Dacia Antiqua

STICLĂRIA

Deşi sticlăria este una din industriile artistice cu remarcabile realizări în Imperiul roman, atît în secolele sale de început cît şi în perioada tîrzie (amintim cu titlu de exemplu vasele de sticlă cu figuri în relief, tăiate şi prelucrate aidoma cameelor cu cel puţin două straturi de culoare; vasele milefiori — un mozaic afigurativ din grăunţe policrome de sticlă topite în aceeaşi masă vitroasă; vasele numite diatreta, îmbrăcate într-o reţea de sticlă lipită, prin scurte picioruşe, de corpul acestora, reţea figurînd motive geometrice, inscripţii şi uneori scene cu tematică mitologică; vase pictate, vase decorate fie prin motive realizate din lipirea unor fire policrome pe corp, fie prin tăierea acestora în masa vitroasă cu ajutorul roţii abrazive; vase cu foaie de aur încorporată în pastă, pe care s-au desenat prin decupaj cu vîrful ascuţit imagini, îndeobşte antropomorfe), dintre numeroasele piese întregi sau fragmente descoperite pe teritoriul ţării, puţine pot fi vizate de cercetarea de artă.
Trebuie să evidenţiem faptul că încă din sec. I î.e.n. (cînd se descoperă în Siria procedeul suflării sticlei, înlocuind treptat pe cel al turnării în forme a pastei vitroase şi depăşindu-l însutit ca difuziune şi productivitate), vasele de sticlă îşi fac apariţia în cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, la sud de Carpaţi şi de Dunăreinfo, ca să nu pomenim de acele flacoane tip „alabastron“, sau de mărgelele de sticlă cu policromie identică amintitelor flacoane (mascheroni) răspîndite în hinterlandul pontic şi egeic de atelierele şi comerţul fenician încă din sec. VI î.e.n. şi respectiv de la începutul Hallstatt-ului. Vasele „milefiori“, bolurile „cu coaste“, turnate, buteliile şi unguentariile erau prezente la Sarmizegetusa Regia, după cum indică fragmentele acestora, într-un procentaj care acoperă o treime din numărul total al resturilor vitroase descoperite în Dacia intracarpatică înaintea cuceririi romane. După intrarea parţială a Daciei sub stăpînirea Imperiului, sticlăria romană găsită în partea superioară a provinciei, singura dealtfel care beneficiază pînă acum de o evaluare a descoperirilor de acest felinfo, vădeşte nu numai o creştere cantitativă rapidă a formelor comune, tipice (o treime din evantaiul de tipuri, forme şi variante cunoscute în tot Imperiul), ci şi producerea lor (butelii cilindrice sau paralelipipedice, flacoane globulare, conice, unguentarii, pahare, căni) în atelierele locale (dintre care e atestat prin deşeuri vitroase unul, la Apulum şi altul la Dierna, Orşova). Activitatea acestor oficine cît şi comerţul cu sticlă din Dacia Superior, care nu depăşeşte calitativ limita inferioară a categoriei medii de produse din sticlă, trebuie conexate cu producţia centrelor nord-italice, a Aquileii în special, analizele chimice ale pastei din acest centru concordînd cu cele ale materialului vitros descoperit la Apulum info.
Sticlăria, ca şi ceramica, a imitat şi ea unele forme ale vaselor de bronz. Cele mai cunoscute imitaţii după forme de vase metalice sînt cănile de sticlă bitronconice, cu o singură toartă şi cu buza mult ieşită în afară. Caserola de bronz a înregistrat o variantă tipologică în sticlă, cu corpul hemisferic şi cu picior scund (cunoscută sub numele de trulla), ca cea descoperită la Tomis într-un mormînt din necropola romană, de pe teritoriul vechii gări constănţeneinfo, piesă databilă cel mai probabil în sec. I e.n.
Cum s-a văzut atunci cînd am trecut în revistă unele probleme ale ceramicii romane, forme tipice sticlăriei (pahare, în special) au servit drept model vaselor de lut din pastă fină.

Invocăm o dată mai mult exemplul unei cupe-butoiaş, caracteristică în general sec. I e.n. (piesă aflată în Colecţia Severeanu, înaltă de 10 cm., nr. inv. 18624/563, pl. XIII, 3) şi care în veacul următor a fost imitată în ceramică fină, bine arsă, cu angobă roşie, după cum atestă exemplarul păstrat la M.I.T. şi descoperit pe teritoriul Daciei Superior. După retragerea aureliană, sticla a continuat să circule în fosta provincie intracarpatică. Astfel, în sec. IV, pahare conice, cu fundul rotund, uneori ornamentate cu alveole faţetate, au fost descoperite la Apulum, Sîntana de Mureş, Bologa şi Gornea, iar varianta cu gura mai largă şi corpul acoperit cu alveole faţetate este consemnată prin descoperirea de la Şeitin. În veacul V, paharele conice cu talpă (este mai mult decît probabil că toate aceste pahare venite în barbaricum din lumea romană constituiau zestrea de aparat a căpeteniilor migratorilor) sînt atestate la Ghenci, iar cele ornamentate în relief şi cu foiţă de aur (în special la buză), ia Apahida, descoperire care validează presupunerea asupra apartenenţei acestor pahare secolelor IV şi V.
Cum era şi firesc, Dobrogea s-a aflat încă din veacul I e.n. nu numai direct sub iradierea din Siria către restul lumii romane a procedeului suflării sticlei, ci, în veacurile II şi III, în centrul unui comerţ intens cu sticlărie, alături de Tracia şi Moesia Inferiorinfo, fapt care a avut ca rezultat apariţia unor ateliere locale. Deşi unele forme mai speciale de vase de sticlă au ieşit la iveală în ultimul deceniu la Callatis (expuse în muzeul local), numai de la Tomis avem dovezi arheologice asupra existenţei în epoca romană a unor ateliere amplasate lîngă clădirea poştei vechi şi lîngă fostul sediu al muzeului constănţeaninfo (în apropierea catedralei).
Printre exemplarele cele mai timpurii de sticlă turnată provenind de la Tomis, respectiv din sec. I e.n., se remarcă un bol rotund hemisferic, din sticlă groasă, decorat cu „coaste“ în relief, care pleacă radial dinspre fund spre buza vasului, îngroşîndu-se progresiv către această zonăinfo, şi un alt bol adînc, tot din siclă groasă albastră, cu acelaşi tip de decoraţie în relief, dar şi cu linii ornamentale orizontale, realizate din vopsea albă, care umplea incizii practicate în masa vitroasăinfo.
În seria vaselor plastice, atît de răspîndite în lumea romană, întîi prin atelierele siriene, dar repede preluate de sticlăriile din tot Imperiul, se prenumeră cîteva rare exemplare descoperite în Dobrogea şi ajunse pînă la noi. Unul a ieşit la iveală dintr-un mormînt de la Neptun şi reprezintă un cap feminin. E vorba de un pahar executat prin suflare în tipar bivalvular şi realizat în sticlă verdeinfo, al doilea, descoperit în necropola tomitană, e un flacon din pastă albă cu gît lung, al cărui bulb a fost suflat în tipar şi înfăţişează tot un cap feminininfo, din care s-a păstrat doar jumătatea din spate. În fine, al treilea exemplar, pe care avem toate motivele să-l credem descoperit în Dobrogea, se află în Colecţia Severeanu (8 cm înălţime, inv. nr. 18607/585, pl. XIII, 6). Este vorba de un flacon a cărui toartă lipseşte, corpul fiind suflat în chip de două capete feminine adosate. Pasta e brună şi corodată. Acest flacon de factură orientală are o datare foarte largăinfo (sec. II—V e.n.).
Se pare că importurile în oraşele din nordul şi vestul Pontului (de sticlărie siriană suflată în forme) au urmat la scurt timp descoperirea respectivului procedeu, poate chiar înainte de a se produce migrarea masivă a meşterilor sticlari orientali către Italia şi deschiderea acolo a unor oficine care vor aproviziona occidentul roman cu acest fel de marfă. Publicînd un flacon considerat ca produs al atelierului sirian al lui Ennion, flacon aflat tot în Colecţia Severeanu şi provenind probabil tot din Dobrogea, am zăbovit ceva mai mult asupra începuturilor suflării sticlei în forme. Cititorul poate deci afla în acel studiuinfo detalii pe care nu le îngăduie prezentul context.

dacia-ant

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2