Arta romană în România

D - MOZAICUL

Dacă pe teritoriul ţării noastre nu au fost descoperite multe mozaicuri, unul din accesoriile pavimentale ale arhitecturii romane monumentale, cel mai amplu ilustrat pe tot cuprinsul imperiului (M. Gramatopol, în ECR, pp. 515-527, s.v. Mozaicul) şi ale cărui caiete de modele, având la bază pictura antică parietală şi inspirând la rându-i, după cum s-a văzut, nu numai relieful, ci şi într-o oarecare măsură şi toreutica, faptul se datorează, cum este lesne de presupus, perioadei comparativ reduse în care o parte a Daciei s-a aflat sub stăpânire romană.

Dacia Pontică compensează însă, dacă nu numeric, măcar din punctul de vedere al mărimii, puţinătatea mozaicurilor romane de la nord de Dunăre. Tot ea ne oferă în ordine cronologică şi primul exemplar de paviment lucrat în această tehnică. E drept, într-o formulă rudimentară şi ieftină, care folosea pietrele de râu de culoare albă, neagră şi maronie. Bordura acestui mic mozaic descoperit la Callatis, având ca motiv central o rozetă, a fost executată în aşa-numitul „val răsfrânt”. Caracteristica mozaicurilor de acest gen (pebble mozaics, mozaicuri din prundiş) era utilizarea unor platbande din bronz plasate în operă şi menite a contura profilul desenului, a reţine prundişul să nu alunece, dată fiind rotunjimea sa, în zonele de altă culoare. Mozaicul de prundiş de la Callatis se datează la începutul veacului I e.n. Perioada de maximă înflorire a mozaicului provincial roman, în cele două variante de realizare ale sale, opus vermiculatum şi opus tesselatum, deseori combinate în aceeaşi operă, o constituie secolele al II-lea şi al III-lea e.n.
În regiunile imediat învecinate Daciei, adică în Pannonia şi în Moesia ori în Thracia, mozaicurile abundă; am putea spune că în Pannonia ele sunt parcă mai puţin numeroase ori extinse decât la sud de Dunăre. Cu toate acestea, datorită nivelului economic scăzut, ele ezită parcă a trece Dunărea în Dacia Inferior. Iată, de pildă, chiar pe malul fluviului, la Ulpia Oescus (azi Ghighen, în regiunea Plevnei), a fost descoperit în 1948 unul din marile mozaicuri figurative din Bulgaria care, în acelaşi timp, este şi unicul document asupra existenţei pierdutei comedii a lui Menandru, Aheenii. Din marele covor de mozaic de 80 mp s-au păstrat doar 30 mp. Pavimentul acoperea una din încăperile sudice adosate Templului Fortunei. Principala scenă reprezintă cearta dintre Ahile şi Agamemnon pentru Briseis, captiva lui Ahile. Transpunerea în mozaic a vestitei scene din Iliada datează din prima jumătate a secolului al III-leainfo. Recent apărutul volum al Janinei Lancha, Mosaïque et culture dans l' Occident romain, I-er-IVe siècles, L'Erma di Bretschneider, Roma, 1997, cuprinde un catalog de o sută douăzeci şi nouă de mozaicuri figurative, înfăţişând Muze, poeţi, filosofi, scene literare diverse, mai ales teatrale, idilice şi filosofice, descoperite în partea vestică a Imperiului roman (excepând Italia), databile în perioada amintită. Studiul iconografic al acestor subiecte, puse în raport cu izvoarele literare şi cu contextul geografic, ne îngăduie să întrezărim rolul acestor imagini culturale în procesul de romanizare al diverselor provincii.
Chiar în Dacia Pontică, aflată mai demult sub stăpânire romană, mozaicurile ce ne-au parvenit sunt, cu excepţia celui tomitan, modeste prin comparaţie cu pavimentele aflate la sud de Dunăre. În clădirea termelor romane din interiorul ultimei incinte a Histriei, sala centrală prezintă trei nişeinfo cu paviment de mozaic în opus tesselatum, executat deci cu pietricele cubice cu latura mai mică de 1 cm. Micimea teserelor e un criteriu de datare într-o epocă timpurie. Pe de altă parte, s-a observat că pavimentul este anterior reconstrucţiei termelor, după distrugerea lor de goţi în anul 248 e.n. Două din pavimentele nişelor s-au păstrat. Ele sunt policrome şi lucrate şi cu bucăţi de cărămidă vopsite în roşu, albastru şi verde gălbui, pe lângă teserele albe din marmură. Unul din mozaicuri are ca motiv central un vas într-un chenar de valuri răsfrânte (il. 10 color). Cel de al doilea este un mozaic geometric care ne înlesneşte, graţie fundamentalei lucrări a Giselei Saliesinfo, datarea pavimentelor în discuţie.

Mozaicul este lucrat în cercuri întretăiate (il. 11, 12 color), dispuse diagonal, întretăieri care formează rozete cvadripetalice, de culoare roşie. Este vorba deci, în clasificarea Giselei Salies, de sistemul cercurilor, varianta a II-ainfo care-şi găseşte exemplificări în palatul lui Hadrian de la Tivoli (către 125 e.n.), în „casa păunului” de la El Djem, în Africa romană (primul sfert al secolului al II-lea e.n.), şi într-un paviment tot de la El Djem, datat însă la mijlocul secolului al III-lea e.n.info, vreme când Histria cunoaşte distrugerea gotică. Ultima analogie excluzându-se de la sine, rămâne în vigoare datarea celorlalte două, adică primul pătrar al secolului al II-lea e.n.
În Dacia Superior au apărut, atât în veacul trecut, cât şi mai de curând o serie de mozaicuri policrome care din păcate s-au pierdut, rămânându-ne doar desenele lor. Cunoaştem astfel de la Sarmizegetusa romană trei mozaicuriinfo, două cu emblema reprezentând respectiv judecata lui Paris (il. 164) şi pe Priam implorându-l pe Ahile să-i restituie trupul neînsufleţit al lui Hector (il. 165) (după cum se constată tematica homerică era considerabilă în caietele de modele ale mozaicarilor). Această din urmă emblemă are denumirile personajelor scrise în greceşte, aidoma celor din scenele de la Ulpia Oescus, înainte evocate. Tematica grecească a „emblemelor”, ca şi inscripţiile, ne îndreptăţesc, împreună cu alte detalii ale motivisticii geometrice, să atribuim realizarea celor două pavimente mozaicarilor din Aquileia, care au preluat şi remodelat subiectele elenistice târzii pe care le-au transpus în opere aflate pe teritoriile Dalmaţiei, Pannoniei şi Daciei Superior şi datând din secolul al IV-lea e.n. Pedepsirea lui Dirce de la Aquincum (il. 166) şi Polainfo (il. 167, 168, 169, 170), ca şi cele două embleme de la Sarmizegetusa, vădesc aceeaşi concepţie a reprezentării, comună foarte multor mozaicuri şi deci şi caietelor de modele, anume marcarea spaţiului doar prin „baza” pe care stau personajele care, în rest, plutesc într-un câmp nedeterminat spaţial, chiar atunci când intervine vreun element peisagistic.
Cel de al treilea mozaic de la Sarmizegetusainfo, descoperit la nouă ani după primele două, adică în 1932, foarte fragmentar în momentul executării desenului modern, este de altă factură decât cele menţionate, motiv pentru care a şi fost datatinfo la începutul secolului al III-lea, faţă de epoca Antoninilor căreia i-ar fi aparţinut celelalte două. Nu e vorba de fapt de o diferenţă cronologică (motivistica eteroclită nu îngăduie mai mare precizie decât secolul al II-lea - prima jumătate a secolului următor), ci de una de concepţie. Schema acestui paviment este de factură occidentală căci şi în Pannonia influenta Aquileii era dublată (sau însăşi Aquileia adoptase şi această formulă decorativă) de prezenţa covoarelor geometrice presărate cu mici embleme, ca în Gallia, Hispania, nordul Africii, covoare de felul celor de la Balácainfo (il. 13 color) sau din aşezarea civilă de la Aquincuminfo (il. 171, 172, 173, 174; 175, 176).
Mozaicurile de la Apuluminfo (il. 177, 178, 179, 180, 181), în număr de cinci, policrome cu toate, sunt, cu excepţia penultimului descoperit, destul de aproximativ desenate spre a emite o părere circumstanţiată astăzi când avem la dispoziţie sute de mozaicuri romane publicate. Inscripţiile latineşti de deasupra celor două busturi păstrate rămân tot atât de enigmatice ca şi tematica emblemei centrale în formă de cruce greacă a mozaicului ieşit la iveală la Alba Iulia în 1950. Despre ultimul, apărut acum câţiva ani, nu ştim decât din auzite că nu poate fi văzut deoarece este invadat de iarbă şi, conform obiceiului românesc, nu se poate nici măcar spera publicarea lui deoarece tânăra arheologă care l-a descoperit a profitat de conjunctura politică postrevoluţionară şi s-a mutat la Cluj, unde, precum ştim cu toţii, erau mai arzătoare insignifiantele ruine romane din Piaţa Catedralei decât ştiinţa şi încă cea de la Apulum.
Din Biblioteca Vaticană a apărut cu ocazia expoziţiei „Monumenta Romaniae Vaticana” desenul unui alt fragment de mozaic inedit, cu mici embleme în chenare decorative (il. 182).

Datarea sa este evident eronată („secolul al V-lea e.n.”), iar însemnele lui creştine invocate exclusiv pro domoinfo. E probabil vorba de acea formulă mozaicală occidentală, la modă în veacul al III-lea e.n.
Totuşi, mozaicurile din Dacia Superior şi în special unul de la Sarmizegetusa pot oferi un oarecare ajutor în dezlegarea enigmei uriaşului covor de mozaic geometric descoperit în 1959 la Tomis în vastul edificiu portuar roman şi din care jumătate, atât a covorului, cât şi a edificiului însuşi, a fost distrusă până în temelii de amenajările portuare de la finele veacului trecut (linia ferată ce cobora din vechea gară în port), puse, cum am mai spus, sub conducerea inginerului Anghel Saligny. Marele complex arhitectonic a rămas practic până acum nepublicat. Un sumar articol al lui V. Canaracheinfo şi o trecere în revistă, datând de peste un sfert de veacinfo, a principalelor repere arheologice şi de structură ale decoraţiei pavimentului cu mozaic policrom sunt singurele menţionări bibliografice de o oarecare pondere ale unui monument restaurat, reconstituit şi valorificat turistic.
Dar nu numai către Dacia Superior trebuie să ne aruncăm privirea când cercetăm marele mozaic constănţean, ci mai ales spre contextele similare ale Moesiei Inferior şi Traciei, unde, ca şi pentru Pannonia, avem din fericire la dispoziţie, comentate şi ilustrate, o colecţie de 24 mozaicuri antice, dintr-al doilea până într-al şaselea veac e.n., datorată Vaniei Popova Morozinfo. Multe din elementele caracteristice ale decorativisticii geometrice mozaicale se întâlnesc în contextul veacurilor al II-lea şi al III-lea şi în Bulgaria de la nord şi sud de Haemus, iar cartea Vaniei Popova Moroz le pune în evidenţă în paralel cu cele ale mozaicului tomitan de care a luat ştiinţă de visu în 1996 şi asupra cărora am discutat. Marele mozaic constănţean era poate cel mai mare covor pavimental din toată lumea romană. Ceea ce avem astăzi e mai puţin de jumătate din suprafaţa lui originară; în tot cazul, s-a păstrat intact marele medalion cu octogon stelat care se repetă în partea distrusă a edificiului, astfel că, din punctul de vedere al repertoriului de elemente, ceea ce s-a păstrat pare să cuprindă totul, atât pe axa longitudinală cât si pe cea transversală (il. 183, 184, 185).
În decursul timpului, mozaicul din Constanţa, căruia chiar prin mărimea sa unică nu-i putem afla analogii structurale de ansamblu în cadrul mozaicului geometric roman, va fi suferit mai multe reparaţii. Unele dintre ele au fost observate încă de la descoperire. Ceea ce nu s-a reuşit să se precizeze cu suficientă convingere este data întâiei lui aşterneri în clădirea din faţa portului antic (Canarache oscila între părerea că marea terasă ar fi fost descoperită pentru ca marele covor să poată fi văzut în lungimea lui uriaşă de pe terasa nivelului de călcare antic al peninsulei; ipoteza că acesta ar fi fost acoperit cu tegulae, susţinute de o structură de lemn, era infirmată de prea marea lăţime a covorului ce nu indica lăcaşe de amplasare a unor grinzi verticale din lemn care să suporte greutatea materialului tegular şi impactul forţei vântului).
Moneda constantiniană aflată sub patul de lut bătut, într-o groapă pe care acesta o închidea, pare să fi ajuns acolo cu ocazia unei reparaţii a acelei porţiuni a mozaicului. Este greu de acceptat faptul că un împărat care la Roma ridicase propriul său arc de triumf, consacrat unei bătălii capitale guvernării sale, cu monumente smulse edificiilor traianice şi hadrianice, găsise la Tomis fonduri pentru cele mai mari antrepozite portuare ale imperiului.
Pentru apariţia timidă a unei colombe într-un detaliu floral (putea foarte bine fi vorba tot de o reparaţie), întregul paviment a fost datat în epoca lui Anastasiusinfo, deşi cine are cea mai vagă idee despre mozaicul geometric sau figurativ, din acel timp, nu poate taxa decât amatoristică atare opinie. Este adevărat că mozaicul geometric policrom de la Constanţa (alb, roşu, negru, verde-albăstrui, galben, bej, cele mai mici tesere fiind cuburi cu latura de 1 cm, dovadă că faza iniţială nu aparţinea Imperiului târziu) este heteroclit. Întâlnim aici aproape toate motivele ornamentale timpurii, inclusiv péltele (scuturi) şi chiar securile bipene (il. 187).

Din registrul central s-au păstrat două mari câmpuri dintre care unul dezvoltă într-un medalion un octogon stelat (il. 186, 188, 189, 190, 191, 192). Pattern-ul poate fi redus la varianta a VII-a a sistemului octogonal al Giselei Saliesinfo, al cărei cel mai timpuriu exemplar se află la Aquileia, datat la sfârşitul epocii Antoninilor şi începutul celei a Severilor. Cele mai târzii prelucrări ale motivului se întâlnesc tot la Aquileia (prima jumătate a secolului al IV-lea) şi la Cartagina (a doua jumătate a secolului). Dacă medalionul cu octogon stelat înscris nu poate constitui un temeinic criteriu cronologic, panoul din dreapta acestuia este în întregime revelator. Jocul de cuburi şi romburi este aidoma chenarului care înconjoară emblema Judecăţii lui Paris de la Sarmizegetusa. Acolo, ca şi la Constanţa, pătratele au cuprinse în ele diverse motive. Comune sunt rozeta cvadripetalică şi „nodul lui Solomon” (la Constanţa el e triplu sau cvadruplu, în vreme ce la Mihailovgrad, prima jumătate a secolului al IV-lea, el e simpluinfo ).
La Sarmizegetusa romburile sunt simple, la Constanţa ele au o variantă a motivului întâlnită pe un mozaic din aşezarea civilă de la Aquincuminfo, mozaic datat la finele veacului al II-lea e.n. Important nu este că motivele înscrise în pătrate se întâlnesc în decoraţia mozaicului şi mai târziu, ci faptul că alternanţa de pătrate şi romburi, care umple ea singură un întreg panou, este printre cele mai rare în mozaicul roman şi nu poate depăşi, după părerea mea, mijlocul secolului al III-lea. Cât priveşte marea bordură în antrelac, a întregului covor (il. 193, 194, 195, 196), ea apare atât pe desenul de la Vatican al fragmentului de mozaic de la Apulum (vezi nota 654), cât şi pe mozaicurile timpurii din Bulgariainfo .
Admiţând că structura compoziţiei mozaicului constănţean ar data din vremea lui Constantin cel Mare, întrebarea care se pune este cât se poate de logică. De ce nu figurează în acest caz nici unul din motivele tipice ale epocii constantiniene în locul vrejului simplu cu frunze de iederă de pe chenarul marginal al covorului? Dacă fiecare din elementele decorative ale mozaicului are o mare durată în timp, începând, unele, din secolul I e.n., prezenţa tuturora în acest program decorativ, fără strecurarea nici unuia de factură târzie (a doua jumătate a secolului al III-lea - secolul al IV-lea e.n.), impune datarea pavimentului în a doua jumătate a secolului al II-lea. Micimea teserelor, asemănarea avansată a panoului cu pătrate şi romburi cu decoraţia de la Sarmizegetusa, a bordurii în antrelac cu bordura fragmentului apulens, al cărui desen se păstrează la Biblioteca Vaticană, precum şi vecinătatea termelor datate în secolul al III-lea (pe o terasă amenajată cu câteva trepte mai sus decât cea a mozaicului, către care curgea apeductul oraşului, în pantă spre vârful peninsulei şi se deversa totodată în mare apa reziduală a termelor, către ieşirea din portul antic) şi care nu puteau preceda (în ansamblul construcţiilor din acea zonă) marele edificiu comercial de care depindeau ca funcţionalitate; toate acestea sunt considerente suficient de solide spre a coborî datarea edificiului în perioada abia amintită.
Lor li se mai adaugă un amănunt semnificativ. Inscripţia de pe blocul de marmură de deasupra intrării uneia din magaziile boltite aflate sub terasa mozaicului şi care constă dintr-un singur cuvânt: EPMOY (al lui Hermes) este într-o grafie care aminteşte de câteva fragmente arhitectonice provenite din aceeaşi zonă a portului şi aflate acum la IAB. E vorba, în mod expres, de un capitel şi o arhitravă din marmură cu numele guvernatorului Servius Fabianusinfo, documente preţioase asupra activităţii marmorarilor tomitani în a doua jumătate a secolului al II-lea e.n. Am dori să atragem atenţia nu numai asupra asemănării de factură a literelor (diferenţa de calitate a execuţiei corespunde destinaţiilor lor diferite), ci asupra asemănării capitelului corintic de la Bucureşti, a celor similare de la MINAC, precum şi a nenumăratelor fragmente de placaj de marmură din zona capitelelor corintice a pilaştrilor angajaţi ai edificiului cu mozaic, asemănare care ne-a izbit însă de la descoperirea lor în urmă cu din ce în ce mai multe decenii şi căreia i s-ar cuveni o cercetare specială, edificatoare.

Revenind însă la covorul de mozaic al edificiului, ţinem să precizăm că în secolul al IV-lea se răspândeşte prin intermediul Aquileii bordura cu vrej de acant spiralat (il. 197) atestată în centrul Europei la Savariainfo (il.  198 , 199, 200, 201, 202) în bazilica episcopului Quirinus, al cărui mozaic e similar cu cel al bazilicii lui Theodorus de la Aquileia (il. 203). Dacă marele mozaic constănţean ar fi fost lucrat în timpul domniei lui Constantin I, motivul vrejului spiralat de acant, tipic Antiohiei şi iradierii mozaicarilor ei, ar fi fost cu siguranţă prezent. Pe temeiul celor de mai sus conchidem că edificiul cu mozaic de la Constanţa a fost ridicat în a doua jumătate a secolului al II-lea şi că el a cunoscut mai multe refaceri şi adaptări în veacurile următoare.
Cum va fi fost Constantin I ctitorul măreţului edificiu portuar constănţean ne lămureşte fragmentul unei statui portret prăbuşită de pe baza vizibilă şi astăzi, fragment care înfăţişează partea superioară a capului lui Diocletianinfo. Reparaţii ale placajului de marmură ce îmbrăca lungul perete de susţinere al falezei vor fi fost tot atât de numeroase ca şi cele ale covorului de mozaic, avându-se în vedere activitatea seismică locală despre care stă mărturie prăbuşirea unei porţiuni masive a boltei unuia din primele antrepozite de sub terasa cu mozaic.
Tot la Tomis, în preajma clădirii fostei prefecturi (tribunal), au fost descoperite cu trei ani înaintea pavimentului şi edificiului de care ne-am ocupat, ruinele unei construcţii cu podea mozaicală, datată în general, prin ceramică, în secolul al IV-lea şi, mai precis, în a doua jumătate a lui, graţie prezenţei a două monede de bronz de la Iulian Apostatul Caesarinfo. Mozaicul este geometric policrom (alb, brun, galben) structurat pe o schemă octogonală întretăiată prin dispunerea a patru hexagoane alungite în jurul unei cruci gamate liniare, cu prelungiri radiare. Atare cruci gamate înlănţuite apar şi în mozaicul roman timpuriu, dar şi în cel târziu, ca ancadramente ale unor motive zoomorfe. De la Sandanski, la sud de Haemus, sunt cunoscute două din al patrulea sfert al veacului al V-leainfo.
Respectiva compoziţie geometrică poate fi interpolată variantelor III şi IV ale sistemului octogonal, al Giselei Saliesinfo, cu analogii în Pannonia, la Parndorf şi în Grecia, la Trikka. Datarea tipologică confirmă şi în acest caz pe cea arheologică.
Mozaicurile romane descoperite în România, chiar dacă nu sunt numeroase, ridică, mai ales unul dintre ele, probleme deosebit de pasionante şi de importante pentru istoria metropolei Pontului (Tomis, Constanţa) în veacurile de prosperitate şi avânt cultural ale Imperiului roman.

art rom ro

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2