Dacia Antiqua

MONEDELE

Aceste cîteva rînduri se vor referi doar la monedele emise pe teritoriul României în vremea stăpînirii romane. Nu putem să nu ne exprimăm totuşi regretul că pînă acum nici o lucrare cuprinzătoare nu şi-a propus să dea o imagine a circulaţiei monetare pe cuprinsul patriei noastre în vremea Imperiului roman şi bizantin. Desigur, există numeroase studii particulare, deosebit de importante pentru istoriografia perioadelor ce le au în vedere, dar tabloul de ansamblu de care am fi avut dreptul să beneficiem după atîtea decenii de cercetare istorică organizată în atîtea institute bogat dotate cu cadre de specialiate lipseşte totuşi şi va lipsi probabil încă multă vreme de aici înainte, spre paguba reală şi deseori simţită de istorici, cît şi de lumea culturală românească în general, spre a nu mai vorbi de stînjenitoarea şi de cîtuşi de puţin avantajoasa noastră absenţă din contextul internaţional al cercetărilor respective.
Cum e lesne de închipuit, oraşele greceşti dobrogene, după încetarea propriilor emisiuni autonome către mijlocul sec. I î.e.n. (din motive ţinînd atît de situaţia economică tot mai precară, cît şi de penetraţia romană la gurile Dunării), aveau să le reia sub auspiciile noului statut pe care li-l conferea apartenenţa la Imperiu. Cel mai activ în acest sens este Tomis-ul, care reîncepe baterea monezii încă din vremea lui Augustus. Histria şi Callatis întîrzie respectiva iniţiativă (sau primeşte mai tîrziu încuviinţarea romană de a bate monedă?) pînă către începutul sec. II e.n., dar această dată este susceptibilă de a fi coborîtă în lumina noilor descoperiri numismatice. Momentul încetării emisiunilor amintitelor oraşe este pus din nou sub semnul unei crize economice: cea de la mijlocul veacului III, cînd ele se vor afla în aceeaşi situaţie dimpreună cu aşezările similare din Moesia şi Tracia, dealtfel cu tot Imperiul pe cuprinsul căruia emisiunile coloniale încetează cam în jurul aceleiaşi date. Monedele de bronz emise de oraşele greceşti din Imperiu (emisiunile de argint erau absolut ocazionale şi legiuite de o specială ordonanţă de la Roma) deveniseră o sarcină apăsătoare pentru economia respectivelor cetăţi, prin raport cu moneda romană de argint, antoninianul, ajuns în realitate un bănuţ de metal comun, argintat. Histria, Tomis şi Callatis îşi închid deci atelierele monetare în răstimpul domniilor lui Gallienus şi Filip Arabul (238—249). Din punct de vedere artistic trebuie remarcat aspectul deosebit al bronzurilor greceşti imperiale din Moesia Inferior şi Tracia. Atît portretele imperiale de pe avers, cît şi iconografia reversurilor sînt dintre cele mai îngrijite. Ţinuta aleasă a monedelor bătute în această zonă rămîne aceeaşi şi în cazul unei cantităţi apreciabile de material monetar, cum ar fi marele tezaur descoperit la Callatis, de circa 9 000 piese, depozit îngropat în timpul domniei lui Gallienus. Gravorii matriţelor monetare aparţineau probabil aceluiaşi atelier care executa comenzile oraşelor situate în jumătatea estică a Peninsulei Balcanice, deoarece stilul aversurilor şi reversurilor este acelaşi şi tradiţia lui se menţine vreme de mai bine de un veac şi jumătate. Unitatea stilistică a respectivelor monetării este subliniată de un procedeu tehnic, şi anume fixarea flanului monetar între feţele matriţelor printr-un mic dinte al cărui orificiu este observabil pe avers şi pe revers. Rostul său era să prevină descentrarea la batere şi să asigure în acelaşi timp imaginilor şi literelor un şarf remarcabil, care este o altă caracteristică a artei meşterilor monetari din această parte a grecităţii romane.

În vremea în care atelierele monetare din Sciţia Mică îşi încetau pentru totdeauna emisiunile, în Dacia, lovită şi ea de atacurile unor populaţii din afara limes-ului imperial, şi anume de către carpi, împăratul Filip Arabul, aflat în anul 246 în provincie, acordă acesteia dreptul de a bate monede de bronzinfo, aşa cum predecesorul său, Gordian III, acordase Moesiei Superior acelaşi privilegiu. După aproape un veac şi jumătate de la transformarea unei părţi a Daciei în teritoriu roman, se instituie pe cuprinsul acestuia ateliere monetare. Este drept că personificări ale Provinciei Dacia (poate mai numeroase decît ale altor provincii romane) ocupă destul de des reversurile emisiunilor imperiale de la Roma cu începere încă de la Traianinfo. Noile monede poartă însă legenda PROVINCIA DACIA, pe revers, în exergă anul emisiunii (primul, al doilea, al treilea an de la acordarea dreptului), iar în cîmp personificarea Provinciei cu vexilla celor două legiuni în mîini şi cu simbolurile respective ale acestora (a V-a şi a XIII-a) la picioare (vulturul şi leul, reprezentări despre care am mai avut prilejul să amintim cînd a venit vorba despre bronzurile figurative şi despre toreutică). Aversurile monedelor erau, bineînţeles, ocupate de efigiile şi titulaturile imperiale. Emiterea acestor monede (de calitate artistică obişnuită, nediferenţiată de cea a emisiunilor contemporane, în tot cazul sub nivelul atelierelor pontice) încetează în anul 256, deci după 11 ani de la acordarea privilegiului. Atelierele în care au fost bătute monedele respective se vor fi aflat la Sarmizegetusa mai degrabă decît la Apulum, căci la Sarmizegetusa se găsea sediul procuratorului financiar al Daciei Apulensis, adjunct al legatului consular al celor trei Dacii, şi tot aici s-a descoperit atestarea epigrafică a unui nummularius (verificator al monedelor) în persoana lui Ianuarius, libert al celor doi auguşti (Filip Arabul şi fiul, mai curînd decît Valerian şi Gallienus, după cum ne asigură M. Macreainfo). Nu este exclus ca matriţele să fi fost gravate în monetăria imperială de la Viminacium, unde erau lucrate şi cele destinate Moesiei Superior, emisiuni întrerupte cu doi ani înaintea celor din Dacia. Important este faptul că, stilistic, monedele Provinciei Dacia fac corp comun cu emisiunile romane ale timpului şi că ele afirmă existenţa provinciei şi autoritatea imperială pe cuprinsul acesteia într-o perioadă dificilă, pe care o traversa statul roman atît în interior cît şi la frontieră.

dacia-ant

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2