Arta și arheologie dacică și romană

UN DENAR NEOBIŞNUIT DESCOPERIT LA TURDA

Pe la jumătatea deceniului şase a ajuns în colecţia Cabinetului numismatic al Academiei un denar de argint cu titlu inferior, descoperit în împrejurimile Turdei (Potaissa). Pe platoul care domină aşezarea modernă exista un mare castru roman construit odată cu instalarea în acel loc a Legiunii a V-a Macedonica, adică prin anii 166—167. Această aşezare militară va avea ca urmare dezvoltarea rapidă a satului (vicus) de mai înainte care rămîne totuşi în această situaţie pînă în primii ani ai domniei lui Septimius Severus (193— 211), cînd devine municipium, fiind curînd după aceea, încă sub acelaşi împărat, ridicat la rangul de colonia. Modesta descoperire numismatică la care ne referim şi care reprezintă o emisiune a lui Decimus Caelius Balbinus ce deţinea, împreună cu colegul său de Senat, Marcus Clodius Pupienus Maximus, pentru cîteva luni doar, demnitatea imperială în anul 238, ar fi rămas fără vreun ecou special în peisajul circulaţiei monetare de la Potaissa info dacă prin inscripţia de pe revers nu ar fi aruncat o semnificativă lumină asupra evenimentelor petrecute în acel an în îndepărtata Romă. Piesa, deci, de care ne ocupăm, are înscrisă pe avers info următoarea legendă info: IMP C D CAEL BALBINVS AVG în jurul bustului laureat, drapat şi cuirasat al împăratului, spre dreapta; pe revers: P M TR P COS P Pinfo, în jurul efigiei împăratului în picioare, în togă, întors către stînga, ţinînd o ramură în mîna dreaptă ridicată şi în stînga un parazonium (sabie scurtă). Moneda (42/c, d), cu toate caracteristicile ei pe care le vom vedea mai jos, este inedită atît în litera, cît şi în spiritul acestora. Noutatea acestui denar constă în particularităţile stilistice şi artistice ale portretului ce aduce elemente inedite în iconografia împăratului, mai bine cunoscută doar în vremea din urmă, precum şi în menţionarea unui singur consulat în legenda reversului. Avînd în vedere faptul că reversul, cu excepţia anomaliei pomenite, este perfect identic cu cel al denarului RIC, nr. 5(1), s-ar putea presupune că este vorba doar de o simplă omisiune datorată gravorului matriţei monetare. Caracterul inedit al portretului imperial şi distribuţia absolut normală a literelor în legenda reversului justifică autenticitatea monedei pe care trebuie să o plasăm într-o serie necunoscută al cărei unic exemplar este.
Evenimentele anului 238 sînt strîns legate de explicaţia legendei reversului. De asemenea portretul monetar, admirabil conservat, ne prilejuieşte prin minuţia şi realismul său o mai bună cunoaştere a personalităţii distinsului senator şi o mai profundă şi amplă înţelegere a imaginilor în marmură şi bronz ale acestuia info. Un astfel de document figurat cu caracter profund analitic completează portretul literar datorat lui Iulius Capitolinusinfo care îl înfăţişează în chipul următor: „Balbinus era de neam foarte nobil; a fost consul a doua oară şi guvernatorul unui mare număr de provincii... Îşi atrăsese o mare dragoste prin bunătate, ca şi printr-o imensă onestitate şi modestie. După cum însuşi afirma, era dintr-o familie foarte veche, de la Balbus Cornelius Theophanes, care obţinuse dreptul de cetăţenie romană de la Gnaeus Pompeius, ca unul care era foarte apreciat în patria sa, fiind şi scriitor de istorie. Era, de asemenea, de statură înaltă, remarcabil prin înfăţişarea lui fizică, dar excesiv în plăceri; era împins la aceasta, desigur, de un mare număr de bogăţii, căci era bogat şi de la strămoşii familiei sale, iar pe de altă parte, îşi strînsese el însuşi bogăţii prin diverse moşteniri. Era un orator strălucit şi datorită versurilor sale devenise renumit între poeţii timpului. Era dornic de băutură, mîncare şi dragoste, îngrijit la îmbrăcăminte; nu i-a lipsit nimic care-l putea face plăcut poporului şi iubit de Senat”.
În timpul crizei din anul 238, Senatul, rămas singur administrator al treburilor publice, propune alegerea unei comisii de douăzeci de senatori (viginti viri consulares ex S. C. Rei Publicae curandae) pentru a organiza Italia din punct de vedere militar împotriva atacului lui Maximinus care sosea cu întreaga sa armată. Ampla discuţie cu privire la data constituirii şi la activitatea acestei comisii pare a se fi încheiat în mod logic cu demonstraţia lui A. Theodorides info, care o plasează după moartea Gordienilor şi înaintea învestiturii lui Pupienus şi Balbinus. Se pare că bogata ei activitate s-a făcut demnă de amintirea posterităţii: foştii membri au ţinut să-şi înscrie participarea pe propriile epitafe, ca funcţie supremă a carierelor lor administrative info.

Trupele senatoriale masate la Ravenna şi puse mai apoi sub comanda lui Pupienus au fost organizate, în cea mai mare parte, de comisia senatorială în rîndurile căreia se numărau şi viitorii împăraţi. În curînd a avut loc alegerea ca împăraţi a celor doi senatori şi numirea ca Caesar a unui nepot, încă minor, al Gordienilor din Africa, nepot care se afla la Roma şi care fusese impus de pretorieni şi de mulţime, astfel că provinciile au luat cunoştinţă de noii cîrmuitori ai statului. Autoritatea Senatului, asupra căreia impietau pretorienii şi veteranii din cazărmile oraşului, nu era însă pe placul nici al plebei, nici al armatei. Acestea nu s-au lăsat potolite decît atunci cînd celor doi colegi imperiali le-a fost alăturat, după cum spuneam, nepotul Gordienilor africani. Prin însăşi cooptarea sa la imperiu, acesta legitima revolta de la Thysdrus şi consacra memoria lui Gordian I şi Gordian II, tată şi fiu, morţi, după nici o lună de guvernare, pe cîmpul de luptă, în încercarea de a rezista trupelor lui Capellianus, guvernatorul Numidiei, rămas credincios lui Maximinus Thrax.
Succedarea atîtor evenimente într-un interval de timp atît de scurt depăşea posibilitatea de reacţie promptă şi de conformare chiar a autorităţilor centrale, pentru a nu mai vorbi de cele provinciale la care noutăţile ajungeau prea tîrziu, după ce se perimaseră, fiind înlocuite de altele. Astfel atelierele monetare de la Roma au omis în titulatura Gordienilor din Africa epitetul ROMANVS decretat de Senat în acelaşi timp cu cel de AFRICANVS info. Atelierele din provincii fac chiar confuzii: la Adrianopol, în Tracia, o monedă mică de bronz de la Gordian III poartă pe revers ca simbol un struţ, deşi cel reprezentat nu avusese de a face cu revolta de la Thysdrus.
Numirea lui Balbinus şi Pupienus de către Senat într-un moment de criză face imperios necesară popularizarea evenimentului prin emisiuni monetare ale căror exemplare să se afle în mîinile tuturor. Cariera lui Pupienus, care primise însărcinări militare, pare să fi fost mai bine cunoscută decît cea a lui Balbinus în seama căruia rămînea administraţia civilă a statului. Se execută astfel în grabă o copie a bustului senatorului Balbinus, folosită pentru aversul monedelor, iar pe reversul denarilor se înscriu funcţiile imperiale printre care marele pontificat era pentru prima oară împărţit; se neglijează însă, cel puţin pe una din seriile acestei emisiuni, am zice chiar pe prima, din motive ce se vor vedea mai jos, numărul consulatelor lui Balbinus, cel de al doilea şi ultimul, deţinut încă în 213 info.
Că este vorba de o lipsă de informare asupra trecutului politic şi administrativ al unuia din imperialii colegi, lipsă datorată cancelariei imperiale şi implicit evenimentelor tumultuoase prin care trecea statul, ne-o dovedeşte faptul că şi alte categorii de documente oficiale consemnează fidel aceeaşi eroare, a cărei obîrşie nu o putem bănui a fi fost decît în centrul puterii care era la Roma.
Astfel un miliar de la Sitifis în Mauritania (C.I.L., VIII, 10 342) înscrie titulatura lui Balbinus, dar şi a lui Pupienus, cu un singur consulat, în vreme ce un altul, tot din Mauritania (C.I.L., VIII, 10 365), înregistrează corect şi cel de al doilea consulat al colegilor imperiali. Este posibil ca agitaţiile vehemente ale plebei, nemulţumită de alegerea împăraţilor senatoriali şi mai ales de amintirea prefecturii foarte severe a lui Pupienus, să fi împiedicat în zilele imediat următoare învestiturii acestora (16 aprilie 238)info funcţionarea normală şi corectă a Cancelariei imperiului.
Graba în care s-a bătut prima serie monetară a lui Balbinus sugerată de denarul în discuţie este confirmată nu numai de evenimentele amintite care au produs confuzia epigrafică atestată şi pe alte documente, ci şi de portretul aflat pe aversul monedei. Acesta aduce date noi în iconografia împăratului prin faptul că profilul nu s-a conformat încă manierismului oficial, evident în cazul monedelor cunoscute ale lui Balbinus.
Chipul este cel al unui om de vîrstă matură, pornit spre bătrîneţe, cu fruntea brăzdată de două riduri adînci. Părul este tăiat scurt şi pieptănat pe tîmple în unghi drept. Barba scurtă este mărginită pe faţă de linia care pleacă de la obîrşia maxilarului spre vîrful bărbiei. O şuviţă îngustă de păr în faţa urechii uneşte barba cu frizura. Nasul este drept şi viguros; nările, cu conturul pronunţat, sînt sculptate cu minuţie în relief.

Arcadele sprîncenelor pleacă de la baza nasului şi sînt dublate de cuta inferioară de pe frunte. Ochii şi pleoapele, pupila şi irisul sînt marcate cu grijă şi învăluite de o uşoară penumbră care dau bustului căldura aerului meditativ din care se degajă înţelepciune şi calm.
Artistul s-a priceput să modeleze cu fineţe zona ochilor, a nasului şi a gurii, obţinînd efecte de clar-obscur pe un spaţiu restrîns. Trăsătura esenţială a figurii este relieful înalt încadrat de două linii, una care pleacă de la baza nasului desenînd partea inferioară a ochiului, iar cealaltă de la baza nărilor, înconjurînd gura spre bărbie. O altă trăsătură originală a portretului acestuia monetar este linia foarte puţin curbată a creştetului capului, însă destul de lungă, fapt care are ca rezultantă optică dezvoltarea uşor exagerată a părţii superioare a capului. În consecinţă profilul feţei se restrînge într-o rezultantă concavă net deosebită de dominanta convexă a restului iconografiei împăratului, inclusiv a celei monetare.
Pe de altă parte gliptica ne oferă un intaliu în sardonixinfo cu o rezultantă optică a liniilor faciale identică celei prezentate de denarul de la Cabinetul numismatic al Academiei, avînd conturul gurii şi al bărbiei întru totul asemănător, dar lipsindu-i grosimea gîtului şi masivitatea capului ca trăsături dominante. Convexitatea facială este dusă la maximum, ca şi masivitatea capului, pe aversul unei monede de bronz de la Tarsus info, unde doar legenda ne poate convinge că este vorba de chipul lui Balbinus.
Cele trei busturi binecunoscute, de la Biblioteca Vaticanului, de la Leningrad şi de pe sarcofagul de la Romainfo au între ele trăsături asemănătoare şi comune în acelaşi timp cu efigia de pe aversul denarului în discuţie: privirea întoarsă spre dreapta, cutele pe frunte, masivitatea, aerul calm etc. Există însă şi unele mici diferenţe: capul de la Leningrad, cel de pe sarcofagul de la Roma info, efigiile monetare, au părul tăiat pe frunte în unghi drept cu cel de pe tîmple, în vreme ce bustul Torloniainfo, cel de la Biblioteca Vaticanului precum şi statuia de la muzeul din Pireuinfo se remarcă printr-o calviţie avansată către creştetul capului, cu un rest de păr în unghi ascuţit spre frunte.
Portretele monetare care-l reprezintă pe împărat în anul 238 au toate părul tăiat pe frunte, fie că ele se conformează unui model unic, fie că se supun manierei oficiale, căci în realitate, aşa cum ne indică bustul Torlonia, Balbinus începuse să chelească înainte de a ajunge la demnitatea supremă. Idealizarea profilului şi a trăsăturilor feţei ne îndeamnă a căuta denarului nostru alte analogii decît portretele monetare pentru a-i reliefa deopotrivă noutăţile iconografice şi esenţa realistă de care nu se dezice.
Capul de la Leningrad, cel de la Vatican precum şi capul Torlonia se aseamănă cel mai mult în privinţa vîrstei personajului şi a particularităţilor fizionomice. Capul de la Leningrad îl reprezintă la vîrsta cea mai tînără. Tăietura părului este încă în linie dreaptă, iar cele două cute ale profilului, în jurul ochilor şi al gurii, nu sînt încă adîncite de vîrstă. Capul de la Vatican este cel al unui bătrîn puţin obosit şi chiar plictisit de plăcerile vieţii, aşa cum ne lasă să înţelegem portretul literar al lui Iulius Capitolinus. Capul Torlonia este de o plasticitate remarcabilă şi se aseamănă în chip izbitor cu profilul de pe denarul din colecţia Academiei. Avem probabil de-a face cu un portret neoficial. Privirea tuturor monumentelor pomenite este uşor întoarsă spre dreapta.
Profilul denarului prezintă aspectul unei bătrîneţi încă agere, aceeaşi pe care o remarcăm şi la bustul Torlonia şi care, alături de alte similitudini, ne îndreptăţeşte a presupune o legătură strînsă între cele două imagini. Ele sînt înrudite nu numai cronologic, ci şi sub raportul concepţiei artistice. Fizionomia lor trădează maniera verismului de tip republican, în vreme ce privirea, sprîncenele şi cutele feţei reprezintă prelucrarea şi accepţiunea contemporană a realismului plasticinfo. Într-adevăr, deceniile trei şi patru ale secolului III sînt marcate în portretistică de reacţia faţă de clasicism a acelui realism de veche tradiţie etruscă şi italică info agrementat cu psihologism. Seria monetară căreia aparţine portretul ce ne preocupă pare a întruni în cel mai înalt grad aceste trăsături care pălesc şi se pierd pe restul emisiunilor monetare ale lui Balbinus, ieşite din atelierele romane.

Definită şi singularizată din punct de vedere artistic, această serie de denari, care va fi conţinut un număr restrîns de piese, trebuie plasată la începutul emisiunilor info celor doi împăraţi, dublată poate de una similară dar încă necunoscută, emisă pentru Pupienus, ambele databile, în tot cazul, dinaintea reintroducerii antoninianului.
Se pot formula mai multe ipoteze cu privire la descoperirea acestei piese unice, în Dacia, în împrejurimile castrului de la Potaissa. Convingerea noastră este că o serie atît de redusă numeric nu a putut fi difuzată, în primul rînd din pricina omisiunii de pe revers. Ea va fi rămas în depozitele statului, ale vreunei administraţii centrale, pînă cînd nevoi financiare, în acele timpuri de criză deopotrivă economică şi politică, vor fi făcut necesară utilizarea ei. Una din aceste nevoi putea fi, de pildă, războiul cu carpii care chiar în acelaşi an încep a ataca frontierele imperiului.
Un tezaur descoperit tot la Turda cu cîteva decenii mai înainte, şi intrat în colecţiile Academiei împreună cu denarul lui Balbinus, nu cuprinde monede emise între Severus Alexander şi Gordian III; faptul, remarcat şi în cazul altor tezaure,info îndreptăţeşte presupunerea că monedele unor asemenea serii limitate se puteau afla mai degrabă în mîinile armatei care primea solda şi lupta în unităţile apropiate împăratului. O inscripţie funerară de la Intercisa în Pannonia info, citită de C. Soproni, vorbeşte despre un Publius Aelius Proculinus „mort în vremea războiului dacic la castelul carpilor” (bello dacico desiderato ad castellum carporum) după ce luptase „în cohorta a şaptea pretoriană, pioasă şi victorioasă sub însemnul lui Philippus” (cohortem septi-mam praetoriam piam vindicem Philippianam). După editor, acel castellum carporum se va fi aflat undeva în estul Daciei, aproape de Carpaţii orientali către care s-au retras carpii urmăriţi de trupele victorioase ale lui Philippus.
Legiunile din Pannonia, care de multă vreme încă furnizau recruţi pentru gărzile pretoriene info, puteau primi, avînd în vedere dificultăţile economice, şi monedă de depozit. Este una din numeroasele explicaţii probabile ce se pot da descoperirii izolate a unei monede rarisime, la o atît de mare depărtare de locul emiterii ei. Dacă din punct de vedere istoric existenţa unei atare piese aşteaptă încă noi elemente pentru a-i completa semnificaţia, în ce priveşte aspectul artistic şi iconografic ea înseamnă un incontestabil document care îmbogăţeşte cu o faţetă interesantă portretistica lui Decimus Caelius Balbinus.

cop-art-arh

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2

manuscrise250x500