Miscelanea II

MEMORII

Semnalăm cu destulă întârziere cele două volume de memorii ale lui Mihai Gramatopol intitulate Gustul eternităţii,  vol. I (1940-1962), vol. II (1962-1975). Mihai Gramatopol  (1937-1998), doctor în ştiinţe istorice, s-a ocupat de toate aspectele culturii şi istoriei lumii greco-romane: numismatică, epigrafie, gliptică, sticlărie, podoabe, monede, statuete de bronz şi de teracotă, fildeşuri, istoria artei antice, filosofie. Cele două volume au apărut la Editura Meridiane şi au fost tipărite la Braşov sub îngrijirea soţiei autorului, Viorica Gramatopol.

„Am rămas pentru restul vieţii un inadaptabil în «lumea nouă» în care eram silit să trăiesc (după venirea comuniştilor la putere - n.n.), fiind chiar neadaptabil impenitent (...) şi în cele din urmă resemnat, mai ales după 1989, când am înţeles că nu omul sfinţeşte locul, cum fusesem învăţat de mic, ci locul şi vremurile îl sluţesc ori îl zdrobesc pe om!” Gramatopol îşi poartă cititorul prin şcoala pe care a urmat-o, prin facultate, armată şi prin diferitele instituţii unde a lucrat ca muzeograf şi cercetător ştiinţific, prilej de a zugrăvi o realitate postbelică cumplită, dar, mai ales, de a portretiza zeci de personaje din lumea intelectuală şi nu numai, profesori universitari, istorici, critici literari şi de artă, medici, arhitecţi şi academicieni, foarte mulţi aflaţi în posturi cheie, pe foarte mulţi, cum o spune de mai multe ori, deranjându-i prin cultura, activitatea sau firea sa, altora producându-le teamă că-şi vor pierde scaunul.
Doldora de informaţii „de culise”, cartea pare scrisă cu răutate, nume publice de ieri şi de azi au un chip diametral opus celor cu care au intrat în memoria colectivă, foarte mulţi păcătuiesc prin invidii, avariţie, incultură, oportunism etc.: academicieni care îşi însuşesc obiecte de patrimoniu, funcţionari care distrug colecţii pentru a-şi păstra funcţiile călduţe, oameni cu aşa-zisă ştiinţă care îşi însuşesc cu dezinvoltură lucrările unor subalterni, intelectuali care vânează funcţii importante indiferent prin ce mijloace, scriitori care domină cultura numai în virtutea antecedentelor politice ş.a. Foarte puţini, cum ar fi de pildă Tudor Vianu (din fericire, nu este singurul), scapă unei portretizări întunecate. „Poate că mulţi îşi închipuie că prin anii ’60-’70 una era comunismul şi alta era intelectualitatea românească a acelor decenii. Nimic mai puţin adevărat, căci cum e turcul şi pistolul!”
O carte care merită citită şi consultată, chiar dacă lasă  un gust amar. Mai mult ca sigur că informaţiile ei sunt adevărate şi meritau consemnarea.

(S.Ţ.)
[Sorin Ţârlea]

 

cop-impart

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2