Dacia Antiqua

RELIEFUL

Tematica religioasă, în formule de cele mai multe ori stereotipe, predomină în relieful roman din România şi nu e vorba de o excepţie pentru această parte a imperiului, ci de o specificitate în stereotipie, care conferă respectivei părţi a lumii romane un aport original la iconografia reliefului provincial: sutele de plăcuţe de marmură, calcar, plumb sau bronz redînd imaginile Cavalerilor danubieniinfo. Pămînturile de la nordul marelui fluviu reprezintă deopotrivă şi extrema regiune de difuzare a icoanelor sculptate în piatră ale Cavalerului tracinfo, care, ca şi cele antemenţionate, cunosc o maximă frecvenţă în secolele II—III e.n. Cultul Cavalerului trac la sud de Dunăre şi de Haemus îşi coboară obîrşia pînă în primul secol al elenismului, întîia lui semnalare făcîndu-se într-o epigramă a lui Calimah (Anthologia Palatina, IX, 336).
Cu un sfert de veac în urmă, E. Willinfo îşi mai punea încă problema delimitării, obîrşiei şi tipologiei reliefului cultual ca formă de participare la funcţiunea anterior rezervată în exclusivitate statuariei. Astăzi relieful cultual şi votiv constituie o categorie bogată, la îndemîna, pe vremuri, a celor mai mulţi locuitori ai provinciilor. Şi poate că nu este lipsit de semnificaţie faptul că pe lîngă statui de dimensiuni medii sau în mărime antropomorfă naturală ale divinităţilor, descoperite pe teritoriul ţării noastre, modestele reliefuri în marmură şi calcar cît şi unele de mai mari dimensiuni şi ambiţie artistică se înscriu, sub raport imagistic, în serie paralelă. În serie paralelă îndeosebi cu statuetele din calcar şi marmură, alcătuind astfel un material unitar în care avem a căuta şi osebi specificitatea atelierelor profilate pe acest gen de producţie sau, în tot cazul, cu meşteri care se ocupau deopotrivă de microstatuarie şi relief. Parcurgînd aproape totalitatea fizică a sculpturii romane din România, putem declara, în deplină cunoştinţă a materialului, că piesele finite importate sînt în număr infim şi că imensa majoritate a produselor sculpturii în relief sau ronde-bosse este rezultatul atelierelor locale în cadrul cărora cuvîntul cel greu nu l-au avut artiştii itineranţi (această idee este calchiată după imaginea pe care o prezintă arta Romei imperiale sau a altor mari capitale ale imperiului), ci deosebita receptivitate şi putere de creaţie a sculptorilor care, indiferent de unde se stabiliseră în Dacia, lucrau pentru o clientelă al cărei heteroclitism avea ipso facto un specific, o facies anume.
Grăitoare este mulţimea reliefurilor votive sau de cult reprezentînd-o pe Diana. Este incontestabil că numărul lor mare se datorează cererii dacilor romanizaţi care vedeau, încă înaintea cuceririi, pe Bendis dacica sub forma Dianei romane (vezi capitolul anterior). Paralel cu acest fapt, elocventă este şi lipsa statuilor Dianei, ceea ce indică puţinătatea lor şi implicit categoria socială în care cultul zeiţei era răspîndit: autohtonii cu resurse materiale limitate. Nu înseamnă însă că nu vor fi existat deloc statui de cult ale Dianei. Raritatea şi în acelaşi timp celebritatea lor în rîndul adoranţilor ne este indicată de un relief provenind din Dacia Superiorinfo şi aflat la Muzeul din Aiud (inv. nr. 3197, pl. IV, 5). Acesta o înfăţişează pe zeiţă stînd pe un piedestal, evocîndu-se astfel o statuie de cultinfo dintr-un bendideion dacic vestit pe cuprinsul provinciei.
Reliefurile votive reprezentîndu-i pe Liber şi Libera, zeităţi ale vinului şi ale renaşterii naturii, sînt şi ele de o mare frecvenţă, denotînd un intens cultinfo al acestora, confirmat şi de descoperirea la Sarmizegetusa a unui templu al lor. Atelierul sculptural care a difuzat cele mai multe plăci cu respectivul cuplu divin este fireşte cel de la Sarmizegetusa, alături de atelierele de la Apulum şi Potaissa.


O poziţie cu totul privilegiată atît din punctul de vedere cantitativ cît şi din cel al realizării sculpturale a unor exemplare îl deţine relieful mithriac. Cel în marmură, provenind probabil din mithreul de la Sarmizegetusa şi aflat la Muzeul din Deva (pl. IV, 10), este indicativ pentru resursele plastice ale sculptorilor din capitala Daciei romane. Este neîndoielnic vorba de un relief de cult plasat în fundul uneia din nişele (spelea) destinate adorării zeităţii şi care aminteau de grota figurată pe înseşi aceste icoane. Relieful mithriac curent, respectiv plăcile subţiri de marmură cu imagini în basorelief (şi nu în altorelief ca marile tablouri aidoma celui de la Sarmizegetusa), pare-se că, în regiunea danubiană, capătă o organizare tipică, şi anume prin separarea unui registru inferior, de multe ori divizat în trei arcade. Ilustrativă este piesa de la Vinţul de Jos (pl. IV, 3), aflată la Brukenthalinfo. E. Willinfo credea că mithraismul venea în Dacia din Cilicia, via Adriatica-Aquileia, Pannonia şi că în Sciţia Mică el nu ajungea defel, cel puţin în prima etapă a difuzării sale. Cercetările lui Vermaseren au arătat că încetăţenirea mithraismului în oraşele din Pont a fost handicapată de cultele greceşti locale, mai ales de cel sincretic al Zeului preaînalt, Theos Hypsistos, care cuprindea şi o parte din aspectele numen-ului divinităţii iraniene. Totuşi, Dobrogeainfo devine în sec. II un focar de iradiere a mithraismului graţie prezenţei aici a trupelor romane. Această iradiere este contemporană cu răspîndirea cultului lui Mithras în provincia Dacia. Unităţile militare poartă mithraismul de la gurile Dunării pînă pe coasta nordică a Pontului, unde existenţa lui rămîne totuşi precară, pentru a se retrage, în sec. III, odată cu trupele romane.info. Din punct de vedere formal, plăcile de marmură înfăţişînd sacra istorie a lui Mithras au impus, pare-se, unei bune părţi a reliefului votiv sau cultual din Dacia arcuirea laturei superioare. De semnalat este şi prezenţa în relieful de factură artizanală, de calcar, a ipostazei lui Mithras Petrogenitus, aşa cum stă mărturie piesa provenită de la Decea Mureşuluiinfo, aflată la Muzeul din Aiud (inv. nr. 3335, pl. IV, 11). Se observă, în acest caz, inversarea simbolurilor pe care zeul le ţine în mîini: cuţitul în stînga şi facla în dreapta.
Apoloinfo, Esculap şi Salusinfo (pl. IV, 13), Dioscuriiinfo formează subiectele unor plăci votive din Dacia Superior şi respectiv Callatis. Relieful cultual şi votiv din secolele II—III este tipologiceşte standardizat, iar execuţia, în majoritate artizanală, atenuează pînă la dispariţie diferenţa altădată sensibilă între tradiţia sculpturală elenistică de pe litoral şi cea din Provincia Dacia. Mărturie stau, în primul rînd, tabulele mithriace de nivel artizanal sumar, datorate probabil pietrarilor ataşaţi unităţilor militare.
Reliefurile de felul celor cu Cybeleinfo sau Nemesisinfo de la Apulum, precum şi sumedenia de icoane de marmură ale triplei Hekate împînzesc pămînturile Dobrogei, ale Daciei Inferior şi Superior. Dacă la Palazu Mare (jud. Constanţa) apare un reliefinfo cu Proserpina între Plutos şi Ceres, pe care figurează Cerberul şi o cheie (I.A.B.), la Sarmizegetusa triada eleusină este uşor modificată pe un relief de marmură de factură artizanalăinfo păstrat la Muzeul din Deva (inv. nr. 444, pl. V, 1). Stau alături aici Plutos cu un ciocan în mînă, străjuit la picioare de Cerber, Proserpina şi Telesforos cu o faclă. Tot din atelierele capitalei Daciei (Muzeul din Deva, nr. inv. 227) va fi ieşit şi o placă pe care sînt reprezentaţi împreună Mercur şi Jupiter (pl. V, 2). Cultul mesagerului zeilor olimpieni era practicat la Ulpia Traianainfo.

Divinităţile agreste ca Silvanusinfo sînt figurate pe reliefuri provenind de la Sarmizegetusa, Apulum, Potaissa, Romula. Unul din acestea prezintă străvechea divinitate italică, cinstită şi în Pannonia, Dalmaţia sau Moesia Inferior, însoţită de nouă Silvaneinfo. Identificat uneori cu Silvanus sau Faunus, este Paninfo, redat în două versiuni iconografice; grecească şi romană. Din Dobrogea se cunosc doar statui ale zeităţii, în Dacia Inferior reliefurile păstrează tipul iconografic grecesc, în vreme ce peste Carpaţi pare a predomina tipul italic. C. Daicoviciuinfo credea că reliefurile cu Pan din Dacia Superior şi-ar datora prezenţa acolo transferului de piruşti dalmaţi în regiunea minelor de aur. Faptul că în Iliria icoanele în relief ale respectivei divinităţi sînt foarte numeroase nu constituie un argument în favoarea aducerii lor de către minerii dalmaţi, atîta vreme cît numita divinitate este omniprezentă printre celelalte divinităţi figurînd pe reliefurile romane. Tot aşa, nici inegala răspîndire a lui Pan în provincii nu poate acredita ideea legăturii cu unele culte locale după cum s-a susţinutinfo, deoarece imaginea sa cu totul specială şi particularismul tipic mediului cultual din care a ieşit nu ar fi constituit o facilă interpretatio romana pentru divinităţi alogene necesitînd o generalitate figurativă particularizabilă prin legile proprii unei translaţiuni iconografice. Ne putem face o idee asupra aspectului eminamente artizanal al reliefurilor votive cu Pan referindu-ne la cel de la Apuluminfo (pl. V, 5).
Menţinîndu-ne, pentru început, în ambianţa divinităţilor rurale, agreste, să înregistrăm cîteva exemplare ale altoreliefului votiv. Este o tehnică puţin practicată în sculptura provincială cu caracter cultic, mai ales cînd piesele ating dimensiunile staturii umane. Singura, de fapt, de aceste proporţii este un Priapinfo descoperit la Napoca (M.I.T.) şi aflat acum într-o stare fragmentară, dar încă întreg pe la începutul veacului (pl. V, 12). Un cap de Priap pare a proveni şi de la Tomisinfo (I.A.B.), iar un fragment de statuie de mărime medie şi realizare artizanală se află în muzeul din Mangaliainfo, avînd drept acolit un Paniscos; toate trei monumentele priapice aparţin secolului II. Alte două altoreliefuri fragmentare îl reprezintă pe Hercule: unul provine de la Napocainfo (pl. V, 4), iar altulinfo de la Apulum (M.I.T.), cel din urmă reproducînd tipul statuar Farnese. Iconografia eroului, despre ale cărei valenţe funerare vom mai avea prilejul să discutăm, s-a îmbogăţit în ultimii ani cu o serie întreagă de fragmente ale unui mare reliefinfo reprezentînd binecunoscutele munci, relief ornamental descoperit în palatul Augustalilor de la Sarmizegetusa. După cum subliniază editorii, printre isprăvile eroului se numără şi cea a luptei cu taurul din Creta, care figurează pe friza cu două registre de la Muzeul din Timişoara (pl. VIII, 12) ,de care însă aceştia nu aveau pe atunci cunoştinţă, astfel că acum prima nu mai poate fi considerată drept un unicum iconografic în Dacia.
Dar pentru că a venit vorba despre frize ce vor fi decorat construcţii de alt gen decît cele funerare, după cum pare a indica grosimea respectivelor piese, dorim să semnalăm una mai puţin cunoscută şi mai artizanal lucrată, aflată la Muzeul din Zalăuinfo. Ea reprezintă un Jupiter Dolichenus (pl. V, 11), călare pe taur spre dreapta, adosat unei alte figuri masculine călărind calul. Celălalt fragment de frizăinfo provine de la Apulum (M.U.I.A.) şi-l reprezintă pe Neptun şezînd, cu delfinul în mîna dreaptă, după o schemă bine cunoscută în Pontul Stînginfo; în faţa lui, un monstru marin îşi răsuceşte picioarele pisciforme.

Tematica presupune o destinaţie funerară, dar ce paradigmă didactică ne îndeamnă să vedem neapărat în cortegiul marin aluzii la lumea de dincolo cînd aşa-zisul altar al lui Domitius Ahenobarbus (sec. I î.e.n.) ne înfăţişează aceeaşi tematică de obîrşie şi în tălmăcire plastică elenistică. Desigur că în friza de la Apulum, datînd din sec. II e.n., nu putem vedea tîrzii şi provinciale ecouri sculpturale elenistice. Motivul este, mai mult decît probabil, o traducere în piatră a unei imagini destinate mozaicului. Pentru că în acest punct al discuţiei noastre am ajuns la motivele ornamentării mozaicale, este cazul să zăbovim puţin asupra influenţei pe care dispunerea decoraţiei mozaicului pavimental figurativ roman din secolele II—III a avut-o asupra reliefului provincial. Se va vedea mai jos  cum o serie de imagini evocînd miturile greceşti au ajuns în repertoriul iconografic al stelelor şi construcţiilor funerare prin intermediul mozaicului. Dar modalitatea desfăşurării unei naraţiuni mitice în tablouri despărţite de chenare şi amplasate în jurul unei embleme centrale, modalitate proprie mozaicului roman din secolele II—IV, şi-a găsit traducerea în relief nu numai în provincii, ci chiar în Italia. Exemplul cel mai grăitor este al reliefului avînd în panoul central pe Hercule şi Omfale, panou încadrat în dreapta şi stînga de către trei tablouri cu muncile lui Hercule, iar în partea superioară de un registru cu figuraţie juxtapusă reprezentînd alte cinci munci ale eroului; registrul inferior e ocupat de armele lui Hercule şi de inscripţie. Relieful datează din vremea lui Hadrian şi se află la Muzeul Naţional din Neapoleinfo. Graţie corpus-ului lui Vermaseren, înglobînd totalitatea monumentelor figurative reprezentîndu-l pe Mithras, putem astăzi avansa opinia că morfologia reliefurilor mithriace cu scenă centrală înconjurată pe patru laturi de tablouri despărţite prin profilaturi în piatră sau chiar a acelora cu registru inferior şi superior (arcuit) derivă din schema naraţiunii fragmentate a mozaicului pavimental, citirea acestor scene făcîndu-se, aşa cum sublinia E. Will, în sensul invers al acelor de ceasornic, adică în sensul lecturii orientale, registrul inferior desfăşurîndu-se de la stînga spre dreapta.
Desigur, nu avem răgazul să demonstrăm cu numeroase exemple temeinicia celor afirmate, este suficient însă să ne referim doar la un caz diferit, care scoate mai bine în evidenţă filiaţia mozaic-plăci mithriace, sub raportul compoziţiei şi cadrajului. Este vorba de relieful mithriac sculptat pe ambele feţe, descoperit la Dieburg şi aflat în muzeul localinfo. Pe faţa principală e reprezentat Mithras călărind spre dreapta, pe revers, într-un medalion, se desfăşoară, pe trei registre (dintre care doar cel inferior este abia delimitat în modul unei exerge) naraţiunea plecării lui Faeton. Marginea „medalionului“ poartă inscripţia dedicatorie a doi frați. Acest deosebit de preţios document de la sfîrşitul sec. II e.n. arată limpede că „medalionul“ nu este altceva decît transpunerea tale quale nu numai a schemei decorative, ci poate a întregii figuraţii, cu uşoare modificări, a unei remarcabile opere toreutice: tava unui luxos serviciu de argint. Dacă obiectele cu circulaţie destul de restrînsă, cum erau cele de argint cizelat puteau constitui cadrul, ba chiar textura iconografică integrată cu fidelitate mitologiei mithriace, cu atît mai mult mozaicurile cu panouri şi emblemă centrală vor fi fost pentru sculptorii tabulelor respective un model mereu avut în vedere. Legătura făcută între respectivele reliefuri mithriace şi „tabulele iliace“info e departe de a se putea susţine, deoarece cele din urmă au fost descoperite doar în jurul Romei şi schema lor compoziţională este în mod egal diferită de a mozaicurilor în discuţie şi a tabulelor mithriace votive asupra cărora am insistat.   

La sfîrşitul paginilor consacrate reliefului roman, am dori să atragem atenţia cititorului asupra mai multor piese expuse în grădina Muzeului din Tg. Mureş, spre a nu fi tentat să creadă, cînd le va vedea, că e pe calea unei senzaţionale descoperiri. Legendele acestor reliefuri reprezentînd un păun, un polip sau coral, o protomă de taur androcefal, pe boul Apis cu inscripţia explicativă tăiată în relief în cîmpul pietrei (AΠIΣ), un capricorn orientat spre dreapta, un carnasier solzos (pl. V, 13), vorbesc, ca şi muzeografii instituţiei, despre provenienţa lor din aşezarea romană de la Cristeşti. Se ştie că la Cristeşti, în extrema estică a provinciei, a staţionat Ala I Bosporanoruminfo, că acolo existau ateliere de pietrari, ateliere ceramice care imitau terra sigillata, în fine, era una din localităţile rurale cu bogată activitate meşteşugărească şi comercială, ale cărei produse erau dirijate atît spre interiorul provinciei, cît şi spre dacii liberi din afara ei. Or, tocmai aceste lucruri, cunoscute încă de la sfîrsitul secolului trecut, aveau valoare de „acoperire arheologică“ pentru nu puţinii falsificatori şi traficanţi de antichităţi care înfloreau în fosta provincie a imperiului habsburgic. Dovadă că aceştia ştiau ce să „producă“ este şi un ryton de lut, în formă de cap de berbec, inventariat la muzeul din Tg. Mureş sub nr. 2927 (pl. V, 8) şi dat ca provenind de undeva din Transilvania. Dacă pasta lui roşiatică ar mai putea induce în eroare, decorul de romburi aplicate sub buză este lămuritor pentru diletantismul falsificatorului. Aşa-zisele reliefuri romane, chipurile cu bestiar oriental, descoperite la Cristeşti, nu sînt decît falsuri moderne datorate unei singure mîini, lucrate în acelaşi fel de calcar, nepatinate prin şedere în pămînt sau ploaie (în cazul cînd cineva ar fi dispus să creadă că fuseseră utilizate ca blochete ornamentale la cine ştie ce rezidenţă barocă tîrzie din regiune).

dacia-ant

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2