Arta romană în România

CERAMICA

Prestigiul toreuticii ca artă şi al produselor ei în special era atât de mare în Antichitatea romană încât ceramica, meşteşugul cel mai comun şi mai necesar nevoilor vieţii zilnice, s-a străduit să imite, de multe ori în formule foarte ieftine, vasele realizate în argint şi bronz. Şi sticlăria, categorie aproape tot atât de numeroasă ca şi ceramica, dar infinit mai perisabilă, a constituit uneori sursa de inspiraţie a olarilor romani. În puţinele pagini de faţă nu intenţionăm decât a emite unele aprecieri generale despre ceramica romană din România. În primul rând, fiindcă studiul detaliat al unei atare categorii, în parametrii ei ştiinţifici, depăşeşte obiectul acestei cărţi, axat pe artefacte sau pe legăturile de naturi diferite dintre ele. În al doilea rând, deoarece materialul ceramic din Dobrogea şi Transilvania a fost foarte puţin cercetat şi publicat. Excepţie face ceramica romană din Oltenia, adică din Dacia Inferior, care a format de curând obiectul unei aprofundate monografiiinfo ale cărei încheieri generale le vom menţiona la momentul oportun.
Ca urmare a numărului mare de vase şi fragmente de vase, de cuptoare scoase la lumină prin săpături, de tipareinfo (il. 64) pentru ceramica de lux (terra sigillata) sau pentru vase imitând pe cele din metal, această vastă categorie de material arheologic, care abundă în Dacia încă din primii ani ai stăpânirii romane, începe să atragă ca problematică, privind ansamblul descoperirilor de pe teritoriul ţării, atenţia cercetătorilor preocupaţi de a defini la început liniile directoare ale studiuluiinfo. Cum spuneam, sub raportul culturii materiale, ceramica romanăinfo a constituit unul din importantele vehicule ale romanizării culturii materiale a Daciei, semnificative fiind în acest sens descoperirile mixte de ceramică romană şi dacică în depozite comune, până în secolul al III-lea e.n., dintre care cităm pe cele de la Buridava (Stolniceni, jud. Vâlcea), unde din acelaşi veac a apărut şi un cuptor roman de ars vaseinfo.
Imitaţiile ceramice ale unor vase din metal devin frecvente încă din epoca elenistică. Atelierele de olărie din Asia Mică au descoperit în veacul I î.e.n. glazura cu plumb, graţie căreia au putut imita acei kantharoi de argintinfo, răspândiţi şi în lumea romană şi despre care a mai venit vorba în legătură cu tezaurul de vase de argint de la Muncelul de Sus (vezi Toreutica). Vase glazurate au început a fi fabricate şi la Alexandria; glazura era aici de culoare măslinie-gălbuie. Ca urmare a intensului comerţ al Alexandriei, un bol masiv cu picior şi profilatură asemănătoare cupelor „deliene” sau „megariene”, dar decorat în relief cu capete de Menade şi frunze lanceolate, a fost descoperit şi la Tomisinfo (datat prea timpuriu în secolul I e.n.). Din aceleaşi oficine ceramice alexandrine au ajuns la Histriainfo două vase plastice glazurate (secolul al II-lea e.n.), unul reprezentând un cap feminin, altul un cap bărbătesc grotesc de tipul figurinelor de lut sau al măştilor amintite atunci când am vorbit despre statuetele de teracotă.
Imitaţiile în argilă ale vaselor metalice au intrat cu timpul în rutina atelierelor olarilor din imperiu, din Galliainfo până în Dacia, de unde avem a cita, cu titlu de exemplu, o canăinfo, descoperită la Apulum şi păstrată la MIT (il. 65). Mult mai numeroase erau facsimilele în lut ale caserolelorinfo, oinohoelor (il. 66) şi paterelorinfo, unele dintre cele din urmă (il. 67) având chiar o glazură gălbuie, transmisă ceramiştilor vest-europeni de către meşterii alexandrini şi nord-africani ca urmare a marii diaspore a acestora în imperiu, alături de sticlari, mozaicari şi frescari. În ce priveşte mânerele de lut decorate (care se lucrau cu tipare aparte şi se lipeau înainte de ardere la corpul vasului) ne-a atras atenţia un exemplar descoperit la Sarmizegetusa şi păstrat în muzeul local; cât priveşte tiparele pentru mânerele de pateră din lut, N. Gudeainfo ne citează exemplul unei singure piese de la MIT, deşi o alta se află, după ştiinţa noastră, în Muzeul din Turda (nr. inv. 1127) şi reprezintă o divinitate masculină nudă, cu suliţă (Marte?), deasupra ei aflându-se un leu culcat (DA, pl. XII/8).
Din grupul vaselor cu decor în relief, care vor aminti deopotrivă pe cele de argint sau pe cele de sticlă suflată în tipare, trei bucăţi au fost descoperite în pământul Dobrogei, sosite acolo, după câte se pare, din atelierele nord-africane (sfârşitul secolului al III-lea).

Ele sunt lucrate cu tipare compuse din două valve şi din această pricină decoraţia nu e continuă pe corpul vaselor, ci împărţită în două „panouri”, corespunzând celor două jumătăţi lipite înainte de ardere. Din două piese similare descoperite în jud. Tulceainfo ne este cunoscută doar cea de la Greciinfo, reprezentând în ambele scene pe Bachus, respectiv imberb şi bărbos, dansând cu o Menadă (il. 68). De aceeaşi origine şi datare este şi unicul vas sferoidal (il. 69) descoperit la Tomisinfo, înfăţişând pe cele două jumătăţi ale sale pe Bachus şi respectiv pe Pan, cu atributele caracteristice, înconjuraţi de un bogat vrej de viţă cu ciorchini. Vasele de acest gen (fragmente asemănătoare au fost reperate şi la Histria) aveau o pastă bine arsă şi erau acoperite cu o angobă fină.
Dintre recipientele fragmentare din lut, cu decor în relief, aplicat manual, sunt de menţionat „vasele cu şerpi” descoperite la Aiud, Obreja, Romula (il. 70, 71, 72, 73), Orleainfo, Drobetainfo, Sarmizegetusainfo şi unele fragmente, credem inedite, de la Cristeşti (Muzeul din Tg. Mureş) şi Gherla (muzeul local), vase situle legate de cultul lui Mithras şi destul de răspândite în aşezările militare de pe limes-ul danubian şi renan. Gh. Popilianinfo adaugă grupării amintite pe cea tehnologiceşte înrudită a vaselor decorate manual cu medalioane aplicate, mult mai puţin numeroase decât primele şi deopotrivă răspândite în tot imperiul, dintre care citează un fragment descoperit la Romula şi reprezentându-l pe Mercur. Evident că nu ne asociem părerii autorului că orice reprezentare, poate fortuit mai rară, îmbracă neapărat o semnificaţie cultică. E un mod simplist de a distinge între sacru şi profan.
În afara vaselor glazurate de care a fost vorba mai sus şi care uneori pot fi şi plastice, după cum s-a văzut, zona de confluenţă a ceramicii si a microstatuarei în lut sunt vasele plastice din pastă comună acoperite cu angobă specifică ceramicii romane de uz cotidian. Exemplarele de epocă romană descoperite în Dacia, în afara celor două histriene pomenite mai sus, nu sunt spectaculoase, ci doar signaletice în ce priveşte iconografia unor culte cunoscute în Dacia şi prin monumente de alte genuri. Un mic vas plastic (12 cm înălţime) a fost descoperit la Romula şi el reprezintă un Silen încununat cu iederă (Muzeul din Caracal). Un altul, găsit la Napoca, reprezintă pe una din cele trei Parce sau Moire, respectiv pe Cloto (il. 74, 74a) ţinând în mână fusul şi caerulinfo. Atare reprezentări mitologice pe obiecte de folosinţă curentă sunt tot atât de desacralizate ca şi decorativistica similară a toreuticii, mai ales a celei din veacul al IV-lea, unde tematica mitologică abundă şi nu mai trebuie să-i căutăm altă explicaţie decât pur ornamentală, dacă nu vrem a cădea în păcatul ameţitor al lui Aby Warburg ori al lui Paolo Enrico Arias. Însemnat pentru prezenţa târzie a divinităţii infernale Hekate (secolul al IV-lea e.n.), în contextul recesiunii păgânismului, este vasul întruchipând bustul acestei divinităţi, descoperit într-un mormânt de copil de la Sucidavainfo. Intenţii artistice, prin însăşi natura vaselor plastice, pot fi repetate şi la un nivel artizanal foarte scăzut, cum e cazul acelui recipient rudimentar, modelat în chip de cap masculin bărbos, piesă descoperită în castrul de la Cumidavainfo.
Spuneam că şi sticlăria a constituit una din sursele de inspiraţie ale ceramicii romane de lux sau de uz comun. Locul aşa-zisei ceramici pergamene, de la sfârşitul secolului I î.e.n. şi din cel următor, este luat în Pontul Euxininfo de vase de mici dimensiuni, lucrate într-o pastă foarte fină, un fel de floare de pastă, centrifugată pe pereţii tiparului prin învârtirea acestuia pe roata olarului. Decoraţia sumară, în genere vegetală, era finisată cu o angobă care, prin ardere, căpăta aspectul unui firnis mat. Vasul rezultant era foarte uşor, pereţii fiind subţiri şi fini, formele elegante, de tradiţie elenistică târzie. Atare produse, constituind deja o „marfă” universală, prezentă din Pontul Euxin până în Hispaniainfo, caracterizează, cel puţin în cetăţile de pe litoralul dobrogean, deceniile primei jumătăţi a secolului I e.n., ea degradându-se tehnic şi tipologic în perioada imediat următoare şi în secolul al II-lea e.n.

În Dacia Superior (câteva piese aflate la MIT) se întâlnesc imitaţii comune ale unor forme practicate de sticlăria romană, cum ar fi „butoiaşele” miniaturale (DA, pl. XII/6), „ploscuţele” etc. sau mai obişnuitele pahare (de felul celor cu patru cute verticale, realizate pe corpul lor cu cleştele de lemn), dintre care foarte bine păstrat este cel descoperit la Cumidavainfo. Paharele „tronconice”info, cu sau fără decor în pastă cu angobă (il. 75, 76) sau firnis (terra sigillata), reproduc forme ale sticlăriei din secolul I e.n. până în veacul al III-lea, constituind veriga de legătură tipologică între paharele timpurii ale sticlăriei romane şi cele cu fundul rotunjit din secolele IV-V e.n. (avem în vedere exemplarele descoperite la Cristeşti şi aflate în Muzeul din Tg. Mureş, DA, pl. XII/7). Faptul vădeşte o dată mai mult continuitatea meşteşugurilor romane şi a formelor lor chiar după retragerea aureliană, ca mărturie a rolului civilizator al culturii materiale.
Chiar la modul artizanal rudimentar, ceramica ambiţionează sugerarea gracialităţii şi diafanului, redat prin traforare, vizând ca modele acele diatreta produse în atelierele de pe Rin, adevărate dantele de sticlă ale secolelor III-IV e.n. Un capac de lut de la Gherla (muzeul local) este elocvent prin aspectul lui frust, în sensul celor afirmate (DA, pl. XII/3).
Prin mulţimea şi marea lor varietate, opaiţele romane de lut nu sunt studiate ca parte integrantă a produselor ceramice, ci catalogate îndeobşte aparte, poate şi datorită faptului că ele poartă ştampila-semnătură (prin chiar tiparul lor) a atelierului care le-a produs. Multe din aceste ateliere sunt italice şi funcţionează generaţii la rând, având o difuziune cel puţin în partea europeană a imperiului, dar şi în „teritoriile de peste mări”.
Armerius de pildă, poate italic, e prezent în ambele Dacii, ca şi italicul din vremea Flaviilor, Atimetus. De asemenea Campilus, activ în timpul domniei lui Hadrian. În cele două Dacii se află difuzate opaiţele din oficina lui Cassius, activ în nordul Italiei prin secolul al II-lea şi prezent în toate provinciile danubiene. Alt nord-italic e Caius Dessius. Fortis îşi avea atelierele la Mutina (Modena), active din tată în fiu de la Vespasian la Marcus Aurelius. În veacul al II-lea e.n. este activ şi nord-italicul Ianuarius, care-şi trimite marfa pe Rin, în Pannonia şi Dacia. Alte semnături omniprezente sunt ale lui Octavius, Probus, Lucius, Sextus şi mai ales Vettius, toti nord-italici, ultimul amintindu-ne de casa Vettiilor de la Pompei, cu care desigur nu avea nici o legătură. Un provincial din Pannonia este Iulius, ale cărui produse ajung lesne în Dacia Inferior.
Atractivul material al opaiţelor romane (il. 77), dintre care nu puţine sunt decorate cu scene erotice sau mitologiceinfo, devine interesant dacă e publicat cantitativ, nu neapărat prin repetarea la infinit a semnăturilor şi decoraţiei comune, ci doar prin consemnarea locului descoperirii şi indicarea numărului pieselor identice ori a variantelor principale. Pentru Dacia Superior (il. 78) avem cel puţin un lot masiv: Opaiţele romane - Ulpia Traiana Sarmizegetusa, editate de Dorin Alicu, în 1994, la editura bucureşteană „Museion”, mirabile visu!
Pentru Dacia Inferior, proiectul lui Expectatus Bujor, care şi-a plimbat decenii la rând lăzile cu material pe toate şantierele unde lucra vara, în intenţia de a „lucra” la ele, a eşuat din lipsa de suflu a cercetătorului, preferând somnul dulce luminii adormitoare a lămpii cu gaz. În condiţiile tipografice materiale de acum şi de încă multă vreme înainte atare lux pecuniar scientist nu va mai fi posibil. Chiar dacă un „element tânăr” ar regăsi lăzile lui Bujor rătăcite prin devorantele depozite şi chiar dacă ar bătea toate muzeele Olteniei, găsind acolo atât de rara bunăvoinţă a muzeografilor, stăpâni pe viaţă asupra obiectelor avute în custodie şi devenite cu timpul teme rezervate pentru opera lor capitală ce nu va fi scrisă niciodată!
Terra sigillata, ceramica cu firnis roşu a epocii romane şi cu figuri în relief (lucrată cu tipare), e prezentă în Dacia în primul rând ca marfă de import şi în al doilea rând ca imitaţie locală.

Cucerirea Daciei coincide cu începutul activităţii atelierelor gallice de la Lezoux şi epoca de prosperitate a provinciei cu perioada maximei lor activităţi. Poate cca 60% din materialul importat în Dacia provine din Gallia centrală (Lezoux), cele mai frecvente nume ale olarilor care-şi semnau marfa fiind Cinnamus, Paternus, Albucius, Banoluccus, Cintugenus, Cintusmus, Firmus, Inliccus, Maior, Mallurus, Suobuillus (majoritară este onomastica pur gallică!). Calea importurilor acestor produse era cu siguranţă Dunărea. Către începutul domniei Severilor îşi fac apariţia produsele atelierelor de la Rheinzabern şi, curând după aceea, cele ale altui centru renan, Westerndorf. În fine, apare şi marfa unor ateliere pannonice, bănuite a fi la Siscia dar considerate mai în urmă ca localizabile la Margum. În Moesia Inferior terra sigillata constituie aproape o excepţie.
Tot de import sunt socotite a fi şi alte categorii de vase: cele decorate în tehnica barbotinei, vasele decorate la interior cu figuri în relief, adică având o „emblemă” pe fundul lor, vasele cu pastă fină, asemănătoare cu cele „pergamene”, copiate sau importate din Asia Mică, şi cele glazurate, pe care le-am mai amintit. Pentru o mai amplă cunoaştere a ceramicii romane de import sau a imitaţiilor lucrate în Dacia, trimitem pe cititor la cartea lui Gh. Popilian, menţionată deja la începutul acestor rânduri. Deşi ea se referă la Dacia Inferior, având în vedere uniformitatea caracteristică ceramicii romane, materialul e acelaşi şi pentru Dacia Superior. Influenţa toreuticii se face simţită în cazul platourilor-tăvi care le imită pe cele de argint, produse în genere decorate doar floral ori curbiliniar şi executate din pastă de bună calitate, niciodată însă din terra sigillata, gen care-şi păstrează individualitatea lui artistică inalterabilă.

art rom ro

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2