I = 35 cm; Durostorum, M.I.N.A.C., inv. II 30068/5203; il. 36, p. 32, 38, 180—183, 245, 247, 255

37 CONSTANTIN II, marmură, I = 21,3 cm; Cioroiul Nou, M.O., inv. I 6140 (19960); il. 37a—c, p. 129, 170, 183—188, 245, 247

38 PULCHERIA?, bronz, I = 13,7 cm; Tomis, M.I.M.B., Col. Severeanu, inv. 19196/602; il. 38a—b, p. 37, 188—190, 245

Portretistica provincială

39 Cap masculin, marmură, I = 19 cm; Dobrogea?, I.A.B., inv. L. 1361; il. 39, inedit, p. 216, 258

40 Cap feminin, marmură, I = 18 cm; Dobrogea?, la M.I.R.S.R. de la I.A.B., inv. L. 730; il. 40a—b, p. 217, 256, 258

41 Cap de băiat, marmură, I = 6 cm; Tomis?, I.A.B., inv. L. 1733; il. 41a—b, p. 217, 254, 259

42 Cap de efeb, marmură, I = 21 cm; Dobrogea, I.A.B., inv. L. 980; il. 42a—b, inedit, p. 217, 259

43 Cap masculin, marmură, I = 21 cm; Dobrogea?, Oltenia?, I.A.B., inv. L. 1014; il. 43a—b, inedit, p. 217, 259

44 Cap feminin, marmură, I = 23 cm; Cocargea (Bulgaria), I.A.B., inv. L. 1065; il. 44a—c, inedit, p. 217, 259

45 Cap feminin, marmură, I = 28,5 cm; Transilvania, M.B., inv. A 6333/14003; il. 45, p. 218, 256, 257, 259

46 Cap feminin, calcar, I = 26 cm; Apulum, M.U.A.I.; il. 46, p. 218, 254, 257, 259

47 Cap masculin, marmură, I = 24 cm; Sarmizegetusa, Mu­zeu Deva, inv. 407; il. 47a—b, inedit, p. 218, 254, 260

48 Cap masculin, marmură, I = 31 cm; Sarmizegetusa, Mu­zeu Deva, inv. 406; il. 48, inedit, p. 218, 254, 260

49 Cap de efeb, marmură, I = 15 cm; Tropaeum Traiani, M.I.N.A.C., inv. 1975; il. 49, p. 219, 256, 260

50 Cap de fetiţă, marmură, I = 15 cm; Callatis, M.I.N.A.C.; il. 50, inedit, p. 219, 254, 260

51 Cap feminin, marmură, I = 12 cm; Histria, I.A.B., inv. L. 1680; il. 51a—b, inedit, p. 219, 254, 260

52 Cap de efeb, marmură, I = 15 cm; Drobeta, M.P.F.; il.52, inedit, p. 220, 254, 260

53 Cap feminin, marmură, I = 15 cm; Drobeta, M.P.F.; il.53, inedit, p. 220, 254, 260

54 Cap feminin, marmură, I = 45 cm; Tomis, I.A.B., inv. L. 701; il. 54, inedit, p. 220, 254, 260

55 Cap feminin, marmură, I = 28 cm; Dobrogea?, I.A.B., inv. L. 764; il. 55, inedit, p. 220, 260

56 Cap masculin, marmură, I = 31,4 cm; Sarmizegetusa, Muzeul Sarmizegetusa, inv. 1061 (10027); il. 56, p. 220, 254, 260

57 Cap masculin, calcar, I = 18 cm; Potaissa, Muzeu Turda, inv. 1454; il. 57, p. 220, 254, 260

58 Cap feminin, marmură, I = 18,8 cm; Apulum, M.U.A.I., inv. 802; il. 58, inedit, p. 221, 254, 260

59 Cap feminin, calcar, I=15 cm; Apulum, M.U.A.I.; il. 59, inedit, p. 221, 254, 260

60 Cap masculin, marmură, I = 16,5 cm; Apulum, M.U.A.I., inv. 279/II; il. 60a—b, p. 221, 254, 261

61 Cap feminin, marmură, I = 11 cm; Dobrogea?, I.A.B., inv. L. 666: il. 61a—b, inedit, p. 222, 261

62 Cap feminin, marmură, I = 40 cm; Tomis, la M.l.R.S.R. de la I.A.B., inv. L. 638; il. 62a—b, p. 222. 254, 261

63 Cap feminin, marmură, I=28 cm; Sarmizegetusa, Mu­zeu Deva, inv. 405; il. 63, inedit, p. 222.,254, 261

64 Cap masculin, calcar, I = 20 cm; Rîmeţi, jud. Alba, Muzeul Aiud, inv. 7716; il. 64, inedit, p. 222, 254, 261

65 Cap feminin, calcar, I = 36 cm; Apulum, M.U.A.I., inv. 6; il. 65a—b, inedit, p. 222, 223, 254, 261

66 Cap feminin, calcar, I = 35 cm; Apulum, M.U.A.I., inv. 3 (263/II); il. 66a—b, inedit, p. 222, 254, 261

67 Cap feminin, marmură, I = 26 cm; Dobrogea?, I.A.B., inv. L. 983; il. 67a—b, inedit, p. 223, 256, 261

68 Cap masculin, marmură, I = 30 cm; Dobrogea?, I.A.B., inv. L. 984; il. 68a—b, inedit, p. 223, 256, 262

69 Cap masculin, marmură, I=30 cm; Callatis, M.I.M.B., Col. Severeanu, inv. 19986; il. 69a—b, p. 224, 254, 262

70 Cap masculin, gresie cenuşie, I = 28 cm; Transilvania?, I.A.B.. inv. L. 967; il. 70a—b, inedit, p. 224, 262

71 Cap feminin, marmură, I = 22 cm; Dobrogea?, la M.I.R.S.R. de la I.A.B., inv. L. 629; il. 71a—c, inedit, p. 225, 256, 262

72 Cap feminin, marmură, I=39 cm; Dobrogea?, la M.I.R.S.R. de la I.A.B., inv. L. 626; il. 72a—b, inedit, p. 225, 256, 262

73 Cap feminin, marmură, I = 17 cm; Dobrogea?, la M.I.R.S.R. de la I.A.B., inv. L. 663; il. 73a—b, inedit, p. 225, 262

74 Cap feminin, marmură, I = 24,2 cm; Caraibil, jud. Tulcea, Muzeul Tulcea; il. 74, p. 226, 227, 257, 262

75 Cap feminin, marmură, I = 24 cm; Dobrogea?, I.A.B., inv. L. 969; il. 75a—b, inedit, p. 226, 227, 257, 262

76 Cap feminin, gresie calcaroasă, I = 24,7 cm; Napoca, M.I.T., inv. I 2154; il. 76, p. 226, 254, 255, 257, 262

77 Cap feminin, marmură, I = 25 cm; Sarmizegetusa?, Mu­zeu Deva, inv. 404; il. 77, inedit, p. 227, 254, 263

78 Cap feminin, fildeş, I = 4 cm; Drobeta, M.P.F.; il. 78, inedit, p. 227, 253, 263

79 Cap feminin, marmură, I = 12 cm; Banat, Muzeul Ba­natului, Timişoara; il. 79, inedit, p. 228, 263

80 Cap feminin, marmură, I= 5,9 cm; Potaissa, M.I.T., inv. 4260; il. 80, p. 228, 254, 263

81 Cap feminin, calcar, I=16,8 cm; Napoca, M.I.T., inv. I 7487; il. 81, p. 228, 254, 263

82 Cap masculin, marmură, I = 22 cm; Dobrogea?, I.A.B., inv. L. 966; il. 82a—b, inedit, p. 228, 256, 263

83 Cap de băiat, marmură, I = 16,5 cm; Drobeta, la M.I.R.S.R. de la I.A.B., inv. L. 737; il. 83a—b, p. 229, 254, 263

84 Cap feminin, marmură,  I = 25 cm; Tomis, M.I.N.A.C., inv. II 301958/1877; il. 84a—b, p. 229, 254, 264

85 Bust masculin, teracot,. I = 22.5 cm; Orlea, jud. Olt, I.A.B., inv. 5007; il. 85a—b, p. 230, 253, 264 86 Cap   feminin,  marmură,   I = 27,5   cm;   Bulgaria.   I.A.B., inv. L. 624; il. 86a—c, p. 231, 264 

87 Statuie  feminină,  marmură,   I=118   cm;   Tomis, la M.I.R.S.R. de la M.I.NA.C, inv. II   30071/5443;   il. 87a—b, p. 233, 264

88 Statuie feminină, marmură, I=178 cm; Apulum, M.U.A.I.; il. 88a—c, p. 234, 254, 265

89 Statuie  masculină,  marmură,   I= 175   cm; Apulum, M.U.A.I.,  inv.  45/2704; il. 89a—c,   inedită,  p.  232,  234, 254, 265

90 Statuie feminină, marmură, I = 166 cm; Potaissa, M.I.T., inv. 6634; il. 90, p. 234, 265

91 Statuie feminină, marmură, I= 154 Cm; Sarmizegetusa, Muzeu Deva, inv. 2190; il. 91, p. 235, 254, 265

92 Statuie feminină, marmură, I=190 cm; Apulum, la M.I.R.S.R. de la M.B., il. 92a—c, p. 235, 254, 265

93 Statuie masculină, I= 176 cm; Apulum, M.U.A.I.; il. 93a—c, p. 235, 254, 266

94 Statuie masculină, marmură, I= 180 cm; Tomis, la M.I.R.S.R. de la I.A.B., inv. L. 802; il. 94a—c, p. 36, 236— 242, 254, 266

95 Cap feminin, marmură, I=15 cm; Drobeta, M.P.F.; il. 95, inedit, p. 250, 254, 268

96 Cap feminin, calcar, I=15 cm; Drobeta. M.P.F.; il. 96, inedit, p. 251, 254, 268

97 Cap feminin, calcar, I = 21 cm; Gherla, Muzeu Gherla; il, 97, inedit, p. 251, 268

98 Cap feminin, calcar,  I=14,1 cm; Potaissa, M.I.T., inv. 1612; il. 98, p. 251, 254, 268

99 Cap masculin, calcar, I=21 cm; Apulum, M.U.A.I., inv. 797; il. 99a—c, inedit, p. 251, 254, 268

100 Bust feminin, calcar, I=30 cm; Gherla, Muzeu Gherla; il. 100, inedit, p. 251, 268

101 Cap masculin, calcar, I = 32 cm; Gilău, Muzeu Blaj, inv. 27; il. 101, inedit, p. 252. 268

102  Cap feminin, calcar, I = 33 cm; Transilvania, Muzeu Deva, inv. 410; il. 102, inedit, p. 252, 268

 

Abrevieri

 

 

A.A.  -   Archäologischer Anzeiger, Berlin. 

A.I.S.C. - Anuarul  Institutului   de   studii   clasice, Cluj.

A.J.A. -  American Journal of Achaeology, Baltimore.

A.R.D.  -  Silvio Ferri, Arte romana sul Danubio, Milano, 1933.

B.C.H.  -  Bulletin   de  correspondance   hellénique, Paris

B.C.M.I.  - Buletinul Comisiei monumentelor isto­rice, Bucureşti.

Bergmann,  Studien  - Marianne Bergmann, Studien zum römischen Porträt des 3. Jahrhunderts n. Chr., Bonn, 1971.

Bernoulli - J. J. Bernoulli, Römische Ikonographie, Stuttgart, 1882—1894.           

Calza, I.R.I. - Raissa Calza, Iconografia romana impe­riale da Carausio a Giuliano (287—363 d.C), Roma, 1972.

Calza, Ritratti  - Raissa Calza, Scavi di Ostia, vol. V, I ritratti, I, Roma, 1964.

C.I.L. - Corpus inscriptionum latinarum,  Berlin.

C.S.I.R. - Corpus signorum imperii romani.

D.A.  - Mihai Gramatopol, Dacia antiqua.Perspective de istoria artei şi teoria cultu­rii, Bucureşti, 1982.

Delbrück, Kaiserporträts  - R. Delbrück, Spätantike Kaiserporträts, Berlin-Leipzig, 1933.

Delbrück, Münzbildnisse  -  R. Delbrück,  Münzbildnisse von  Maximinus bis Carinus, Berlin, 1940.

D.O.P.  -  Dumbarton Oaks Papers, Washington.

E.A.A.   -  Enciclopedia dell'arte  antica, classica e orientale, Roma.

E.C.R.   -  Enciclopedia   civilizaţiei   romane,  Bucureşti, 1982.

Espérandieu (R. Lantier) -  Émile Espérandieu, Recueil général des bas-reliefs, statues et bustes de la Gaule romaine, Paris, vol. I—XV, Paris, 1907— 1966.

Espérandieu, Germaine - Émile Espérandieu, Recueil général des bas-reliefs, statues et bustes de la Ger­manie  romaine,  Paris-Bruxelles,  1931.

Fasanerie  -  Helga Freifrau von Heintze, Die antiken Porträts der Landgräflich-Hessischen Sammlungen in Schloss Fasanerie bei Fulda, Mainz am Rhein, 1968.

Felletti Maj,  I.R.I.  -  Bianca Maria Felletti Maj, Iconografia romana imperiale da Severo Alessandro a M. Aurelio Carino (222—285 d.C), Roma, 1958.

Felletti Maj, Ritratti   -  Bianca Maria Felletti Maj, Museo Nazionale Romano.  I ritratti, Roma, 1953.

Herodian  -  Herodian, Istoria imperiului roman după moartea lui Marcu Aureliu, Bucureşti, 1960, traducere, introducere şi note de Radu Alexandrescu.

I  - înălţime.

I.A. - Istoria Augustă, traducere şi note de David Popescu şi Constantin Drăgulescu; studiu introductiv de Vladimir Iliescu. Bucureşti, 1971.

I.A.B. - Institutul de Arheologie, Bucureşti.

inv. - nr. de inventar.

J.D.A.I. - Jahrbuch des Deutschen Archäologischen Instituts, Berlin.

J.R.S. - Journal of Roman Studies, Londra.

Köln - Römer in  Rumänien. Ausstellung des Römisch-Germanischen Museums Köln und des   Historischen  Museums  Cluj,  Köln, 1969.

L'Orange, Studien  - H.P. L'Orange, Studien zur Geschichte des Spätantiken Porträts, Oslo, 1933. 

Macrea - Mihail Macrea, Viaţa în Dacia romană, Bucureşti, 1968. 

M.B. - Muzeul Brukenthal, Sibiu.

M.D.A.I.A.A. -  Mitteilungen des Deutschen Archäologischen Institus. Athenische Abteilung.

M.D.A.I.R.A. -  Mitteilungen des Deutschen Archäologischen Institus. Römische Abteilung.

Meischner, Privatporträts  - Jutta Meischner, Privatporträts der Jahre 195 bis 220 n. Chr., în J.D.A.I., vol. 97, 1982, pp. 401-439.

M.I.M.B.  - Muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti              

M.IN.A.C. - Muzeul  de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.               

M.I.R.S.R. - Muzeul de Istorie al Republicii Socialiste România                

M.I.T.  -  Muzeul de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca.

M.O. - Muzeul Olteniei, Craiova.                     

M.P.F. -  Muzeul   Porţilor de Fier,  Drobeta-Turnu Severin.

M.U.A.I. -  Muzeul Unirii,  Alba Iulia.                

O.R.4 D. Tudor, Oltenia romană, ed. a  IV-a, Bucureşti, 1978.

O.T.S. -  D.  Tudor,  Oraşe,  tîrguri, sate în Dacia romană,  Bucureşti, 1968.                  

Paribeni, Ritratto - R. Paribeni, Il ritratto nell'arte antica, Milano, 1934.

Portrait  Sculpture - Jale Inan and Elisabeth Rosenbaum, Ro­man and Early Byzantinc Portrait Sculp­ture in Asia Minor, Londra, 1966.

Porträtplastik - Jale Inan  und  Eisabeth  Alföldi-Rosenbaum, Römische und frühbizantinische Porträtplastik aus der Türkei, neue Funde, Mainz am Rhein, 1979.

R.E.  -  Pauly-Wissowa,    Real-encyclopädie  der  klassischen Altertumwisenschaft.

Richter, Portraits -  G.M.A. Richter,   The   Portraits   of   the Greeks, vol. I—III, Londra, 1965.

Roma - Civiltà romana in România, Roma, 1970.

Rüsch, Porträt - Alfred Rüsch, Das kaiserzeitliche Porträt in Makedonien, în J.D.A.I., vol.  84, 1969. pp.  59—196.

Sadurska, Les portraits -  Anna Sadurska, Les portraits romains dans   Ies   collections   polonaises.  C.S.I.R., Pologne, vol. I, Varşovia, 1972.

S.C.I.V.(A.) - Studii   şi   cercetări   de   istorie   veche   şi arheologie, Bucureşti.
Wegner -  Max  Wegner,  Die Herrscherbildnisse in antoninischer Zeit,  Berlin, 1939.

 

Les portraits provinciaux romains en Roumanie

Ce livre, une première synthèse consacrée chez nous à ce sujet, présente 102 portraits en ronde-bosse, œuvres romaines ou d'époque romaine, découvertes soit sur le territoire de la Roumanie, soit en dehors de ses frontières et entrées dans les collections publiques roumuines en tant que dons de leurs anciens possesseurs. Sculptées en pierre, marbre, bronze, terre cuite ou ivoire, trente-huit des pièces présentées ont été identifiées, le reste domeurant anonymes. Le catalogue annexé à la fin du volume et les illustrations en offrent au lecteur les informations essentielles. De même, l'argumentation des identifications concernant les personnages représentés (inclue dans le IIe chapitre) sera utile au lecteur, parce que les portraits auxquels on se réfère à l'appui des solutions proposées sont cités dans le texte avec le numéro d'inventaire des musées où ils se trnuvent et, dans les notes, avec le numéro du catalogue des ouvrages de référence de la bilbliographie de base. Les portraits découverts sur le sol de l’ancienne province de Dacie sont plus nombreux que ceux provenant de la Dacie Pontique (la Dobroudja), car bon nombre des pièces découvertes dans cétte derniére région ont constitué; à l'époque moderne, l'objet du commerce maritime d'antiquités, dans la mesure où elles ont survécu aux destructions subies à la fin de l'Antiquité et pendant le Moyen-Âge ottoman.

Le nombre de portraits impériaux témoignant de divers niveaux de la production artisanale provinciale est cepedant important, tant par rapport à l'ensemble des têtes anonymes que, surtout, par rapport aux rares pièces d'importation (en marbre et en bronze, les nos 13, 18, 22, 26, 30).

L'existence d'ateliers de sculpture à Apulum, à Sarmizégéthusa, à Potaissa, à Romula et à Tomi explique une telle production de portraits aux exemplaires remarquables, illustrant aussi bien l'art savant que celui artisanal. Les prototypes grecs sont dominants jusqu'à l'anéantissement d'Athènes par les Hérules (en 267), et ils pénétrèrent même dans la Dacie Supérieure où se trouvaient d'importantes colonies grecques à Apulum et à Gherla. La facture nord-africaine des portraits de Septime Sévère d'Apulum (nos 16, 17) est à expliquer par le fait que la haute administration de la province était originaire de Leptis Magna (colonie romaine nord-africaine et lieu de naissance de Septime Sévère; il est probable qu'à son arrivée en Dacie cette administration fut accompagnée par de nombreux marchands, artisans, etc. Les prototypes italiques s'imposèrent dans la Dacie Pontique vers la fin du IIIe et le début du IVe siècle. La preuve en est fournie par les portraits de Diocletién trouvés à Valul lui Traian et Tomi (nos 33, 34) ainsi que par celui de Fausta découvert à Durostorum (n° 36). Un cas particulier est l'apparition relativement récente — à Cioroiul Nou (Aquae), dans l'ancienne Dacie Inférieure, à une quarantaine d'années après le retrait d'Aurélien de cette province — d'un portrait de facture artisanale sculpté en marbre et représentant l'empereur Constantin II (n° 37). Ce portrait provient probablement d'un atelier local du sud du Danube et il témoigne — aux côtés des vestiges du pont et de la forteresse même de Sucidava — des puissants et pro-fonds rapports que l'empire entretenait avec cette large zone du territoire transdanubien, limitée au nord par ce qu'on appelle «le vallum de Novac».

Comme le présent ouvrage est jusqu'ici le seul de ce genre au centre et au sud-est de l'Europe romaine, les rapprochements avec la production des régions plus proches ou plus lointaines de la Dacie ont été faits seulement à travers la référence à des pièces isolées de l'artisanat provincial. Le principal mérite de ce livre est justement d'avoir mis en évidence la multitude des portraits d'empereurs de facture artisanale et d'avoir formulé théoriquement, au Ier chapitre, l'importance de ce fait pour l'ascension de la produc­tion artisanale provinciale vers l'art officiel, ascension dont un premier moment remarquable se matérialise dans les métopes du Tropaeum Trajani d'Adamclisi (voir notre livre Arta imperială a epocii lui Traian — «L'Art impérial à l'époque de Trajan» — Bucarest, 1984, IVe chapitre). Nous avons essayé — à base des premisses tirées des portraits aussi — une argumentation plus réaliste et plus nuancée des premières manifestations dans l'art savant (l'époque de Marc Aurèle) de ces mutations derrière les-quelles R. Bianchi Bandinelli entrevoyait les premièrs symptômes de la «douleur de vivre» (il dolore di vivere). Le livre attire implicitement l'attention sur une catégorie négligée et releguée dans l'anonymat, à savoir la produc­tion de portraits impériaux de facture artisanale, présente dans toutes les provinces de l'empire. Son poids dans l'évolution de l'art romain reste à être évalué après l'identification et l'examen des portraits respectifs. Au premier pas dans cette recherche que nous assumons, notre attention s'est orientée vers la Dacie, la derniére province englobée par l'empire et la première que ce dernier abandonna. Si la production artisanale provinciale de portraits impériaux y fut tellement riche dans une si brève période (165 ans), on peut se demander quelle fut son ampleur dans les pro­vinces à une existence plusieurs fois séculaire à l'intérieur des frontières de l'Empire romain. Question passionnante, à laquelle nous essayerons de répondre à l'avenir.

En français par RODICA MARIA VALTER

 

 

 

portret

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2