Geme și Camee

CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA COLECŢIEI

Ordinea catalogării pieselor pe epoci şi ambianţe culturale este cea universal adoptată, adică intalii, camee şi în cadrul acestora divinităţi, personificări, reprezentări mitologice, mistice, iconografie oficială (imperială), figuri diverse masculine şi feminine, personaje diverse, scene de gen, animale etc..

Trebuie subliniat de la început că în paginile care urmează ne vom ocupa numai de unele piese care ridică probleme deosebite şi nu de cele cu iconografie obişnuită, aflate în sute de exemplare în toate colecţiile de acest gen şi care, fără a fi produse de serie, sunt rezultatele unei industrii artistice şi al unei imagistici tipizate.De asemenea, vor sta în atenţia noastră unele chestiuni de statistică a pieselor. Este de la sine înţeles că acele piese care au format obiectul de studiu al capitolelor precedente nu vor mai figura în aceste consideraţii generale.Avem astfel de remarcat în cadrul intaliilor miceniene piesa nr. 9, descoperită în Transilvania cu mai bine de un secol în urmă şi care în mod cert este de factură miceniană, cu toată estomparea contururilor care pledează pentru începutul epocii clasice greceşti. Trebuie ţinut însă cont de faptul că intaliul este lucrat într-o gresie roşie cu granulaţie destul de mare pentru fineţea şi dimensiunile reduse ale imaginii. Astfel de roci sunt foarte rar utilizate de gliptica arhaică sau clasică şi mult mai des de cea miceniană şi geometrică. Ne exprimăm însă îndoiala că cilindrul sigilar nr. 10, consideratde noi ca aparţinând perioadei geometrice, ar fi de factură greacă. El ar putea tot atât de bine să provină din Egiptul faraonic, dintr-o perioadă ceva mai târzie, adică sec. VIII-VII î.e.n..Intaliul nr. 19 etrusc, pe care l-am identificat ca reprezentând o Atena Alkis, poate fi însă un zeu războinic înaripat, dacă ceea ce noi am considerat drapajul unei hlamide fluturând în spate e interpretat ca aripă; ipoteza este însă puţin probabilă.Sunt de remarcat pentru compoziţia şi frumuseţea lor cele trei piese nr. 27, 28, 29 ale glipticii clasice greceşti, dintre care ultima vădeşte caracterele stilului sever.Gliptica elenistică e destul de bogat reprezentată în colecţie, nr. 30-81. În această secţiune am inclus şi acele piese elenistice târzii sau chiar de epocă romană, lucrate însă în mediu grecesc şi pentru clientelă greacă, ca de pildă intaliile nr. 30, 31, 38, 44, 55, 56, 80. Nu toate sunt de optimă calitate artistică, unele sunt expediate în grabă, ca nr. 46, 47, 54. Altele, recurgând la o iconografie proprie stilului sever, cum ar fi de pildă Atena Alkis, nr. 39-40, adoptă şi soluţii artistice consonante cu subiectul. Sesizăm deci şi în gliptică arhaizarea din plastica majoră reprezentată într-un moment timpuriu al elenismului prin acea Artemis din Larnaca (Cipru), operă a fiilor lui Praxitele, sau prin Agon-ul lui Boetos. Tot de caracter arhaizant e şi intaliul nr. 79 care reprezintă un animal fantastic compus în maniera minoră, elenistică (cap de ţap, corp de câine, coadă de leu), în chipul unui gryllos. Bestiariul tradiţional (sfinx nr. 65, hipogrif nr. 66, centaur înaripat ? nr. 64) este expediat cu un accent mai puternic pe reprezentarea schematică decât pe calitatea artistică. Unicul gryllos antropomorf al acestei secţiuni este nr. 76, reprezentând două capete adosate (tinereţea şi bătrâneţea), vârsta ultimă a omului, ca şi cea foarte fragedă, începând să preocupe arta greacă încă din veacul II î.e.n..Divinităţile elenistice, în ordinea frecvenţei lor în colecţie, sunt: ciclul lui Dionysos, 7 piese (4 cornaline, 1 jasp roşu, 1 ochi de pisică, 1 agată); Atena, 6 piese (4 cornaline, 1 agată, 1 smaragd); Zeus-Ammon, 5 piese (3 cornaline, 1 jasp, 1 calcedonie); Apollo,3 piese (2 cornaline, 1 jasp); Venus, 2 piese (1 cornalină, 1 ametist); Hermes, 2 piese (1 agată, 1 smaragd); Asclepios, 2 piese (1 turcoază, 1 smaragd); Herakles, 2 piese (2 cornaline); Victoria, 1 piesă (cornalină). Mai mult decât intaliile romane de largă circulaţie, cele elenistice folosesc şi pietrele preţioase, de preferinţă smaragdul şi ametistul, de fapt şi cele mai accesibile.Deşi maniera de tăiere în camee a pietrelor semipreţioase, şi de gravare a lor este o „descoperire” a epocii elenistice, în colecţia pe care o publicăm nu figurează nici o camee aparţinând acestei perioade.

Seria de intalii romane este cea mai bogată din colecţie; ea cuprinde 570 de piese. Numărul mare al acestora ne îndreptăţeşte să considerăm categoriile lor ca proporţionale cu însăşi producţia de geme a epocii, ştiut fiind că nu s-a făcut colecţionarea în funcţie de vreo preferinţă tematică anume, ci de disponibilităţile pieţei, care, la rândul lor, oglindeau descoperirile întâmplătoare însele. După ştiinţa noastră Academia şi Orghidan nu au achiziţionat, cum spuneam la început, colecţii deja formate, excepţie făcând colecţia Bălăcescu, cumpărată în anii din urmă, astfel că proporţia pieselor în întreg are toate şansele să reprezinte proporţia lor în producţia atelierelor antice de gravare. De aceea câteva încercări de statistică nu ni s-ar părea lipsite de sens. Este vorba în primul rând de divinităţi şi personificări divinizate. În ordinea descrescândă a numărului lor, acestea sunt: Mercur, 34 piese; Zeus, 33; Fortuna, 25; Minerva, 24; Venus, 22; Victoria, 19; Marte, 18; Roma, 13; Cupido, 13; Ceres, 11; Hercule, 9; Bonus Eventus, 8; Esculap, 8; Paniscos, 7; Geniu, 5; Apollo, 4; Diana, 3; Juno, 3, Bahus, 3; Justiţia, 3; Salus, 2; Neptun, 2, Sol, 2; Epona, 1; Nemesis, 1; Dioscurii, 1.

Grupajul Minerva, Victoria, Marte, Roma şi Hercule însumează 83 de piese; Mercur, Fortuna şi Bonus Eventus, 67 piese; Juno, Venus şi Cupido, 38 piese; Zeus, 33 piese; Ceres, 11 piese; Esculap şi Salus, 10 piese. Dacă ne gândim la aspectul social al distribuţiei intaliilor pe mari categorii de beneficiari în funcţie de imagistica şi divinităţile pe care le preferau şi cărora li se adresau, constatăm că pe primul loc se situează militarii (83 piese) care preferau pentru podoabele lor, în special inele, varietatea grupajului Minerva, Victoria, Marte, Roma şi Hercule. În al doilea loc s-ar înscrie negustorii (67 piese) cu grupajul Mercur, Fortuna, Bonus Eventus. Clientela feminină a litoglifilor era şi ea apreciabilă (38 piese, însumând grupajul Juno, Venus şi Cupidon). Ceres, divinitate agrară, este înregistrată doar de 11 piese, destinate mediului agricol tradiţional, poate populaţiei băştinaşe, căci militarii romani preferau imagistica ce le amintea de cariera în care au activat în deceniile tinereţii şi maturităţii lor, înainte de a fi lăsaţi la vatră şi împroprietăriţi, aşa cum o atestă de altfel cele 30 de diplome militare descoperite în Daciainfo. Grupajul Salus şi Esculap, însumând 10 piese, se adresa de bună seamă acelei clientele care, indiferent de ocupaţie, avea ca preocupare permanentă îngrijirea sănătăţii, apelând, pe lângă ajutorul zeului, şi la tratamentul curativ al apelor termale sau potabile de care amintesc epigrafele şi onomastica provinciei înseşi (D. Tudor, Oraşe, târguri, sate în Dacia romană). De asemenea, tuturor categoriilor societăţii, dacă nu mai ales tot militarilor, par a fi fost destinate şi intaliile reprezentându-l pe Jupiter tronând, cu atributele respective (33 piese).Consideraţiile de mai sus ne par îndreptăţite de faptul că, indiferent dacă piesele respective provin din descoperiri de pe teritoriul Daciei, cum pare să fie foarte probabil, din atelierele din Dacia, de la sudul Dunării sau din altă regiune, ele sunt toate de factură provincială, aşa cum uşor se poate observa la examinarea cea mai fugară, dar şi prin comparaţia riguroasă cu cele descoperite la Romulainfo sau cu piesele similare din colecţia Bălăcescu (integrată acestui lot) şi care, după cum arătam, a fost alcătuită prin achiziţii la faţa locului, la sud de Dunăre (în Bulgaria). O dovadă în plus asupra caracterului provincial şi a destinaţiei modeste pe care o aveau piesele în discuţie e şi materialul ieftin, în general local, aşa cum s-a mai spus, în care erau lucrate.Cornalina comună predomină alături de jaspul roşu şi agata brună, pietre care se extrăgeau din provincia Dacia însăşi. Smaragdul de proastă calitate (tulbure, aproape opac) este destul de frecvent (20 piese), dar ametistul figurează doar de două ori.Deci dintr-un total de 242 intalii reprezentând divinităţile în discuţie, numai 20 sunt de smaragd de calitate inferioară şi doar 2 de ametist. Şi acest fapt este elocvent asupra disponibilităţilor materiale ale beneficiarilor acestor piese.Nu cred că putem vorbi cu toată certitudinea, în ce priveşte divinităţile amintite, de o preferinţă a culorilor chiar în cazul rocilor cu varietate coloristică de aceeaşi mare frecvenţă, cum ar fi diferitele feluri de jasp (roşu, galben, brun). Această preferinţă ar putea fi luată în discuţie la piesele mistice sau gnostice cu rol de talisman.

Lipsa unei anumite preferinţe litice sau coloristice pentru divinităţile de care ne ocupăm, o dovedeşte simpla numărătoare a pieselor. Astfel Jupiter, din 33 piese 10 sunt cornaline, 6 jasp roşu, 5 agată brună, 4 opal, 3 serpentină, 1 agată bej, 1 sardonie,

1 calcedonie, 1 cristal de stâncă, 1 aquamarină. Venus, din 22 piese 9 sunt cornaline, 5 smaragde, 3 jaspuri roşii, 2 agate brune, 1 agată bej, 2 sardonii. Mercur, din 34 piese 17 sunt cornaline, 5 jasp roşu, 3 agate brune, 3 smaragd, 2 opal, 1 jasp galben, 1 agată bej, 1 cristal, 1 onix ş.a.m.d..În schimb, o serie întreagă de reprezentări de divinităţi pot avea şi o funcţie talismanică, cum este cazul celor două intalii elenistico-romane nr. 44, 45, înfăţişând-o pe Afrodita netezindu-şi părul, sau al intaliilor romane cu acelaşi motiv, nr. 154, 163, gest erotic simbolizând fertilitatea, pietrele fiind folosite ca talismane pentru prolificitate matrimonialăinfo. Intaliul nr. 148 o înfăţişează pe Diana din Efes sincretizată cu tripla Hekate, purtând în jur o inscripţie ininteligibilă. Purtarea unui astfel de talisman ar fi vindecat rănile provenite din ciupituri sau muşcăturiinfo. Pseudoştiinţele epocii elenistico-romane ofereau un vast câmp de activitate litoglifilor producători ai unor astfel de talismane.Dintre reprezentările mitologice (nr. 356-369) cele mai dese sunt capetele de Meduză (nr. 356-359) cu rol apotropaic, precum şi simplegma erotică dintre Leda şi Jupiter (nr. 360-366) hipostaziat în lebădă şi a cărei semnificaţie orgiastică şi iniţiatică este evidentă. Interesant este de constatat faptul că în această parte a imperiului mitologia circulă încă în formele ei de exprimare plastice greceşti. Lupoaica alăptând gemenii (nr. 368) este un simbol mitologic şi nu unul funerar, aşa cum o arată Cumont, ca atunci când figurează pe monumente de acel fel. Mitologia Romei, a obârşiilor sale, era firesc să întovărăşească cu imaginile ei legiunile şi administraţia Imperiului.Cât priveşte intaliile mistice şi gnostice, aici pătrundem pe terenul nesiguranţei şi fanteziei. Literatura pseudoştiinţifică antică era vastă; din această mare de aberaţii ni s-au păstrat câteva texteinfo şi foarte multe intalii care aveau măcar în parte valenţe mistice. Întâi de toate reprezentările lui Eros (Cupidon) sunt susceptibile de a ţine de magia erotică (nr. 171-183). Dintre ele se remarcă intaliul cu doi Eroşi încadrând trei prunci (nr. 183) – un jasp verde – poate talisman, legat de cultul Junonei Lucina (nr. 115).Dintre reprezentările lui Harpocrate nu toate pot fi legate de mitul acestuia. Este cazul intaliului nr. 371, pastă de sticlă verde, foarte probabil de provenienţă romano-egipteană care, după părerea lui Delatteinfo este mai degrabă de pus în legătură cu mitul egiptean al naşterii soarelui; pe verso piesa poartă inscripţia IABAW. Intaliul nr. 372 reprezentând un personaj feminin cu atributele lui Esculap e comparabil unuia ce-l reprezintă pe Asklepios egipteaninfo. Intaliile nr. 373-375 îl înfăţişează pe Anubis care e de fapt un Chnoubis angviped, reprezentat fie cu cap radiat, fie cu cap de vultur, fie alectryocefal. Este vorba de o zeitate a magicienilorinfo ale cărei imagini aveau influenţe binefăcătoare asupra bolilor de stomac. Semnul magic al lui Chnoubis era Ƶ Ƶ Ƶ pe care îl regăsim în colecţia noastră pe piesa cu text gnostic ininteligibil nr. 401 [400]. Poate o stilizare a aceluiaşi Chnoubis se află pe piesa sassanidă nr. 729, înconjurată de o inscripţie în pehlevi.Tot de mitologia egipteană, ciclul lui Ibis, pasăre care, după cum ştim, se bucura de foarte numeroase reprezentări mai ales în categoria micilor bronzuri figurative abundente în epoca romană, ţine şi intaliul nr. 394info.

Numeroase sunt intaliile reprezentând lei, animal care în gnoză simboliza soarele. Piesele nr. 380 şi 381, foarte prost lucrate, deşi le-am interpretat ca, respectiv, elefant şi himeră, pot fi considerate eventual şi drept lei, purtând deasupra capete sau trupuri umane sau divine. Sunt amulete solare, dătătoare de forţă fizică şi spiritualăinfo. Lei cu capete de taur, bucranii, aflate în faţa lor sau sprijinindu-şi o labă pe ele, simbolizează victoria împotriva duşmanilor şi sunt amulete aducătoare de izbândăinfo (piesele nr. 382-384). Şi taurul e simbolul forţei, dar al celei telurice, apărând şi el asociat cu capul lui Jupiter deasupra (nr. 380). Porcul şi scroafa alăptându-şi purceii (nr. 389-390) au fost identificaţi de Ponnerinfo cu Seth-Typhon şi derivatele lor mitologice.

Scorpionul (nr. 391-392), dintre care cel din urmă cu o inscripţie ce s-ar putea traduce: „fii păzitor lui Aiaeilergeos”, poate fi şi un semn zodiacal, purtat de cei născuţi în acea zodie, obicei atestat de Petronius (Satiricon, 39) şi de Hipolit (Refutationes, IV, 15-26), dar şi amuletă pentru sănătatea şi vigoarea organelor genitaleinfo. Scorpionul putea fi şi o amuletă contra deochiului. Dintre animalele sacre, trei aparţin zodiacului: scorpionul, racul şi capricornul. Deci toate reprezentările acestora din colecţia noastră pot fi interpretate ca atare (capricorn 571-577, crab 547). Se ştie că în simbolistica magică semnele zodiacului au fost distribuite părţilor şi organelor corpului, de la cap (taur) până la picioare (peşti). Şi în acest sens pot fi interpretate piesele din catalog nr. 504-507 (leu), 514-516 (taur), 517-519 (berbec), 545 (peşti, reprezentaţi aidoma semnului zodiacal).Dintre păsări, o deosebită valoare mistico-gnostică o avea vulturul. Reprezentările sale sunt foarte numeroase (nr. 548-570). Este pasărea lui Jupiter şi a lui Malakbel de la Palmira. Caracterul ei solar este sigur. Fără îndoială că în afară de semnificaţia mistică vulturul este simbolul victoriei, al puterii imperiale şi militare, şi sub acest aspect ne apare în intaliile nr. 549-558. De subliniat că piesa nr. 549 leagă vulturul cu imagistica taurului, adică a forţei telurice.Vulturul cu iepurele în gheare (nr. 559-562), sau pe care îl devorează, are o semnificaţie magică anume: putere asupra duşmanuluiinfo. Tema este foarte cunoscută în magia medievală, iar reprezentările de acest gen trec în arhitectură încă din sec. V, la capitelele decorate cu motive zoomorfe, ca de pildă cele de la bazilica de tip sirian de la Callatis, şi se perpetuează în tot evul mediu.Insectele aveau şi ele rostul lor magic şi intaliile le reprezintă destul de des (nr. 539-543). Combinate cu chipul Demetrei, cu câte un spic de grâu, alcătuiau talismane contra eczemelor, pornindu-se de la tratamentul empiric al podagrei şi artritei cu furnici zdrobiteinfo. Ambianţa magică elenistică târzie, în care se împleteau gusturile artistice, credulitatea oamenilor, năzuinţele de salvare personală, în fine manierismul poetic, ne aduce în memorie ilustrativul Epitaf al unei furnici, datorat lui Antipatros din Sidon, activ pe la mijlocul sec. II î.e.n.: Ţi-am ridicat, răbdătoare la treabă furnică, O moviliţă aici, lângă arie, din lut uscat Pentru ca moartă, Deo cu a ei brazdă de grâu roditoare Leagăn să-ţi fie plăcut, groapa ce plugu-a făcut.Pietrele purtătoare de inscripţii (nr. 398-401), cu excepţia piesei nr. 398, descifrată probabil Artemídoros, vor rămâne, după cum însuşi Delatte o constatăinfo, încă multă vreme ininteligibile şi aceasta din pricină că inscripţiile sunt în mod intenţionat fără noimă, în indiferent ce sens le-am citi. Piesa noastră nr. 399 este asemănătoare cu o alta publicată de Delatteinfo. În fine, între reprezentările mistico-gnostice intaliul nr. 378, reprezentând un personaj nimbat, în poziţie de orant, l-am socotit a fi o expresie a gnozei creştine.Dintre scenele de gen, unele reprezentări pot avea un sens mistic. Este cazul piesei nr. 493 înfăţişând un secerător. Ar fi vorba, după Delatteinfo, de Cronos secerătorul, intaliile de acest fel fiind talismane împotriva durerilor reumatice.Dacă luăm în consideraţie culoarea pietrelor observăm că cea mai frecventă este roşul, fie al cornalinei (nr. 377, 380, 389, 393, 394), fie al jaspului (nr. 370, 373, 379, 381, 383, 397). Urmează brunul, negrul, fie al agatei (374, 375, 376, 386, 388, 391, 399), fie al jaspului (378, 385, 395), fie al magnetitei (398). În fine, galbenul (jasp, nr. 382, 384, 392), opalul (nr. 396, 400, 401 şi pasta de sticlă nr. 372) şi verdele (nr. 371) ocupă ultimul loc.

O serie întreagă de capete şi busturi masculine (nr. 427-453) şi feminine (nr. 454-468) a căror prezenţă numeroasă este comună în mai toate colecţiile, abundă în cea a Academiei, ele fiind în marea lor majoritate de realizare artistică mai mult decât modestă şi provenind, foarte probabil, din ateliere provinciale destinate unei clientele regionale. Este semnificativă prezenţa în colecţie a acestui mare lot de intalii cu reprezentări diverse, de la divinităţile cu care am început discuţia noastră până la gryllii cu care vom încheia-o, pentru epoca romană. Ele vădesc dorinţa firească de podoabe a oamenilor simpli şi puţin avuţi. În vreme ce inelele de aur somptuoase, cizelate sau ajurate, poartă intalii sau camee de calitate artistică superioară, aşa cum ne demonstrează multe din podoabele de aur descoperite în Daciainfo, inelele de bronz utilizează pietre de felul celor amintite, din repertoriul cărora nu lipsesc reprezentările de animale, abundente, cum vom vedea, şi în colecţia ce o studiem. Că astfel stau lucrurile, ne-o dovedesc inventarele funerare ale mormintelor din provincia Dacia, recoltate în săpături organizate, mai vechi şi mai noi, cum ar fi cele studiate de D. Protaseinfo şi provenind de la Bruiu, jud. Sibiuinfo, de la Caşolţinfo, în acelaşi judeţ, de la Lechinţa de Mureş, jud. Mureşinfo, ca să nu mai vorbim de necropolele marilor oraşe pontice din Dobrogea în ale căror inventare apar foarte des pietrele gravate montate în bijuterii din metale preţioase şi din bronzinfo sau de piesele similare (intalii în cornalină şi pastă de sticlă) descoperite în aşezările de la Cernatu şi Poianainfo.

Dăinuirea bestiariului antic de sorginte orientală, preluat încă de timpuriu de arta greacă, este asigurată în lumea romană şi de abundenţa pietrelor gravate de acest tip. În colecţia noastră (nr. 571-585) predomină capricornul şi hipocampul. Sensurile talismanice ale primului sunt evidente, acesta fiind folosit şi ca simbol zodiacal.Bestiariul acesta gliptic este în fapt mărturia unei mari labilităţi a imaginaţiei în domeniul reprezentării, una din primele încercări de spargere a „canoanelor” privind redarea chipului uman şi a imaginilor celor mai familiare. Marea preferinţă a oamenilor simpli pentru astfel de motive ne îndreptăţeşte să credem că este vorba de o irumpere a popularului în cultura tradiţională. În afara deci a tradiţiei străvechi, care oricum nu intră în discuţie, bestiariul despre care este vorba are în vremea elenistico-romană şi romană încă două valenţe, două canale pe care-şi pulsează din plin sensurile intime. Pe de o parte sunt reprezentările gliptice de animale, patrupede (nr. 504-531), păsări (nr. 532-538), insecte (nr. 539-543), fiinţe ale apei (nr. 544-547) sau mai larga categorie a vulturilor (nr. 548-570), despre multe din acestea ocupându-ne deja mai înainte, iar pe de alta polimorfa categorie a gryllilor. Arta de la sfârşitul elenismului şi arta romană au adăugat în atenţia lor, sferei lărgite a umanului tuturor vârstelor şi stărilor, şi imagistica animalieră, atât în ronde-bosse, cât mai ales în scenele peisagistice ce formau temele panourilor decorative murale sau ale mozaicurilor nilotice. Afecţiunea faţă de animal în arta majoră îşi are ecoul şi în gliptică şi e simptomatică pentru o anume stare de spirit în virtutea căreia tind a fi umanizate patrupedele însele sau trăsături ale firii acestora sunt puse în paralel cu tipuri de caractere omeneşti. De la o caracteriologie pură, de tip teofrastic, se ajunge astfel în vremea tot mai impetuoasei creşteri a pseudoştiinţelor la o caracteriologie mistico-taumaturgică şi astrologică (zodiacală) ale cărei expresii pe plan literar, dintre prea puţinele care ni s-au păstrat, şi în materia cărora animalele, transformările lor, joacă un rol esenţial, încep cu fabulele milesiene, Metamorfozele lui Ovidius, fabulele lui Fedru, versiunile latine ale fabulelor lui Esop, după florilegiul lui Demetrios din Faleron, şi culminează în sec. II e.n. cu Măgarul de aur al lui Apuleius. Valoarea anecdotică şi moralizatoare a multora dintre acestea este subsidiară celei mantico-mistice, iar pietrele gravate la care ne-am referit nu fac decât să confirme aserţiunile de până acum. Dacă ne-am ocupat în chip special mai înainte de grylli ca expresie a caricaturii elenistico-romane în legătură cu o camee de mare preţ aflată în colecţie, nu este lipsit de importanţă să trecem în revistă modalităţile concrete de exprimare a grotescului popular pe care le vădesc aceste pietre aflate în antichitate la îndemâna multora.

Gryllii acestei colecţii (nr. 586-615) sunt în marea lor majoritate de factură artizanală, uneori de execuţie deosebit de sumară, ca nr. 589, 590, 592, 596, 601-605, în vreme ce doar câţiva par a fi rodul unor strădanii artistice mai calificate (nr. 586, 588, 591, 597). Faptul demonstrează, cum spuneam, larga lor difuziune în masele locuitorilor urbani sau rurali, precum şi valoarea talismanică de care se bucurau din partea purtătorilor lor. Puterile acestor pietre erau magiceinfo. Simbolismul lor era cel al forţei supranaturale care se iveşte din deplasarea organelor, a creşterii de forme monstruoase, al amestecului de forme viiinfo.

Gliptica greco-romană oferea toate varietăţile de combinaţii: capete cu labe info(nr. 603, 607), capete cu labe având deasupra un gât cu cap de pasăre sau de patrupedinfo (nr. 586-591, 593-595), trunchiuri cu faţă dublă, cu un al treilea cap sau cu bust suprapus info(nr. 599, 600, 601, 604, 605, 608, 598). Uneori chipuri omeneşti apar pe pieptul păsărilorinfo. În colecţia noastră este de remarcat în acest sens gryllul nr. 591 reprezentând un cocoş, având o mască bărboasă pe piept, cu un cap de berbec la spate şi un trofeu înclinat deasupra corpului ca şi cum l-ar duce pe umăr. Simbolistica pietrei însemna virilitate, fertilitate, bogăţie şi victorie asupra duşmanilor. În fine, toate combinaţiile posibileinfo, toate interpretările de preponderenţă imagistică a animalului rezultat din multiple alăturări, sporesc evantaiul acestor reprezentări de la o mască simplă sau dublă până la 10 măşti omeneşti, combinaţii de măşti omeneşti cu capete de animale, cu ciocuri de păsări, râturi de porci mistreţi, capete de berbeci, de ţapi (nr. 609), de elefanţi (nr. 613) etc.. Atragem atenţia asupra unui gryll care în acelaşi timp este şi o scenă de gen: nr. 606; el reprezintă un cap uman bărbos, acoperit de o protomă de cal, totul împins spre st. de către un Cupidon în picioare pe spinarea unui delfin şi pe un cap de berbec. Sensul este tot erotic.În sec. II şi III gryllii cunosc o răspândire ieşită din comun ca frecvenţă şi vastă ca arie geografică, din Gallia până la Begram, apărând şi în gliptica sassanidăinfo. Valoarea lor gnostică nu e de neglijat, pe lângă cea mistico-talismanică. În fond grotescul evidenţiază neîmplinirea însăşi, accentele căzând tocmai pe acele părţi ale trupului în care acesta rămâne accesibil lumii din afară care ar voi parcă să pătrundă în elinfo. Gryllii şi caricatura, gryllii şi grotescul, gryllii şi mistica animalieră, iată în fond coordonatele pe care se înscriu aceste reprezentări atât de populare şi atât de suculente în semnificaţia lor.Câteva intalii (nr. 640-645) nu poartă gravate pe ele altceva decât o scurtă inscripţie, de această dată inteligibilă, cum ar fi o urare: „noroc bun” (nr. 640) sau numele posesoarei inelului sau al celei îndrăgite (nr. 641). În fine, cuvântul pístis (nr. 644-645) pare a fi legat de gnoza creştină.Intaliile bizantine din colecţia Academiei par a se data destul de timpuriu. Piesele nr. 733, 734 aparţin tipologiei arhanghelului Mihail pentru care este reprezentativ intaliul cu nr. 737, cu inscripţie prescurtată indicând numele sfântului. Analogii semnificative sunt în colecţia de la Dumbarton Oaksinfo, acest tip datându-se în sec. VI-VII. Sfântul Gheorghe, imagine de predilecţie a iconografiei bizantine, apare pe două intalii, nr. 735, ucigând balaurul, şi nr. 736, doar cu lancea îndreptată în faţă. Piese asemănătoare ca variante pt. Sfântul Teodor se află la Dumbarton Oaksinfo şi sunt datate în sec. XIII. Dublul intaliu nr. 738 (a-b) are pe o parte foarte probabil o reprezentare creştină (un sfânt? radiat între doi copaci în care se află câte o pasăre, detalii pentru care ne putem referi la un intaliu în sardonie din colecţia Hamiltoninfo), iar pe cealaltă faţă o triplă Hekate. Este această piesă un monument aparţinând gnozei creştine, o reutilizare a unei pietre mai vechi, deşi diferenţa de execuţie a celor două imagini nu e prea sensibilă? În tot cazul o socotim aparţinătoare primelor veacuri ale Bizanţului, din mediu oriental (sirian?) mai degrabă decât o mărturie a glipticii paleocreştine. Intaliul nr. 739 reprezintă pe Adam şi Eva de o parte şi de alta a copacului pe care se încolăceşte şarpele. O piesă identică provenind din colecţia Castellani se află la British Museum şi e datată înainte de 600info. Este demn de amintit faptul că în acelaşi Muzeu se află un intaliu în carneol, foarte rudimentar, ceea ce presupune un atelier provincial, reprezentând răstignirea, cu câte 6 apostoli de fiecare parte a crucii, deasupra fiind gravat cuvântul IXΘYC. Gema a fost descoperită la Constanţa împreună cu alte intalii datând din sec. I-III e.n.info. Intaliul nr. 740 reprezintă o variaţie a temei Laus crucis, frecventă în arta bizantină şi mai ales la Constantinopol în sec. VIIinfo.

Deosebit de interesantă este perla sigilară nr. 742 cu multe elemente hristologice şi inscripţie, iar pe bază cu corn lunar şi stea cu opt raze. Pentru diversele componente ale acestei reprezentări aflăm analogii în câteva piese de la British Museum. Pentru oi cu ramuri de palm, într-un jasp verde din colecţia Hamiltoninfo, iar pentru aceleaşi animale aşezate pe o linie de bază, într-o sardonie din colecţia Cracherodeinfo. Jaspul verde nr. 743, decorat pe ambele feţe, pare a aparţine Imperiului bizantin timpuriu. Este vorba de mielul cruciger încadrat de doi peşti şi survolat de porumbelul Sfântului Duh. Intalii cu elemente similare se găsesc în colecţia Hamilton şi în alte pietre de epocă de la British Museuminfo. Monogramele bazate pe litera N sunt frecvente pe numeroase obiecte din sec. IV-VI şi mai rare în secolele următoare. Piesa noastră nr. 744 o datăm totuşi în sec. VII prin analogie cu un intaliu de la Dumbarton Oaksinfo. Pentru crucea pe pastă de sticlă a piesei nr. 745, numită convenţional de noi cruce de Malta, găsim asemănări în cadrul unui medalion de aur, reprezentându-l pe Sf. Teodor, din colecţia abia amintităinfo. A doua camee bizantină din colecţie este o cornalină cu relief alb pe fond roşu purtând într-o coroană inscripţia: „Doamne, ajută purtătorului”, încadrată sus şi jos de două cruci. Ea poate fi datată în sec. VII-X, prin analogie cu o piesă similară de la British Museuminfo.

Dintre intaliile Evului Mediu occidental se remarcă piesa în cristal de stâncă nr. 747, având un cap central laureat, înconjurat de alte 6 capete mai mici. Se pare că e vorba de o raritate provenind dintr-un atelier vest-european, poate din mediu germanic, şi datând din sec. X-XII.Printre intaliile Renaşterii mai multe poartă semnături antice, ca de pildă nr. 754, cea a lui Aspasios, activ în vremea lui Augustus şi cunoscut prin capul Atenei Partenos de la Vienainfo sau nr. 755, cea a lui Admon, activ cam tot în aceeaşi vremeinfo. Evident că nu este vorba de piese antice, ci de un cunoscut obicei de a semna cu nume celebre, practicat mai ales în gliptica modernă. Foarte curioasă este piesa nr. 756, un intaliu în aquamarină semnat (eronat) CAVALIO/CAVLO/COSTANZI F. Este poate vorba de litogliful italian Carlo Costanzi, născut la Napoli în 1703. Piesa fie că este un original Renaştere, semnat ulterior de un necunoscător cu numele corupt al unui litoglif modern cunoscut (piesa însă nu figurează printre operele lui Carlo şi nici printre cele ale tatălui său Giovanni), fie că e o copie modernă a unui original renascentist semnat în aceleaşi condiţii, fapt ce, datorită preciziei şi dificultăţii gravurii, ni se pare mai puţin probabil. Dintre camee, bustul lui Perseu, nr. 759, comportă şi el anumite incertitudini. Se inspiră după o binecunoscută statuie a lui Canova, sau este o realizare a Renaşterii târzii italiene sau a perioadei postrenascentiste ce acuză asemănări stilistice cu neoclasicismul începutului sec. trecut? Gliptica modernă este tributară atât imagisticii antice cât şi celei renascentiste. Marii litoglifi care au ilustrat sec. XVIII şi XIX sunt Hecker, familia Pichler, Marchant, Pazzaglia, urmaţi de alţii mai puţin iluştri, dar nu mai puţin prolifici. Majoritatea intaliilor din colecţie, care poartă semnături, sunt paste de sticlă ce copiază mecanic originalele acelor artişti, lucrate în pietre semipreţioase, le copiază şi, pentru motive de paternitate artistică, le aplică semnături cu caractere greceşti sau le deformează numele; puţine dintre ele sunt prelucrări libere ale modelelor. Pentru comparaţia cu originalele pieselor de care vorbeam, vom trimite la lucrarea lui Georg Lippoldinfo, astfel că numerele următoarelor piese din colecţie vor purta în paranteză pe cel din publicaţia amintită (numărul planşei şi apoi numărul piesei): 773 (133, 1), 774 (123, 13), 775 (120, 8), 777 (123, 2), 779 (161, 1), 782 (118, 7), 785 (106, 1), 787 (111, 1), 791 (148, 3), 795 (114, 8), 801 (134, 3), 802 (131, 2), 803 (131, 1), 806 (133, 12), 810 (145, 2), 812 (146, 8), 814 (137, 6), 815 (141, 5), 816 (151, 6), 817 (159, 8), 822 (142, 5), 823 (143, 7), 824 (158, 2), 828 (166, 4). Dintre intaliile semnate Pichler, numai nr. 787, 817, 822, 827 sunt executate în pietre semipreţioase. Sunt ele pentru acest motiv originale? Ne îndoim!

Să cercetăm, în ordinea alfabetică a semnăturilor, intaliile (sau cópiile lor în sticlă) din colecţie şi să vedem problemele ridicate de aceste piese. Bertrand Andrieu (1761-1822), gravor la curtea regilor Franţei şi apoi la cea a lui Napoleon, semnează ANDRIEU F(ecit) intaliul nr. 825 reprezentând capetele acolate ale lui Napoleon şi Mariei Louisa (copie). Antonio Berini (născut la Roma în 1770), elev al lui Giovanni Pichler, semnează BHPINI pasta de sticlă nr. 810, Perseu şi Andromeda (copie). Giovanni Battista Cerbara (mort la Roma în 1812) nu a lucrat în pastă de sticlă. Piesa nr. 838 este o copie târzie şi încă semnată greşit CERBAKA. Christian Friedrich Hecker, gravor de pietre din Tirol, mort la Roma în 1795, semnează piesa nr. 824, capul lui Napoleon cu trăsăturile lui Agrippa, în pastă de sticlă. Obişnuia să semneze şi ’EKER; la noi apare H.ECKER. Este fără îndoială o copie foarte modernă, menită să inducă în eroare. Pasta de sticlă nr. 772, cu iconografie specială, este semnată Gnaios în greceşte – evident un oarecare litoglif modern. Nathaniel Marchant, născut la Hamburg şi mort la Londra în 1816, semnează, evident un fals care e pasta de sticlă nr. 819 ca MARCHANT ROMAE şi pasta de sticlă nr. 829, capul lui Dante, ca Marchant L., de asemenea o piesă falsă. Antonio Pazzaglia, litoglif italian (1740-1815), semnează cameea nr. 892 în forma BAZAΛIAΣ, reproducând binecunoscuta statuie elenistică a hermafroditului. Ni se pare a fi un fals recent. Mai multe paste de sticlă (nr. 773, 779, 782, 792, 802, 803, 844) şi câteva pietre semipreţioase (nr. 787, 822, 827, cornaline şi 817, agată neagră) sunt semnate cu caractere greceşti Pichler. De bună seamă că sunt cópii recente după intaliile lui Antonio Pichler (1697-1779) şi ale numeroşilor săi descendenţi până la 1868 (Giovanni, Luigi, Giuseppe şi Antonio II). Alte trei paste de sticlă (nr. 812, 813, 815) sunt semnate tot greceşte L. Pichler, fiind cópii după originalele lui Luigi Pichler (1773-1854). Solon, litoglif grec de la începutul Imperiului romaninfo, a împrumutat numele mai multor gravori italieni din jurul anului 1600 care au produs în serie paste de sticlă intaliate. Piesa noastră nr. 811 este în mod cert de recentă dată (semnată cu caractere greceşti). Şi Teukros, intaliator de pe vremea lui Augustus, ascunde un gravor modern al piesei nr. 799 (semnătură tot cu caractere greceşti). Mai bizară e semnătura Teuffro de pe piesa nr. 828, intaliu în pastă de sticlă, copie a unui original ce-l reprezenta pe Stanislav II

August Poniatowski, ultimul rege al Poloniei, original care purta semnătura Jeuffroy, locul şi anul, Varşovia, 1792 – ca şi pe copia noastră care e probabil un mulaj mecanic pe care literele semnăturii au fost întărite în necunoştinţă de original. Deci copie foarte modernă şi de calitate îndoielnică.O serie întreagă de piese din colecţie, imitaţii ale unor originale reproduse de Lippold (deja citate) nu mai poartă semnătura originalelor, ceea ce vădeşte o dată mai mult că sunt cópii care nici măcar nu se voiau de calitate, ci erau pur şi simplu industriale. În ordinea alfabetică a litoglifilor, acestea sunt următoarele încolecţia noastră: Bernabé Felix, născut la 1720, nr. 777; Cades, litoglif din sec. XVIII, nr. 774; Cerbara, nr. 801, 816. Mai aflăm că A. Pichler, Antonio I (1697-1779) sau Antonio II (1802-1868) a lucrat originalul piesei nr. 823 şi că a gravat originalul cornalinei nr. 822, semnată la noi doar Pichler, că G. Pichler, Giovanni (1734-1791) sau Giuseppe (1776-1829) au lucrat originalele pieselor nr. 785 şi 814 şi că tot ei ar fi autorii originalelor semnate la noi Pichler, nr. 773 şi 817,că Luigi Pichler e autor al originalului piesei nr. 759 şi al originalului piesei nr. 782, semnată doar Pichler.Dintre intaliile moderne remarcăm şi pe cele sigilare încastrate în inelele unor români de la începutul secolului trecut (nr. 870-874, 876). Mai multe intalii moderne imită ca manieră piese antice comune (în afara celor deja citate), ca: nr. 770, 771, 776, 778, 796-798, 800, 821, 830, 832, 833, 842, 851, 852, 855 (nr. 851 şi 855 ar putea fi chiar antice, deşi dubiile sunt serioase). Cameele care vor să imite piese antice, în manieră şi pe cât posibil în imagistică, sunt nr. 885, 886, 890, 891, 896, 898, 948, 953.

 

Încheiere

Publicarea unei colecţii inedite constituie o întreprindere ştiinţifică cu dublă semnificaţie. Întâi, aceea a dobândirii în urma cercetării a unor date noi, cum ar fi în cazul de faţă cele asupra iconografiei romane imperiale, asupra caricaturii elenistico-romane şi a semnificaţiei grotescului în gliptică, asupra glipticii la Dunărea de Jos şi a informaţiilor istorice ce se pot desprinde pentru istoria veche a Daciei din studiul tipologiei unor mici monumente care au fost foarte probabil, după caracterul lor artizanal, produse în antichitate şi recoltate în epoca modernă, pe cuprinsul Daciei romane.O a doua semnificaţie este cea a ecoului pe care darea la lumină a unui important fond de piese antice, medievale şi moderne îl va avea în câmpul vast al disciplinei ce poartă numele de gliptică. Publicări cât mai numeroase de astfel de materiale, în măsura în care sunt încă necunoscute, întregesc ştirile noastre asupra iconografiei, a manierei de lucru, a ambianţei tematice ale unei epoci.În ce ne priveşte, suntem convinşi că aportul pe care această colecţie îl aduce în domeniul iconografiei romane imperiale este deosebit de însemnat, după cum tot atât de însemnate sunt şi informaţiile cu care intaliile, provenind din Dacia şi sudul Dunării, lucrate aici poate chiar după retragerea aureliană, contribuie la reconstituirea nuanţată a tabloului vieţii artistice, economice şi sociale a Daciei romane şi post-romane.Suntem încredinţaţi că unele piese mai rare cum ar fi intaliile bizantine sau acel intaliu aparţinând Evului mediu occidental (nr. 747) vor constitui puncte de referinţă sau prilejuri de reluare a unor discuţii de specialitate privind iconografia creştină a Bizanţului timpuriu sau gliptica medievală occidentală.Putem astfel spune că munca depusă nu se încheie aici, ci rămâne o operă deschisă ca oricare alta care a avut în vedere prelucrarea pentru întâia oară a unui material abundent, valoros atât din punctul de vedere al tezaurului naţional, cât şi din cel al semnificaţiei ştiinţifice şi artistice.

cop-gemsicam

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2