Dacia Antiqua

BRONZURILE FIGURATIVE

În rîndul artelor miniaturale romane se cuprind şi bronzurile figurative. Prin acestea se înţelege îndeobşte atît micile şi marile statuete în ronde-bosse, cît şi restul materialelor figurative turnate din respectivul metal: aplicele, mînerele de vase, accesoriile vestimentare şi de harnaşament, pondurile, opaiţele, garniturile metalice ale unor obiecte de lemn etc.
Microstatuaria romană în bronz este, alături de pietrele gravate, categoria cea mai numeroasă a artelor miniaturale pe tot cuprinsul Imperiului din secolul I e.n. pînă în veacul al IV-lea. Statuetele de bronz înlocuiesc în epoca romană coroplastica greacă clasică şi elenistică, produsă de numeroase ateliere răspîndite în vestul, în estul Mediteranei şi în Pontul Euxin, ateliere a căror specificitate tipologică şi stilistică este în mare măsură bine conturată, serierea cronologică a produselor lor fiind în majoritatea cazurilor posibilă pînă la sfîrşitul sec. I e.n., cînd, printre cei din urmă, îşi încetează activitatea modelatorii în lut de la Myrina.
Dacă statuetele de bronz romane au înlocuit, sub raportul covîrşitoarei producţii, coroplastica elenă şi elenistică, studierea lor este din păcate departe de a putea atinge preciziunea şi complexitatea informaţiei de care dispunem în privinţa statuetelor de lut greceşti. Aceasta nu numai pentru că interesul ştiinţific faţă de atare numeroasă categorie de artefacte a început să se obiectiveze în cercetări competente şi în publicarea masivă de colecţii abia în anii '60 ai veacului nostru, ci şi fiindcă cele două probleme fundamentale ale studiului, determinarea atelierelor şi cronologizarea pieselor, se izbeşte de o penurie de indicii stilistice, tehnice şi de context arheologic (statuetele înfruntînd timpul, după cum ne avertizează binecunoscutul vers horaţian exegi monumentum aere perennius, Ode, III, 30, 1) în faţa căreia şi cei mai optimişti exegeţi ai domeniului nu pot prevedea substanţialele progrese metodologice. Pe de altă parte, după cum judicios remarca Heinz Menzelinfo, problemele bronzurilor romane sînt total diferite de cele ale bronzurilor greceşti şi etrusce. Trebuie pusă în primul rînd chestiunea modelelor (a prototipurilor), precum şi a verigilor de legătură dintre ele, ţinînd seama de faptul că spre deosebire de copierea sau imitarea statuilor greceşti de marmură sau bronz, autorii replicilor şi infinitelor variante miniaturale în bronz îşi puteau permite luxul, aidoma coroplaştilor greci, de a inova la nesfîrşit. Canonul policletean al Doriforului sau caracteristicile statuarei lui Lisip au constituit neîndoielnic bazele de pornire, dar cel puţin trei sferturi din producţia romană a statuetelor de bronz e de factură artizanală, deci anistorică, ca şi acele numeroase reliefuri romane în piatră despre care R. Bianchi-Bandinelli spunea că pot fi cu egală îndreptăţire datate din sec. I e.n. pînă în sec. III e.n. Erik Poulseninfo, într-o încă inedită teză de doctorat lucrată la Copenhaga, a încercat, credem cu succes, să împlinească dezideratele metodologice preliminare formulate de Menzel. Asupra nenumăratelor contaminări tipologice atrage atenţia şi Stéfanie Boucherinfo, dar cu toate acestea nu pregetă să delimiteze caracteristicile bronzurilor figurative din Gallia romană, precum şi trăsăturile lor stilistice specifice, tentativă ce pe bună dreptate a fost pusă sub semnul întrebăriiinfo.
Deocamdată sînt încă puţine cazurile cînd au putut fi identificate ateliere pe baza unui material unitar sub raport stilistic, masat într-o zonă geograficeşte restrînsă; este vorba, probabil, de ateliere cu redusă activitate ca durată, astfel că stilul lor nu a putut varia. Unul din ele a fost localizat de Fleischerinfo în Raetia (Austria).

Existenţa a nu mai mult de zece piese cu cronologie absolută este cu totul insuficientă pentru a asigura chiar o cronologie relativă a zecilor de mii de statuete de bronz descoperite pînă acuminfo. Cu excepţia pieselor turnate cu o acurateţă exemplară (multe chiar de factură artizanală), procedeele tehnice însele fac imposibilă constituirea de serii, căci, spre deosebire de statuetele de teracotă, contactul modelatorului cu materialul nu era direct ca în cazul lutului ars, ci mediat de modelul de lut sau de ceară cu ajutorul căruia se turna în ceară pierdută sau masiv artefactele ce urmau a fi mai mult sau mai puţin finisate manual ulterior.
Procedeul de turnare în ceară pierdutăinfo pe pozitiv ducea la distrugerea modelului, opera căpătînd un caracter de unicitate. În această tehnică modelul de lut era acoperit cu un strat de ceară pe care se finisau la rece toate detaliile piesei. Totul se acoperea apoi cu o mască de lut refractar, a cărei faţă interioară se mula perfect pe suprafaţa cerei. Ansamblul era străbătut de cîteva tije subţiri care asigurau fixitatea nucleului şi a învelişului exterior. Se amenajau orificii de scurgere a cerii, iar bronzul lichid, pe măsură ce era turnat, lua locul acesteia, care se topea. Orificiile lăsate de tijele de fixare se astupau manual, se îndepărtau eventualele bavuri, se efectuau racordurile (cap, membre etc., dacă acestea erau turnate separat, în ceară pierdută sau masiv, în funcţie de mărimea lor) şi întregul se finisa prin polisare, iar dacă era cazul se efectuau încrustaţii (ochi, diademe etc.) în argint şi poleiri cu aur.
Bronzierii care lucrau statuetele de serie foloseau procedeul de turnare în ceară pierdută, pe negativ. De pe modelul creat de artist, atunci cînd nu-l executa el însuşi, bronzierul făcea mulaje din faţă şi din spate (pentru piese de mici dimensiuni şi separat pentru cap şi membre în cazul aşa-numitelor mici „mari bronzuri“). Pe faţa interioară, deci pe negativ, mulajele erau date cu ceară, fie că ea se vărsa lichidă în forma care se întorcea în mînă pînă cînd ceara o acoperea în întregime, fie că, înmuiată doar, era aplicată manual pe mulaj. Cel din urmă procedeu evita, prin grosimea unitară a stratului de ceară, turnarea în foaie subţire, uşor casabilă. Cu spatule anume, ceara era astfel distribuită încît să nu se distrugă detaliile negativului. înainte ca cele două valve ale mulajului să fie asamblate, se umplea golul pînă la nivelul cerii cu un nucleu de argilă care, după turnarea şi răcirea statuetei era eliminat. Şi în acest caz se executa, cu instrumente speciale, cizelarea la rece şi polisarea. Statuetele pînă la 10 cm înălţime, îndeobşte cele aplatizate, erau turnate masiv. În acest caz, modelul fiind din ceară, turnarea implica distrugerea lui şi continua remodelare a tipului. Cum sînt foarte numeroase statuetele turnate masiv, procedeul folosit le vădeşte pe de-a întregul calitatea artizanală, precum şi unicitatea lor în cadrul unor mari serii manuale şi nu mecanice. Modele de ceară din epocă romană nu s-au păstrat. Ne putem forma însă o idee despre ele graţie a două piese salvate din al VIII-lea veac egiptean î.e.n. şi reprezentînd variante ale capului lui Osirisinfo.
Precizările mai sus făcute avertizează pe cititor asupra dificultăţilor domeniului în general. Ele sînt cu atît mai mari în ceea ce priveşte bronzurile romane din România, cu cît nu a fost încă publicată nici o colecţie mai de seamă. Tocmai pentru a completa în cît de mică măsură lacune de acest gen, am crezut potrivit ca în Supplementum acestei cărţi să publicăm piese inedite, care ne-au fost accesibile, respectiv din colecţia Severeanu, cu loc de provenienţă necunoscut, în vreme ce acelea cu obîrşie ştiută şi aflate în amintita colecţie vor fi integrate în prezentarea care urmează.


Toate colecţiile de bronzuri romane atît din străinătate cît şi din ţară au mai multe piese cu provenienţă incertă decît cu obîrşie arheologică ştiută. Totalitatea statuetelor de bronz romane aflate în colecţiile româneşti nu depăşeşte, după estimările noastre, cifra de 300. Ar fi de dorit ca ele să fie publicate într-un volum şi nu răspîndite în mici articole prin diverse periodice de specialitate. În acest fel s-ar răspunde efortului european susţinut, în materie, de Franţa, Anglia, Germania, Austria, Bulgaria.
O ultimă precizare: nimeni nu trebuie să-şi închipuie că bronzurile de factură artizanală, uneori foarte frustă, sînt apanajul exclusiv al artei provinciale. Dimpotrivă, la Herculanum, la Pompei, în Gallia, Germania, Pannonia, în Dacia, după cum se va vedea, au fost găsite splendide piese ca şi realizări dintre cele mai umile.
Să începem cu categoria aşa-ziselor mici „bronzuri mari“. Li s-a spus astfel pentru că atît în privinţa tehniciiinfo, cît şi a realizării artistice, ele echivalează operele statuariei, despre care, după cum s-a văzut, în Dacia, în afara celor două capete-portret, nu avem decît mărturiile foarte fragmentare ale unor statui ecvestre sau pedestre.
Cea mai mare dintre ele este Diana (pl. IX, 1) descoperită la Ulpia Traianainfo, atingînd înălţimea de 55 cm, bronzul fiind aurit. Îi urmează statueta acefală şi fără braţe a unui copilinfo, descoperită în acelaşi loc (50 cm înălţime, pl. IX, 10). Ambele piese datează din sec. II şi sînt probabil de provenienţă italică. O atenţie deosebită merită un splendid Narcis (pl. IX, 2) aflat în Muzeul Banatului din Timişoara (înălţime 30 cm), suspectat de neautenticitate. Este însă un bronz italic din sec. II; în acelaşi muzeu mai există o statuetă a lui Narcis de mici dimensiuni, fapt care ar putea întări provenienţa arheologică a ambelor piese de la Tibiscum. Poate aceluiaşi secol II îi aparţine şi o Venus Pudicainfo descoperită la Potaissa (pl. IX, 4) şi care măsoară 28 cm înălţime. Graţie detaliilor de execuţie a coafurii şi a diademei credem că această statuetă a fost realizată de mai sus amintitul atelier de bronzuri din Raetia. O altă Venus nudă, fără braţe, descoperită nu de mult la Ulpia Traiana (28,3 cm înălţime) mai adaugă încă un exemplar la seria bronzurilor mari descoperite în Dacia. Ea va fi aparţinut poate tipului Venus Pudica; proporţiile antropometrice sînt alterate, picioarele fiind scurte în comparaţie cu bustul, cu toate că realizarea pare a se înscrie în epoca Antoninilorinfo. În seria marilor bronzuri va fi figurat şi un Mercur de la Apulum, din care nu a mai rămas decît o mînăinfo. După cum se vede, statuetele „marilor bronzuri“ sînt destul de numeroase în Dacia Superior. Faptul nu ne surprinde dacă ne reamintim că şi în Pannonia influenţa italică se face simţită încă de la începutul Imperiului prin prezenţa unor importuri de splendide mici „mari bronzuri“, ca Apolo din larariul de la Nagydém sau Jupiter din cel de la Tamasi (mai puţin realizat ca finisare), spre a nu mai vorbi de superba Concordie Domitilla tronînd, descoperită de asemenea la Tamasiinfo. Ca urmare a afluxului de bronzuri greceşti în Italia republicană, în sec. I î.e.n. şi I e.n., începe a înflori în peninsulă o adevărată industrie de mari statuete de bronz, industrie care îşi răspîndeşte produsele în occidentul şi centrul Europei. În sec. II e.n., producţia de atare statuete diminuează simţitor, de aceea credem că Diana şi copilul (Eros) de la Ulpia Traiana, precum şi Narcis de la Tibiscum (?) au fost aduse la începutul sec. II în Dacia, dar ele fuseseră turnate în veacul anterior. La sud de Carpaţi, în Dacia Inferior, marile statuete de bronz lipsesc. Ele sînt rare şi la sud de Dunăre: un Marte la Butovo (lîngă Nicopole) şi o Minervă de lîngă Stara Zagora (sud de Balcani). Primul e de factură greacă, cea de a doua de alură artizanalăinfo tracică, deci departe de mediul artistic italic căruia i se integrează statuetele amintite din Dacia Superior.


Statuetele reprezentînd divinităţi sînt destul de numeroase pe cuprinsul Daciei romane şi al Sciţiei Mici. O enumerare completă a lor ar fi şi oţioasă şi irelevantă pentru stadiul în care, aşa cum am arătat, se află cercetările asupra plasticii miniaturale în bronz. Vom căuta totuşi, pe cît este posibil într-un asemenea context, să relevăm cîteva constatări ce ar putea creiona o imagine de ansamblu, orientativă.
Iupiter Tonans, cu fulgerul şi probabil sceptrul în mîna stîngă ridicată, e ilustrat de statuetele descoperite la Potaissainfo (pl. IX, 6) şi la Drobeta. În ipostaza de Iupiter Dolichenus apare pe o placă de bronz de la Răcariinfo. Pe o placă votivă de bronz aflată pe vremuri la Caransebeş şi provenind poate de la Tibiscuminfo, Iupiter este înfăţişat cu toate atributele sale: vultur, fulger şi sceptru, în picioare, în cadrul unui naiskos (templu mic). După cum remarcă editorul, aceste plăci votive pot fi puse în legătură cu cele descoperite la Razgrad, de factură şi tematică orientală (siriană!). Faptul ar confirma o dată mai mult că atare plăci erau votive şi nu toate utilizate drept matriţe în toreutică, după cum s-a susţinut recentinfo, căci podoabele de care cunoscute în Traciainfo, la confecţionarea cărora astfel de matriţe ar fi servit, au cu totul altă tematică şi factură stilistică, pe linia iconografiei greco-romane mediteraneene (sec. III e.n.). Turnarea masivă în tipare cu nucleu de ceară confecţionat ad-hoc de înşişi bronzierii provinciali a făcut posibilă apariţia unui Iupiter descoperit la Orşova şi aflat în Muzeul Banatului din Timişoarainfo, de o tipologie inedită: ambele braţe le ţine ridicate la nivelul capului, avînd fulgerul în dreapta şi probabil sceptrul în stînga, de pe umeri atîrnîndu-i o mantie. Produs artizanal grosier, acest Iupiter e o dovadă peremptorie a confecţionării de statuete, mai bine sau mai prost realizate, de către meşteşugarii ce lucrau în bronz, pentru unităţile militare cărora le erau ataşaţi, arme sau diverse accesorii ale ţinutelor vestimentareinfo. O statuetă fragmentară a lui Iupiter adorat la Doliche a fost descoperită în castrul de la Ilişua şi se află acum la M.I.T.info. În Sciţia Mică statuetele lui Iupiter par a fi mai puţin frecvente.
Apolo este ilustrat în două tipuri: unul cu cunună de laur, tolbă pe spate şi un obiect masiv în mîna dreaptă, interpretat fie ca săgeată, fie ca ramură de laurinfo (descoperit în castrul de la Gherla şi păstrat în muzeul din localitate, pl. IX, 7) şi Apolo călareinfo (evident, fără cal), postură în care apare uneori şi Iupiter la sud de Dunăreinfo. Neîndoielnic că această din urmă figurare trebuie pusă în legătură cu iconografia şi adînca înrădăcinare a cultului călăreţului trac. O „ediculă“ de la Gilăuinfo, aflată în M.I.T., îl reprezintă dealtfel nu pe zeul adorat la Delfi, în ipostaza unui călăreţ cu liră (cele 7 coarde ale instrumentului simbolizînd cele 7 vămi ale văzduhului) ci, ca atîtea alte monumente similare din Tracia, pe mortul eroizat.
Pe lîngă multiplele legături sud-dunărene, un bust al lui Serapis, descoperit la Drobeta (pl. IX, 3), de factură artizanală, constituie o prezenţă ce nu poate surprinde în castrele de pe linia Dunăriiinfo. Oricît ar părea de ciudat, faţă de importanţa efectivelor militare staţionate pe teritoriul de care ne ocupăm, reprezentările lui Marte sînt surprinzător de puţine. Situaţia este însă identică în Noricum, Pannonia, Moesia Superior şi Inferior. În afara a două sau trei piese din muzeul clujean, amintim ca deosebit un Marte (pl. IX, 8), descoperit în castrul de la Gherla (aflat acum în muzeul local), reprezentat în obişnuita armură romană, cu coif crestat şi gladius (sabie) în mîna dreaptă şi o piesă cu totul excepţională ca dimensiune (23 cm înălţime) şi realizare artistică (zeul e nud, cu coif corintic, cu mîna stîngă întinsă, iar în dreapta ţinea lancea), descoperită la Potaissa şi aflată în muzeul local de la Turdainfo.

Mulţimea statuetelor lui Mercur (cu simbolurile caracteristice: caduceu, pungă, petasos cu aripi sau fără unele din acestea) compensează, parcă semnificativ, puţinătatea celor ale zeului războiului. Ele sînt omniprezente în cantităţi considerabile în provinciile europene ale Imperiului. În România, ca să nu cităm decît unele descoperiri, apar la Constanţainfo, în Banatinfo, la Drobetainfo, Romulainfo şi, provenind din teritoriile aferente, sînt prezente în muzeele de la Craiova, Sibiu şi Cluj-Napoca. Ca şi în cazul lui Marte, calitatea acestor statuete turnate în general masiv, nu coboară sub o anumită limită, seria lor mare impunînd un oarecare standard  tehnic şi artistic.
Cultul lui Mithras, atît de bogat ilustrat de relieful votiv în piatră, îşi găseşte expresia şi într-o statuetă de bronz, reprezentat fiind cu piciorul stîng pe protoma unui taur, iar cu mîna dreaptă ridicată, ţinînd cuţitul sacrificial. Bronzul miniatural aflat la Drobeta are drept pandant un Dadofor cu bonetă frigianăinfo, descoperit în satul Cătunele de Motru (jud. Gorj).
Deşi imagistica lui Hercule în Dacia Romană s-a bucurat de o catalogare anumeinfo, trebuie precizat faptul că descendenţa tipului etrusco-italic (aplatizat, cu blana de leu înfăşurată pe mîna stîngă întinsă şi mîna dreaptă ridicată în care ţinea măciuca) este preluată de oficinele provinciale din Gallia pînă în Dacia Superior (un exemplar, printre altele, la Muzeul Brukenthal), ea fiind, după cît se pare, absentă la sud de Carpaţi şi la sud de Dunăre.
Din iconografia dionysiacă, substanţială în Dacia Superior, pot fi amintite o Menadă sau Libera descoperită la Ilişuainfo, un satir dansînd (pl. IX, 11) găsit în castrul de la Gherlainfo, precum şi statueta lui Pan de la Ulpia Traianainfo (pl. IX, 9), zeitate ale cărei reprezentări au beneficiat şi ele de un cataloginfo.
Un Bonus Eventus semi-nud şi cu cornul abundenţei, la origine poleit cu aur, se găseşte în Muzeul de la Deva, în vreme ce altul, nud şi cu un caliciu de floare în mîna stîngă, se află la Brukenthal.
Statueta rudimentară a lui Priap ityfalic (pl. X, 2), cu fructe, descoperită prin 1915 la Callatisinfo, pare a fi o replică miniaturală a alteia de piatră, fragmentară, aflată după ultimul război în aceeaşi aşezare. Nici geniile funerare, atît de frecvente în imagistica reliefului cu această destinaţie, nu sînt absente din plastica miniaturală în bronz: cel descoperit în Banat şi aflat la Muzeul din Lugoj este un bun exempluinfo, iar cel acefal, de la Drobeta, poate fi foarte bine un Attis.
Dintre mai multe tipuri de Amor, cu sau fără aripi, sînt de remarcat cel de la Micia şi cel descoperit la Valea Lupului (jud. Hunedoara), cu făclie în mîna stîngă ridicatăinfo şi tipul cu braţele în prelungire, în linie oblică faţă de verticala trupuluiinfo, reprezentat de o piesă din Muzeul Banatului din Timişoara şi de o alta la Napoca (pl. X, 1).
Dacă figurarea lui Atlas într-o statuetă de bronz e deocamdată atestată doar de una fragmentară aflată la M.I.T.info, Larii, ca divinităţi familiale, sînt cunoscuţi graţie mai multor exemplare descoperite la Sucidavainfo (pl. X, 4) şi Orleainfo sau pe cuprinsul Transilvaniei (piese aflate la Muzeul din Devainfo sau la Brukenthalinfo). Piesele de la Brukenthal şi Sucidava (M.I.R.S.R.) cu ryton şi pateră în mîini, ca şi tipul cu cornucopia şi patera provin probabil din oficine central-europeneinfo. Cel din urmă e posibil să redea pur şi simplu un geniu.

O chestiune de simbolistică controversată este cea a micilor statuete reprezentînd vulturi. Pe lîngă cele enumerate în ultima lor catalogare şi interpretareinfo, dintre care, din punct de vedere plastic, cea mai realizată este statueta descoperită la Răcari (pl. X, 5), avem de adăugat două, găsite în 1924—1925 la Tomis şi aflate în Colecţia Severeanu (pl. X, 9, 11). Considerarea tuturor acestora ca signa militariainfo (pentru legiuni, cohorte, unităţi de cavalerie etc.) este cît se poate de discutabilă, deoarece nici una dintre piese nu prezintă nici un detaliu ce ar putea indica fixarea sau atîrnarea pe tija steagului. Prezenţa lor în mediile militare nu poate îmbrăca decît o semnificaţie cultuală, fie ca simboluri ale adorării siriene a soareluiinfo, fie legate de cinstirea lui Iupiter Dolichenus, după cum o dovedeşte descoperirea unei atare figurine de bronz în sanctuarul amintitului zeu de la Brza Palanca (Egeta) în Iugoslaviainfo.
Statuetele de bronz reprezentînd divinităţi feminine sînt numericeşte minoritare faţă de cele anterioare. Exceptînd piesele discutate la începutul acestei prezentări, realizarea lor artistică le situează în clasele cele mai atipice ale artizanalului provincial.
Venus Pudica, în exemplarele descoperite la Urluiainfo (Adamclisi), la Drobetainfo (pl. X, 6), la Gilăuinfo, la Micia, Sarmizegetusa, Bucium, Bologa, Râşnov, în Transilvaniainfo, ca şi Venus Anadyomene de la Drobetainfo, Gherla (pl. X, 8) sau Iliuşainfo sînt elocvente asupra procesului însuşi al romanizării, deoarece astfel de artefacte fruste dovedesc existenţa unei clientele băştinaşe, rustice, în a cărei masă se operase asimilarea panteonului roman fără a se vădi dăinuirea în forme romane a unei imaginistici autohtone specifice (interpretatio romana). Simpla comparaţie cu unicul cap de bronz al unei Venere descoperit la Constanţainfo şi aflat sub vădita influenţă a coroplasticii elenistice, ne întăreşte convingerea în cele afirmate.
Statuetele Minervei de la Constanţainfo, Drobeta, Craiova, sau cea de la M.I.T.info (pl. X, 3), ca şi cele ale Dianeiinfo de la Cerna (Măcin), de la Ostrov (jud. Hunedoara) şi de pe întreg teritoriul Daciei romane nu pot fi socotite interpretări romane (în cazul cînd ar fi produse ale unor bronzieri localnici) ale unor divinităţi autohtone, cum ar fi de pildă zeiţa traco-dacică Bendis. Situaţia Daciei în această privinţă nu este singulară, ci cu unele notorii excepţii din mediul galo-celtic sau celtiberic, este o stare de fapt generală în provinciile europene ale Imperiului, unde tranziţia de la preistorie la istorie s-a făcut prin transformarea respectivelor teritorii în provincii romane, fără ca astfel de artefacte de mici dimensiuni să poată constitui modalităţi de interpretare a fondului cultual străvechi autohton.
Printre divinităţile cu figuraţie mai rară în statuetele de bronz din România cităm o Pomonă (divinitate a naturii şi roadelor, adorată de romani mai ales în vremea republicii), descoperită la Romulainfo, important centru agricol şi meşteşugăresc al Daciei Inferior, şi un bust al zeiţei Isis, ieşind dintr-o foaie de acant, găsit în castrul de la Drobetainfo.
Dintre statuetele Fortunei avem a aminti pe cea descoperită la Romula, operă plastică de realizare deosebită, avînd în vedere calitatea de divinitate poliadă a acesteia în marele centru agricol în care a fost aflată şi unde simboliza belşugul ogoarelor şi soarta cea bună de care se vor fi bucurat localnicii ca urmare a muncii lorinfo.
Sfincşilor lucraţi în piatră, în ronde-bosse, frecvenţi în Dacia Superior, li s-a aflat o replică într-o statuetă miniaturală de bronz ieşită la iveală dintr-un vicus (sat) de lîngă Petreşti-Albainfo.

Dintre reprezentările diverse, de o anumită ţinută plastică, menţionăm un atlet provenind de la Sarmizegetusainfo, bronz miniatural în care mişcarea şi proporţiile antropometrice ale trupului se înscriu neîndoielnic în descendenţa figurativă a unui prototip elenistic de factură microasiatică.
Alături de atleţi, acrobaţii s-au bucurat şi ei de interesul bronzierilor microstatuarei. Pe lîngă cel interpretat drept militar suind o scară, aflat la M.I.T., atragem atenţia asupra existenţei în aceeaşi colecţie a unui acrobat care stă în mîini, cu corpul şi picioarele alipite şi ridicate în sus. O piesă similară a fost descoperită şi la Constanţainfo. Spre deosebire însă de statueta tomitană, prenumărată de Dorothy Kent Hill printre cei şaptesprezece acrobaţi de acest fel cunoscuţiinfo, aceea abia amintită de la Cluj-Napoca, îşi aşteaptă editorul. Oricum, cercetătoarea americană nu reuşeşte să găsească rostul şi semnificaţia acestor figurări poate şi pentru că i-a scăpat din vedere o mai veche lucrare a lui W. Deonnainfo, care demonstrează că figurile acrobatice acompaniau de cele mai multe ori dansurile funebre, în acest sens el se baza şi pe tipologia acrobaţilor în chestiune, remarcaţi şi strînşi laolaltă încă de S. Reinach (cîţi se ştiau pe atunci).
Frecventă în imagistica funerară, dar şi în plastica miniaturală în bronz este figurarea gladiatorilor. Una din acestea, descoperită la Zeicaniinfo, la patru km sud de Ulpia Traiana (apoi pierdută) din pricină că era aşezată pe un postament cu orificii de fixare, a fost interpretată drept decoraţie de signuminfo, deşi piese similare descoperite la Carnuntuminfo nu au fost socotite de editorii lor ca atare. Un retiarius descoperit la Mangaliainfo, remarcabil prin expresivitatea capului, se integrează şi el acelei numeroase categorii de bronzuri pentru care cităm exemplarele descoperite nu numai în Noricum, ci şi în Iliriainfo.
Numeroase sînt obiectele lucrate din bronz turnat provenind din epoca romană de pe teritoriul patriei noastre. Vom enumera doar categoriile lor (evident numai cînd e vorba de artefacte) şi vom încerca să le ilustrăm cu piese pe cît posibil inedite, cu provenienţă arheologică sigură, avînd în vedere că în Supplementum acestei cărţi vom publica în chip completiv cele inedite aflate în patrimoniul muzeistic românesc şi care ne-au fost accesibile pentru studiu, fără însă a le cunoaşte locul exact al descoperirii.
Piesele de harnaşament, cheile, cataramele, diversele accesorii vestimentare sînt fie „traforate“ în felurite motive florale, fie decorate prin turnare cu diverse motive zoomorfe, antropomorfe sau geometrice. Ilustrative sînt artefactele de acest gen provenind din Transilvania şi expuse la M.I.T. sau la Muzeul judeţean Deva. Ele formează majoritatea descoperirilor de obiecte de metal din castreinfo. Din Dacia Inferior amintim pe cele de la Copăceni (Praetorium)info, Slăveni şi Răcariinfo, de la Romula şi Sucidavainfo. Importante nu numai sub raport istoric, ci şi al decoraţiei ce o comportă sînt piesele de centură din sec. III—IV, descoperite la Gherla, Sucidava şi Drobetainfo. Rezultate ale industriei artistice locale, cu tipologie comună întregului Imperiu, multiplele categorii deja enumerate formau producţia masivă a unor ateliere aşezate în centre militare sau urbane, ca de pildă cel descoperit recent (de altfel singurul atelier ieşit la lumină în Dacia), la Dierna (Orşova), activ în sec. II—IIIinfo.
Dintre accesoriile vestimentare, cu funcţionalitate mai mult sau mai puţin bine precizată, cităm un grifon descoperit la Romulainfo, acum la M.P.F., precum şi două piese din Colecţia Severeanu, descoperite respectiv la Tomis şi în jud. Dolj şi reprezentînd un şarpe şi un cap de caprideu (I=43, inv. nr. 19584/940, pl. XXVI, 23; I=34, inv. nr. 19581/979, pl. XXVI, 16). Amuletele erau de asemenea deosebit de numeroase.

Fie că erau purtate de persoane (ca, de pildă, cea falică sau cu bustul Minervei, găsite la Tomis — I=31, inv. nr. 19230/942, pl. XXVI, 6; I=27, inv. nr. 19191/974, pl. XXVI, 18 — sau cea în formă de cap de elefant, descoperită în Dobrogea — I=35, inv. nr. 19705/1796, pl. XXVI, 15 — sau alta priapică ityfalică, provenind din Transilvania — I=59, inv. nr. 19186/977, pl. XXVI, 7 — toate în Colecţia Severeanu), fie că erau destinate harnaşamentului cailorinfo, cum stă mărturie cea în formă de colţ de mistreţ, provenind de la Porolissuminfo (interpretată şi ea în chip neadecvat drept podoabă de signum). Realizarea tehnică şi artistică a lor era desăvîrşită. Micile reprezentări animalice care nu au un orificiu de suspendare pot fi considerate şi drept obiecte votive, după cum amuletele faliceinfo erau purtate atît de persoane, cît şi împodobeau, ataşate cu lănţişoare, mîinile votive sabasiceinfo.
Aplice zoomorfe de bronz, de multe ori aurite, împodobeau gurile de apă ale fîntînilor, cum este cea în formă de cap de leu descoperită la Sarmizegetusainfo. Cele mai numeroase însă, găsite pe tot cuprinsul provinciilor europene ale Imperiului, ornamentau carele de transport de mărfuri, dar mai ales de persoane, cu patru şi două roţi. Cele mai numeroase însă, găsite pe tot cuprinsul provinciilor europene ale Imperiului, ornamentau carele de transport de mărfuri, dar mai ales de persoane, cu patru şi două roţi.
În formă de leu (pl. X, 7), de aplice sau medalioane cu bustul lui Zeus (pl. X, 10) sau Hercule, ca cele găsite la Sucidavainfo, sau în Transilvania, în chip de grifoninfo, ca cea descoperită la Sarmizegetusainfo, sub formă de bust al Minervei (I=46, inv. nr. 19185/966, pl. XXV, 13), sau de mască feminină, ca piesele provenind de la Tomis şi aflate în Colecţia Severeanu (I=80, inv. nr. 19182/409, pl. X, 12), de reprezentări bahice, aceste aplice sînt aproape întotdeauna de o calitate artistică remarcabilă. Aceeaşi atenţie plastică era acordată şi ornamentelor juguluiinfo sau pieselor care susţineau hăţurileinfo, busturilor care împodobeau marginea carelor (de pildă, cel descoperit la Sarmizegetusainfo) sau mîinilor ornamentale destinate aceleiaşi funcţionalităţi (ca cea provenind de la Cătunele-Mehedinţiinfo), precum şi pectoralelor cailor asupra cărora e grăitor cel de bronz aurit, descoperit la Ilişua (18x30x0,3 cm) şi păstrat la M.I.T. (pl. X, 10).
În fine, aparţinînd tot carelor pentru persoane, cu două sau patru roţi, trebuie să amintim şi de mult controversatul rost al pieselor de suspensie, printre care pomenim pe cele descoperite la Romulainfo sau o alta, cu bustul lui Amor în vîrf (pl. XI, 2), din castrul de la Gherlainfo. Chiar pînă de curînd, atare piese au fost socotite drept susţinătoare de hăţuriinfo, căci abia Ch. Röringinfo îşi aminteşte de exhaustiva şi deosebit de aplicata lucrare a lui Venedikovinfo, care încă din 1960 tranşa chestiunea carelor pentru persoane în Imperiul roman, studiind resturile mai multor exemplare descoperite în Bulgaria şi numite, loci gratia, tracice. Suspensiunea „tronului“ carelor era asigurată fie prin arcuri semicirculare de fier plasate pe osiile roţilor, fie prin suspendarea acestuia prin intermediul unor platbande metalice de piesele în chestiune aflate în vîrful unor stîlpi verticali înfipţi în osiile roţilor. Ambele sisteme de suspensie sînt specifice numai carelor uşoare pentru persoane. Neglijarea acestui detaliu l-a făcut pe N. Harţucheinfo să considere carul roman cu două roţi, descoperit la 2 Mai (jud. Constanţa), drept un car de luptă!

Chiar dacă prin absurd armata romană din vremea Imperiului ar fi folosit atare „care de luptă“ (fapt dealtfel exclus, căci nu avem nici un fel de dovadă în acest sens), ele ar fi fost oricum fără suspensie, cu „tronul“ aşezat direct pe osia roţilor, aşa cum erau carele de luptă egiptene, hitite, asiriene.
Categoriei bronzurilor figurative îi aparţin, pentru că erau modelate şi turnate asemenea statuetelor şi aplicelor, mînerele paterelor şi torţile vaselor. Dintre primele, cele mai frecvente sînt cele cu capete de leu, berbec sau lup (spre exemplu acelea descoperite la Drobetainfo) ca şi cu protomă femininăinfo (descoperită la Costeşti, import dinaintea cuceririi Daciei). Printre torţile de vase cu figurare antropomorfă amintim o splendidă piesă descoperită la Tomis în 1914 şi păstrată în Colecţia Severeanu (I=141, nr. inv. 19200/1289, pl. XI, 3). De asemenea, demne de a fi remarcate sînt torţile oinohoei de la Constanţainfo, a celei de la Mangalia, decorată cu Satir ţinînd în braţe pe Bahus copil, precum şi dublul cap al lui Bahus din vîrful amovibil al candelabrului descoperit împreună cu oinohoia antecitată într-un mormînt callatian de epocă romanăinfo.
Tot pentru că erau turnate va trebui să amintim aici de o amplă serie de vase plastice (balsamarii) reprezentînd busturi de tineri. Un exemplar al acestei serii a fost descoperit la Constanţainfo. Ea este însă ilustrată, în teritoriile învecinate Daciei, de piese ieşite la iveală la Varnainfo (două bucăţi), la Sozopolinfo, în diverse locuri din Iugoslaviainfo şi Austriainfo. Reprezentînd în afară de tineri (cîţiva de factură negroidă) şi Satiri, Priapi sau copii cu lanternă, acestor vase plastice li s-a atribuit obîrşia unor ateliere egiptene, alexandrine. Capul negroid nu poate constitui, desigur, un argument în sensul de mai sus. Toate însă vădesc afinităţi stilistice flagrante, iar mai de curînd a fost relevată posibila origine sirianăinfo a acestei categorii de produse, răspîndite pe linia Dunării graţie negustorilor din acele locuri, care, însoţind trupele, au găsit o bună piaţă de desfacere în rîndul populaţiei din Dacia Inferiorinfo de pildă. Atribuirea produselor amintite atelierelor siriene nu exclude prezenţa unor importuri alexandrine din aceeaşi categorie (mici recipiente turnate). Descoperirile nu s-au lăsat aşteptate. Astfel, la Noviodunum (Isaccea) a apărut într-un mormînt de incineraţieinfo  un mic balsamariu de bronz (înalt de 8,7 cm), decorat cu patru amoraşi pescari şi reprezentări acvatice ce amintesc de imagistica peisagistică nilotică, de feluritele îndeletniciri în cursul cărora erau înfăţişaţi amoraşii în vestita frescă din casa Vettiilor de la Pompei. Balsamariul de bronz de la Noviodunum (aflat acum la Muzeul din Tulcea), splendid realizat artistic şi foarte bine conservat, este departe de a fi unic în hinterlandul Pontului Stîng. O piesă similară, de aceeaşi obîrşie alexandrină, decorată cu capete de Satir şi Menadă (?), cu scoici şi peşti, a ieşit la iveală şi la Varnainfo.
Tot turnate erau şi opaiţele de bronz, categorie de obiecte foarte comună în tot Imperiul. Dintre cele terminate cu apucătoarea în formă de mască feminină de tip „fenician“ cităm unul descoperit la Romulainfo şi aflat la M.P.F. (doar masca), şi un altul descoperit într-un mormînt la Mamaiainfo. În rîndul opaiţelor cu apucătoare în formă de corn lunar (pl. XI, 5) se numără cel de la Callatis, aflat în Colecţia Severeanuinfo. Comerţul microasiatic cu astfel de obiecte este atestat prin descoperirea la Fîntîna Mare (jud. Tulcea) a unui opaiţ plastic în formă de cap negroidinfo, cu apucătoare în frunză de iederă, purtînd inscripţia greacă: „Al lui Alexandru din Smirna“ (desigur, atelierul).


Industria artistică romană a atins în ce priveşte prelucrarea obiectelor de bronz o diversificare şi o complecţiune puţin obişnuite. Chiar şi greutăţile de cîntar (pondurile) îmbrăcau forme plastice, de la cele mai fruste, ca piesa păstrată la Muzeul din Mediaş şi reprezentînd un cap de bărbatinfo, pînă la capul lui Jupiter cu cunună de laur şi bust nud, descoperit la Constanţa, de unde mai provine, cu aceeaşi funcţionalitate, şi bustul lui Mercurinfo. Un cap bărbos, poate tot un Jupiter, a fost găsit la Rasovainfo (jud. Constanţa), iar de la Romula provine bustul în hermă al lui Jupiterinfo. În ce măsură pondurile plastice romane erau controlate de administraţie, este greu de spus, deoarece nici unul, după ştiinţa noastră, nu poartă vreo indicaţie metrologică sau semnul vreunei verificări legale.
Strîns conexate cu activităţile bronzierilor romani erau şi cele ale plumbarii-lor care, pentru o utilizare mult mai restrînsă şi mai efemeră, executau cu precădere obiecte votive, cum erau oglinzile de plumb descoperite în număr mare la Sucidavainfo, dar şi una la Tomis, aflată în Colecţia Severeanu (Diam.=49, inv. nr. 19219/590; pl. XXVIII, 2). Oglinzile de bronz, de la cele simple discoidale pînă la piesele împodobite pe revers cu felurite scene mitologice, montate pe diverse tipuri de mînereinfo formau o altă categorie a industriei artistice a bronzierilor. Dar revenind la plumbarii, un produs căutat al oficinelor lor erau plăcuţele votive pentru Cavalerii danubieni, plăcuţe descoperite şi în localităţile învecinate atelierului de la Sucidavainfo, anume la Orlea, Romula, Beleni (Dimum), Oescus şi Gabore (în Bulgaria), astfel de piese răspîndindu-se pe o arie chiar mai largă în care ar putea fi cuprinsă Drobeta însăşiinfo.

dacia-ant

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2