Dacia Antiqua

TOREUTICA

Termenul, care vine de la verbul grecesc toréuo, desemnează meşteşugul sau arta decorării cu dăltiţa sau dornul a unei suprafeţe metalice cu motive executate în relief sau în adîncime.info. Decoratorul vaselor fiind în mod implicit şi realizatorul lor, toreutica se referă la întregul proces de fabricare şi împodobire a recipientelor metalice sau a altor obiecte din bronz, argint şi aur. Vasele de argint şi aur erau realizate prin ciocănire la rece dintr-un disc de metal. Profilului astfel obţinut cu diverse scule şi „calapoade“ i se adăuga podoaba în relief, geometrică, zoomorfă sau antropomorfă, în ultimele două variante aceasta fiind executată cu ajutorul unor modele în ipsos, cu duritate sporită. Dacă în cazul argintului şi aurului procedeul era oarecum lesnicios datorită omogenităţii ridicate a metalelor, nu tot aşa se întîmpla şi cu bronzul, care, după cum se ştie este un aliaj. Executarea şi împodobirea corpului vaselor de bronz se făcea manual, cu excepţia acelora care erau turnate. În prelucrarea prin ciocănire a discului sau cilindrului de bronzinfo interveneau repetate încălziri la 500—600° menite să plasticizeze metalul, să-i prevină spargerea şi să asigure astfel grosimea egală şi rezistenţa necesară pereţilor vasului „ridicat“ dintr-o singură bucatăinfo. Mînerele, buza (ornamentată), fundul şi piciorul se lucrau aparte, cel mai adesea din bronz turnat în tipare, şi apoi se lipeau.
Trebuie precizat că majoritatea covîrşitoare a produselor toreutice descoperite în Dacia, fie ele de bronz şi argint (în răstimpul ce-l avem în vedere) nu sînt rodul unor ateliere de pe cuprinsul provinciei, ci importuri din marile oficine ale Imperiului. Unicul tezaur de vase de argint de pe teritoriul României este cel descoperit în afara hotarelor Imperiului, în mediul carpic, la Muncelul de Sus, jud. Iaşiinfo . Din depozitul ieşit întîmplător la iveală în 1972 s-au păstrat întregi patru cupe, mînerul dimpreună cu o parte a buzei unei caserole, precum şi un fragment din peretele unui bol. Două din cupele întregi au ornamentaţie zoo- şi antropomorfă, una are corpul lis, iar cealaltă decorat cu caneluri verticale. Registrul uneia din cupe înfăţişează doi Eroşi, vînînd respectiv un cerb şi o gazelă. Elementele peisagiste le constituie arborii. Ocupaţiile felurite ale Eroşilor în imagistica alexandrină, prezenţa peisajului vegetal ne amintesc de acea cupă peisagistică de la Muzeul din Alexandria, pe care A. Adrianiinfo o consideră tipică pentru specificul figurativ al artelor miniaturale din metropola de la gurile Nilului. A doua cupă (cu decoraţie zoomorfă) are două registre. Cel superior desfăşoară o suită de peşti răpitori, unelte de pescuit şi păsări de apă. Registrul inferior are două cupluri antitetice de tauri marini şi grifoni marini şi respectiv de gazelă marină şi grifon marin. Dacă sub raport iconografic atare bestiariu acvatic e comun mozaicului şi vaselor de argint romane pînă în sec. IV e.n., tematica „nilotică“ a registrului superior, ilustrată de celebrul mozaic de la Palestrina sau de nenumărate reprezentări ale picturii central-italice dinaintea erupţiei Vezuviului ar îndreptăţi atribuirea cupei artei argintarilor alexandrini din sec. I e.n. Şi aceasta cu atît mai mult cu cît două vase similare, azi pierdute, au fost descoperite unul în Dacia, iar celălalt în apropierea Daciei, în Dalmaţiainfo (decorat cu bîtlani prinzînd şerpi, copaci, păpuriş, raţe etc.), nilotismul tematicii lor nemailăsînd nici o îndoială cît priveşte obîrşia lor alexandrină. Intervine însă un dar asupra căruia Cornelius C. Vermeuleinfo , în ce priveşte toreutica, şi Irving Lavininfo, în domeniul mozaicului, au atras atenţia şi anume migraţia temelor nilotice şi nord-africane în mediul microasiatic şi sirian. Este unul din motivele pentru care, bazat pe pătrunderea militarilor şi negustorilor sirieni de-a lungul Dunării, am considerat vasele plastice de bronz turnate reprezentînd busturi de negroizi ca fiind de sorginte siriană.

Cu toate că activitatea comercială a Alexandriei în Pont este o realitate chiar în ultimul veac al elenismului, în vremea Imperiului ea se face din nou resimţită abia din sec. II e.n. Faptul nu constituie, desigur, un argument contrar obîrşiei neapărat „alexandrine“ a tezaurului (pe care, spre deosebire de editorul său, îl consider unitar şi pătruns în teritoriul de la nord de Dunăre cu foarte mare probabilitate în sec. I î.e.n. — I e.n., vreme în care circulau în lumea romană şi au fost îngropate tezaurele manufacturate în atelierele de tradiţie elenistică din Orient, cum e tezaurul de la Hoby etc.), dar, avînd în vedere însărcinările microasiatice ale atîtor demnitari romani trimişi la gurile Dunării în perioada amintită, trebuie totuşi luată în considerare relevanţa toreutică microasiatică a tipologiei acestui unicum. Categoria de vase de argint de sorginte orientală sau de copii romane ale acestora, de felul celor de la Muncelul de Sus, s-a aflat în circulaţie pînă cel tîrziu în sec. II e.n. (cazul tezaurului de la Berthouville, Franţa). Tezaurul în discuţie merită o atenţie specială pentru a constata dacă el este sau nu o manufacturare romană după prototipuri elenistice (alexandrine sau microasiatice), pentru că doar în acest caz data pătrunderii lui în Moldova ar putea fi ridicată după cucerirea traiană a Daciei.
Vasele de bronz descoperite în România nu sînt foarte numeroase prin comparaţie cu cele ieşite la iveală la sud de Dunăre sau în Pannonia. Aspectul statistic al difuziunii lor nu e relevant dacă ne gîndim că în Dobrogea ele au putut în veacurile trecute lua calea comerţului de antichităţi, iar în Ardeal pe cea a capitalei imperiului habsburgic. Din ceea ce avem astăzi, descoperirea unei oinohoe la Callatis şi a unei patere terminate cu cap de Satir încoronat info, ne indică faptul că regiunile de curînd intrate sub stăpînire romană sînt sub aspectul culturii materiale consonante cu modul de viaţă roman din restul Imperiului. La Tomis, tot într-un mormînt roman timpuriuinfo a fost găsită o oinohoe cu toarta prelucrată la partea superioară în cal de mare şi o pateră al cărei mîner se termină în cap de lup. Tipologia oinohoei tomitane pare a fi, după Nuberinfo , caracteristică unor ateliere din Gallia. Despre toarta frumos împodobită a celei callatiene am avut prilejul să amintim cînd am vorbit de bronzurile turnate. Acest vas, ca şi cel de la Constanţa, Nuber îl prenumără printre variantele tipului G. (Canterbury). Şi patera de la Mangalia şi cea de la Constanţa se subsumează aceleiaşi grupăriinfo.
Este interesant de remarcat că Tracia şi Moesia Inferior (teritoriul cel mai apropiat de Dacia, unde o cercetare specială a pus în evidenţă distribuirea cronologică a tipurilor de vase de bronzinfo ) atrag un larg evantai de forme în răstimpul cuprins între Augustus şi Traian. Caserola este dintre profilurile de vase unul din cele mai persistente. La sud de Dunăre o întîlnim cu precădere în descoperiri timpurii (pînă la mijlocul sec. I e.n.info ), în vreme ce în Dacia ne sînt cunoscute cîteva piese din sec. II—III (una la M.I.T. şi alta la Muzeul din Bistriţa-Năsăud). Un tip de cană bitronconică, cu profilele superior şi inferior simetric arcuite uşor către interior (pl. XII, 2), nu se întîlneşte la sud de Dunăre, dar ea apare într-o colecţie transilvană (Muzeul din Bistriţa-Năsăud), forma acesteia prevestind cănile elansate, cu picior şi gură înguste, ale sec. IV e.n. (provenienţa vaselor de la Bistriţa-Năsăud este probabil din castrul de la Ilişua). De la Ampelum (Zlatna) provine acel fel de cană — „bidon“ (Blechkanne), avînd un străvechi prototip italic, dar care, în forma ei cu bază largă, profilată, este datată de Raev în sec. II—III e.n.info (M.I.T.).

Cele mai frecvente descoperiri toreutice în săpăturile arheologice sînt mînerele de pateră, de obicei turnate (capul antropomorf sau zoomorf de lup, leu, berbec, pasăre etc. turnat masiv, iar mînerul propriu-zis în ceară pierdută şi apoi umplut cu plumb topit), desprinse uşor de vasele cărora le erau nituite sau lipite, la rîndul lor mult mai puţin rezistente decît mînerele din pricina subţirimii foii ciocănite a corpului acestora.
Cum era şi de aşteptat, majoritatea pieselor spectaculoase ale toreuticii aparţin domeniului militar. Mai modest, dintre cele demne de semnalat, este un fragment de placă de bronz descoperit pe la începutul secolului la Vinerea (jud. Alba) şi păstrat acum la Muzeul din Deva. Pe lîngă faptul că vădeşte uşurinţă şi corectitudine în ce priveşte exprimarea figurativă, piesa prezintă interesul istoric de a înfăţişa leul ca simbol al Legiunii a XIII-a Geminainfo. Scuturi cu umbo încadrat de diverse imagini şi simboluri ale legiunilor se acordau soldaţilor fruntaşi (ca de pildă cel de la South Shields, aflat la British Museuminfo ). Găsit în 1855 la Hălmeag (jud. Braşov), umbo-ul conservat la Brukenthal este argintat şi împodobit, în două registre concentrice, cu Eroşi şi delfini. Centrul calotei hemisferice e ocupat de un medalion cu vultur pe fulger şi coroană în ciocinfo . Decoraţia este executată în linii şi puncte, piesa datîndu-se în a doua jumătate a sec. II.
Castrele de pe limes sînt cel mai adesea depozitarele unor armuri de paradă impresionante. Unor coifuri cu mască, destinate parăzilor şi întrecerilor militare, aparţine masca de la Carsiuminfo (Hîrşova, epoca lui Hadrian), care îşi află o apropiată analogie în exemplarul descoperit mai de mult la Romulainfo şi păstrat astăzi la Kunsthistorisches Museum de la Viena. Aceste măşti feminine cărora le putem cita replici ca cea de la Muzeul naţional din Belgradinfo , foarte asemănătoare cu descoperirea de la Hîrşova, se înscriu în descendenţa iconografiei amazonomahiei, ale cărei ecouri în reliefurile sarcofagelor romane, studiate de Cari Robertinfo , îşi găsesc expresie sculpturală pînă în sec. III e.n. Masca fragmentară şi decupată pe linia frunţii şi obrajilor, a unuia din coifurile de la Ostrovinfo (jud. Constanţa) este prelucrată în formă de cap de Meduză.
Cele două coifuri de paradă descoperite la Ostrov (într-una din necropolele Durostorum-ului, cu o monedă de la Antoninus Pius) sînt fără îndoială printre cele mai reprezentative exemplare ale toreuticii romane în bronz, alături de coiful cu mască întreagă, pe care sînt trasate şi obrăzarele, descoperit la Bizya (Vize, Bulgaria), în Tracia. Starea fragmentară a celor de la Ostrov nu ne împiedică totuşi să ne facem o idee despre bogăţia şi acurateţea decoraţiei. Unul din ele, conceput cu obrăzare mobile, e lucrat în chip de trup de vultur, încins spre bază de doi şerpi ondulaţi ale căror cozi sînt despărţite la spate de un gorgoneion. În cîmpul delimitat sus de unduirile şerpilor e reprezentat Marte nud, încadrat de două Victorii cu coroană în mîna dreaptă ridicată. Pe singurul obrăzar păstrat este înfăţişat un Dioscur cu cal şi lance. Al doilea coif, de tip cu mască, are o coamă mediană, al cărei punct de origine, la spate, este capul unui mistreţ, iar în faţă profilaturile laterale ale acestei coame sînt terminate cu capete de lei modelate în ronde-bosse, în vreme ce corpurile lor erau lucrate în relief pe faţa coifului. La baza coifului, de o parte şi de alta a capului de mistreţ, sînt doi grifoni, iar în cîmpurile libere din dreapta şi stînga, respectiv un Marte nud şi o Victorie înaripată, cu cunună în mîna dreaptă ridicată. Ca descoperiri de astfel de coifuri „plastice“ în castrele de pe linia Dunării pot fi citate cea de la Brigetio şi dintr-un loc necunoscut din Pannonia, ambele piese aflîndu-se la Muzeul naţional din Budapestainfo , coiful de la Nicopolis ad Istrum (Muzeul de arheologie din Sofia).

Toate acestea sînt însă mai sărace, mai artizanale prin raport cu exemplarele de la Ostrov, adevărate reuşite ale toreuţilor romani. Moda decorării bogate a unor astfel de coifuri de paradă este prezentă însă în toate regiunile străbătute de limes-ul roman. Avem a cita exemplul unei remarcabile desfăşurări antropomorfe, care ne îndreaptă gîndul spre cunoscutele sarcofage romane din veacul III e.n., împodobite cu scene de bătălie dintre romani şi barbari, şi anume cea a coifului descoperit la Un-Horan, în Siria de sudinfo . Coifurile de luptă, ca şi platoşele, formau şi ele obiectul atenţiei toreuţilor. Dintre primele, menţionăm piesa (sec. II—III e.n.) descoperită la Lunca Mureşuluiinfo (jud. Alba), împodobită cu un şarpe încolăcit pe creştet (pl. XII, 1), al cărui cap ridicat e redat în ronde-bosse (Muzeul din Aiud).
Din castrul de la Gherla a ieşit la iveală una din mostrele elocvente ale capacităţilor artistice şi tehnice ale toreuţilor lucrînd pentru armată. E vorba de cele cîteva piese păstrate din armura unui calinfo , opere realizate cu ciocanul şi instrumentele toreutului şi nu turnate, cum dealtfel s-a încetăţenit convingerea. Fragmentele păstrate acopereau capul calului (pl. XII, 5), iar porţiunea din armură reprezentînd bustul Minervei (pl. XII, 4), încadrat de doi leiinfo , constituia partea integrantă a cuirasei trupului calului. Reproducerile pieselor recondiţionate ne scutesc de orice comentarii, ele aflîndu-şi apropiate analogii în descoperirea de la Straubinginfo.

dacia-ant

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2