Dacia Antiqua

PODOABELE

Deşi minele de aur din Dacia au fost exploatate încă dinaintea cuceririi romane, deşi, după acest eveniment, aurul s-a extras mult mai intens din ele decît în perioada anterioară, administrate fiind de funcţionari ai casei imperialeinfo, metalul preţios din provincie lua calea monetăriilor imperiale, a tezaurului de la Roma, astfel încît podoabele epocii romane nu sînt mai numeroase sau mai fastuoase în această parte a Imperiului pentru simplul fapt că Munţii Apuseni ascundeau în adîncurile lor filoanele galbene atît de rîvnite.
Podoabele de argint şi în special de aur au fost dintotdeauna valori călătoare. Soarta le-a rămas aceeaşi, chiar ca relicve ale unor civilizaţii dispărute. Ele au constituit categoria de antichităţi cea mai instabilă sub raportul fixării ei în colecţiile naţionale ale statelor moderne aşezate pe vechile întinderi ale Imperiului roman. De aceea, cu atît mai mare este meritul celor care, în vremuri cînd rigorile legii nu vizau sau nu puteau controla cu stricteţe intrarea unor atare descoperiri în patrimoniul statului, le-au colecţionat, plătind sume considerabile, pentru ca ele să nu se înstrăineze, iar apoi le-au donat muzeelor sau altor instituţii de cultură. Dintre aceşti colecţionari luminaţi şi patrioţi, amintim numele inginerului C. Orghidan şi al doctorului G. Severeanu. Podoabele romane ale celor două importante colecţii (ale Academieiinfo şi ale Colecţiei Severeanuinfo) au fost publicate de noi cu ani în urmă, ele rămînînd pînă acum principalul reper şi lotul cel mai semnificativ atunci cînd vrem să ne facem o idee despre podoabele romane din România. Muzeele din Constanţa, de la Deva, de la Cluj-Napoca deţin şi ele exemplare de cercei, inele sau coliere. Din păcate, publicaţiile acestor instituţii nu au găsit pînă acum oportunitatea de a face în întregime cunoscute fondurile respective. Piesele mai deosebite, intrînd în tezaurul M.I.R.S.R., au fost în mod nemijlocit aduse la cunoştinţa publicului larg şi specialiştilor.
Printre podoabele de aur cele mai comune se numără cerceii din sîrmă trasă, cu capetele răsucite unul în jurul altuia, şi care nici măcar nu pot fi considerate produse ale orfevrilor, ci ale unei categorii de meşteşugari lucrînd obiecte de metal de tot felul. Cerceii, cei care vădesc o oarecare intenţionalitate artistică, sînt, comparativ cu inelele, ceva mai puţin numeroşi, ei provenind în general din Dobrogea. Situaţia reprezintă, cel mai probabil, hazardul păstrării pînă azi a podoabelor antice, căci nimic n-ar explica vreo preferinţă acordată inelelor în detrimentul cerceilor, alta decît aceea că inelele erau deopotrivă purtate de femei şi bărbaţi. Tot spre deosebire de inele, la foarte puţinii cercei dintre cei aflaţi în colecţia Academiei (acum la M.I.R.S.R.) sau în Colecţia Severeanu (M.I.M.B.) sînt cunoscute locurile descoperirii lor. Numai pe aceştia din urmă îi putem invoca în discuţia noastră. Oricum, un lucru valabil pentru toate podoabele ştiute a proveni de pe cuprinsul ţării este că ele se încadrează întru totul, cronologic şi tipologic, caracteristicilor globale ale podoabelor romane.
Specifici celei de a doua jumătăţi şi sfîrşitului sec. II e.n. şi poate şi începutului celui următor sînt cerceii cu scut circular bombat şi pandantiv, descoperiţi la Tomis şi Noviodunum, a căror datare e confirmată atît prin complexele arheologice de la Tomis, cît şi prin cele similare de la Antaradus şi Smyrna (ambele piese aflate la British Museuminfo). Cerceii cu perle (de obicei trei), ataşate direct la bară, sînt un alt gen de podoabă de efect; o astfel de piesă a fost găsită la Tomis, tot în context arheologic, aşa cum ne-a informat descoperitorul ei şi asupra altor podoabe de acelaşi gen, pe vremea cînd publicam Colecţia Academieiinfo.

Este cu totul eronat să se creadă că pietrele semipreţioase, gustul pentru policromia bogată, îşi află expresia numai în cerceii epocii romane tîrzii (sec. III—IV). Descoperiri de la Tomis, similare pieselor din Colecţia Academiei (nr. 101, 102), sînt într-adevăr datate prin context în sec. III—IV; aceasta nu înseamnă însă că elementul litic policrom nu apare şi la cerceii din ultima jumătate a veacului II e.n., după cum o indică descoperirea de la Lyoninfo. Faptul este o dată mai mult confirmat de un cercel găsit la Amathus (mormîntul 87, acum la British Museuminfo), cu o analogie într-o piesă provenită de la Tomisinfo. Lucrat exclusiv în foaie de aur, avînd ca motiv decorativ o palmetă stilizată, sînt o pereche de cercei tomitani (aparţinînd sec. II), care se înscriu pe linia eleganţei şi sobrietăţii gustului, constituind opera unor bijutieri probabil din partea loculuiinfo.
Colierele descoperite în cetăţile greco-romane de pe litoralul dobrogean se remarcă prin fragilitatea lor, utilizînd deopotrivă perlele naturale, pietrele semipreţioase sau sticla (imitîndu-le pe acestea din urmă) şi firul de aur ca montură. Un exemplar descoperit la Tomis, aflat în Colecţia Severeanuinfo, se datează în sec. II—III. Prelucrarea locală a aurului la începutul veacului III este ilustrată de colierul tomitan (la M.I.R.S.R.) cu perle de aur bitronconice şi închizătoare în fir, desenînd două rozete cu granulă centralăinfo. Ceva mai grosier este colierul descoperit la Callatis, cu lanţ de aur, opt cornaline rectangulare şi medalion, central suspendat, reprezentînd în repoussé un bust feminin din faţă. Despre colierele mai timpurii de la Tomis, din sec. I şi prima jumătate a sec. II, stau mărturie cîteva lunulae, descoperite în morminte tomitane. Colierele  lunulae (cornul lunar) sînt în special tipice orientului grecesc, sirian şi alexandrin. Unele forme de podoabe elenistice nu încetează de a se perpetua pînă în plină epocă romană. Ne referim la un pandantiv-amuletă (tot al unui colier) în formă de măciucă al lui Hercule, descoperit la Noviodunum şi datat, prin analogii, cu piese din Bulgaria, în sec. III e.n.info.
Inelele descoperite la Tomis oferă un tablou complet asupra evoluţiei acestui fel de podoabe din sec. I î.e.n. pînă în sec. IV e.n. Pe lîngă piesele aflate la M.I.N.A.C., cele nu mai puţin de 34 inele din Colecţia Severeanuinfo şi unul din Colecţia Academieiinfo (sec. III—IV e.n.) acoperă un larg evantai de forme şi variaţii pe aceeaşi temă, aşa cum cititorul special interesat poate constata din publicaţiile noastre abia citate. Numărul reflectă de această dată importanţa reală a Tomisului în Dobrogea romană prin faptul că dr. Severeanu avea furnizori deopotrivă de activi şi de prompţi în toate provinciile de la sud de Carpaţi ale României antebelice. Cele doar patru inele de la Callatis, aflate în colecţia sainfo, semnifică şi pe această cale o ierarhizare a oraşelor pontice în epoca romană, chiar dacă discrepanţei numerice i se aplică cuvenitul corectiv al hazardului.
Izolat în peisajul podoabelor dobrogene şi al celor romane în general apare tezaurul de la Sulucinfo, descoperit în 1911 şi păstrat astăzi doar în parte (M.I.R.S.R.). Una din cele două brăţări de aur masiv are contingenţe tipologice cu piese similare din primul tezaur de la Apahida, cu cele de la Someşeni etc; se ştie că prezenţa celor două brăţări în tezaur, împreună cu monede de aur emise de Gallienus (253—268, monede astăzi pierdute), le asigură termenul post quem al îngropării lor. A vedea în acestea un prim semnal al artei podoabelor barbare ce ar anunţa pe cea a evului mediu este un punct de vedere ce se înscrie pe linia acelor „documente antemergătoare“ ale istoriei. Ele ar putea însă semnifica tot atît de bine şi un „accident“ al istoriei.

Cînd va fi publicat tezaurul de podoabe de aur recent descoperit la Hinova, jud. Mehedinţi, tezaur în care se află, printre altele, după informaţiile pe care le avem, brăţări masive (?) de aur depuse într-un vas de lut ce la rîndu-i s-a găsit lîngă fundaţiile de piatră ale castrului roman din localitate (aflată lîngă Drobeta-Turnu Severin) se va vedea pînă unde pot merge „accidentele“ de acest gen ale arheologiei. Masivitatea podoabelor de aur e o caracteristică a celor produse la sfîrşitul bronzului şi începutul Hallstatt-ului, precum şi a acelora din epoca migraţiilor. Cum nu este cîtuşi de puţin exclusă descoperirea ab antiquo a unor podoabe străvechi şi reutilizarea lor în epoca romană, cînd masivitatea aurului era rezervată exclusiv inelelor, am putea eventual vedea în piesele de la Suluc podoabe refolosite şi remodelate în parte, cu atît mai mult dacă cele de la Hinova vor confirma informaţiile orale ce ni s-au dat (D. Tudor).
La nord de Dunăre, podoabele romane pătrund încă înaintea transformării unei părţi a Daciei în provincie. Inelele de aur de la Poiana — dintre care unul (datînd din sec. I î.e.n. — I e.n.) are şatonul prelucrat în motivul nodului lui Heraclesinfo, iar altul are încastrată o splendidă camee în sardonixinfo, reprezentînd pe Minerva cu scut şi coif crestat, în bigă, galopînd spre stînga (sec. I. e.n.) — se numără printre podoabele romane cele mai aspectuoase, folosite de aristocraţia tribală autohtonă.
Dacia Inferior rămîne, chiar şi prin puţinele descoperiri care ne-au ajuns la cunoştinţă, cea mai bogată în podoabe. Seria de inele din Colecţia Severeanu provenind fie de pe tot cuprinsul Oltenieiinfo, fără precizarea localităţii (7 bucăţi), fie de la Romulainfo (două piese), din castrul de la Răcariinfo  (trei piese), de la Drăgăşaniinfo (două inele) şi de la Balşinfo  (două inele), este elocventă asupra diversităţii formelor, a metalelor, a procedeelor de lucrare a aurului (masiv sau în foaie), a accesoriilor litice, mergînd pînă la camee provinciale, cu portrete imperiale. Cercei de la Romula de tip cu piatră în montură centrală şi trei pandantive suspendate de o bară lipită monturii se află fie la M.I.R.S.R., fie în cîteva sumare colecţii particulare. Zona Drobetei şi a Diernei s-a distins şi ea prin podoabe din care de remarcat este lanţul de aur cu agate negre cilindrice sau faţetate şi cu medalion în pastă de sticlă (relief alb pe fond închis), reprezentîndu-l pe Hercule spre dreapta în luptă cu Cerberul. Colierul, aparţinînd Colecţiei Severeanuinfo şi datînd din sec. III, se află acum la M.I.R.S.R. Dintr-un mormînt de la Dierna provin şi două modeste medalioane cu montură de aur, gemă de jasp roşu (Sol din faţă, în cvadrigă) şi respectiv imitaţie antică de monedă de argint romană republicanăinfo. Unui tezaur descoperit tot la Dierna şi intrat la Kunsthistorisches Museum din Viena îi aparţine şi medalionul cu montură de aur şi aureus de la Traianinfo, gen de podoabe care sub raportul tehnicii prelucrării metalului preţios erau foarte simple, deşi uneori, cum e cazul tezaurului de la Şimleul Silvaniei, din acelaşi muzeu vienez, valoarea lor materială putea fi foarte ridicată. Ne-am fi aşteptat ca în colecţia de la Viena să se afle mult mai multe podoabe romane din teritoriile Daciei care au aparţinut vremelnic fostului imperiu habsburgic. Avem de semnalat doar un inel de aur cu intaliu, descoperit la Herculaneinfo, realizat din foaie, după cel mai simplu şi comun model. Neîndoielnic că de la Apulum vor fi ieşit la iveală mult mai numeroase podoabe decît puţinele pe care le ştim. Aceasta nu înseamnă însă că ele vor fi fost şi deosebite.

Pentru a ne putea forma o idee despre „zestrea“ în podoabe a unei aşezări medii romane în epoca Imperiului, zestre mai mult sau mai puţin similară localităţilor de acelaşi gen, cităm exemplul oraşului Aventicuminfo (Avenches) din Raetia (Elveţia), unde în interval de aproape un veac au fost descoperite şi conservate 150 podoabe antice din secolele I—IV e.n. (inele, brăţări, cercei, coliere) de aceeaşi calitate medie şi de aceleaşi tipuri ca şi majoritatea pieselor din România la care ne-am referit.
Mulţimea inelelor de bronz cu intalii din Dacia Superior, aflate la M.I.T., de tipul cel mai comun cu putinţă, sînt elocvente asupra unei preponderente clientele militare, cu mijloace modeste, în vreme ce bogăţia Olteniei Romane este indicată de numărul mare al inelelor de aur.
Printre rarele tezaure de podoabe de argint din epoca romană, dacă nu chiar unicul din Transilvania, este cel descoperit în 1905 la Aţelinfo, aflat la M.B. din Sibiu. Patru fibule, un colier cu lanţ împletit şi pandantiv circular simplu, două brăţări din bară masivă, uşor aplatizată, fără decoraţie, şi două inele cu intalii în şaton, alături de 375 monede de argint şi una de bronz (amestecate în fondurile numismatice ale muzeului) constituie acest tezaur semnificativ pentru persistenţa şi universalitatea formelor podoabelor romane, indiferent dacă erau lucrate în aur, argint sau bronz. Imperiul formei asupra metalului (sau materialului) e una din caracteristicile civilizaţiei romane pe care podoabele, mai clar decît oricare altă categorie de artefacte, o ilustrază în sensul unei uniformizări funciare care admitea diferenţieri cantitative şi calitative, dar nu extranormative.

dacia-ant

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2