Arta și arheologie dacică și romană

ATELIERE DE STICLĂRIE DOBROGENE ŞI RELAŢIILE LOR CU ORIENTUL ROMAN

Tehnica elenistică ale cărei realizări intrate din istorie în legendă vizau colosalul ca ideal propriu al vremurilor unor adînci prefaceri şi vaste expansiuni, se baza în esenţă pe tehnologia tradiţională a lumii mediteraneene astfel că despre foarte puţine invenţii în domeniul acesteia are a-şi spune astăzi cuvîntul cercetătorul culturii materiale a ultimelor trei veacuri dinaintea erei noastre.
Descoperirea pe coasta feniciană a Siriei la sfîrşitul sec. I. î.e.n. a procedeului suflării sticlei mai întîi în forme, apoi în mod liber, este incontestabil cea mai mare dobîndire a tehnologiei unei civilizaţii ajunsă la punctul de închidere al ciclului ei istoric.
Cum e şi firesc, ecoul acestei descoperiri îl găsim, cu obişnuita tentă anecdotică, în opera lui Plinius cel Bătrîn care de această dată vorbeşte de „inventator” fără însă a-l numi: „se spune că în vremea lui Tiberius s-a obţinut o sticlă flexibilă dar atelierul inventatorului a fost distrus căci ar fi survenit o scădere a preţului cuprului, argintului şi aurului”info.
Cert este că nici o piesă de sticlă suflată n-a fost găsită în mormintele preromane din Grecia sau în mormintele elenistice din Cipru (cel mai apropiat teritoriu de zona în care s-a suflat pentru prima oară sticla), unde obiectele de sticlă suflată tind să înlocuiască ceramica numai în epoca romană.
Este deci firesc ca foarte rarele exemplare de vase de sticlă din primele decenii ale utilizării noii tehnologii a suflării să se bucure de o atenţie deosebită. Printre numele de sticlari sirieni ca Ariston, Eirenaios, Meges, Nikon, Tryfon, Iason etc.info, cunoscute prin semnături, de cel al lui Ennion se leagă cîteva cupe, amforete şi căni. Acest vitrarius (sticlar) sirian despre care se afirmă (şi vom vedea că nu cu temei) că pe vremea lui Claudius s-ar fi mutat în Italia de nord, îşi răspîndeşte produsele atelierului său, din Crimeea pînă în Occidentul european info.
Prezenţa vaselor de sticlă de fabricaţie orientală, egipteană sau siriană, dar mai ales siriană, se face simţită în Dobrogea, cît şi la Dunărea de Jos. La nordul Dunării şi la nord de Carpaţi, în răstimpul sec. I î.e.n. — I e.n., fragmente şi vase de sticlă au fost descoperite în 17 aşezăriinfo şi numărul lor e în continuă creştere. Printre produsele orientale sînt de amintit scarabeul din pastă sticloasă cu hieroglifă descoperit la Poiana, amuleta cu zeul Men de la Popeşti, piese de provenienţă alexandrină, dar şi bolul de la Zimnicea precum şi o butelie de la Popeşti, ieşite, foarte probabil, din ateliere siriene info. Se poate constata că şi în privinţa importului materialului vitros, regiunile nord-dunărene sînt în primele rînduri ale iradierii comerciale şi artizanale a bazinului mediteranean răsăritean şi în acelaşi timp sincronice cu preferinţele pentru aplicaţiile descoperirilor tehnologice de recentă dată ale acestuia.
În Dobrogea însă, ca şi pe întreaga coastă de nord şi de vest a Pontului Euxin, importurile timpurii de sticlărie orientală au avut drept urmare deschiderea unor ateliere proprii în cetăţile respective pentru a satisface nevoile de consum care se vădiseră deosebit de mari. Vasele din sticlă suflată liber, mai ales unguentariile, se realizau foarte uşor, iar preţul lor va fi fost destul de scăzut. Le găsim în număr considerabil în inventarele funerare info, tipologia lor fiind universală.
În Dobrogea au fost atestate, cel puţin pînă acum, ateliere de sticlărie la Tomis. În regiunea din jurul vechii clădiri a Poştei dar şi lîngă palatul episcopal, sediul anterior al Muzeului de istorie naţională şi arheologie, au apărut bulgări de material vitrificat, de mase sticloase verzui precum şi, în al doilea loc, o parte a unui cuptor info. Obiectivele nu au putut fi cercetate integral deoarece li se suprapuneau clădiri moderne. Cele două cuptoare descoperite la Tomis, poate printre mai multele ce vor fi existat, reconfirmă caracterul puternic meşteşugăresc al acestei aşezăriinfo care susţinea cu produsele ei, la sfîrşitul epocii elenistice şi în primele veacuri ale stăpînirii Romei, pieţele oraşelor învecinate. La Odessos (Varna) s-a descoperit, de asemenea, un atelier de suflare a sticlei info, altele similare au ieşit la iveală în sudul Uniunii Sovietice, la Panticapaeum şi Kepoiinfo.

Relaţiile comerciale ale Dobrogei antice cu Orientul roman în ceea ce priveşte negoţul cu vase de sticlă sînt parte integrantă a legăturilor pe care şi alte cetăţi le aveau cu atelierele producătoare siriene sau egiptene. N. Kunina şi N. Sorokina au arătat că printre unguentariile descoperite pe teritoriul Bosporului, de factură egipteană sînt cele clasate de autoare în tipul I, grupa 1, iar cele importate din Siria au fost subsumate tipului II, grupa 1 info. Această determinare este deosebit de preţioasă pentru noi căci atari forme le reperăm şi printre piesele similare scoase la iveală din mormintele tomitane sau dobrogene în general, datate, ca şi materialul bosporan, în sec. I—III e.n.info.
În afara vaselor de sticlă simple, importate din Siria la Panticapaeum, Kepoi, Olbiainfo şi Tomis, în aceste oraşe sau în împrejurimile lor au fost descoperite şi vase suflate în forme cu decoraţie vegetală, geometrică sau vase plastice antropomorfe. De pildă la nord de Callatis, la Neptun, a fost găsit, în 1966, într-un mormînt, un vas de mici dimensiuni reprezentînd un cap de femeie cu trăsături orientale, piesă databilă în sec. I e.n.info. De la Tomis, tot dintr-un mormînt cu context arheologic din sec. II e.n., provine un alt vas plastic fragmentar în forma unui cap de femeie. Baza vasului e decorată cu chipul Meduzei. Sticla albă lăptoasă, precum şi aspectul general par a trimite către productivele ateliere siriene.
Vasele de sticlă cu decoraţie obţinută prin suflarea în forme, unele dintre ele de înaltă realizare artistică şi purtînd semnăturile unor maeştri sirieni din sec. I î.e.n. — I e.n., au fost scoase la iveală şi în nordul Pontului Euxin în necropola de la Panticapaeuminfo.
Este vorba în speţă de produsele lui Ennion, fie că au fost ele semnate ca binecunoscuta amforetă de la Ermitaj, printre altele, fie că nu purtau semnături dar aparţineau după toate aparenţele atelierului aceluiaşi meşter sau urmaşilor săi imediaţi. Trebuie subliniat faptul că N. Kunina crede că poate deosebi două faze în producţia timpurie a atelierelor siriene şi anume: în prima jumătate a sec. I e.n., sînt lucrate piesele deosebite din punct de vedere al realizării tehnice şi al decoraţiei. În a doua jumătate a secolului, cînd primează ca număr piesele de dimensiuni mici, în special flacoane pentru parfumuri, tiparele îşi pierd acurateţea, iar decoraţia se schematizează. Situaţia se schimbă însă în sec. II e.n., cînd reapar vasele de dimensiuni mari împodobite cu figuri şi foarte bine executate tehnic. Kunina înclină să vadă în mai multe flacoane mici de parfumuri, provenind de la Panticapaeum şi datate în a doua jumătate a sec. I e.n., imitaţii locale după produsele siriene.
Cert este că negoţul cu vase de sticlă siriene în vestul şi nordul Pontului, încă din prima jumătate a sec. I e.n., este foarte activ aşa cum rezultă din marele număr de piese descoperite. Ne grăbim să adăugăm acestora o alta, aflată în Colecţia Severeanu a Muzeului de istorie a municipiului Bucureşti (39/a, b). Locul de găsire al acestei piese nu este precizat. Se ştie însă că dr. Severeanu şi-a format valoroasa colecţie de sticlărie antică, pe care o vom publica curînd în întregime, din descoperirile arheologice întîmplătoare de pe litoralul dobrogean din cursul primelor patru decenii ale secolului nostru. Faptul este cunoscut atît de noi care am cercetat puţinele scripte ale colecţionarului cît şi de contemporanii săi care ne-au reconfirmat, nouă şi altorainfo, această informaţie. Să considerăm deci pînă la proba contrarie că flaconul din Colecţia Severeanu a fost descoperit undeva pe litoralul dobrogean.
Cu mai bine de două decenii în urmă Hardeninfo atribuia sidonianului Ennion a cărui activitate de vîrf s-ar situa în prima jumătate a secolului I e.n. şi o serie de flacoane nesemnate, în număr de 9info, dintre care patru descoperite în Siria par a proveni din acelaşi tipar. Acestora li se alătură flaconul de sticlă verde descoperit în Cipru şi aflat la muzeul din Nicosia info, două flacoane identice la Muzeul Haaretz din Tel-Avivinfo (40/b), unul la Kunsthistorisches Museum din Vienainfo şi altul într-o colecţie particulară din Anglia info. Al cincisprezecelea exemplar din seria enumerată se află în Colecţia Severeanu şi este cel mai vechi recipient de sticlă suflată în formă din ţară.

Decoraţia flacoanelor de sticlă este identică, cu mici diferenţe de detaliu în registrul central, iar profilul lor este invariabil, cu excepţia torţilor care au fost modelate şi aplicate manual în diferite poziţii faţă de registrul central, după îndepărtarea formei în care au fost suflate recipientele. Calota superioară a flacoanelor, tronconică şi uşor bombată, este decorată în langues de chat aidoma părţii inferioare, cuprinzînd între cele două margini profilate un vrej de viţă stilizat care iradiază dintr-un punct central. Motivul se repetă o singură dată de cealaltă parte a flaconului. Baza este plată, marcată de trei cercuri concentrice dispuse în jurul unui grăunte de sticlă, caracteristică se pare comună tuturor celor 15 flacoane cunoscute ale seriei.
Pe baza descoperirii celor două complexe funerare de la Yahmour, în Siria, descoperire cu prilejul publicării căreia Harden a studiat întregul grup de flacoane pe atunci cunoscute, atribuindu-l atelierului lui Ennion, se poate şi astăzi susţine cu tărie originea sidoniano-siriană a acestui tip de recipiente.
În lumina cunoştinţelor actuale asupra materialului, două sînt problemele ce se impun atenţiei noastre. Dacă seria de flacoane în chestiune mai poate fi atribuită lui Ennion şi dacă ele sînt fabricate exclusiv în Siria sau produse concomitent şi de eventuale oficine occidentale ale vitrariilor sirieni.
În ce priveşte atribuirea grupului de flacoane tip Yahmour (pentru a-l numi după locul singurei descoperiri arheologice certe) atelierului lui Ennion, o interesantă descoperire, de data aceasta într-o colecţie particulară italiană, deschide noi perspective de interpretare. Este vorba de o cupă (40/c; 42/b) găsită la Albonese-Pavia pe la sfîrşitul secolului trecut, intrată în colecţia Strada de la Scaldasole (Pavia), publicată sumar într-un catalog de sticlărie romană info şi în fine valorificată într-un studiu la care ne vom mai referiinfo.
Această cupă este semnată de un sticlar pînă atunci necunoscut, pe nume Aristeas, care prin decoraţia pe care o practică pe produsele sticlăriei sale se alătură aceluiaşi climat artistic căruia îi aparţinea şi Ennion. Spre deosebire însă de acesta care-şi decora vasele fie exclusiv geometric, cum e cazul cupei de la Torino (41/a), datată la descoperire cu o monedă de la Claudius (46 e.n.), fie cu motivul langues de chat îmbogăţit de frize cu solzi şi frize cu palmete şi vrej ca în cazul cănii de la Tel-Aviv (40/a) şi a cupei de la Modena (39/c), Aristeas îmbină în chip armonios motivul în langues de chat, căruia îi rezervă registre mai mici cu rol de încadrare, cu cel vegetal al spiralei de acant preluate şi al vrejului de viţă cărora le destină registrul central cel mai mare şi care dă tonul întregii decoraţiuni a cupei.
Flacoanele găsite la Yahmour şi întregul grup subsumat acestora, deşi prin scurtimea desfăşurării registrului central cuprind numai motivul vrejului de viţă reprodus de două ori, sub raportul ponderii registrelor în economia decorării ansamblului pot fi atribuite fără ezitare concepţiei lui Aristeas, el însuşi contemporan şi continuator al măiestriei lui Ennion, aşa cum ne demonstrează evidenţa descoperirii acelei cupe, exploatată pînă la ultimele consecinţe de studiul Carinei Calvi mai înainte amintit.
Modelul decorării vaselor de sticlă suflate în forme l-a constituit toreutica elenistico-romană, ea însăşi de provenienţă orientală. Pentru amplele registre cu modelare în langues de chat ale vaselor lui Ennion este elocventă analogia cu patera de argint din tezaurul de la Boscoreale info (41/b), pentru spirala de acant preluată a cupei lui Aristeas, asemănarea cu patera de argint a tezaurului de la Berthouville info, iar pentru vrejul de viţă al aceleiaşi piese, cu cupa de argint din tezaurul de la Hildesheim info, toate aceste produse de argintărie fiind aproape contemporane cu vasele de sticlă amintite cărora le-au servit probabil ca izvor de inspiraţie, ştiindu-se că aceasta este selectivă şi preferenţială faţă de obiectele apropiate ca dimensiuni şi întrebuinţare.
Ipoteza lui Harden info că Ennion şi-ar fi transferat atelierul în nordul Italiei, la Aquileia, a făcut carieră, ea luîndu-se astăzi drept certitudine. Rostovtzeffinfo a arătat însă că încă de la sfîrşitul elenismului coasta Siriei şi porturile feniciene devin capătul drumului comercial oriental cel mai frecventat şi în acelaşi timp important nod de tranzit al produselor asiatice către Occidentul roman prin escala antrepozitelor Corintului reclădit de Caesar după ce fusese distrus de Mummius.

După părerea noastră, nu este necesar să postulăm ateliere italice de sorginte siriană, producătoare de piese tipice pentru estul Mediteranei, dacă avem în vedere noua orientare şi dezvoltare a comerţului vremii. Transferarea atelierelor siriene în Italia sau deschiderea acolo a unor „sucursale” ar fi implicat o mai mare difuziune a acestor produse în Occident decît în Orient unde ele se găsesc de la Panticapaeum, cum s-a văzut, pînă la Dura-Europos, de pildă info.
Nu este mai puţin adevărat că pe lîngă exporturi, datorită cererii tot mai mari de sticlărie în toată lumea romană, atelierele siriene au contribuit substanţial la formarea şi propăşirea tehnologiei acesteia în Europa occidentală info prin marea migraţie şi răspîndire de meşteri orientali către noul centru al lumii.
Printre categoriile industriei artistice, sticlăria europeană rămîne pînă în sec. IV e.n. tributară tipologiei şi tehnicii siriene şi egiptene. Ascendentul estului a fost cauza caracterului unitar al industriei sticlei în tot Imperiul. Nici în sec. IV marile ateliere din Galia nu s-au eliberat de influenţa alexandrină în tehnică şi formă. În sec. IX încă, veneţienii cară nisipul vitros de la Alexandria pentru manufacturile din nordul Italiei care produceau vase şi mozaicuri de sticlă. Aceasta nu înseamnă totuşi că vasele din sticlă suflate în Occident încă din sec. I e.n., nu-şi au trăsăturile lor distinctive de formă şi pastă care să le deosebească de cele produse în Orient.
Credem, aşadar, că flaconul tip Yahmour din Colecţia Severeanu, ca şi întregul grup din care face parte, a ieşit din atelierul lui Aristeas, contemporan şi continuator al lui Ennion şi activ pe coasta Siriei în a doua jumătate a sec. I e.n., atelier căruia, graţie identităţii decoraţiei vegetale, i se poate atribui şi cantharos-ul de la Torino, aparţinînd ca formă ultimei jumătăţi a aceluiaşi veac info.

cop-art-arh

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2

manuscrise250x500