Miscelanea II

PORTRET ÎN EVANTAI ARHEOLOGIC

În 2009 se vor împlini patru decenii de la debutul editorial al unui cărturar, Mihai Gramatopol, cu volumul „Moira, mythos, drama“ (Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1969. Ediţia a II-a, Editura Univers, Bucureşti, 2000). Una dintre puţinele contribuţii româneşti originale asupra descifrării „ţesăturii“ filosofice a tragediei antice, intrată în bibliografia obligatorie a studenţilor de la Filologie. Din păcate, autorul a plecat prea devreme dintre noi, la 61 de ani, în 1998, dar cărţile sale continuă să fie publicate prin strădania şi dăruirea soţiei sale, Viorica Gramatopol, ea însăşi o pasionată editoare (redactor la Editura Enciclopedică), cu o viaţă începută şi petrecută printre cărţi, ca fiică a lui Dragomir Nedelcovici, directorul Librăriei „Cartea Românească“ din Braşov  (1931-1952). După ce a reeditat „Civilizaţia elenistică“, în 2000 (Editura Orientul Latin, Braşov), „Antichitate şi modernitate. Eseuri pragmatice“, în 2000 (Editura Orientul Latin, Braşov), şi a publicat volumele inedite „Morfologia dezastrului“, în 2005, la aceeaşi editură, şi cele două volume de memorii  „Gustul eternităţii“, în 2006, la Editura Transilvania Expres (Braşov) şi Editura Meridiane (Bucureşti), la sfârşit de an editorial 2008, Viorica Gramatopol oferă cititorilor două masive volume ce reunesc studiiile cărturarului apărute în periodice, „Studia III“ (1979-1987) şi „Studia IV“ (1992-1996), volume apărute la Editura Transilvania Expres din Braşov.info Un veritabil eveniment editorial, atât pentru specialişti, cât şi pentru toţi pasionaţii de „antichităţi“, de portrete în evantai arheologice, de fabuloase reconstituiri de epocă având printre „personajele“ centrale pe Burebista (ca strateg balcanic), pe Traian, „văzut“ printr-un program iconografic unitar – „Trofeul şi Columna“, pe Ovidius, pe Alexandru cel Mare. Dar şi studii aplicate de criptoheraldică, de evaluare a dicotomiilor estetice în arta romană de la Augustus la Traian, a civilizaţiei europene la începuturile sale şi a unor spectaculoase tezaure geto-dacice: tezaurul princiar de la Agighiol, tezaurul de la Peretu, tezaurul de la Craiova, cel  de la Stânceşti, cel de la Sâncrăieni.
În „Istoria, o categorie a existenţei contemporane“, cărturarul Mihai Gramatopol îşi exprimă crezul de istoric  al sfârşitului de secol XX: „istoria trebuie să fie astăzi mai mult decât o ştiinţă, istoricul mai mult decât un index temporis activ, asumându-şi sarcina cunoaşterii integrale, istoricul trebuie să şi-o asume implicit şi pe aceea a sacrificiului în numele acesteia. În complexa noastră contemporaneitate, ameninţată de cumplite pericole, istoriei îi incumbă sarcina de a deveni nu numai o ştiinţă integrală despre om, ci şi  o raţiune a fiinţării omului în cel de-al doilea univers, pe care el însuşi l-a creat: universul culturii şi civilizaţiei planetare. Totodată istoria trebuie să deducă din cunoaşterea şi experienţa ei milenară modalitatea convieţuirii paşnice şi înţelegerii tuturor oamenilor de pe pământ, soluţiile practice ale apropierii dintre naţiuni şi ale atenuării asperităţilor conflagrante. Omul raţional contemporan, implicat în activitatea ştiinţifică sau productivă de orice fel, în cea cultural artistică sau politică, nu se poate defini ca entitate, ca factor constructiv al vieţii de fiecare clipă  a umanităţii decât sub valoarea concepţiei sale istorice. Cosmosul culturii va trebui să devină punctul de sprijin, raţiunea însăşi de a exista, chezăşia dăinuirii fiinţei materiale În acest sens orice retorism mesianic este departe de a fi eficace, dimpotrivă, este virtual sortit efectelor negative“. Pentru un umanist ca Mihai Gramatopol, studentul preferat al lui Tudor Vianu şi Aram Frenkian, specialist în limbi clasice, doctor în ştiinţe istorice, care s-a ocupat de (aproape) toate aspectele cultural-istorice ale lumii greco-romane: numismatică, epigrafie, gliptică, sticlărie, podoabe, monede, toreutică, arte miniaturale, istoria artei antice, filosofie, istoriograf, eseist, istoric de artă, estetician, traducător, istoria nu e, ca să parafrazez un coleg, realitate ce se crede ficţiune, ci realitatea unui univers cultural. Mereu  (re)dezvăluit, întregit, redimensionat prin cercetări arheologice de teren şi prin arheologie de cabinet, prin studii de mentalităţi şi de istoria artelor, prin competente „incursiuni“ filosofice şi prin reevaluarea ficţiunii istorice, la acest capitol, Mihai Gramatopol, traducătorul exemplar al „Memoriilor lui Hadrian“ şi aflat în corespondenţă cu Marguerite Yourcenar, dar şi cu Umberto Eco, căruia îi „corectează“ şi îi interpretează incitant pasaje-cheie din „Numele trandafirului“, se dovedeşte a fi un maestru, ale cărui consideraţii despre romanul istoric (o parte dintre ele de citit în „Studia IV“) sunt neapărat de luat în seamă de către autorii de asemenea ficţiuni.
Intelectual aspirând spre calitatea de om universal, în sens renascentist, spirit viu – polemic, aristocrat-colocvial, cu umor fin şi săgeţi cu ţintă directă spre semidocţii umflaţi în pene şi demagogii de tribună, prieten al autorilor de literatură (a fost  el însuşi membru al Uniunii Scriitorilor, din 1980) şi al artiştilor vizuali, al colecţionarilor de artă, Mihai Gramatopol a oferit cititorilor români şi câteva cărţi fundamentale pentru cunoaşterea antichităţii şi a romantismului, în remarcabile traduceri, de la „Istoria literară a Greciei antice“ de Robert Flacelière (Editura Univers, Bucureşti, 1970), la „Roma republicană“ de Michael Crawford (Editura Meridiane, Bucureşti, 1997), de la „Revolta romantică. Arta romantică în opoziţie cu cea clasică“ de Kenneth Clark (Editura Meridiane, Bucureşti, 1981), la „Grecia epocii întunecate. Cercetare arheologică asupra secolelor XI–VIII î.e.n.“ de A.M.Snodgrass (Editura Meridiane, Bucureşti, 1994) şi „Mit şi religie în Grecia antică“ de Jean-Pierre Vernant (Editura Meridiane, Bucureşti, 1995). Studiile sale vizând exhaustivitatea îmbinată cu interpretarea originală a materialului documentar continuă în linie dreaptă „Tezaurul de la Pietroasa“ al lui Alexandru Odobescu, sunt impresionante (şi) prin argumentaţie şi erudiţie, prin eleganţa rafinată a stilului, şi, de ce nu, captivează cititorul şi printr-o bine pusă în pagină doză de detectivism ştiinţific; cei ce vor citi „Mormântul lui Ovidiu“, sau pilda, sau „Frica în antichitatea greco-romană“ („Studia IV“) vor înţelege de ce fac această afirmaţie. Iar cei ce vor citi „Antichitatea ca instituţie umanistă“ („Studia IV“), cu nuanţele şi diferenţierile ei subtile, cu miza pe detalii care recompun, prin sinteză a artelor, întregul,  vor înţelege de ce Mihai Gramatopol, unul dintre ultimii mari cărturari ai României, percepea istoria ca pe o ştiinţă a ştiinţelor şi cunoaşterea ei ca modus vivendi.

Cornelia Maria Savu
mg_amphora-stamps_prel_g

cop-impart

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2