Miscelneea I

JOCURILE SPIRITULUI

Scrise între 1968 şi 1988-89, eseurile dlui Cezar Baltag vin să confirme o dată mai mult revigorarea genului şi ampla lui diversificare în deceniile din urmă, ca epifenomen şi răspuns al spiritului geometric, al mentalităţii acestuia de conexiune şi sinteză, la acea dezordine instaurată în cosmosul culturii imediate de către lăbărţarea romanului tuturor „formulelor”, dintre care unele, provocând insatisfacţie maximă, negau cosmosul culturii însuşi. Dezinformarea, ca una din finele flori ale răului, cultivată de romanul contemporan, a făcut şi mai stringent necesară apariţia acelor scrieri „de învăţătură”, erudite fără ostentaţie, de cercetare fără pedanterie, cu vaste linii de fugă ce evită speculaţia gratuită, în fine de un pragmatism ideatic ce-şi pune pecetea autenticului pe întreaga problematică abordată.
Poet şi filosof deopotrivă, dl Cezar Baltag are ca eseist acea intuiţie şi inventivitate proprii harului său, îngemănate cu practicarea rigorii filologice pe care studiile umaniste i-au inculcat-o gândirii ca o cale fermă către originalitatea  şi noutatea ei.
c55În amplul evantai tematic al volumului, împărţit de către autor în cinci mari secţiuni: I Departele, II Nupţiala cunoaştere,  III Hazardul şi rigoarea, IV Arhitectura fiinţei, V Sensul universal al „arhaicului”, se remarcă dezinvolta parcurgere a registrelor, de la hermeneutica hasdeiană a folclorului, transcenzând către noile interpretări ale mitului, până la lectura în chei inedite a unor poezii ale lui Ion Barbu, a interpretării sensului creaţiei la Brâncuşi ori la George Enescu. Mentalitatea este însă departe de a fi cea trivial folclorică neaoşistă, ci dimpotrivă o etalare pertinentă şi atractivă a convergenţei amplelor informaţii către explicarea celor ce păreau inexplicabile. De aceea eseurile dlui Cezar Baltag nu sunt numai o bună carte de învăţătură sub raportul uriaşei factologii ştiinţifice, ci şi o paradigmă a modului în care se poate gândi despre atare problematică deopotrivă de bine ancorată în domeniul arhaic al oralităţii şi în acela, ulterior, al cosmosului culturii scrise.
Ţin să remarc comentarea legăturilor ideatice, propuse de Sergiu Al-George, între opera lui Brâncuşi şi tradiţia simbolistică orientală, în vreme ce mai în urmă se pledează în favoarea legăturilor dintre această operă şi pitagorism ori cultele cu mistere ale lumii greceşti.
Jocurile spiritului sunt infinite şi toate îşi au dreptul lor de cetate dacă dovedesc competenţă în interpretare, bazată pe o cunoaştere reală şi adecvată. Or, dl Cezar Baltag ne câştigă interesul tocmai prin amintitele condiţii esenţiale ale oricărei scrieri. Un limbaj deosebit de ales, propriu şi de fină nuanţare fac din lectura acestei cărţi o dată mai mult un prilej de mimetism paideatic în sensul cel mai înalt în care cu multe veacuri în urmă îl concepuse Dionis din Halicarnas, ca extindere la întregul cosmos al culturii, a teoriei mimesisului platonic.
Această carte a dlui Cezar Baltag ne îndeamnă prin ansamblul structurii ei să cugetăm încă şi mai mult la valoarea viziunii poetice ca modalitate a descifrării adecvate a valorilor spiritului.  Nicolae Iorga, care a fost un slab poet, dar un mare gânditor pragmatic al factologiei istoriei, afirma despre el însuşi cu lăudabilă sinceritate că ar fi fost un mai mare istoric dacă  ar fi putut fi un mai mare poet. Credem că dl Cezar Baltag adaugă delectării intelectuale oferite de paginile sale  o promisiune implicită a cărei împlinire vom fi fericiţi  să o salutăm în viitor.

Mihai Gramatopol

misc1

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2