Miscelanea II

LECTURI LA TAVĂ / „GUSTUL ETERNITĂŢII”

„RĂZBUNARE” POSTUMĂ

dan-mihaescu-prel
În totul surprinzătoare, apariţia memoriilor lui Mihai Gramatopol (Gustul eternităţii, 2 vol., Ed. Meridiane)

Dan C. Mihăilescu


Pentru noi, cititorii de rând, numele lui Mihai Gramatopol (1937-1998, neam de greci epiroţi veniţi în Valahia la sfârşitul domniei lui Cuza) va să zică nu atât munca ştiinţifică a doctorului în ştiinţe istorice, specializat în numismatică, epigrafie, arte miniaturale, gliptică, istoria artei antice, şef de secţie la Muzeul de Arheologie din Constanţa (1961-1962), apoi cercetător la Institutul de istoria artei „George Oprescu”, autor al unor volume precum „Moira, mythos, drama”, „Civilizaţia elenistică”, „Arta imperială a epocii lui Traian”, „Antichitate şi modernitate” ş.a.m.d., cât faptul că a tradus în româneşte acel fabulos manual de jubilaţie estetică, fervori senzoriale şi bună resemnare, care este „Memoriile lui Hadrian” de Marguerite Yourcenar.
O viaţă de om retras, familist cu norme etice severe, cu orgoliu legitim şi ultragiat, cu sobrietate, decenţă, profesionalism şi pasiunea călătoriilor (după 1986 conferenţiază în peste 50 de oraşe din Grecia, Anglia, Spania, Suedia, Danemarca, Scoţia, Olanda). Bacalaureat în 1954, absolvent al Limbilor Clasice, Bucureşti, 1959, anii formării intelectual-morale coincid - aparent paradoxal - cu anii stalinismului românesc, însă anii de educaţie peripatetică prin Herăstrău cu Tudor Vianu, Aram Frenkian, Ion Marin Sadoveanu şi Valeriu Papahagi, învăţăcel fiind Gramatopol alături de Sorin Mărculescu,  Sorin Alexandrescu şi Matei Călinescu. „Pot spune că acolo şi atunci a fost adevărata mea universitate, în mijlocul naturii, ascultând discuţiile înalt-cuprinzătoare ale unor personalităţi de veritabilă talie europeană interbelică. Lui Frenkian şi lui Vianu le-am închinat cel mai pur amor intelectualiz, disciplina şi idealul meu.”
„Din fragedă copilărie am primit o educaţie britanică, în vederea proiectatei plecări în Anglia. (...) Vă închipuiţi cât de uriaş a fost impactul cu necruţătorul talaz al comunismului.  De aceea am rămas pentru restul vieţii un inadaptabil impenitent.” Aşa stând lucrurile, cartea poate fi citită deopotrivă ca radiografia unei ratări şi cartografierea unei împliniri prin resemnare. Iar memoriile, cum singur recunoaşte, dac-ar fi fost dulcege,  n-ar fi avut nici un haz. Iată de ce, după ce te laşi entuziasmat de scrisorile lui Sorin Mărculescu şi Mihai Sturdza, ori cucerit de scenele şi verdictele afective acordate lui Vianu, Frenkian,  Al. Rosetti, Al. Graur, E. Papu, Maria Tănase, până la  H.R. Patapievici, aluneci iute pe toboganul uns cu maliţie şi ironie corozivă. De la „hahalera Carol II, escroc, delapidator, paranoid” până la hoţia de carte a academicianului  Emil Condurachi („a furat copios cărţi vechi de la Biblioteca Academiei, mai ales din fondul celor venite de la  Şcoala Română din Roma”) şi „abominabila colcăire de viermi intriganţi”, care era Biblioteca Academiei, când i-a venit director Şerban Cioculescuinfo, treceam prin „infantilismul moral” al lui Iorga, „catastrofa de N.I. Barbu”, grobianismul lui  Aurel Baranga, oportunismul vanitos al lui Răzvan Theodorescu, „Al. Piru urât ca un triton”, „un Petru Creţia plat, un absolut inacceptabil Florea Fugariu, un abulic şi incert Mihai Nasta”, „răutatea senilă a lui Iorgu Iordan”, „vanitosul calomniator”  D.M. Pippidi, pactul securistic al lui Remus Niculescu,  „Gelu Ionescu, nefericit prin vocaţie”, dar şi I.C. Drăgan,  Ion Coteanu, E. Jebeleanu, atmosfera de la Institutul de istoria artei, lumea de la Casa Oamenilor de ştiinţă, party-urile de la familia Berindei şi câte altele. Plus idei captivante despre „filoxenia societăţii burgheze româneşti precomuniste” şi excelentul „portaltoi” care este românitatea.
Colţos, pipărat la limbă şi fără cruţare, memorialistul  are dreptate: ticăloşia semenilor „te împinge la scris” aproape fără să vrei.info

Dan C. Mihăilescu

 

cop-impart

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2