Arta romană în România

ARTA TRACO-DACICĂ (rezumat)

Trilogia artei antice în România este scrisă în ordinea complectitudinii în timp a descoperirii monumentelor care formează obiectul fiecărui volum. Astfel Arta monedelor geto-dacice (Editura Meridiane, 1997) este urmată de Arta romană în România. Ultimul volum al trilogiei, Arta traco-dacică, îşi explică locul său oarecum anacronic în suita celor trei, prin aceea că descoperirea în ultimii ani a marilor tezaure toreutice tracice care fac legătura între secolul al V-lea î.e.n. şi cele din perioada elenistico-romană (secolele III î.e.n. - sec. I. î.e.n. -I e.n.), cum este de pildă cel de la Rogozen (cea 180 vase felurite din argint), epuizează practic posibila tipologie şi iconografie a domeniului, permiţând abia acum o sinteză în cunoştinţă de cauză asupra acestuia.
Dar nu numai o sinteză, ci şi o valorizare etno-culturală. Dacă pentru Pârvan şi elevii săi, Radu Vulpe ori Dumitru Berciu, arta traco-dacică era o variantă a artei scitice a stepelor, denumită „stilul animalier”, pentru Georges Amandry Iranul îşi spunea aici cuvântul hotărâtor, în vreme ce învăţaţilor bulgari ai generaţiei premergătoare lui Ivan Venedikov, această artă li se părea eminamente bulgară pentru simplul motiv că în Bulgaria, ca şi în teritoriul scitic din nordul Pontului Euxin, abundau piesele cu precădere din aur, lucrate de meşteri îndeobşte atenieni ori egeeni pentru regii sciţi ce aprovizionau Atena cu grâul necesar, aşa cum acelaşi fel de vase preţioase, de această dată din argint, compuneau fabuloasele depozite ale văsăriei prinţilor traco-daci, ca să nu amintim decât pe cel al lui Dromichete, despre care Diodor din Sicilia ne spune că l-a folosit pentru a-l ospăta pe Lisimah, ori pe cel descoperit acum câţiva ani, in situ, la Rogozen (sudul Dunării).
Dacă aurul şi argintul se găseau din abundenţă în Tracia şi Macedonia, la nordul Dunării argintul lipsea cu desăvârşire (pentru toată problematica şi consecinţele lipsei acestuia, a se vedea recenta noastră carte Arta monedelor geto-dacice), fapt care explică relativa raritate a vaselor de argint la nord de Dunăre şi foarte marele număr de monede utilizate în comerţul tripartit: sare gemă, lingouri de argint ştanţate, produse greceşti de lux (vin, ulei, monede cu standard economic panelenic).
O dată cu cucerirea Macedoniei şi Traciei, importul de argint devine insuficient monetizării acestuia în Dacia, iar puţinul metal alb ajuns la nord de fluviu este utilizat pentru podoabe artizanale ori pentru vase de băut de tip mástoi, cum sunt acelea din tezaurul de la Sâncrăieni, în fine pentru o toreutică destul de artizanală care, atunci când e cazul, reia în metal preţios forme ceramice dacice în lut.
În secolele I î.e.n. - I e.n. elenismul, manifestat prin podoabe şi vase din argint, se extinde şi în interiorul arcului carpatic, în spaţiul tradiţional dacic nontangent cu cel getic în lumea elenofilă a prinţilor Traciei de la sud de Balcani.

MIHAI GRAMATOPOL
10 martie 1998

art rom ro

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2