Morfologia Dezastrului

DE AUCTORE

Mihai Gramatopol s-a născut la Sibiu, în ziua de 14 februarie 1937 şi a plecat dintre noi pe 31 martie 1998. A fost înmormântat la „Sfânta Treime” în Şcheii Braşovului. Fiul lui Panait Gramatopol şi al Ioanei (n. Maican) îşi face studiile liceale la „Gheorghe Lazăr” şi „Mihai Viteazul” în Bucureşti (bacalaureat în 1954). Este licenţiat al facultăţii de Filologie, secţia Limbi clasice a universităţii din Bucureşti, (1959) şi doctor în ştiinţe istorice cu teza Pietrele gravate în colecţia Cabinetului numismatic al Academiei R.S. România (1977). Şef de secţie la Muzeul de Arheologie din Constanţa (1961-1962); cercetător ştiinţific al institutului de istoria Artei „George Oprescu” al Academiei Române; din 1975 la Direcţia Patrimoniului Cultural; din 1990 revine la Institutul de Istoria Artei. Profesor doctor docent. Din 1980, membru al Uniunii Scriitorilor. S-a ocupat de aproape toate aspectele culturii şi istoriei lumi greco-romane: numismatică, epigrafie, gliptică, arte miniaturale, istoria artei antice, filosofie.

*

„Accentul acestor pagini nu cade pe factologia comunistă sau neocomunistă: ele ar fi trebuit să fie atunci inutil de numeroase şi redundante. Am încercat să surprind aici mecanismul dezastrului sufletesc şi mental, care s-a reflectat nemijlocit în realitatea tot mai deconstruită a ultimei jumătăţi de veac.
Alienarea limbajului e ca o desprindere de retină. Ea a început prin suspectarea şi apoi incriminarea sensurilor şi subînţelesurilor cuvintelor. Concreteţea cuvintelor devenea suspectă, căci calea regală a minciunii era de-a nu spune lucrurilor pe nume. Limba de lemn, redusă şi imprecisă, viza introducerea unui «nominalism» ce permitea minciunii să se solidifice, să se reifice in abstracto. Credem că, în perspectiva celor de mai sus, inefabilul apare drept o formă benignă, dar incipientă a alienării ultime a limbajului în mentalităţile dogmatice ale societăţilor totalitare.
Prostituţia intelectuală este abaterea mentală şi comportamentală acuzând dezenerescenţa cronică a spiritului prin alterarea intelectului, în condiţiile impunerii violente a stării delictului de opinie... Cvadratura cercului vicios înseamnă, în acest context, asasinarea de către comunism a spiritului uman în numele creării omului nou în condiţiile totalitarismului ateu şi ale suprimării ideii de proprietate.
Mistica miticismului este deci acea stare postrevoluţionară incapabilă a se desprinde de deprinderile gregare reinoculate maselor de acel «comunism existenţial». Aşadar noi am căzut în timpul şi în lumea lui Caragiale, de aceea este el atât de actual, atât de «profetic». Mai trebuie adăugat că într-o «societate» care bălteşte, cum este cea românească de astăzi, chiar prin tendinţele ei contrarii, mistica miticismului proliferează şi reculează in nuce. Din atare motiv «drumul către Europa» pare şi chiar este încet şi greoi.
La al câtelea ceas evropenesc vom pătrunde în Europa?, se întreabă Tombatera, socotind pe abac milioanele de dolari pierdute cu disciplinata aliniere la atâtea embargouri: «tot nu se lasă convinşi că suntem democraţi?».
Occidentul are datoria morală ca din această năpăstuită zonă est-europeană să-mbrăţişeze şi să susţină cel mai mult ţara cea mai bolnavă din toate: România, spre a o constrânge să se democratizeze, întru cât resursele interne existente acum în atare direcţie sunt foarte slabe după aproape o jumătate de veac de sistematică demolare umană, spirituală, instituţională, politică, economică şi ecologică.
Pentru că ţara noastră, aşa cum se află ea prăbuşită în propriul ei suflet distrus, stă acum pentru prima dată în istoria ei modernă singură faţă în faţă cu viitorul de care poate dispune; nici trei sau patru imperii, nici spăimântătoarea vecinătate a unuia singur nu-i mai pot influenţa, ori dicta deciziile. După o prelungită şi frământată libertate, răzbi-va spre o tinereţe superbă, ori se va consuma şi stinge într-una bătrânicioasă şi laşă? Fiindcă un popor poate şi pieri dacă nu mai are nimic de spus vieţii şi vieţuitorilor lumii, dacă nu mai are nimic de spus sieşi. Va mai ieşi în lumina blândă a tinereţii viguroase, la care are şi dreptul şi datoria? Dacă da, la al câtelea ceas evropenesc o va face?”

morf dez

manuscrise250x500