Arta romană în România

RELIEFUL

Tematica religioasă, în formule de cele mai multe ori stereotipe, predomină în relieful roman din România şi nu e vorba de o excepţie pentru această parte a imperiului, ci de o specificitate în stereotipie, care conferă respectivei părţi a lumii romane un aport original la iconografia reliefului provincial: sutele de plăcuţe din marmură (il. 141), calcar (il. 142), plumb sau bronz redând imaginile Cavalerilor danubieniinfo (il. 143). Pământurile din nordul marelui fluviu reprezintă dimpotrivă şi extrema regiune de difuzare a icoanelor sculptate în piatră ale Cavalerului tracinfo (il. 144), care, ca şi cele antemenţionate, cunosc o maximă frecvenţă în secolele al II-lea şi al III-lea (il. 145). Cultul Cavalerului trac la sud de Dunăre şi de Haemus îşi coboară obârşia până în primul secol al elenismului, întâia lui semnalare făcându-se într-o epigramă a lui Calimah (Antologia Palatină, IX, 336).
Cu un sfert de veac în urmă, E. Willinfo îşi punea încă problema delimitării obârşiei şi tipologiei reliefului cultual ca formă de participare la funcţiunea anterior rezervată în exclusivitate statuariei. Astăzi relieful cultual şi votiv constituie o categorie bogată, la îndemâna, pe vremuri, a celor mai mulţi locuitori ai provinciilor. Şi poate că nu este lipsit de semnificaţie faptul că pe lângă statui de dimensiuni medii sau în mărime antropomorfă naturală a divinităţilor, descoperite pe teritoriul ţării noastre, modestele reliefuri în marmură şi calcar, cât si unele de mai mari dimensiuni şi ambiţie artistică, se înscriu, sub raport imagistic în serie paralelă. În serie paralelă îndeosebi cu statuetele din calcar şi marmură, alcătuind astfel un material unitar în care avem a căuta şi distinge specificitatea atelierelor profilate pe acest gen de producţie sau, în tot cazul, cu meşteri care se ocupau deopotrivă de microstatuarie şi relief.
Parcurgând aproape totalitatea fizică a sculpturii romane din România, putem declara, în deplină cunoaştere a materialului, că piesele finite importate sunt în număr infim şi că imensa majoritate a produselor sculpturii în relief sau ronde-bosse este rezultatul atelierelor locale în cadrul cărora cuvântul cel greu nu l-au avut artiştii itineranţi (această idee este calchiată după imaginea pe care o prezintă arta Romei imperiale sau ale altor mari capitale ale imperiului), ci deosebita receptivitate şi putere de creaţie a sculptorilor care, indiferent de unde se stabiliseră în Dacia, lucrau pentru o clientelă al cărei heteroclitism avea ipso facto un specific, o facies anume.
Grăitoare este mulţimea reliefurilor votive sau de cult reprezentând-o pe Diana (>rom. zână; sancta Diana > rom. Sânziana (il. 147, Muzeul din Deva, il. 146, Muzeul din Cluj). Este incontestabil că numărul lor mare se datorează cererii dacilor romanizaţi care vedeau, încă înaintea cuceririi, pe Bendis Dacica sub forma Dianei romane. Paralelă cu acest fapt, elocventă este şi lipsa statuilor Dianei, ceea ce indică puţinătatea lor şi implicit categoria socială în rândul căreia cultul zeităţii era răspândit: autohtonii cu resurse materiale limitate. Nu înseamnă însă că nu vor fi existat deloc statui de cult ale Dianei. Raritatea şi în acelaşi timp celebritatea lor în rândul adoranţilor ne este indicată de un relief provenind din Dacia Superiorinfo şi aflat la Muzeul din Aiud (inv. nr. 3197, il. 148). Acesta o înfăţişează pe zeiţă stând pe un piedestal, evocându-se astfel o statuie de cultinfo dintr-un bendideion dacic vestit pe cuprinsul provinciei.
Reliefurile votive reprezentându-i pe Liber şi Libera, zeităţi ale vinului şi ale renaşterii naturii, sunt si ele de o mare frecvenţă, denotând un intens cult al acestorainfo, confirmat şi de descoperirea la Sarmizegetusa a unui templu al lor. Atelierul sculptural care a difuzat cele mai multe plăci cu respectivul cuplu divin este cel de la Sarmizegetusa (il. 149), alături de oficinele de la Potaissa şi Apulum, cea din urmă practicând relieful traforat în chip de grup statuarinfo .
O poziţie cu totul privilegiată atât din punctul de vedere cantitativ, cât şi din cel al realizării sculpturale a unor exemplare îl deţine relieful mithriac care recurge şi el la soluţia traforării grupului în placa de marmură mai groasă. Este cazul celui aflat în Muzeul din Deva şi descoperit în Ulpia Traianainfo (il. 9 color).

La polul opus, adică al basoreliefului lucrat în méplat, este de semnalat cel păstrat de MITinfo şi provenind dintr-un loc necunoscut din Transilvania. Multe au însă dimensiunile reduse ale unor plăci votive unde nelipsit este, bineînţeles, numele dedicantului, respectiv Aelius Maximus miles (soldat, căci soldăţimea forma grosul adoranţilor), descoperit în castrul de la Potaissa şi aflat la MITinfo . Alte piese erau lucrate în altorelief puternic, într-un bloc de marmură groasă, fiind destinate lăcaşelor de cult; este cazul celui provenind probabil din mithreul de la Sarmizegetusa şi aflat la Muzeul din Deva (DA, pl. IV/10) care ne dă măsura resurselor plastice ale sculptorilor unor astfel de teme cultice din capitala Daciei romane, căci e vorba neîndoielnic de un relief de cult plasat în fundul uneia din nişele (spelea) destinate adorării zeităţii şi care aminteau de grota figurată de înseşi aceste icoane.
Relieful mithriac curent, respectiv plăcile subţiri din marmură cu imagini în basorelief (şi nu în altorelief, ca marile sculpturi aidoma celei de la Sarmizegetusa), pare-se că, în regiunea danubiană, capătă o organizare tipică şi anume prin separarea unui registru inferior, de multe ori divizat în trei arcade. Ilustrativă este piesa de la Vinţul de Jos (il. 151), aflată la Brukenthalinfo. E. Willinfo credea că mithraismul venea în Dacia din Cilicia, via Adriatica-Aquileia, Pannonia şi că în Sciţia Mică el nu ajungea defel, cel puţin în prima etapă a difuzării sale. Cercetările lui Vermaseren au arătat că încetăţenirea mithraismului în oraşele din Pont a fost handicapată de cultele greceşti locale, mai ales de cel sincretic al Zeului Preaînalt, Theos Hypsistos, care cuprindea şi o parte din aspectele numen-ului divinităţii iraniene (Mithras).
Totuşi Dobrogeainfo devine în secolul al II-lea un focar de iradiere a mithraismului graţie prezenţei aici a trupelor romane. Această iradiere este contemporană cu răspândirea cultului lui Mithras în provincia Dacia. Unităţile militare poartă mithraismul de la gurile Dunării până pe coasta nordică a Pontului, unde existenţa lui rămâne totuşi precară, pentru a se retrage, în secolul al III-lea, o dată cu trupele romaneinfo. Din punct de vedere formal, plăcile de marmură înfăţişând sacra istorie a lui Mithras au impus, pare-se, unei bune părţi a reliefului votiv sau cultual din Dacia arcuirea laturei superioare (il. 152). De semnalat este şi prezenţa în relieful de factură artizanală, din calcar, a ipostazei lui Mithras petrogenitus, aşa cum stă mărturie piesa provenită de la Decea Mureşuluiinfo, aflată la Muzeul din Aiud (inv. nr. 3335, DA, pl. IV/11). Se observă, în acest caz, inversarea simbolurilor pe care zeul le ţine în mâini: cuţitul în stânga şi facla în dreapta.
Apolo (descoperit la Apulum-Partos - il. 153, la MUAIinfo), Esculap şi Salusinfo (DA, pl. IV/13), Dioscuriiinfo (il. 154) formează subiectele unor plăci votive din Dacia Superior şi respectiv Callatis. Relieful cultual şi votiv din secolele II-III este tipologiceşte standardizat, iar execuţia, în majoritate artizanală, atenuează până la dispariţie diferenţa altădată sensibilă între tradiţia sculpturală elenistică de pe litoral şi cea din provincia Dacia. Mărturie stau, în primul rând, tabulele mithriace de nivel artizanal sumar, datorate probabil pietrarilor ataşaţi unităţilor militare.
Reliefurile de felul celor cu Cybeleinfo sau cu Nemesisinfo  de la Apulum (il. 155), precum şi sumedenia de icoane de marmură a triplei Hekate (il. 156) (o tabletă provenind de la Tomis arată limpede ce mai rămăsese din tradiţia elenistică a litoralului dobrogean încăpută pe făgaşul artizanaluluiinfo ) împânzesc pământurile Dobrogei, ale Daciei Inferior şi Superior. Dacă la Palazu Mare (jud. Constanţa) apare un reliefinfo cu Proserpina între Plutos şi Ceres (il. 157) pe care figurează Cerberul şi o cheie (IAB), la Sarmizegetusa triada eleusină este uşor modificată pe un relief din marmură de factură artizanalăinfo, păstrat la Muzeul din Deva (inv. nr. 444, DA, pl. V/1). Stau aici alături de Plutos, cu un ciocan în mână şi străjuit la picioare de Cerber, Proserpina şi Telesforos cu o faclă.

Tot din atelierele capitalei Daciei (Muzeul din Deva, nr. inv. 227) va fi ieşit şi o placă pe care sunt reprezentaţi împreună Mercur şi Jupiter (DA, pl. V/2). Cultul mesagerului zeilor olimpieni era practicat la Ulpia Traianainfo .
Divinităţile agreste ca Silvanusinfo (il. 158) sunt figurate pe reliefuri provenind de la Sarmizegetusa, Apulum, Potaissa, Romula. Unul din acestea prezintă străvechea divinitate italică, cinstită şi în Pannonia, Dalmaţia sau Moesia Inferior însoţită de nouă Silvaneinfo. Identificat uneori cu Silvanus sau Faunus, este Paninfo (il. 159), redat în două versiuni iconografice: grecească şi romană. Din Dobrogea se cunosc doar statui ale zeităţii; în Dacia Inferior reliefurile păstrează tipul iconografic grecesc, în vreme ce peste Carpaţi pare a predomina tipul italic.
C. Daicoviciuinfo credea că reliefurile cu Pan din Dacia Superior şi-ar datora prezenţa acolo transferului de piruşti dalmaţi în regiunea minelor de aur. Faptul că în Iliria icoanele în relief ale respectivei divinităţi sunt foarte numeroase nu constituie un argument în favoarea aducerii lor de către minerii dalmaţi, atâta vreme cât numita divinitate este omniprezentă printre celelalte divinităţi figurând pe reliefurile romane. Tot aşa, nici inegala răspândire a lui Pan în provincii nu poate acredita ideea legăturii cu unele culte locale, după cum s-a susţinutinfo, deoarece imaginea sa cu totul specială şi particularismul tipic mediului cultual din care a ieşit nu ar fi constituit o facilă interpretatio romana pentru divinităţi alogene necesitând o generalitate figurativă particularizabilă prin legile proprii unei translaţiuni iconografice. Ne putem face o idee asupra aspectului eminamente artizanal al reliefurilor votive cu Pan, referindu-ne la cel de la Apuluminfo (DA, pl. V/5).
Menţinându-ne pentru început în ambianţa divinităţilor rurale, agreste, să înregistrăm câteva exemplare ale altoreliefului votiv. Este o tehnică puţin practicată în sculptura provincială cu caracter cultic, mai ales când piesele ating dimensiunile staturii umane. Singura, de fapt, de aceste proporţii este un Priapinfo descoperit la Napoca (MIT) şi aflat acum într-o stare fragmentară, dar încă întreg pe la începutul veacului (DA, pl. V/12). Un cap de Priap pare a proveni şi de la Tomisinfo (IAB), iar un fragment de statuie de mărime medie şi realizare artizanală se află în Muzeul din Mangaliainfo, având drept acolit un Paniscos. Toate trei monumentele priapice aparţin secolului al II-lea. Alte două reliefuri fragmentare îl reprezintă pe Hercule: unul provine de la Napocainfo (DA, pl. V/4), iar altulinfo de la Apulum (MIT), cel din urmă reproducând tipul statuar Farnese, la care trimite şi figurarea eroului pe o tabletă votivă din marmură, cu partea superioară în ediculă, descoperită la Tomis şi aflată la MINACinfo (il. 160).
Iconografia eroului, despre ale cărui valenţe funerare am mai avut prilejul să discutăm, s-a îmbogăţit în ultimii 20 de ani cu o serie întreagă de fragmente ale unui mare reliefinfo reprezentând binecunoscutele munci, relief ornamental descoperit în Palatul Augustalilor de la Sarmizegetusa. După cum subliniază editorii, printre isprăvile eroului se numără şi cea a luptei cu taurul din Creta, care figurează pe friza cu două registre de la Muzeul din Timişoara (DA, pl. VIII/12) de care aceştia nu aveau pe atunci cunoştinţă, astfel că acum prima nu mai poate fi considerată drept un unicum iconografic în Dacia.
Dar pentru că a venit vorba despre frize ce vor fi decorat construcţii de alt gen decât cele funerare, după cum pare a indica grosimea respectivelor piese, dorim să semnalăm una mai puţin cunoscută şi mai artizanal lucrată, aflată la Muzeul din Zalăuinfo. Ea reprezintă un Jupiter Dolichenus (DA, pl. V/11), călare pe un taur spre dreapta, adosat unei alte figuri masculine călărind calul. Celălalt fragment de frizăinfo provine de la Apulum (MUAI) şi-l reprezintă pe Neptun şezând, cu delfinul în mâna dreaptă, după o schemă binecunoscută în Pontul stânginfo; în faţa lui un monstru marin îşi răsuceşte picioarele pisciforme (il. 161).

Tematica presupune o destinaţie funerară, dar ca paradigmă didactică ne îndeamnă să vedem imediat în cortegiul marin aluzii la lumea de dincolo, căci aşa-zisul altar al lui Domitius Ahenobarbus (secolul I e.n.) ne înfăţişează aceeaşi tematică de obârşie şi în tălmăcire plastică elenistică. Desigur că în friza de la Apulum, datând din secolul al II-lea, nu putem vedea târzii şi provinciale ecouri sculpturale elenistice.
Motivul este, mai mult decât probabil, o traducere în piatră a unei imagini destinate mozaicului. Pentru că în acest punct al discuţiei noastre am ajuns la motivele ornamentării mozaicale, este cazul să zăbovim puţin asupra influenţei pe care dispunerea decoraţiei mozaicului pavimental roman din secolele II-III a avut-o asupra reliefului provincial. S-a văzut, mai sus, cum o serie de imagini evocând miturile greceşti au ajuns în repertoriul iconografic al stelelor şi construcţiilor funerare prin intermediul mozaicului. Dar modalitatea desfăşurării unei naraţiuni mitice în tablouri despărţite în chenare şi amplasate în jurul unei embleme centrale, modalitate proprie mozaicului roman din secolele II-IV e.n., şi-a găsit traducerea în relief nu numai în provincii, ci chiar în Italia. Exemplul cel mai grăitor este al reliefului având în panoul central pe Hercule şi Omfale, panou încadrat în dreapta şi stânga de cele trei tablouri cu muncile lui Hercule, iar în partea superioară de un registru cu figuraţie juxtapusă, reprezentând alte cinci munci ale eroului; registrul inferior este ocupat de armele lui Hercule şi de inscripţie. Relieful datează din vremea lui Hadrian si se află la Muzeul naţional din Neapoleinfo, unde l-am studiat cu atenţie.
Graţie corpus-ului lui Vermaseren, înglobând totalitatea monumentelor figurative reprezentându-l pe Mithras, putem astăzi avansa opinia că morfologia reliefurilor mithriace cu scenă centrală înconjurată pe trei laturi de tablouri despărţite prin profilaturi în piatră sau chiar a acelora cu registru inferior şi superior (arcuit) derivă din schema naraţiunii fragmentate a mozaicului pavimental, citirea acestor scene făcându-se, aşa cum sublinia E. Will, în sensul invers al acelor de ceasornic, adică în sensul lecturii orientale, registrul inferior desfăşurându-se de la stânga spre dreapta.
Desigur, nu avem răgazul să demonstrăm cu numeroase exemple temeinicia celor afirmate, este suficient însă să ne referim doar la un caz diferit, care trimite la aceleaşi caiete de modele şi scoate mai bine în evidentă filiaţia mozaic-plăci mithriace, sub raportul compoziţiei şi cadrajului. Este vorba de relieful mithriac sculptat pe ambele feţe, descoperit la Dieburg şi aflat în muzeul localinfo. Pe faţa principală e reprezentat Mithras călărind spre dreapta; pe revers, într-un medalion, se desfăşoară, pe trei registre (dintre care doar cel inferior este abia delimitat în modul unei exerge), naraţiunea plecării lui Faeton. Marginea „medalionului” poartă inscripţia dedicatorie a doi fraţi.
Acest deosebit de preţios document de la sfârşitul secolului al II-lea arată limpede că „medalionul” nu este altceva decât transpunerea tale quale nu numai a schemei decorative, ci poate a întregii figuraţii, cu uşoare modificări, a unei remarcabile opere toreutice, tava unui luxos serviciu de argint. Dacă obiectele cu circulaţie destul de restrânsă, cum erau cele din argint cizelat, puteau constitui cadrul, ba chiar textura iconografică integrată cu fidelitate mitologiei mithriace, cu atât mai mult mozaicurile cu panouri şi emblemă centrală vor fi fost pentru sculptorii tabulelor respective un model mereu avut în vedere. Legătura făcută între respectivele reliefuri mithriace şi „tabulele iliace”info e departe de a se putea susţine, deoarece cele din urmă au fost descoperite doar în jurul Romei iar schema lor compoziţională este în mod egal diferită de cea a mozaicurilor în discuţie şi a tabulelor mithriace votive asupra cărora am insistat.

Revenind la caietele de modele, cu utilizare atât de diversă, de la mozaic la toreutică şi la relieful în piatră, fie cel cu tematică mitologică, cum s-a văzut în cazul discului de la Dieburg, ori cât priveşte bogata figuraţie a numeroaselor reliefuri de la Magyar Nemzeti Muzeum din Budapesta, anterior invocate, trebuie să amintim două monumente tomitane din veacul al III-lea e.n. care utilizează două frecvente motive ale citatelor caiete şi anume cel al Eroşilor călare ori pedeştri, vânând feline, şi nu mai puţin celebra temă, şi ea deseori cu conotaţie funerară, a amazonomahiei. Ambele sunt prezentate sub formă de friză din marmură, fragmentate în trei bucăţi racordabile şi ambele provin de la Tomis. Eroşii vânători (il. 162) au un relief mult mai înalt, marcat de o vegetaţie arborescentă de tip elenisticinfo, în vreme ce amazonomahia (il. 163), în ciuda formalismului de descendenţă elenistică, foloseşte un relief mai plat şi mai puternic marcat de maniera artizanalăinfo. Al doilea relief se află la IAB, în vreme ce primul la MINAC.
La sfârşitul paginilor consacrate reliefului roman, am dori să atragem atenţia arheologilor şi cititorilor asupra mai multor piese expuse în grădina-lapidariu a Muzeului din Tg. Mureş, spre a nu fi tentaţi să creadă, când le vor vedea, că sunt pe calea unei senzaţionale descoperiri. Legendele acestor reliefuri reprezentând un păun, un polip sau coral, o protomă de taur androcefal, pe boul Apis cu inscripţia denominativă tăiată în relief în câmpul pietrei (ΑΠΙΣ), un capricorn orientat spre dreapta, un carnasier solzos (DA, pl. V/13) vorbesc, ca şi muzeografii instituţiei, despre provenienţa lor din aşezarea romană de la Cristeşti. Se ştie că la Cristeşti, în extrema estică a provinciei, a staţionat Ala I Bosporanoruminfo, că acolo existau ateliere de pietrari, ateliere ceramice care imitau terra sigillata, în fine, era una din localităţile rurale cu bogată activitate meşteşugărească şi comercială, ale cărei produse erau dirijate atât spre interiorul provinciei, cât şi spre dacii liberi din afara ei. Or, tocmai aceste lucruri, cunoscute încă de la sfârşitul secolului trecut, aveau valoare de „acoperire arheologică” pentru nu puţinii falsificatori şi traficanţi de antichităţi care înfloreau în fosta provicie a Imperiului habsburgic. Dovadă că aceştia ştiau ce să „producă” este şi un ryton de lut, în formă de cap de berbec, inventariat la Muzeul din Tg. Mureş sub nr. 2927 (DA, pl. V/8) şi dat ca provenind de undeva din Transilvania. Dacă pasta lui roşietică ar mai putea induce în eroare, decorul de romburi aplicate sub buză este lămuritor pentru diletantismul falsificatorului. Aşa-zisele reliefuri romane, chipurile cu bestiar oriental, descoperite la Cristești, nu sunt decât falsuri moderne datorate unei singure mâini, lucrate în acelaşi fel de calcar, nepatinate prin şedere în pământ sau ploaie (în cazul când cineva ar fi dispus să creadă că fuseseră utilizate ca blochete ornamentale la cine ştie ce rezidenţă barocă târzie din regiune).

art rom ro

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2