Miscelanea II

PANOFSKY

Dan Grigorescu

Volumul Artă şi semnificaţie al lui Panofsky info a rezultat din adunarea laolaltă a unor studii publicate de-a lungul a peste treizeci de ani, cele dintâi în 1921, cele mai recente în 1953, numai cu doi ani înainte de a fi strânse în cartea tipărită de editura new-yorkeză Doubleday. Cu toate acestea, cu greu  se pot stabili datele apariţiei fiecăruia dintre ele în parte, pentru că există o viziune unificatoare, un sens general spre care converg toate.
Constituirea iconografiei ca disciplină de-sine-stătătoare — constatam cu un alt prilej — a reprezentat nu atât descoperirea unor noi orizonturi, cât sistematizarea mai strictă a lucrurilor cunoscute, permiţându-le cercetătorilor să pună în evidenţă sensuri relevate până atunci indirect. Publicarea Studiilor de iconologie din 1939 (a căror Introducere figurează şi în prezentul volum, sub titlul Iconografia şi iconologia: Introducere la studiul artei în Renaştere) a însemnat un moment de referinţă în dezvoltarea unei metode care, cumpănit folosită, poate servi la luminarea unor direcţii largi ale culturii. Savantul german distinge o tematică primară sau naturală (ale cărei subdiviziuni sunt fapticul sau expresionalul) şi o alta secundară sau convenţională. Cea dintâi e surprinsă „identificând formele elementare, adică: anumite configuraţii de linie şi culoare, sau mase din bronz ori piatră modelate aparte, drept reprezentări naturale, ca de pildă fiinţe omeneşti, animale, plante, locuinţe,  unelte etc.”. Lumea „formelor elementare” poate fi denumită în acest sens „lumea motivelor artistice”. Tematica „secundară” se referă la combinaţiile motivelor. „Este evident — scrie Panofsky — că o analiză iconografică corectă presupune o identificare corectă a motivelor”. Astfel încât opoziţia atât de frecvent menţionată în studiul lui Panofsky (sens/formă) înseamnă, de fapt, opoziţia dintre tematica secundară şi sfera tematicii primare.
Iconologia — se precizează (şi o asemenea precizare constituie temeiul însuşi al noutăţii metodei) — este o „metodă care decurge din sinteză mai degrabă decât din analiză”.
Iconografia este o „descriere şi o clasificare de imagini în aceeaşi măsură în care etnografia este o descriere şi o clasificare  a raselor umane”; este „un studiu limitat şi oarecum auxiliar care ne oferă informaţii cu privire la momentul şi locul unde anume teme au fost ilustrate prin anume motive”. Analiza iconologică operează cu imagini, cu fapte narate, cu alegorii şi nu cu motive. Panofsky reactualizează „vechiul şi credinciosul termen de iconologie ori de câte ori iconografia este scoasă din izolarea ei şi este integrată cu oricare altă metodă istorică, psihologică sau critică la care am încerca să rezolvăm enigma sfinxului”. Ea nu poate să facă abstracţie de locul şi momentul creării unei opere, de determinarea ei istorică: experienţa practică e supusă unui principiu corectiv „care poate fi denumit istoria stilului”.
Analiza dezvoltată de Panofsky, pornind de la propriul sistem, sesizează în primul rând diferenţa în reprezentarea motivelor (mai ales a personajelor recurente în arta medievală şi renascentistă), insistă asupra capacităţii de sintetizare a „principiilor corective de interpretare” atribuite de el iconologiei: istoria simptomelor culturale. Consecinţele metodei sunt urmărite, însă, aproape exclusiv în câmpul reprezentărilor plastice.
Cartea lui Erwin Panofsky este, neîndoielnic, una dintre cele mai reprezentative pentru gândirea estetică aplicată la artele vizuale din câte s-au tipărit în ultima vreme într-o colecţie atât de solid concepută cum e Biblioteca de artă. Ediţia românească beneficiază şi de un excelent studiu introductiv (numit, cu modestie, „cuvânt înainte”); analiza întreprinsă aici de  Mihai Gramatopol, doctă fără ostentaţie, clară, precisă are calitatea unui comentariu ce poate fi cândva dezvoltat într-un eseu.
Am citit traducerea românească a lui Ştefan Stoenescu, confruntând-o foarte adesea cu originalul englez. Concluzia e că traducătorul a izbutit să rezolve numeroasele dificultăţi — mai ales de terminologie, care mi-au creat, cândva, multe probleme când am încercat eu însumi să le găsesc echivalenţe, pentru o discuţie în care apelam la Panofsky. Ştefan Stoenescu a găsit întotdeauna soluţia potrivită şi textul lui e cursiv, limpede şi întru totul adecvat originalului.

cop-impart

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2