Miscelanea II

„INTELECTUALITATEA ROMÂNEASCĂ NU A FOST NICIODATĂ PE DE-A-NTREGUL BOLNAVĂ”

mg_prelVictoria Anghelescu



În ceasurile cele mai grele de descurajare şi de lipsă de elan, mă duceam să revăd, în frumosul muzeu din Hartford (Connecticut), o pânză romană a lui Canelatto, Panteonul întunecat şi aurit profilându-se pe cerul albastru al unui sfârşit de după-amiază de vară. De fiecare dată îl părăseam înseninată şi plină de un nou avânt.

Marguerite Yourcenar, Carnet de note la „Memoriile lui Hadrian


Domnule Gramatopol, care consideraţi că este contribuţia dumneavoastră la cercetarea românească de istoria artei?

M.G.: Activitatea ştiinţifică, desfăşurată pe parcursul  a trei decenii, se caracterizează prin patru aspecte conjugate:  1. publicarea de monumente inedite (c 5.000 până în prezent, dintre care 2.000 de mare raritate şi valoare materială), publicare care a avut ca efect secundar şi salvarea fizică, precum şi prezervarea de iure a lor pentru patrimoniul muzeal naţional; 2. lucrări de sinteză; 3. lucrări de interpretare şi reinterpretare; 4. traduceri de cărţi din literatura de specialitate occidentală. În cele ce urmează mă voi referi doar la volumele publicate, studiile menţionate global în lista de lucrări fiind în mare măsură consacrate publicării unor bogate colecţii de antichităţi, pe de-a-ntregul inedite la acea dată.
V.A.: Ce înţelegeţi prin prezervarea „de iure”?
M.G.: De pildă, prezervarea de iure în cazul colecţiei  ing. Constantin Orghidan, donată Academiei înainte de  23 august 1944, presupunea îndeplinirea uneia dintre clauzele acestei donaţii şi anume cea a publicării ei integrale. Necunoscând realitatea, persoana în mâinile căreia a ajuns una din cópiile testamentului lui Orghidan, emigrând în SUA, şi-a asociat Metropolitan Museum într-un proces ce avea drept scop recuperarea, pe seama instituţiei amintite, a întregii colecţii Orghidan a Academiei [Române]. Colecţia a fost publicată de mine integral, atât în ţarăinfo cât şi în străinătateinfo, astfel că această singură clauză care putea casa testamentul fusese deja îndeplinită, iar procesul a fost transferat de la Curtea Supremă a SUA la Bucureşti şi implicit pierdut de reclamanţi.
V.A.: Şi contribuţia ştiinţifică?
M.G.: Contribuţia ştiinţifică se referă în continuare tot la publicarea unor monumente inedite, cum ar fi cartea „Portretul roman în România”, unde portretele în rondbosse romane sau de epocă romană, inedite în proporţie de 60%, au fost pentru prima oară adunate, comentate şi datate; o astfel de lucrare fiind la vremea aceea singura de acest fel pentru partea orientală europeană a Imperiului Roman. Apoi, lucrările de sinteză. Dintre acestea citez doar „Dacia antiqua. Perspective de istoria artei şi teoria culturii”, lucrare cu caracter predominant teoretic şi problematizant, care se referă la arta de pe teritoriul României din sec. 7 î.e.n. - 6 e.n.
V.A.: Aţi amintit lucrări de interpretare şi reinterpretare. Interpretare este clar. De ce reinterpretare?
M.G.: Fiindcă în cele trei volume ce s-ar subsuma acestei categorii sunt cercetate deopotrivă probleme încă neabordate şi, în acelaşi timp, sunt date soluţii circumstanţiante în lumina cercetărilor pe plan mondial pentru probleme sau monumente importante şi prea bine cunoscute. De exemplu, în volumul „Arta imperială a epocii lui Traian” mă refer cu precădere  la basorelieful oficial traianic în genere şi, în special, la acela al columnei de la Roma şi al monumentului triumfal de la Adamclisi. Aici propun întâia seriere narativă a metopelor  de la Adamclisi faţă de prezentarea lor pe grupuri tematice în lucrările anterioare de specialitate, începând chiar cu prima monografie datorată lui Tocilescu şi Otto Benndorf.
V.A.: Ce ne puteţi spune despre formarea dvs. ca intelectual?
M.G.: Formarea intelectuală a fiecăruia dintre noi nu este un fenomen spontaneu sau absolut individual. Cosmosul cultural care, ca noţiune, apare prima dată în secolele elenismului, implică şi ideea de continuitate educaţională şi mă pot considera un norocos pentru că am avut ca profesori sau mentori personalităţi notorii ale şcolii şi culturii româneşti interbelice. În liceul de dinainte de reforma învăţământului, exemplari ca prezenţă profesorală erau domnii Climer şi Hollinger la liceul „Gh. Lazăr”, iar la „Mihai Viteazul”, Valeriu Papahagi, fost ataşat cultural la Madrid (1944-1948) şi profesorul gral. Gheorghe Pană, colaborator al lui Rutherford, epurat de la Academia Militară. La Universitate am fost studentul  [prof.] Aram Frenkian, Al. Graur, Jacques Byck, Tudor Vianu,  Dumitru Tudor, Iorgu Stoian, Zoe Dumitrescu-Buşulenga,  Edgar Papu, Ion Coteanu. Vara, după cursuri, făceam adevărate seminarii peripatetice la lacuri cu „marii cardiaci”: Tudor Vianu, Ion Marin Sadoveanu, Aram Frenkian, Valeriu Papahagi.  În primii ani de meserie am colaborat autoformativ cu  [profesorii] Tudor Vianu, Constantin Daicoviciu, Radu Vulpe, I.I. Russu, Al. Rosetti, George Oprescu şi, vă asigur, lista acestora este destul de lungă.
V.A.: Dar despre cei 13 ani de marginalizare?
M.G.: Soţia mea a constituit suportul moral în a aşterne pe hârtie puţinele lucruri pe care le ştiu, adică acele lucruri despre care ştiu că le cunosc bine. Recunoscut ca prezenţă ştiinţifică pe plan internaţional, am avut rodnice contacte profesionale graţie unor invitaţii şi burse de care am beneficiat în anii 1986-1987 şi 1988-1989. Este vorba, printre alţii, de profesorii  Edmund Buchner, Helmuth Kyrieleis, Bernard Andreae,  A.M. Snodgrass, Niels Hannestad, Michael Crawford,  François Chamoux, membru al Academiei Franceze. Un loc aparte îl ocupă modelul uman care a fost Marguerite Yourcenar. De-a lungul celor 13 ani grei ai biografiei mele, numeroşi editori şi scriitori mi-au oferit eficientul lor sprijin de natură editorială şi administrativă; îmi face plăcere să citez doar câteva nume: înaintea tuturor pe cel al regretatului Modest Morariu, apoi pe  Mircea Sîntimbreanu, George Bălăiţă, Nicolae Manolescu, Constantin Ţoiu, câţiva dintre cei care mi-au fost alături în contextul vremurilor foarte grele cărora le-am făcut faţă, fiecare după cum a ştiut şi a putut mai bine.
V.A.: După cum văd, dumneavoastră le-aţi făcut faţă scriind încă o carte care va apare în curând în librării. Ce ne puteţi spune despre ea?
M.G.: Ca şi cele anterioare este o carte cu o gestaţie de decenii, dar este şi prima mea carte pe care am materializat-o în bibliotecile, institutele şi muzeele occidentului, - dacă prin occident trebuie să înţelegem şi Istanbul, coasta Asiei Mici şi Grecia - este întâia încercare de a aborda la un loc cele opt arte miniaturale; titlul lucrării fiind „Artele miniaturale în antichitate”. Ea a fost editată la Editura „Meridiane” [1991], adevărat institut de cultură în România totalitară; producţia acestei edituri compensând, prin traducerea în româneşte  a sute de lucrări de bază, izolarea totală la care am fost supuşi prin lipsa importului de carte străină.
V.A.: Cum vedeţi viitorul, în genere şi în ceea ce vă priveşte?

M.G.: În genere trebuie să ne vindecăm de comunism, în acest uriaş pavilion al canceroşilor, cu zeci de milioane de victime; eroul lui Soljeniţîn este paradigmatic. El se vindecă mai întâi pe sine. Numai în mod individual poate fi recuperat întregul corp social, iar pentru această uriaşă recuperare importanţa cosmosului cultural şi artistic este de la sine înţeleasă. Muzeele, bibliotecile, sălile de teatru şi concert vor fi catedralele zilelor de mâine. Prin ele va trece procesiunea nupţială a unei Europe şi lumi unite şi paşnice. În ce mă priveşte şi în ce priveşte intelectualitatea românească sunt optimist. Ea este în mare parte vindecată fiindcă n-a fost niciodată pe de-a-ntregul bolnavă. Personal, în occident, m-am simţit într-o lume familiară, cea pe care o cunoscusem înainte de 1944-1948, iar după aceea în tot mai redusul ghetto al spiritualităţii libere (profesorii mei, lumea interbelică ce rezista moralmente agresiunii şi asediului comunist).
Occidentalii, în special cei din generaţia mea, au înţeles foarte bine complexa noastră situaţie datorită scurtei lor experienţe totalitare fasciste şi naziste. Cei tineri nu mai sesizau însă nuanţele: ei gândeau dihotomic, ca epifenomen al totalitarismului est-european şi al războiului rece.
În ceea ce priveşte meseria mea şi ceea ce voi mai putea produce dacă viaţa şi sănătatea îmi vor îngădui-o, sper să pot scrie încă vreo zece cărţi, a căror materie este deja agonisită în minte. Aş mai vrea să pot ajunge să-mi scriu memoriile, ambiţia oricărui om în faţa neantului. Sunt conştient că ele nu vor avea vreo valoare, decât dacă zeii mă vor conduce către rigoarea analitică, densitatea şi expresia pregnantă, taciteică. Pentru că eu însumi, neavând decât  un orizont de aşteptare intelectual neieşit din comun, sunt rezultatul unei paidée (educaţii) continue. Vă reamintiţi acel capriciu  al lui Goya intitulat „Aun aprendo” (Încă învăţ) şi reprezentând un bătrân în baston, cu barba până la pământ? Teofrast (elevul lui Aristotel), ajuns la 90 de ani, declară că abia atunci trăia şi înţelegea deplin cosmosul cultural. După un an însă, a murit. Zeii m-au desprins la timpul potrivit de didacticism; ei mi-au dat posibilitatea să judec cu mintea mea cărţile şi oamenii, nu spre  a mă erija în justiţiar ci pentru a înţelege mai bine totul.  Non ridere, non lugere, neque detestari sed intelligere, spunea Spinozainfo. Zeii m-au mai dăruit şi cu alte binefaceri în această vale a plângerii care a fost veacul nostru. Voi putea vreodată să le mulţumesc altfel decât prin faptele ce le-au dorit de la mine ?
V.A.: Dar de ce zeii ?
M.G.: Fiindcă ei sunt feţele multiple ale lui Dumnezeu !



batranulcotidianu_prel_th








Dragă domnule,

Scrisoarea dvs. din luna decembrie nu mi-a parvenit decât acum câteva zile, la întoarcerea mea dintr-o călătorie de mai multe luni în Extremul Orient şi în India. Am fost foarte mişcată de pasiunea cu care aţi tradus în româneşte Memoriile lui Hadrian şi regret că, fără voia mea, permisiunea pe care mi-o cereţi de a scrie o prefaţă nu vă va sosi la timp, ea fiindu-vă necesară la finele lui ianuarie. Dacă totuşi aţi scris acest text, poate că l-aţi putea publica într-o revistă?
Mi-ar face plăcere să vă cunosc ţara: unul dintre prietenii mei mă asigură că vechile biserici de la dvs. sunt printre cele mai frumoase care există, iar apoi este Dacia lui Hadrian. Dar ştiu deja că acest lucru nu va fi posibil anul acesta. Mă voi afla la mine acasă, la Northeast Harbor, Maine, USA, până la sfârşitul lui octombrie, iar apoi trebuie să fac faţă unei vizite prelungite în Olanda (ţară care dealtminteri îmi este foarte dragă). Până în aprilie 1984 (dată prea îndepărtată ca să pot face vreo promisiune), nu văd nici o posibilitate de a veni în România.
Toate urările mele de succes traducătorului şi lui Hadrian însuşi, care la dvs. se află într-o oarecare măsură la el acasă;  cu calde mulţumiri.

Marguerite Yourcenar



Artele miniaturale în antichitate
mg---artele-miniaturale-cop-prelAceastă carte şi-a propus să abordeze pentru prima dată, într-un singur tot, cele opt domenii ale artelor miniaturale, domenii care  se întrepătrund de multe ori, sugerând fie chiar numai prin acest fapt unitatea lor nu doar sub raport dimensional, ci şi al materialelor, al tehnicilor, al tematicilor, în fine al iconografiei înseşi, scrie  Mihai Gramatopol în introducerea noului său volum, apărut recent la editura Meridiane. Beneficiind de o bursă DAAD („Deutscher Akademischer Austauschdienst”) şi de o serie de invitaţii din partea Institutului Arheologic German,  Mihai Gramatopol a făcut, între 1987 şi 1989, mai multe călătorii de studii la Berlin, Roma, Atena şi Istanbul, în marile muzee ale Franţei, Angliei şi Danemarcei. În cele 450 de pagini ale cărţii sunt reunite, aşadar, gliptica (gravarea în adâncime şi relief  a pietrelor de duritate mică, medie şi mare în scopuri sigilografice, ori de obţinere a podoabelor), sticlăria, podoabele, monedele, toreutica (metalele cizelate manual), statuetele de bronz, statuetele de teracotă şi fildeşurile, opt forme artistice, prezentate în evoluţia cronologică a meşteşugirii lor. Carte „academică” în cel mai serios sens al cuvântului, „Artele miniaturale în antichitate” este, totuşi, mai mult decât un studiu doct şi mai mult decât un manual în domeniu: dincolo de ştiinţă, începe visarea, iar dincoace  de meşteşug rămâne frumuseţea.

Mihai Gramatopol

Născut în 1937, la Sibiu. Liceele Gheorghe Lazăr şi  Mihai Viteazul, la Bucureşti; bacalaureat în 1954. Licenţiat în filologie clasică al Universităţii din Bucureşti, în 1959. Doctor în istorie, în 1977. Din 1980, membru al Uniunii Scriitorilor.  Premiul Uniunii Scriitorilor în 1984, pentru traducerea cărţii Margueritei Yourcenar, Memoriile lui Hadrian.  Şef de secţie la Muzeul de arheologie din Constanţa, în 1961. Numismat şi apoi cercetător ştiinţific la Cabinetul numismatic al Academiei Române, între 1962-1968. Cercetător şi apoi cercetător principal (din 1971) la Institutul de Istoria Artei al Academiei. Ca urmare a aplicării decretului 36/1975, privind epurarea corpului de cercetare, a fost transferat la Direcţia patrimoniului cultural naţional, desfiinţată şi lichidată la  1 martie 1978. Lăsat fără nici o încadrare, vreme de 13 ani după data amintită, a continuat pe cont propriu munca de cercetare, trăind din drepturile de autor (foarte modeste,  cum bine se ştie) ale lucrărilor publicate. Prin hotărârea Academiei Române, bazată pe Decretul-Lege nr. 35/1990, a fost repus în drepturi, cu începere de la 1 august 1990, şi reintegrat la Institutul de Istoria Artei.

Volume originale :

1. Moira, mythos, drama, Univers, 1969, 256 p.
2. Amphora Stamps from Callatis and South Dobrudja, Editura Academiei, 1970, 282 p., 220 fig.
3. Civilizaţia elenistică, Editura enciclopedică, 1974,  363 p., 59 fig.
4. Les pierres gravées du Cabinet numismatique de l’Académie Roumaine, Editura Latomus, Bruxelles, 1974, 130 p.,  47 planşe.
5. Artă şi arheologie dacică şi romană, Editura sport-turism, 1982, 239 p., 56 planşe.
6. Dacia antiqua. Perspective de istoria artei şi teoria culturii, Editura Albatros, 1982, 311 p., 32 planşe.
7. Enciclopedia civilizaţiei romane (coautor principal al textului, autor al ilustraţiei, hărţilor etc.), Editura ştiinţifică şi enciclopedică, 1982, 827 p., 572 fig., 32 planşe.
8. Arta imperială a epocii lui Traian, Editura Meridiane, 1984, 266 p., 55 fig.
9. Portretul roman în România, Editura Meridiane, 1985,  294 p., 184 fig.
10. Artele miniaturale în antichitate, Editura Meridiane, 1991, 463 p. [ 460 il. ] .
[N. red. * Şi iată aceste cărţi au fost scrise şi în cele din urmă tipărite, le voi enumera mai jos:
11. Arta monedelor geto-dacice. Eseu numismatic, Editura Meridiane, Bucureşti, 1997, 176 p. [ 83 il. ] .
12. Arta romană în România, Editura Meridiane, Bucureşti, 2000, 352 p., 44 f. pl. [ 215 il. ] .

„Mihai predase, Editurii Meridiane, manuscrisul Arta romană în România, în toamna anului 1997, urmând să pregătească ilustraţia în primăvara lui 1998. Dar, pe 31 martie 1998, Mihai a plecat, în mod neaşteptat. Abia în toamna anului  1998 am fost în stare să ating manuscrisul aflat pe un raft al bibliotecii, aşa cum îl lăsase. Iniţial l-am citit. Totul îmi era cunoscut. În discuţiile noastre zilnice, pe lângă lucrurile obişnuite, Mihai avea obiceiul (şi acest lucru de 20 de ani), să-şi rostească ideile, gândurile, tocmai pentru a şi le limpezi, ordona, ca apoi să le aştearnă pe hârtie, fără corecturi, de parcă «zeii mi le-ar fi dictat» (cum însuşi spunea, cu o uşoară mirare în glas). Deci manuscrisul nu avea ilustraţie. Am luat din nou textul, citind cu notele în paralel şi am întocmit o listă de ilustraţii. Au fost depistate volumele, care conţineau ilustraţiile, din depozitele Bibliotecii Academiei Române şi date spre a fi fotografiate. Am completat aceste ilustraţii cu fotografii găsite, în plicuri şi în cutiile cu fişe şi fotografii, în biblioteca de la Braşov. Şi aşa a apărut în primăvara lui 2000, o carte despre care Mihai spunea că «se scrie, o dată, la o sută de ani».”  (v. Gustul eternităţii, II, p. 223)
13. Antichitate şi modernitate. Eseuri pragmatice, Editura Orientul Latin, Braşov, 2000, 320 p. [ 4 f. pl., 16 il. ] .
„Un alt manuscris terminat era Antichitate şi modernitate. O Editură din Bucureşti - Grai şi suflet. Cultura naţională -, din lipsă de fonduri, nu-l publicase [1992]. Era făcută tehnoredactarea, coperta şi ea. L-am citit pe îndelete,  l-am predat Editurii Orientul Latin, am dus la bun sfârşit  toate operaţiunile de redactare. A apărut în 2000.”  (v. G.E., II, p. 224)
14. Morfologia dezastrului, Editura Orientul Latin, Braşov, 2005, 136 p.
Morfologia dezastrului, manuscris (de sertar) terminat, în aşteptare. Cu puţin curaj m-am învrednicit, într-o zi oarecare, să mă apuc de el. Pentru copertă, câteva luni, mi-am imaginat tot felul de variante; într-o dimineaţă m-am trezit şi ştiam exact cum va fi. Am lucrat cu designerul la calculator, specificând exact locul fiecărui titlu, apoi culorile. Această carte, care pentru Mihai a însemnat foarte mult, şi despre care spunea «Morfologia dezastrului şi Gustul eternităţii, vor rămâne cărţi inteligibile poate în viitor», a apărut la Editura Orientul Latin, în anul 2005.” (v. G.E., II, p. 224)
** Memoriile - le-a aşternut pe hârtie cu mare repeziciune:  I, vara lui 1994 - iulie 1995; II, iulie 1995 - febr. 1996;  III, aflându-se pe birou, în dosarul de lucru. G.E., II, p. 184.
15. Gustul eternităţii, Memorii *, 2 vol., Editura Transilvania Expres, Braşov, 2006. Editura Meridiane, Bucureşti, 2006, vol. I  (1940-1962), 240 p., portrete; vol. II (1962-1975), 254 p.,  portrete în parte color; vol. III, din care nu a scris decât două capitole: „Cum am devenit scriitor ?” şi „Cine-a pus rahat pe clanţă ?” a fost transcris de mine direct de pe manuscrisul pe care Mihai nu l-a mai redactat, cum făcea de obicei la dactilografiere.]

Peste 50 de studii (unele de mari dimensiuni) publicate în revistele de specialitate din ţară şi străinătate, necuprinse în volume****, prefeţe, recenzii, articole de presă culturală etc.
[Şi iată că ele au fost adunate şi tipărite.
16. **** Studia I-IV, Editura Transilvania Expres, Braşov, 2008.     
Studia I      (1964-1969),  306 p. cu il. în parte color;
Studia II    (1969-1978),  342 p. cu il.;
Studia III   (1979-1987),  282 p. cu il. în parte color;
Studia IV    (1992-1996), 466 p. cu il. în parte color.]

N. red. Şi aşa s-a împlinit ceea ce şi-a dorit Mihai!

Traduceri :

1. Robert Flacelière, Istoria literară a Greciei antice,  Editura Univers, 1970, 510 p.
2. Richard Brilliant, Arta romană de la republică  la Constantin, Editura Meridiane, 1979, 261 p., 302 ilustraţii.
3. Kenneth Clark, Revolta romantică, Editura Meridiane, 1981, 205 p., 302 ilustraţii.
4. Marguerite Yourcenar, Memoriile lui Hadrian, Editura Cartea Românească, 1983, 264 p. [reeditări la Humanitas: 1994, 2001, 2005]
5. François Chamoux, Civilizaţia greacă în epocile arhaică şi clasică, 2 vol., Editura Meridiane, 1985, vol. I, 376 p.,  vol. II, 183 p., 236 ilustraţii.
6. Albert Thibaudet, Acropole, Editura Meridiane, 1986,  200 p., 50 ilustraţii.
7. Niels Hannestad, Monumentele publice ale artei romane, Editura Meridiane, 1989, vol. I, 275 p.; 54 f. pl., 203 il.;  vol. II, 462 p.
8. A.M. Snodgrass, Grecia epocii întunecate, Editura Meridiane (în curs de apariţie) [apărută în 1994, 551 p.].
9. Traduceri de texte greceşti şi latineşti, în antologii, tratate etc.
[Wladislaw Tatarkiewicz, Istoria esteticii, Vol. 1-4. Traducere de Sorin Mărculescu. Prefaţă de Titus Mocanu. Editura Meridiane, Bucureşti, 1978. Traducerile inedite din limba greacă şi latină pentru antologiile de izvoare: Mihai Gramatopol.]
[Şi numărul traducerilor a continuat:
*** Jean-Pierre Vernant, Mit şi religie în Grecia antică, Editura Meridiane, Bucureşti, 1995, 104 p.
Michael Crawford, Roma republicană, Editura Meridiane, Bucureşti, 1997, 216 p.]
studia-istudia-ii-copstudia-iii-copstudia-iv-cop








cop-impart

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2