Miscelneea I

MEDALII ŞI PLACHETE ROMÂNEŞTI. MEMORIA METALULUI

GEORGE BUZDUGAN, GHEORGHE NICULIŢĂ,

Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1971, 288 p.

 

Cartea, subintitulată atât de sugestiv Memoria metalului, este un bun prilej de a nota câteva din problemele ce le ridică activitatea medalistică din zilele noastre, cu o bogată şi relativ îndelungată tradiţie, meritând pe drept cuvînt să fie cercetată şi reliefată cum se cuvine sub cele două din aspectele ei principale: cel al artei plastice şi cel al semnificaţiei istorico-sociale a evenimentelor consemnate.

Aceasta însă nu înainte de a ne arunca o privire rapidă, dar nu mai puţin înţelegătoare, peste lucrarea amintită, al cărei principal merit constă în a fi atras atenţia virtualilor ei cititori asupra unui domeniu vitregit până acum, şi poate încă pentru o bună vreme de aici înainte, de cercetarea riguroasă a specialiştilor cărora, pe de altă parte, le adresează indirect şi mustrarea tuturor lipsurilor ei.

Deschisă de prefaţa prof. Em. Condurachi, ce cuprinde un scurt istoric al artei medalistice din cele mai vechi timpuri până în zorii evului modern, cartea începe tot cu un scurt istoric asupra originii şi importanţei medaliilor (capitolul I), în care sunt reluate ideile din prefaţă, uşor adăugite şi în al cărui final se încearcă stăruitor şi cu o lesne de înţeles pasiune de colecţionar, definirea medaliei şi medalisticei ca: «o ştiinţă fecundă: ceea ce este paleontologia pentru studiul vechimii scoarţei Pământului, este medalistică pentru istoria omenirii» (p. 24).

Capitolul II prin titlul său insolit, «Monedele şi medalioanele romane de pe teritoriul Daciei», ne trimite cu grabă înapoi la pagina de titlu, spre a verifica dacă nu ne-am înşelat. Nu, nu ne-am înşelat. S-ar putea înşela cititorii celor 8 pagini ale capitolului, fie crezând că monedele şi medalioanele respective au fost bătute pe teritoriul Daciei, fie presupunând că absolut toate au fost descoperite în Dacia şi numai în Dacia.

De altfel capitolul următor ne scoate din teribilul impas, fără însă a spulbera complet identitatea, atât de subtil întreţinută, între romani şi români, în această logică, evident, după Traian urmează, în domeniul medalisticii, Mihai Viteazul.

Şi o dată cu el iată-ne în fine ajunşi şi la subiectul cărţii. Capitolul III se ocupă de cele mai vechi medalii româneşti, de la Mihai Viteazul la Alexandru Ioan Cuza. Sfărâmând rigorile criteriului cronologic ce şi l-au impus (şi vom vedea cât de neadecvat este el prezentării medalisticii moderne), autorii cuprind în acest capitol, pe lângă medaliile originale, şi medaliile comemorative Mihai Viteazul din 1905, 1959 etc.

Apoi medaliile Principatelor Unite (capitolul IV), prezentate cronologic şi selectiv (caracter de altfel al întregii lucrări, lesne de înţeles prin proporţiile ce le-ar fi căpătat dacă nu ar fi fost adoptat).

Capitolul V («Medalii şi plachete bătute între anii 1866 şi 1944») şi capitolul VI («Documente ale zilelor noastre») urmează criteriul cronologic la care s-ar fi putut renunţa în favoarea celui tematic, cu atât mai mult cu cât volumul se încheie cu un tabel al medaliilor şi plachetelor româneşti între 1600 şi 1971, care este orânduit pe ani, fără a fi însă numerotat şi fără a avea specificate piesele ilustrate în cursul lucrării.

Tratarea tematică a materialului celor două capitole finale, care reprezintă trei sferturi din volum, ar fi avut avantajul de a scoate în evidenţă semnificaţia istorico-socială a evenimentelor consemnate de «memoria metalului» şi ar fi evitat succesiuni ce, datorită selectării pieselor, plasează de pildă medaliile lui Vasile Alecsandri între medalia Palatului de justiţie (p. 76) şi medalia Expoziţiei regionale de vite, Iaşi (p. 80), descrisă cu preciziune «curat ştiinţifică»: «Pe revers soarele răsare, luminând un câmp (islaz de vite) pe care se află un cal, o vacă şi o oaie». Însă nici ordinea cronologică nu e respectată, şi aceasta poate din pricina amestecării fişelor înainte de a intra la tipar.

Cât priveşte selectarea însăşi a pieselor descrise şi ilustrate, ne întrebăm ce criterii au stat la baza ei? Ce importanţă prezintă de pildă medalia jubiliară a căsătoriei lui Alex. Blancfort cu Eliza Blancfort (p. 80)? în lipsa criteriului artistic sau istoric, nu va fi fost precumpănitor în alegere cel al rarităţii piesei şi al existenţei ei în colecţia unuia din autori, vădindu-se astfel o altă mentalitate în locul unei sincere pasiuni pentru frumos sau pentru istorie?

Medaliile bătute de Societatea numismatică română cu prilejul diverselor comemorări, strânse toate la un loc şi nu împrăştiate în cuprinsul lucrării, nu ar fi ilustrat în mod elocvent participarea acesteia la viaţa culturală şi socială a ţării, în trecut şi astăzi?

Oare nu-i revine acestei Societăţi, în cât de mică măsură, grija pentru aspectul artistic nu numai al pieselor bătute sub auspiciile ei, ci pentru întreaga activitate medalistică a Monetăriei Statului?

Lipsa în cuprinsul lucrării ce o recenzăm a unui capitol dedicat artei medaliilor româneşti, artiştilor modelatori, unii dintre ei sculptori de renume ca I. Jalea, nu este oare grăitoare asupra lipsei de preocupare a Societăţii numismatice pentru principalul aspect al medaliilor ce se bat în ţara noastră, aspectul artistic?

Trecând la chestiuni ce depăşesc cadrul lucrării lui G. Buzdugan şi Gh. Niculiţă, dar pe care, după cum spuneam, această lucrare le suscită, vom zăbovi puţin asupra activităţii medalistice de la noi, în ultimii ani.

De bună seamă că dezvoltarea impetuoasă a vieţii noastre economice, culturale şi sociale a mărit considerabil numărul ocaziilor de a fi bătute medalii, fie comemorative, fie cu caracter de actualitate, în general acestea se execută la Monetăria Statului şi sunt în majoritatea lor opera modelatorilor H. Ionescu şi St. Grudinschi, salariaţi ai instituţiei amintite. Oricât de bogate ar fi resursele de inspiraţie ale celor doi modelatori, este imposibil să nu se ajungă la o stereotipie iconografică din care nu numai că arta e exclusă, dar implicit sunt scufundate în anonimat şi uitare chiar evenimentele ce trebuie consemnate. «Memoria metalului» devine nereliefantă şi ternă, ochiul obişnuindu-se cu tipicul reprezentărilor realizate de cei doi modelatori.

Până şi medaliile bătute prin grija Societăţii numismatice au adoptat două sau trei variante din care se pare că nu mai pot ieşi. Cât despre consultarea unor reviste de medalistică din ţările vecine sau mai depărtate (o expoziţie a medaliei finlandeze a fost organizată acum câţiva ani la Bucureşti), ce să mai vorbim. Răsfoindu-le ne dăm seama că atât responsabilii medalişti de la Societatea numismatică cât şi modelatorii Monetăriei, le ignoră cu desăvârşire existenţa.

Din păcate, catalogul selectiv ilustrat de care ne ocupăm confirmă în foarte mare măsură afirmaţiile noastre. Există însă şi excepţii pe care le relevăm cu plăcere: medalia celui de-al III-lea Concurs naţional de vinuri (p. 213) şi medaliile-premiu pentru alergări (p. 219), datorate lui H. Ionescu.

Este de prisos să mai amintim că o medalie, prin realizarea şi ineditul imaginii sale, trebuie să se fixeze în memoria privitorului pentru a-i semnala evenimentul ce îl marchează; s-ar putea spune chiar că cu cât acesta este mai puţin susceptibil de a fi consemnat şi reţinut prin alte mijloace, cu atât mai mult medalia respectivă, prin calităţile ei artistice, trebuie să-l facă remarcabil.

Şi în maniera tradiţională se pot realiza piese de reală frumuseţe şi eleganţă, atunci când ele sunt îngrijitul rod al unor talente recunoscute. Ne gândim la medalia dr. Ştefan Nicolau (p. 196), semnată de I. Jalea.

Ceea ce ni se pare de neînţeles este totalul divorţ dintre plastica majoră de la noi şi arta medalistică contemporană. Fireşte că faptul se datorează unei şi mai de neînţeles lipse de colaborare între Uniunea artiştilor plastici şi Monetăria Naţională, colaborare ce ar trebui iniţiată măcar acum şi în primul rând de Societatea numismatică română.

Oare nu merită uriaşele realizări materiale şi însemnatele dobândiri culturale ale ţării mărturii medalistice demne prin frumuseţe de frumuseţea lor de gând şi muntele lor de trudă?

Tot în datoria morală a Societăţii numismatice, de altfel persoană juridică, ar cădea şi iniţiativa unui proiect de lege privind depozitul legal pentru medaliile, plachetele şi decoraţiile executate de Monetăria Naţională. Cât ar părea de surprinzător, nu există până în prezent o lege care să reglementeze depozitul legal pentru emisiunile Monetăriei Naţionale. Marile colecţii ale statului (Academia, Biblioteca Centrală, Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie) nu obţin decât sporadic şi pe cale de achiziţii întâmplătoare de la persoane particulare medaliile, plachetele, decoraţiile sau insignele emise de statul nostru.

O astfel de reglementare ar integra patrimoniului muzeistic naţional istoria zilelor de astăzi spre ştiinţa generaţiilor de mâine.

 

Mihai Gramatopol

misc1

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2