Miscelneea I

ROMA REPUBLICANĂ

Michael Crawford

 

CUVÂNT ÎNAINTE

crawford---roma-republicana-cop-prelCercetătorilor numismaticii romane republicane şi ai economiei Italiei antice, profesorul M.H. Crawford le este cunoscut înainte de toate prin acel nou instrument de lucru (după mai vechea carte omoloagă a lui Sydenham) care este Roman Republican Coinage, Cambridge, 1974.

M.H. Crawford, acum profesor la University College din Londra, nu este numai un numismat care-şi cunoaşte temeinic şi nuanţat disciplina, nu este deci un specialist care nu îndrăzneşte să-şi arunce privirea în domeniile învecinate (respectiv istoria socială şi economică a lumii antice, greceşti şi romane), ci, dimpotrivă, un talentat şi un erudit dătător de viaţă, prin pătrunderea profundă a izvoarelor istorice scrise, a celor arheologice şi artistice, un animator, ca să spun astfel, în sensul cel mai înalt, al acelei lumi revolute, paradigmatice în esenţă pentru întreaga noastră civilizaţie europeană.

Cu o structură degajată şi nouă, deopotrivă incitantă şi revelatoare, cartea, pe care arm tradus-o pentru cititorul român cultivat, cuprinde, în puţinele ei pagini, radiografia unei ample tranziţii istorice: Roma epublicană, între regalitate locală şi imperiu mondial.

Rareori într-un spaţiu grafic restrâns au fost descrise cu atâtea nuanţe, dar şi formulări lapidare, evenimente însemnate şi epifenomene ale acestora, care au marcat hotărâtor destinul unei culturi (greceşti) şi continentalizarea ei prin intermediul „barbarilor” romani care au cucerit Grecia... la insistenţa expresă a grecilor.

Şi când spun cultura greacă mă gândesc la toate iradierile ei în barbaricum, sub toate formele pe care le-a îmbrăcat, de la cele militare ale lui Alexandru cel Mare la deloc umila intelectualitate servilă ori dependentă care a educat temeinic clasa conducătoare a viitorului Imperiu al Romei.

Fără voinţa de putere a Romei, fără idealul şi voinţa ei civilizatorie, fără limba greacă pe care cuceritorii romani au învăţat-o alături de a lor, fără legiunile de agricultori tenaci, refractari la cultură, dar cu vremea creându-şi instituţii politice şi sociale bazate tocmai pe ea, zestrea intelectuală elenă ar fi însemnat doar un zenit fără viitor; de aceea astăzi acestei zestre care ne-a parvenit aproape intactă şi chiar sporită prin fericita ei preluare trebuie să-i dăm numele ce i se cuvine cu toată dreptatea: civilizaţia greco-romană europeană.

Preocupările sale numismatice i-au condus lui M.H. Crawford paşii şi spre Dacia preromană. Ne-a vizitat de două ori, cred, ţara, studiind foarte numeroasele şi bogatele tezaure de denari romani republicani, precum şi imitaţiile locale ale acestora, cum ar fi cele din atelierul de la Tilişca (Sibiu), unde au fost descoperite stanţe monetare în perfectă stare de conservare (raritate arheologică).

El a fost şocat de faptul că aici, în Dacia, s-au descoperit peste 25 000 denari republicani, o cantitate mult mai mare decât în Gallia sau Hispania, teritorii de străveche dominaţie romană. Crawford credea că asemenea sume notabile tezaurizate proveneau din activul comerţ cu sclavi autohtoni (de câteva ori atestaţi în textele antice), comerţ mediteranean înfloritor pe piaţa de la Delos. Astăzi ştim că asemenea cantitate de argint monetar (Dacia, atunci ca şi azi, având puţine resurse naturale de acest metal) echivala în parte furnizările către lumea romană, după 168 (înfrângerea lui Perseu la Pydna) în continuă expansiune militară, de sare gemă necesară tăbăcăriilor şi implicit atelierelor de echipament militar, a căror materie primă era pielea de cornute mari tăbăcită (toval) şi utilizată pentru platoşe, coifuri, încălţări, scuturi etc.

Imixtiunile regilor barbari, inclusiv ale celor din Dacia, în războaiele civile romane sunt binecunoscute şi uneori atestate de documente epigrafice cum ar fi, în ce ne priveşte, decretul dionysopolitan (Balcic) pentru Acornion, mediator al lui Burebista pe lângă Pompei. Crawford ni-l arată pe cel din urmă într-o lumină circumstanţiată şi veridică. El nu era doar un apărător dezinteresat al Orientului şi al refacerii economiei din partea răsăriteană a Imperiului, fapt de care Burebista era cât se poate de preocupat (lucruri demonstrate în studiile noastre mai vechi [ v. Studia, III, pp. 15-28 ]); Pompei era implicat în economia acestei lumi fiindcă uriaşa sa avere (mai mare decât a lui Caesar, strânsă în Gallia) provenea de aici (Asia Mică) şi se înmulţise în această zonă graţie speculaţiilor financiare cam fără limite.

De aceea, Caesar, ajuns, din motive magistral expuse de Crawford, adversar al lui Pompei, îi reproşează chipurile că ar fi întinat demnitatea Romei, apelând la regii barbari într-un conflict strict intern, regi care de veacuri ceruseră arbitrajul şi ajutorul Romei în neînţelegerile armate dintre ei sau dintre ei şi greci şi care, iată-i, acum chemaţi de Pompei să arbitreze soarta însăşi a acesteia!

Nimic nu-i nou sub soare, iar virtus romana de la sfârşitul republicii era tot atât de terfelită ca orice politicianism într-o epocă de tranziţie. Crawford îi scrie într-un mod admirabil „scenariul”. Graţie unor lungi şi amicale discuţii purtate în 1988 la Londra şi datorită unei prietenii de decenii, ni l-a transmis spre informare!

Mihai Gramatopol

misc1

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2