Civilizația elenistică

Cronici Civilizația Elenistică

CIVILIZAŢIA ELENISTICĂ

Ion Maxim

După sinteza Moira, mythos, drama, în care poezia tragică ateniană este urmărită în perspectiva rezonanţei sale în timp, Mihai Gramatopol a publicat în Editura enciclopedică română o altă cuprinzătoare lucrare, Civilizaţia elenistică. Mărturie a cercetărilor tot mai numeroase şi la noi, privind arta, cultura şi civilizaţiile ce-au înflorit cândva în bazinul mediteranean, influenţând cultura europeană şi civilizaţia universală până în zilele noastre, lucrarea de faţă reprezintă şi semnul unei noi orientări şi al unei perspective dinamice în care este privită istoria în general şi cea veche în special; ea atestă existenţa unei şcoli româneşti de cercetare şi exegeză a antichităţii, şcoală ce-şi arată roadele în numeroasele lucrări publicate.
Problema pătrunderii culturii greceşti în teritoriile cucerite de Alexandru Macedon şi contaminarea acesteia de către elemente orientale este una din cele mai complexe şi mai greu de urmărit. Până şi denumirea perioadei alexandrine, cunoscută în general sub numele de „epocă elenistică”, este prilej de discuţii nu întotdeauna profitabile. Titlul lucrării introduce noţiunea, alături de alta, nu mai puţin controversată - şi e bine că autorul n-a stăruit, arătând totuşi direcţia necesară.
Ca şi în cazul celei greceşti, dincolo de sterila dispută „civilizaţie-cultură”, civilizaţia elenistică este termenul cel mai cuprinzător, înţelegând prin civilizaţie suma cuceririlor spirituale şi materiale ale unei epoci („...faţete ale acelei culturi, spune autorul, care, devenind civilizaţie, poartă în sine ideologia şi aspiraţiile universalului”, p. 23).
Epoca elenistică se întinde pe mai multe veacuri şi civilizaţia ei, distinctă, cunoaşte mai multe centre de iradiere pe arii întinse, incluzând şi cetăţile greceşti cucerite de macedoneni, şi altele ale imensului Imperiu alexandrin, divizat teritorialiceşte, dar purtând amprenta aceluiaşi, „stil”. Autorul procedează sistematic. Fără să întârzie prea mult asupra controverselor privind începutul şi sfârşitul perioadei şi delimitând de la început termenii, după o scurtă privire istorică absolut necesară (capitolul De la cetate la imperiu. Alexandru şi urmaşii lui mergând până la expansiunea Romei, declinul şi sfârşitul statelor elenistice), el se opreşte pe larg asupra semnificaţiilor şi realizărilor acestei perioade istorice. Toate domeniile de activitate umană sunt urmărite îndeaproape în ceea ce au caracteristic, de la filosofie la artă, de la poezie la ştiinţă, de la economie la politică.
Autorul vorbeşte la un moment dat despre elenism ca „determinant stilistic”. Am fi fost mult mai câştigaţi dacă exegetul civilizaţiei elenistice ar fi stăruit mai mult asupra acestui punct de pornire, chiar dacă nu şi-ar fi însuşit neapărat perspectiva stilistică a lui Blaga. Deşi, mărturisesc, aplicarea acestei preţioase teorii de filosofie a culturii asupra fenomenelor istorice, aşa cum Blaga însuşi a teoretizat problema în Fiinţa istorică, în Ştiinţă şi creaţie, în Religie şi spirit nu ne-ar aduce decât reale foloase. Dacă recunoaştem prezenţa unor factori stilistici determinanţi pentru o epocă, un creator, o arie geografică, atunci şi fenomenele istorice pot fi studiate în funcţie de aceiaşi factori, alături de alţii, tot atât de importanţi cum sunt cei sociali şi economici. În acest caz teoretizarea prealabilă a acestor principii ar fi fost necesară. De fapt autorul, pornind de la datele teoretice ale lui Croce, Worringer, Wölfflin, Eugenio d’Ors, ajunge în final să circumscrie un „stil elenistic”, uşor detectabil în întreaga cultură şi civilizaţie a epocii. Sincretismului religios îi corespunde un eclectism filosofic, virtuozităţii miniaturilor opera de clasificare şi conservare a bunurilor spiritului în muzee şi biblioteci, colosalului tehnicii enciclopedismul. O epocă „barocă” în cel mai deplin înţeles al cuvântului, noţiune pe care autorul o urmăreşte în amănunt într-un capitol întreg, deşi multiple trimiteri găsim pretutindeni în carte. Viaţa cotidiană însăşi ia forme corespunzătoare.

Un baroc luxuriant deci pentru o istorie luxuriantă. Mutaţiile intervenite sunt urmărite cu grijă până la factorii determinanţi. Influenţele, întrepătrunderile, interferenţele arată tocmai modul în care s-a ajuns la sincretism, eclectism şi cosmopolitism, cele trei caracteristici fundamentale ale elenismului. Sincretismul a fost specific pentru Alexandru care, spre deosebire de alţi cuceritori, a preluat îndată zeităţile popoarelor cucerite, făcându-se el însuşi una dintre ele. Atitudinea a fost continuată de urmaşi şi preluată apoi de romani în al căror Pantheon era loc pentru toţi zeii pământului. Această modalitate este pe măsura unui relativism specific epocii, dar mai ales urmarea cinstirii unei zeităţi cunoscute sub numele „întâmplare” sau „noroc”, întreaga istorie elenistică desfăşurându-se sub semnul ei. Eclectismul filosofic era firesc într-o epocă de adânci prefaceri în care renunţarea la subtilităţile metafizice a făcut spiritele să întârzie asupra celor morale, fericirea individuală fiind pusă pe întâiul plan şi realizată în cele mai ciudate chipuri. Cât priveşte cosmopolitismul, el este urmarea directă nu numai a diasporei greceşti, ci şi a noilor structuri politice şi economice intervenite. Individul nu mai este numai al unui „polis”, ci se integrează într-o comunitate lărgită în care unitatea cetate-stat este desfiinţată. Să ne amintim în această privinţă învăţătura cinică pentru care omul natural este în acelaşi timp om universal sau cosmopolit („ceea ce nu înseamnă că cinicul se află la el acasă în orice cetate, ci că orice cetate îi este indiferentă, înţelegând prin «cosmopolit» nu un cetăţean al lumii politice ci al «cosmosului», p. 127).
Cartea este echilibrată şi păstrează mereu perspectiva sintezei. În problemele de filosofie, de exemplu, deşi şcolile postsocratice (aşa-zişii mici socratici) nu intră în perioada respectivă, sunt pe scurt prezentate deoarece fără ele nu se poate înţelege, sau se înţelege mai greu eticizarea filosofiei, eclectismul şi enciclopedismul. Atitudinea lejeră a micilor socratici faţă de gravele probleme ale filosofiei (autorul are dreptate când afirmă că „şcolile ce poartă numele lui Socrate sunt în fond ostile învăţăturii acestuia, ele legându-se mai degrabă de sofişti”, p. 126), înlocuirea învăţăturii, discuţiei şi demonstraţiei prin persuasiunea retoricii, impresia directă şi personală duc la inutilitatea dialecticii şi ştiinţei, la probabilism şi relativism.
E un eclectism de suprafaţă, caracterizat prin nesfârşite discuţii, aproape sceptice şi sofiste, pe de o parte, gustul pentru viaţă uşoară şi moravuri libere dezvoltându-se, pe de altă parte, în detrimentul filosofiei aşa cum au înţeles-o un Platon sau un Aristotel. Calea spre misticism şi pseudoştiinţă era larg deschisă şi în conformitate cu stilul baroc al epocii. Alchimia, astrologia, divinaţia se bucură de mare stimă.
Literatura este urmărită în cele două direcţii ale ei, alexandrină, livrescă şi conjuncturală („poezie de curte, literatură de jalbă”, cum spune André Bonnard), sfârşind în caligrame (altă faţetă a barocului elenistic), retorică şi stufoasă („scurtele fragmente strălucite sunt despărţite de plicticoase mlaştini de proză”, p. 176), ambele făcând caz de erudiţie şi apelând la mitologie. Retorica sfârşeşte în asianism (elocinţă, „abundând în cuvinte şi metafore ciudate, destinate să acopere lipsa oricărei idei prin calambururi şi fraze ritmate, afectând o pasiune nesusţinută de nimic şi nevizând bineînţeles nimic”, p. 204), epopeea în roman. Artele manifestă o dinamică exagerată şi o încărcătură a detaliului asemănătoare barocului european de mai târziu. Organizarea statală, ca şi cea a instituţiilor celebre ale epocii (muzeul şi biblioteca) se fac în aceeaşi perspectivă. Figura lui Alexandru este o figură de legendă. Civilizaţia elenistică descinde parcă şi ea, prin elementele ei contradictorii, prin caracterele ei baroce, dintr-o poveste. Cartea lui Mihai Gramatopol este o bună introducere în acest univers mirific şi miraculos în care, altfel, cititorul neavizat riscă să rătăcească.
O carte interesantă şi utilă în acelaşi timp, sintetizând cu succes datele esenţiale şi definitorii ale acestei civilizaţii cu multiple faţete.

civilizatia-elenistica

rasfoieste-250x500

cronici-250x500