Arta romană în România

B - ARTA FUNREARĂ

Artefactele artelor miniaturale, prin caracterul lor fie elevat, fie artizanal, ne-au introdus în intimitatea artei romane, atât prin numărul mare de piese conservate, cât şi prin variata lor tematică, grăind în modul cel mai elocvent despre cum îşi trăiau oamenii acelor vremi viaţa lor zilnică. Acesteia îi punea capăt obşteasca moarte, trăsătură majoră a condiţiei umane, şi unui astfel de eveniment, menit să scoată din anonimat majoritatea covârşitoare a fiinţelor umane, îi era închinat monumentul destinat a-i pomeni într-o eternitate relativă, fie măcar printr-o inscripţie, săpată în piatra monumentului funerar, ori, mai modest, doar pictată. Astfel „arta funerară” romană, dacă trebuie să-i spunem astfel, era forţamente majoritară în descoperirile arheologice, lumea morţilor fiind, prin acumulare, infinit mai numeroasă decât a celor vii care-şi manifestau la nivel artistic credinţele religioase, demnităţile publice, în fine tot ceea ce în trecut ca şi azi alcătuiau gândurile şi pasiunile „în chip fatal legate de o mână de pământ”.
Soarta însă joacă uneori feste eroi-comice profanatorilor de morminte atitraţi care sunt arheologii si mai ales savanţii „infailibili” ai domeniului. Este, de pildă, cazul notoriu al aşa-zisului „tezaur de sculpturi” de la Tomis, descoperit la 1 aprilie (sic!) 1962. L-am relatat pe larg în DA, pp. 134-137. Datorită unui concurs de împrejurări în care scientismul se amesteca în egală măsură cu înşelăciunea şi credulitatea, azi răposatul D. M. Pippidi, un „infailibil”, proclamat ca atare de francmasoneria mediocrităţilor bine organizate în acest scop chiar la nivel mondial, a declarat îngroparea modernă a numitului depozit drept un gest disperat al păgânilor, ce-şi puneau la adăpost odoarele în faţa fanatismului creştin, faptă care venea să „lumineze” un moment întunecat din istoria Sciţiei Miciinfo.
Infailibilul Dalai Lama, cum îl denumea corul caracudei arheologico-scientiste, nu se afla de altfel la prima sa gafă monumentală. De formaţie filolog clasic, năzuind spre papirologie într-o ţară ce nu poseda nici un papirus antic, s-a îndreptat către arheologie şi epigrafie, crezând că-şi va înjgheba un viitor mai luminos sub cerul încă şi mai luminos al comunismului prăvălit peste noi. Ca arheolog era nul, masacrând şi reîngropând în neştiinţă „zona sacră” a Histriei clasice şi elenistice, astfel că templele ei nu mai pot fi reconstituite niciodată. Ca epigrafist, deprinsese târziu atare disciplină, începând cu vârfurile ei şi eludând baza meseriei. Era deci un mare „specialist” mediocru, cu lecturi mai mult citate decât citite şi cu o operă materialmente strânsă (inscripţiile în cauză) de ciracii săi, răsplătiţi după fidelitate pe aceeaşi cale francmasonică. Respectivele inscripţii au fost republicate de nenumărate ori şi regrupate mereu sub diverse teme, fără a fi mulse de adevărata lor semnificaţie istorică, fiindcă în această privinţă personajul era apter. Un I. I. Russu, un M. Macrea, un C. Daicoviciu, un D. Tudor îi erau de departe superiori, deşi nu contenea să-i împroaşte cu noroi. În afara celor menţionate, prin gafele elementare faimoase se numără publicarea cu multă vâlvă, de el făcută, a unui nume grecesc necunoscut în toată Antichitatea: Ulpingenes! I.I. Russu avea să arate că e vorba de romanizatul onomasticon de epocă traianică Ulpius Ingens! Pe plan internaţional s-a făcut de râs interpretând ca dovadă a distrugerii Histriei de către Burebista o inscripţie din secolele II-III e.n., în care numele regelui dac nici nu era pomenit. Doar francmasoneria poate şterge totul cu buretele, după cum poate incrimia pe oricine o deranjează, devenind structură mafiotă foarte lucrativă, infiltrată uneori până în inima democraţiilor moderne occidentale.
După această paranteză moralizatoare (de mortuis nihil nisi veritas!), să revenim la oile noastre, adică la monumentele funerare, cele mai numeroase după artefactele miniaturale şi ceramica. Se cuvine să începem cu cele ce din motive, probabil pecuniare, sunt cele mai rare în Dacia:

art rom ro

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2