Miscelneea I

BILETE

bilet-2-fata-prelbilet-2-verso-prel- Statutul politic al insulei Lesbos în raport cu Imperiul roman în secolele II, III e.n.

- Ce calendar ar fi putut folosi locuitorii insulei? E posibil ca denumirile lunilor anului şi sărbătorile să fie în mare aceleaşi ca în Atena secolului V î.e.n. (epoca lui Pericle)?

- Principalele zeităţi adorate în Mytilene, în Lesbos în general.

- Condiţia socială a sclavilor care muncesc pământul. În Dafnis şi Cloe ea e idealizată sau reală?

- Câteva jocuri de copii şi de tineri.

- Îmbrăcămintea unui pastor (piele de capră? sau simplu element convenţional al poeziei idilice?) Iarna putea purta ghete?? Cu ce se îmbrăca iarna?

- În sec. II, III e.n. „Imnurile orfice” puteau să se păstreze încă în cultura populară?

- O bibliografie istorică moderni şi antici (statutul socio-politic al insulelor din lumea Egee în sec. II, III e.n.)

Gheorghe Crăciun - str. Neptun nr. 5, sc. B, et. 4, ap. 19, 2200, Braşov

 

 

bilet-1-prelIertaţi, vă rog, şifonarea fişei (sunt responsabil!).

E foarte probabil ca joi sau vineri să fac un drum la Braşov, aşa încât - dacă nu e prea curând - aş putea duce eu „răspunsurile”. O să-mi permit - de aceea - să vă mai deranjez cu un telefon, poate miercuri seara.

Cu mulţumiri şi - încă o dată - scuze,

Bogdan Lefter

(tel. 193766)

 

 

Stimate domnule Crăciun,info

Cunoaşteţi, desigur, articolul despre Longos al lui Petru Creţia, din micul dicţionar Scriitori greci şi latini, Bucureşti,1978. Pe lângă traducerile româneşti integrale Herodian şi Istoria Augusta, de curând a apărut şi al treilea volum (şi ultimul) al traducerii Istoriei lui Dio Cassius, care se referă la perioada ce vă interesează. Pentru aceeaşi perioadă pot fi utilizate complementar cele două volume româneşti ale Călătoriei în Grecia, operă a lui Pausanias ce poate fi consultată integral într-o traducere care vă este mai la îndemână (se mai găsesc pe la biblioteci).

În legătură cu datarea operei (sec. II - sec. VI), cea mai avantajantă pentru ceea ce vă interesează, este prima treime a sec. III; după aceea lucrurile se complică în Egee datorită primelor valuri de migratori germanici, a anarhiei militare etc. etc. Opera lui Longos mişună de topi, ca întreaga sofistică a doua, dar ca şi aceasta nu e mai puţin lipsită de autentic. În acest sens, descrierea amănunţită şi veridică a peisajelor insulei agrare Lesbos i-a determinat pe unii studioşi să-l considere pe autor un aborigen, antemergătorul Entwicklungsroman-ului, cu o îndepărtată posteritate în care se înscriu printre alţii Bernadin de S. Pierre, S. Gessner, Goethe. Wilamowitz a fost principalul său detractor prin aceea că a văzut în operă exclusiv topii şi faderiile. Trec acum la informaţiile cerute, nu înainte însă de a vă reaminti şi recomanda consultarea utilei enciclopedii a civilizaţiei romane, Bucureşti, 1982 pentru o mai circumstanţiată orientare în „teren”.

1) Insula Lesbos, prin reforma lui Augustus din 27 î.e.n., a ţinut de provincia Asia până la Diocleţian când insulele de pe coasta Asiei Mici au format toate o unitate administrativă (ECR, p. 103). În insulă exista un număr important de proprietari funciari romani, obligaţi încă de Augustus să renunţe parţial la scutirea de impozite să preia cât mai mult din sarcinile financiare civice, în contextul general roman al autonomiei administrative locale. Încă de la sfârşitul republicii (sec. I î.e.n.) Lesbos era socotită o minunată regiune „turistică şi de vacanţă”. Minucius Thermus a jefuit-o în 80 î.e.n., după aderarea, din pricina spolierii publicanilor romani, la mişcarea lui Mitridate VI Eupator, dar Pompei i-a redat „libertatea”, privilegiu suspendat de Vespasian cel zgârcit, dar reconfirmat de Hadrian şi Antoninii ce i-au urmat. „Libertatea” consta în autonomia administrativă şi într-un cuantum uşor micşorat al dărilor.

2) Calendarul era cel roman (ECR, p. 152), iar sărbătorile, cel mai probabil, cele romane şi cele greceşti (să zicem ateniene), imaginaţia dvs. are câmp liber; pentru culte ar trebui să consultaţi Nilsson, Gesch. der griech. Rel, index şi text, dar e greu accesibilă. Zeităţile principale nu puteau fi decât cele greceşti, fie sau nu în interpretarea lor romană corespunzătoare.

3) E greu de spus dacă în roman condiţia sclavilor e idealizată sau reală. Ea depindea, în particular, de la administrator la administrator; oricum condiţia sclavilor la începutul sec. III era îmbunătăţită în general, şi în special a celor de la ţară prin natura „locului lor de muncă”: vezi şi ECR, p. 192 şi urm.

4) Jocuri: arşice (astrágaloi); table (duodecim scripta); „hoţii” (ludus latrunculorum), un fel de şah simplificat, dame; tot felul de jocuri simple de noroc.

5) Pielea de capră e un topos literar decurgând dintr-unul iconografic. Păstorii (ECR, p. 568), deşi oameni căliţi, purtau o tunică pe corp, iar la frig o manta cu glugă peste ea, din lână, pâslă, ori din blană; în picioare un fel de tălpi din piele groasă pe care erau cusute bucăţi de piele sau postav ce se aduceau până la glezne şi se legau pe picior cu curele prinse de tălpi prin cheutori. Pe frig se purtau şi nişte pantaloni (braccae), cam trei sferturi.

6) Sub numele lui Orfeu au circulat în epoca romană, compuse fiind în Asia Mică, un număr de imnuri închinate diferitelor zeităţi, dintre care multe a tradus Acsan într-o plachetă scoasă la „Univers” în 1972. Precizări şi detalii pot fi găsite doar la O. Kern, Orphicorum Fragmenta, 1922.

7) Nu există nici o lucrare despre insulele microasiatice în sec. II-III; vă pot trimite doar la corpora de inscripţii greceşti şi latineşti, dar nu cred că este cazul.

 

Cu stimă,

Mihai Gramatopol

Bucureşti, 13 septembrie 1985

misc1

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2