Miscelneea I

ADRIAN CORBU 1901-1973

c36Fulgerător s-a întrerupt o viaţă intrată în al optulea deceniu de impetuoasă desfăşurare creatoare, de inepuizabilă energie organizatorică, de vitalitate pe drept invidiată de cei mult mai tineri cărora iuţeala gândului şi a mersului său le depăşea nu arareori fireştile zăbave şi şovăieli.

Adrian Corbu, a cărui activitate de cercetător, organizator şi practician în domeniul atât de complex al imaginii marchează în multe privinţe adevărate deschideri de drumuri în ţara noastră, şi-a manifestat încă de tânăr înclinaţiile pentru ceea ce avea să devină pasiune coagulantă a strădaniilor unei vieţi în care oportunităţile au strălucit sporadic prin negura adversităţilor şi zădărniciei, împrăştiată în cele din urmă de utilitatea socială a cunoştinţelor şi priceperii sale.

Studiile de drept urmate în ţară şi la Paris au fost permanent dublate de cursurile libere de la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti şi de cele cu frecvenţă riguroasă de la Ecole du Louvre, Institut d'art et d'archéologie, Facultatea de litere a Sorbonei (1928-1935).

Şederea mai îndelungată pe malurile Senei, prelungitele peregrinări pe la anticari cât şi interesul pentru imaginile referitoare la istoria românilor i-au canalizat restrânsele disponibilităţi materiale spre satisfacerea pasiunii de cercetător şi colecţionar, achiziţionând cam în acelaşi timp cu profesorul George Oprescu, deseori de la aceiaşi negustori, aproape 1800 piese (astăzi aflate în bună parte în depozitele Muzeului oraşului Bucureşti), dintre care un lot de circa 200 stampe au format în 1935 obiectul unei expoziţii (împreună cu dr. Mircea Petrescu) la Muzeul Toma Stelian (Ţările române văzute de artişti străini).

Frumuseţile ţării care au impresionat atâţia călători străini ce le-au zugrăvit în imagini, îi orientează încă din 1924 o parte a preocupărilor către organizarea pentru prima dată la noi a turismului în forma sa modernă şi a propagandei iconografice destinate acestuia în calitatea de conducător (1936-1945) al serviciilor de artă grafică, decorativă, arhitectură decorativă, publicitate ale Oficiului Naţional de Turism.

Volumele de documente iconografice Bucureştii vechi, Bucureşti, 1936 şi mai târziu Lupta artiştilor plastici pentru unirea ţărilor române, Bucureşti, 1959 cuprinzând multe piese din colecţia sa sunt exemple a ceea ce ar fi trebuit să se întreprindă în mod susţinut pentru alcătuirea unei documentări iconografice complete ca element preţios al documentării ştiinţifice. Încă din 1931 această problemă l-a preocupat pe Adrian Corbu. El propune în acel an Ministerului educaţiei naţionale înfiinţarea unui institut de documentare iconografică românească al cărui început să-l constituie colecţia proprie de stampe şi cele 6000 fişe ştiinţifice adunate în cursul călătoriilor de studii prin cabinetele de stampe şi bibliotecile europene.

Experienţa pe care o avea în domeniul documentării iconografice şi al muzeografiei l-a determinat în 1958 pe Tudor Vianu să-i solicite concursul la reorganizarea Cabinetului de stampe al Bibliotecii Academiei şi la clasarea fondului de fotografii documentare al acestei instituţii. Cu acest prilej, alcătuirea iconografiei volumului IV al operelor complete ale lui N. Bălcescu (Editura Academiei, 1963) axează interesul lui Adrian Corbu asupra figurii marelui cărturar şi revoluţionar, despre iconografia căruia va scrie mai multe studii consacrându-i în cele din urmă un volum la a cărui definitivare lucrase până în ultima zi.

Manifestările prilejuite de centenarele a două foruri ştiinţifice româneşti de prim ordin, Universitatea din Bucureşti şi Academia au avut în Adrian Corbu un neobosit colaborator şi iconograf al expoziţiilor şi volumelor consacrate acelor evenimente culturale majore.

Creaţia care însă a înmănunchiat calităţile sale de cercetător şi organizator este micul Muzeu al Universităţii bucureştene. Adrian Corbu se număra până de curând printre acei puţini, din păcate, oameni de gust care ştiau ce înseamnă un muzeu, cum şi cu ce să-1 alcătuiască. Sala în care într-un spaţiu limitat e înfăţişată istoria învăţământului superior românesc constituie un model al unui gen expoziţional dificil între toate, acela al prezentării exponatelor bidimensionale. Fie numai din punctul de vedere al conservării originalelor, se cade a fi amintită practica expunerii facsimilelor perfecte, efectuate la un înalt nivel artistic, chiar în cazul manuscriselor vechi şi rare, şi mai ales într-al lor, neriscându-se astfel degradarea la lumină şi umiditate a preţioaselor mărturii faţă de care organizatorii unor muzee create în pripă ar avea drept unică scuză a nepăsării doar ignoranţa.

Ca grafician şi deci ca practician al imaginii, Adrian Corbu este inventatorul unei noi tehnici: rofotipia, imprimarea culorilor de apă pe hârtie sugativă cu ajutorul unor «matriţe» din acelaşi material, efectul fiind deosebit, la graniţa între acuarelă şi gravură.

Dispariţia bruscă a lui Adrian Corbu în plină activitate creatoare va face aşteptată poate pentru încă multă vreme materializarea a două proiecte: unul mai vechi, al teoretizării iconologiei ca disciplină şi al creării unei documentări iconografice naţionale exhaustive, şi altul, mai nou, al alcătuirii unei istorii a României în imagini.

Interesul pe care oricine l-ar dovedi pentru asemenea preocupări va fi implicit un pios omagiu alăturat celui pe care munca, pasiunea şi dăruirea unei vieţi îl îndreptăţesc din partea tuturor.

 

Mihai Gramatopol

misc1

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2