Geme și Camee

GRYLLOI ŞI CARICATURA ELENISTICO‑ROMANĂ

În cele ce urmează nu ne vom referi la numărul important de grylloi de tot felul care se află în colecţie, ci la destinaţia lor finală, astfel cum ne apare ea precizată în lumina unei camee caricaturale.

Una din finalităţile caricaturii elenistico-romane este efectul său estetic decorativinfo atestat în ceramica attică (în grupul vaselor din Flius sau în ceramica italiotă de factură grecească, în general), în pictura murală (ca în atrium-ul casei lui Menandru la Pompei), în toreutică (pe pereţii unei cupe de la Boscoreale). Fie numai sub acest aspect, caricatura elenistico-romană numără o serie considerabilă de monumente a căror problematică este abundentă. În ce ne priveşte, ne vom limita în a desprinde una din acele tendinţe care va deveni în cursul secolelor principala modalitate decorativă caricaturală.

În colecţia pe care o studiem se află o camee piriformă în agată în două straturi, relief alb pe fond negru (catalog nr. 671) care reprezintă un cap caricatural masculin orientat spre stânga, puternic detaşat în masa pietrei. Principalele exagerări caricaturale ale profilului sunt nasul arcuit, lung, ascuţit şi perforat, gura deschisă cu dentiţia prognată, calviţia totală subliniată de câteva fire de păr pe occipital, gâtul subţire, ridat, cu mărul lui Adam pronunţat. Portretul acestui anonim caricaturizat aparţine categoriei gliptice a gryllilor în sensul larg în care Binsfeld înţelege caricaturile antice de acest geninfo.

Faptul că o camee, superioară ca realizare artistică, de felul acesteia reprezintă o caricatură conferă un anumit sens şi altor monumente descoperite în diferite puncte ale lumii romane, dar care se reunesc toate sub acelaşi numitor comun al tipologiei şi al datării.

În primul rând plastica în lut ars ne prezintă numeroase specimene, printre care menţionăm capul grotesc de la Tarentinfo, atribuit atelierelor alexandrine din sec. II, asemănările în redarea figurii fiind remarcabile prin raport cu cameea în discuţie.

Aceloraşi ateliere sau în tot cazul aceleiaşi mode şi aceluiaşi secol aparţin figurinele de teracotă descoperite la Izmir în 1921 şi conservate la Muzeul din Geneva infoprintre care remarcăm un capinfo a cărui expresie este identică cu cea a piesei noastreinfo.

În colecţia Severeanu a Muzeului Municipal se află un cap de teracotă de dimensiuni reduse care provine probabil din unul dintre atelierele coroplastice ale cetăţilor greceşti de pe litoralul dobrogean şi databil, după criterii stilistice şi de tratare a pastei, în sec. II.

Mai de curând s-au descoperit la Histria, într-un mormânt roman datând din acelaşi secol, două vase plastice miniaturale foarte interesante, unul reprezentând un cap de fată, altul un cap grotesc de factura celui pe care îl studiem – ceramică acoperită cu o glazură măslinie specifică atelierelor egiptene din sec. IIinfo. În ultimele campanii de la Histria s-au scos la lumină fragmente din ce în ce mai numeroase de vase acoperite cu o glazură similară, fapt care dovedeşte că nu numai accidental această ceramică s-a răspândit în ţinuturile pontice ale Imperiului.

Faptul că figurine de teracotă de felul celor pe care le-am pomenit, chiar dacă sunt incluse într-un inventar funerar, nu pot avea o semnificaţie apotropaică ne este dovedit prin simpla comparaţie cu acelea care efectiv au acest caracter şi care exagerează un defect fizic sau o boală pentru a-şi împlini rolul de talismaninfo.

Pe de altă parte, această categorie de reprezentări nu se referă nici la roluri comiceinfo, caz în care actorii sunt reprezentaţi în diferite ipostaze, pentru bunul motiv că cel mai adesea avem a face numai cu capete, iar absenţa măştii sau a oricărui accesoriu teatral este un indiciu sigur, chiar în cazul în care este redat întregul corp, ca să nu mai vorbim de absenţa pantomimei, atât de tipică pentru figurinele de actori comici. Că tipul în chestiune are totuşi o filieră care trece la un moment dat prin faza de abstractizare a personajelor mimului sau atellanei este o altă problemă care vine să confirme presupunerile noastre privind evoluţia sa.

Faptul că în arta dificilă şi preţioasă a cameei se execută un portret caricatural al cărui scop estetic nu putea fi decât decorativ ne îndeamnă să interpretăm într-un nou sens toate monumentele mai sus pomenite şi să le atribuim un rol estetic decorativ prin excelenţă, mai ales că acesta corespunde mentalităţii lumii elenistice alexandrine, avidă de a transforma cacoshematia şi asimetria în opusul lor logic, realizând o armonie sincopată prin procedeul naturalismului şi al exoticuluiinfo.

Cameea în discuţie este în lumina celor de mai sus un bun exemplu nu numai pentru că execuţia sa este ireproşabilă din punct de vedere tehnic, ci şi pentru că planurile faciale legate prin suprafeţe rotunjite dau figurii plauzibilul naturalului deşi unele detalii sunt mai grosiere şi organic neverosimile. Este cazul, de pildă al nasului perforat în punctul cel mai arcuit, în ciuda tuturor dificultăţilor tehnice şi a riscului de a sparge piatra. Se obţine totuşi un efect deosebit. Tot atât de neobişnuită era şi posibila amplasare a unui cercel pe lobul perforat al urechii, căci rostul întregii camee era de a fi montată într-un pandantiv, aşa cum ne indică reversul ei nefinisat.

Un indiciu suplimentar asupra provenienţei cameei este dentiţia prognată dar completă, manieră caricaturală specific alexandrină şi diametral opusă concepţiei romane asupra grotescului expresiei facialeinfo.

În privinţa originii tipului grotesc cu destinaţie decorativă, măştile de argilă punice de la Muzeul Bardo din Tunisinfo sunt un exemplu grăitor: ele exagerează caracterele semitice ale feţei şi constituie un canon al tuturor interpretărilor alexandrine răspândite din Egiptul sec. II în restul lumii romane.

Importate de pe malurile Nilului sau copiate în atelierele olarilor sau coroplaştilor romani, figurile groteşti decorative au cunoscut o largă expansiune în sec. II în zona centrală a Europei, de la Rin până la Tisa.

Caracterul decorativ al acestor măşti ce se atârnau pe pereţii atriilor este demonstrat de amănuntul că exemplarul de la Aquincum nu are ochii şi gura perforateinfo; acestea puteau fi pictate într-o culoare deschisă sau închisă pentru a crea un contrast cu restul figurii, aşa cum tot pentru contrast erau şi orificiile mult prea mici pentru folosinţă ale măştilor de la Trier, Colonia, Worms, Wiesbaden şi Strasbourginfo. Conchidem astfel că în lumina acestei camee-gryllos se precizează acea tendinţă a artei elenistico-romane de a transforma figura umană caricaturizată într-un element decorativ, sfărâmând astfel o dată mai mult legile esteticii clasice greceşti care concepea omul ca măsură a universului. Există, fără îndoială, în această tendinţă un ecou întârziat al concepţiei artistice egiptene după care chipului uman îi revenea un rol decorativ într-o structură artistică, aşa după cum aspectul discutat al caricaturii elenistico-romane îşi are la rândul său răsunetul târziu în măştile decorative şi gryllii evului mediu fantasticinfo.

cop-gemsicam

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2