Arta romană în România

BRONZURILE FIGURATIVE

Dacă în epoca greacă statuetele de teracotă erau mult mai numeroase decât cele de bronz, în perioada romană lucrurile se inversează, bronzurile figurative devin covârşitoare nu numai prin raport cu coroplastica romană, ci şi în chip absolut. Prin acestea înţelegem îndeobşte atât micile şi marile statuete în ronde-bosse, cât şi restul materialelor figurative turnate din respectivul metal: aplicele, mânerele de vase şi decoraţiile turnate ale acestora, pondurile şi micile recipiente din bronz turnat, accesoriile vestimentare şi de harnaşament, opaiţele, garniturile metalice ale unor obiecte de lemn şi acele obiecte mici, variate ca formă şi întrebuinţare, descoperite cu precădere şi din abundenţă în castrele militare romane.
Microstatuaria romană în bronz este, alături de pietrele gravate, categoria cea mai numeroasă a artelor miniaturale de pe tot cuprinsul imperiului, din secolul I e.n. până în veacul al IV-lea. Statuetele de bronz înlocuiesc deci în epoca romană coroplastica greacă clasică şi elenistică produsă de nenumăratele ateliere răspândite în vestul, în estul Mediteranei şi în Pontul Euxin, ateliere a căror specificitate tipologică şi stilistică este, în mare măsură, bine conturată, serierea cronologică a produselor lor fiind în majoritatea cazurilor posibilă până la sfârşitul secolului I e.n. când, printre cei din urmă, îşi încetează activitatea modelatorii în lut de la Myrinainfo.
Dacă statuetele de bronz romane au înlocuit sub raportul covârşitoarei producţii coroplastica elenă şi elenistică, studierea lor este din păcate departe de a putea atinge preciziunea şi complexitatea informaţiei de care dispunem în privinţa statuetelor de lut greceşti. Aceasta nu numai pentru că interesul ştiinţific fată de atare numeroasă categorie de artefacte a început să se obiectiveze în cercetări competente şi în publicarea masivă de colecţii abia în anii '60 ai veacului nostru, ci şi fiindcă cele două probleme fundamentale ale studiului, determinarea atelierelor şi cronologizarea pieselor se izbeşte de o penurie de indicii stilistice, tehnice şi de context arheologic (statuetele înfruntând şi ele timpul aidoma statuilor de bronz, după cum ne avertizează binecunoscutul vers horaţian: exegi monumentum aere perennius, Ode, III, 30, 1), în faţa căreia şi cei mai optimişti exegeţi ai domeniului nu pot prevedea substanţialele progrese metodologice. Pe de altă parte, după cum judicios remarca Heinz Menzelinfo, problemele bronzurilor romane sunt total diferite de cele ale bronzurilor greceşti şi etrusce.
Trebuie pusă în primul rând chestiunea modelelor (a prototipurilor), precum şi a verigilor de legătură dintre ele, ţinând seama de faptul că spre deosebire de copierea sau imitarea statuilor greceşti de marmură sau bronz, autorii replicilor şi infinitelor variante miniaturale în bronz îşi puteau permite luxul, aidoma coroplaştilor greci, de a inova la nesfârşit, deşi o stereotipie tipologică, mai ales cât priveşte divinităţile, e consunantă cu cea a pietrelor gravate. Canonul policletean al Doriforului sau caracteristicile statuarei lui Lisip au constituit neîndoielnic bazele de pornire, dar cel puţin trei sferturi din producţia romană a statuetelor de bronz e de factură artizanală, deci anistorică, aidoma acelor numeroase reliefuri romane în piatră despre care R. Bianchi Bandinelli afirma că pot fi cu egală îndreptăţire datate din secolul I e.n. până în secolul al III-lea. Erik Poulseninfo, într-o teză de doctorat lucrată la Copenhaga, a încercat să împlinească dezideratele metodologice preliminare formulate de Menzel. Asupra nenumăratelor contaminări tipologice atrage atenţia şi Stéfanie Boucherinfo, dar cu toate acestea nu pregetă să delimiteze caracteristicile bronzurilor figurative din Gallia romană, precum şi trăsăturile lor stilistice specifice, tentativă ce pe bună dreptate a fost pusă sub semnul întrebăriiinfo.
Deocamdată sunt puţine cazurile când au putut fi identificate ateliere pe baza unui material unitar sub raport stilistic, masat într-o zonă geograficeşte restrânsă: este vorba probabil de ateliere cu redusă activitate ca durată, astfel că stilul lor nu a putut varia. Unul dintre ele a fost localizat de Fleischerinfo în Raetia (Austria). Existenţa a nu mai mult de zece piese cu cronologie absolută este cu totul insuficientă pentru a asigura chiar o cronologie relativă a zecilor de mii de statuete de bronz descoperite până acuminfo.

Cu excepţia pieselor turnate cu o acurateţe exemplară (multe chiar de factură artizanală), procedeele tehnice însele fac imposibilă constituirea de serii, căci, spre deosebire de statuetele de teracotă, contactul modelatorului cu materialul nu era direct, ca în cazul lutului ars, ci mediat de modelul de lut sau de ceară cu ajutorul căruia se turna în ceară pierdută sau masiv artefactele ce urmau a fi mai mult sau mai puţin finisate manual ulterior.
Procedeul de turnare în ceară pierdutăinfo pe pozitiv ducea la distrugerea modelului, opera căpătând un caracter de unicitate. În această tehnică modelul de lut era acoperit cu un strat de ceară pe care se finisau la rece detaliile piesei. Totul se acoperea apoi cu o mască de lut refractar a cărei faţă interioară se mula perfect pe suprafaţa cerii. Ansamblul era străbătut de câteva tije subţiri care asigurau fixitatea nucleului şi a învelişului exterior. Se amenajau orificii de scurgere a cerii, iar bronzul lichid, pe măsură ce era turnat, lua locul acesteia, care se topea. Orificiile lăsate de tijele de fixare se astupau manual, se îndepărtau eventualele bavuri, se efectuau racordurile (cap, membre etc., dacă acestea erau turnate separat, în ceară pierdută sau masiv, în funcţie de mărimea lor) şi întregul se finisa prin polisare, iar dacă era cazul se efectuau incrustaţii (ochi, diademe etc.) în argint şi poleiţi cu aur.
Bronzierii care lucrau statuetele de serie foloseau procedeul de turnare în ceară pierdută, pe negativ. De pe modelul creat de artist, atunci când nu-l executa el însuşi, bronzierul făcea mulaje din faţă şi din spate (pentru piese de mici dimensiuni şi separat pentru cap şi membre în cazul aşa-numitelor mici „mari bronzuri”). Pe faţa interioară, deci pe negativ, mulajele erau date cu ceară, fie că ea se vărsa lichidă în forma ce se întorcea în mână până când ceara o acoperea în întregime, fie că, înmuiată doar, era aplicată manual pe mulaj. Cel din urmă procedeu evita, prin grosimea unitară a stratului de ceară, turnarea în foaie subţire, uşor casabilă. Cu spatule anume, ceara era astfel distribuită încât să nu se distrugă detaliile negativului, înainte ca cele două valve ale mulajului să fie asamblate, se umplea golul până la nivelul cerii cu un nucleu de argilă care, după turnarea şi răcirea statuetei, era eliminat. Şi în acest caz se executau, cu instrumente specialeinfo, cizelarea la rece şi polisarea. Statuetele până la 10 cm înălţime, îndeobşte cele aplatizate, erau turnate masiv. În acest caz, modelul fiind din ceară, turnarea implica distrugerea lui şi continua remodelarea tipului. Cum sunt foarte numeroase statuetele turnate masiv, procedeul folosit le vădeşte pe de-a întregul calitatea artizanală, precum şi unicitatea lor în cadrul unor mari serii manuale şi nu mecanice. Modelele de ceară din epoca romană nu s-au păstrat. Ne putem face însă o idee despre ele graţie a două piese salvate din al VIII-lea veac egiptean î.e.n. şi reprezentând variante ale capului lui Osirisinfo.
Precizările mai sus făcute avertizează pe cititor asupra dificultăţilor domeniului în general. Ele sunt cu atât mai mari în ceea ce priveşte bronzurile romane din România, cu cât nu a fost publicată nici o colecţie mai de seamă. Tocmai pentru a micşora lacunele de acest gen am crezut potrivit ca în Supplementum, ce completează cartea noastră Dacia antiquainfo, să publicăm acele piese inedite care ne-au fost accesibile, respectiv din Colecţia Severeanu, cu loc de provenienţă necunoscut, în vreme ce acelea cu obârşie ştiută şi aflate în amintita colecţie vor fi luate în considerare în cursul acestor rânduri.
Toate colecţiile de bronzuri romane din străinătate, cât şi din ţară, au mai multe piese cu provenienţă incertă decât cu obârşie arheologică ştiută. Totalitatea statuetelor de bronz romane aflate în colecţiile româneşti nu depăşeşte cu mult, după estimările noastre, cifra de 400. Ar fi de dorit ca ele să fie publicate într-un volum şi nu răspândite în mici articole prin diverse periodice de specialitate. În acest fel s-ar răspunde efortului european susţinut, în materie, de Franţa, Anglia, Germania, Austria, Bulgaria.
O ultimă precizare: nimeni nu trebuie să-şi închipuie că bronzurile de factură artizanală, uneori foarte fruste, sunt apanajul exclusiv al artei provinciale. Dimpotrivă, la Herculanum, la Pompei, în Gallia, Germania, Pannonia, în Dacia, după cum se va vedea, au fost găsite splendide piese, ca şi realizări dintre cele mai umile.

Să începem cu categoria aşa-ziselor „bronzuri mari”. Li s-a spus astfel pentru că atât în privinţa tehniciiinfo, cât şi a realizării artistice ele echivalează operele statuariei, despre care, în Dacia, în afara celor două capete portret (fragmente ale unor statui de la Drobeta şi respectiv Tomis), nu avem decât mărturiile fragmentare ale unor statui ecvestre sau pedestre.
Cea mai mare dintre ele este Diana (il. 5 color), descoperită la Ulpia Traianainfo, atingând înălţimea de 55 cm, despre care se afirmă în mod eronat că bronzul ar fi aurit. Desigur, existau statuete şi statui aurite (mai ales imperiale), ele nu se aflau însă în provincii, ci la Roma şi în marile oraşe ale imperiului. Aspectul de galben auriu al suprafeţei bronzului era îndeobşte obţinut graţie unui coeficient ridicat de zinc, mergând până la cca 15%info. Îi urmează statueta acefală şi fără braţe a unui copilinfo, descoperită în acelaşi loc (50 cm înălţime). Ambele piese datează din secolul al II-lea şi sunt probabil de provenienţă italică. O atenţie deosebită merită un splendid Narcis aflat la Muzeul Banatului din Timişoara (înălţime 30 cm) suspectat de neautenticitate. Este însă un bronz italic din secolul al II-lea; în acelaşi muzeu mai există o statuetă a lui Narcis, de mici dimensiuni, fapt care ar putea întări provenienţa arheologică a ambelor piese de la Tibiscum. Poate aceluiaşi secol al II-lea îi aparţine şi o Venus Pudica, descoperită la Potaissa (il. 46), şi care măsoară 28 cm, înălţimeinfo. Grație detaliilor de execuţie a coafurii şi a diademei, credem că această statuetă a fost realizată de mai sus-amintitul atelier de bronzuri din Raetiainfo. Părerea ne este recent confirmată de apariţia monografiei Potaissa în care e evocat, descris şi ilustrat întregul materialelor de orice categorie descoperit de-a lungul vremurilor în castrul de reşedinţă al Legiunii a V-a Macedonicainfo.
O altă Venus nudă, fără braţe, descoperită nu foarte de mult la Ulpia Traiana (28,3 cm înălţime) mai adaugă încă un exemplar la seria bronzurilor mari descoperite în Dacia. Ea va fi aparţinut poate tipului Venus Pudica, proporţiile antropometrice sunt alterate, picioarele fiind scurte în comparaţie cu bustul, cu toate că realizarea pare a se înscrie în epoca Antoninilorinfo. În seria marilor bronzuri va fi figurat şi un Mercur de la Apulum, din care nu a mai rămas decât o mânăinfo. După cum se vede, statuetele „marilor bronzuri” sunt destul de numeroase în Dacia Superior şi remarcabil de absente în cea Inferior şi în Dacia Pontica.
Faptul nu ne surprinde dacă ne reamintim că şi în Pannonia influenţa italică se face simţită încă de la începutui imperiului prin prezenţa unor importuri de splendide mici „mari bronzuri”, ca Apolo din larariul de la Nagydem sau Jupiter din cel de la Tamasi (mai puţin realizat ca finisare) spre a nu mai vorbi de superba Concordie Domitilla tronând, descoperită de asemenea la Tamasiinfo.
Ca urmare a afluxului de bronzuri greceşti în Italia republicană, în secolele I î.e.n.-I e.n. începe a înflori în Peninsulă o adevărată industrie de mari statuete de bronz, industrie care-şi răspândeşte produsele în occidentul şi estul Europei. Însecolul al II-lea producţia de atare statuete diminuează simţitor, de aceea credem că Diana și copilul (Eros?) de la Ulpia Traiana, precum şi Narcisul de la Tibiscum (?) au fost aduse la începutul secolului al II-lea în Dacia, dar ele fuseseră turnate în veacul anterior. La sud de Carpaţi, în Dacia Inferior, precum spuneam, marile statuete de bronz lipsesc. Ele sunt rare şi la sud de Dunăre: un Marte la Butovo (lângă Nicopole) şi o Minervă la Stara Zagora (sud de Balcani). Primul e de factură greacă, cea de-a doua de alură artizanalăinfo tracică, deci departe de mediul artistic italic căruia i se integrează statuetele amintite din Dacia Superior.
Statuetele reprezentând divinităţi sunt destul de numeroase pe cuprinsul Daciei romane şi al Sciţiei Mici. O enumerare completă a lor, ca şi operarea atât de arbitrarei distincţii între „statuete de cult” şi „obiecte de artă” decorative ar fi şi oţioase şi irelevante pentru stadiul în care, aşa cum am arătat, se află cercetările asupra plasticii miniaturale în bronz.

Vom căuta totuşi, pe cât este posibil într-un asemenea context, să relevăm câteva constatări ce ar putea creiona o imagine de ansamblu, orientativă.
Jupiter Tonans cu fulgerul şi probabil sceptrul în mâna stângă ridicată e ilustrat de statuetele descoperite la Potaissainfo (il. 47) şi la Drobeta. În ipostaza de Jupiter Dolichenus apare pe o placă de bronz de la Răcariinfo. Pe o placă votivă de bronz aflată pe vremuri la Caransebeş şi provenind poate de la Tibiscuminfo, Jupiter este înfăţişat cu toate atributele sale: vultur, fulger şi sceptru, în picioare, în cadrul unui naiskos (templu mic). După cum remarcă editorul, aceste plăci votive pot fi puse în legătură cu cele descoperite la Razgrad (Abrittus), de factură şi tematică orientală (siriană!). Faptul ar confirma o dată mai mult că atare plăci erau votive şi nu toate utilizate drept matriţe în toreutică, după cum s-a susţinut mai apoiinfo, căci bronzurile decorative care erau cunoscute în Traciainfo, şi la a căror confecţionare astfel de matriţe ar fi servit, aveau cu totul altă tematică şi factură stilistică, pe linia iconografiei greco-romane mediteraneene (secolul al III-lea e.n.).
Turnarea masivă în tipare cu nuclee de ceară confecţionate ad-hoc de înşişi bronzierii pronvinciali a făcut posibilă apariţia unui Jupiter, descoperit la Orşova şi aflat la Muzeul Banatului din Timişoarainfo, de o tipologie inedită: ambele braţe le ţine ridicate la nivelul capului, având fulgerul în dreapta şi probabil sceptrul în stânga, de pe umeri atârnându-i o mantie. Produs artizanal grosier, acest Jupiter e o dovadă peremptorie a confecţionării de statuete, mai bine sau mai prost realizate, de către meşteşugarii ce lucrau în bronz pentru unităţile militare cărora le erau ataşaţi, arme sau diverse accesorii ale ţinutelor vestimentareinfo. Publicarea foarte de curând a micilor descoperiri de la Sarmizegetusa de către Muzeul naţional de istorie a Transilvanieiinfo, întrunind într-un catalog complet micile descoperiri uitate prin depozitele muzeelor şi ale şantierelor arheologice şi constituind în acelaşi timp o premieră demnă de toată lauda în arheologia românească, strânge laolaltă obiectele de fier, bronz, os, sticlă, piatră şi ceramică, dând o imagine completă şi o explicaţie utilitară adecvată unui inventar comun atât aşezărilor civile, cât şi militare, nu numai din Dacia, dar din întreg Imperiul roman.
O statuetă fragmentară a lui Jupiter adorat la Doliche a fost descoperită în castrul de la Ilişua şi se află acum la MITinfo. În Sciţia Mică statuetele lui Jupiter par a fi mai puţin frecvente. Microstatuaria de bronz de sorginte orientală urmează în Dacia Superior inscripţiile şi monumentele figurative din piatră care atestă o dată mai mult aici prezenţa masivă a orientalilor, despre care va veni vorba la locul potrivit.
Apolo este ilustrat de două tipuri: unul cu cunună de laur, tolbă pe spate şi un obiect masiv în mâna dreaptă, interpretat fie ca săgeată, fie ca ramură de laurinfo (descoperit în castrul de la Gherla şi păstrat în Muzeul din localitate) (DA, pl. IX/7) şi Apolo călareinfo (evident fără cal) postură în care zeul apare pe o stelă funerară de la MIT, identică uneori chiar cu cea a lui Jupiter la sud de Dunăreinfo. Neîndoielnic că cea de-a doua figurare a lui Apolo trebuie pusă în legătură cu iconografia şi adânca înrădăcinare în tradiţie a „eroizării” defunctului, cum e cazul apariţiei acestuia pe peretele unei edicule de la Gilăuinfo despre care precizăm că se află la MIT şi unde Apolo ţine în mână lira cu şapte coarde, simbolizând cele 7 vămi ale văzduhului prin care sufletul mortului eroizat are a trece întru atingerea nemuririi şi păcii veşnice.
Pe lângă multiplele legături sud-dunărene, un bust al lui Serapis descoperit la Drobeta (DA, pl. IX/3), de factură artizanală, constituie o prezenţă ce nu poate surprinde în castrele de pe linia Dunăriiinfo, de vreme ce aceasta constituia principala arteră de pătrundere a orientalilor în Dacia Superior şi în Pannonia deopotrivă.
Oricât ar părea de ciudat, faţă de importanţa efectivelor militare staţionate pe teritoriul de care ne ocupăm (în principal Legio V Macedonica la Potaissa şi Legio XIII Gemina la Apulum) reprezentările lui Marte sunt surprinzător de puţine.

Situaţia este însă identică în Noricum, Pannonia, Moesia Superior şi Inferior. Înafară de două sau trei piese din muzeul clujean, amintim ca deosebit un Marte (DA, pl. IX/8), descoperit în castrul de la Gherla (aflat acum în muzeul local), reprezentat în obişnuita armură romană, cu coif crestat şi gladius (sabie) în mâna dreaptă, precum şi o piesă cu totul excepţională ca dimensiune (23 cm înălţime) şi realizare artistică (zeul e nud, cu coiful corintic, cu mâna stângă întinsă, iar în dreapta ţine lancea), descoperită la Potaissa şi aflată în Muzeul din Turdainfo.
Mulţimea statuetelor lui Mercur (cu simbolurile caracteristice: caduceu, pungă, petasos cu aripi sau fără unele dintre acestea) compensează parcă semnificativ puţinătatea celor ale zeului războiului. Se confirmă deci şi în categoria bronzurilor figurative trecerea Daciei de la poziţia de capta, militarmente dominată, la cea de Dacia Felix, aşa cum s-a văzut că o proclamă iconografia monetară imperială, cel mai larg, mai penetrant şi mai eficient mijloc al propagandei imperiale, o adevărată mass-media a vremii. De altminteri statuetele lui Mercur sunt omniprezente în cantităţi considerabile în provinciile europene ale imperiului. În România, ca să nu cităm decât unele descoperiri, ele apar la Constanţainfo (il. 44), în Banatinfo, la Drobetainfo, Romulainfo şi, provenind din teritoriile aferente, sunt prezente în muzeele de la Craiova, Sibiu şi Cluj-Napoca. Ca şi în cazul lui Marte, calitatea acestor statuete, turnate în general masiv, nu coboară sub o anumită limită, seria lor mare impunând un oarecare standard tehnic şi artistic.
Cultul lui Mithras, atât de bogat ilustrat de relieful votiv în piatră, îşi găseşte expresia şi într-o statuetă de bronz, reprezentat fiind cu piciorul stâng pe protoma unui taur, iar cu mâna dreaptă ridicată ţinând cuţitul sacrificial. Bronzul miniatural aflat la Drobeta are drept pandant un dadofor cu bonetă frigianăinfo, descoperit în satul Cătunele de Motru (jud. Gorj).
Deşi imagistica lui Hercule în Dacia romană s-a bucurat de o catalogare anumeinfo, trebuie precizat faptul că descendenţa tipului etrusco-italic (aplatizat, cu blana de leu înfăşurată pe mâna stângă întinsă şi mâna dreaptă ridicată în care ţine măciuca) este preluată de oficinele provinciale din Gallia până în Dacia Superior (un exemplar, printre altele, la Muzeul Brukenthal), ea fiind după cât se pare absentă la sud de Carpaţi şi la sud de Dunăre unde influenţa, în speţă italică, nu vine prin filieră central-europeană, ci din zona egeică greacă, prin partea de est sau de vest a peninsulei Balcanice, cu specificităţi proprii artistice şi de vehiculare a temelor din cea mai adâncă Antichitate până spre sfârşitul Evului Mediu zonal.
Din iconografia dionysiacă, substanţială în Dacia Superior, pot fi amintite o Menadă sau Libera, descoperită la Ilişuainfo, şi un Satir dansând (DA, pl. IX/11), găsit în castrul de la Gherlainfo, precum şi statueta lui Pan de la Ulpia Traianainfo (DA, p. IX/9), zeitate ale cărei reprezentări au beneficiat şi ele de un cataloginfo. Remarcăm că tematica statuetelor de bronz o urmează în genere pe cea a gemelor ce decorau şatoanele inelelor celor mai comune, adică din bronz, când ele însele erau lucrate în roci locale cum e cornalina sau jaspul de diverse culori. Astfel, un Bonus Eventus semi-nud şi cu cornul abundenţei, probabil la origine aurit, se găseşte în Muzeul din Deva, în vreme ce altul, nud şi cu un caliciu de floare în mâna stângă, se află la Brukenthal. Statueta rudimentară a unui Priap ityfalic (DA, pl. X/2), cu fructe, descoperită prin 1915 la Callatisinfo, pare a fi o replică miniaturală a alteia de piatră, fragmentară şi frustă, aflată după ultimul război în aceeaşi aşezare. Nici geniile funerare, atât de frecvente în imagistica reliefului cu această destinaţie, nu sunt absente în plastica miniaturală în bronz: cel descoperit în Banat şi aflat la Muzeul din Lugoj este un bun exempluinfo , iar cel acefal de la Drobeta poate fi foarte bine un Attis.

Dintre mai multe tipuri de Amor, cu sau fără aripi, sunt de remarcat cel de la Micia şi cel descoperit la Valea Lupului (jud. Hunedoara, cu făclie în mâna stângă ridicatăinfo, şi tipul cu braţele în prelungire, în linie oblică faţă de verticala trupuluiinfo, reprezentat de o piesă din Muzeul Banatului din Timişoara şi de o alta de la Napoca) (DA, pl. X/1).
Dacă figurarea lui Atlas într-o statuetă de bronz e deocamdată atestată doar de una fragmentară aflată la MITinfo, Larii, ca divinităţi familiale, sunt cunoscuţi graţie mai multor exemplare descoperite la Sucidavainfo (il. 48) şi Orleainfo sau pe cuprinsul Transilvaniei (piese aflate la Muzeul din Devainfo sau la Brukenthalinfo ). Statuetele de la Brukenthal şi Sucidava (MIR), cu ryton şi pateră în mâini, ca şi tipul cu cornucopia şi pateră, provin probabil din oficine central-europeneinfo. Cel din urmă e posibil să redea pur şi simplu un geniu.
Am insistat pe bipolaritatea oficinelor de statuete şi statui de bronz central-europene şi respectiv sud-dunărene, pentru cele aflate la sud de Carpaţi, deoarece pe teritoriul Daciei bronzul este un aliaj deficitar, în Antichitate ca şi astăzi. Bogăţia zonei central-europene în metale este binecunoscută încă din al doilea mileniu î.e.n., iar Moesiile şi Thracia erau de asemenea foarte dotate. Bulgaria de astăzi e plină de statui de bronz, în vreme ce în România astfel de opere de artă sunt furate ca posibilă sursă de metal statuar, după cum sunt jefuite şi alte metale neferoase, în special de mafia ţigănească ce le găseşte întrebuinţări practice felurite.
O chestiune de simbolistică controversată este cea a micilor statuete reprezentând vulturi. Pe lângă cele enumerate în ultima lor catalogare şi interpretareinfo, dintre care, din punct de vedere plastic, cea mai realizată este statueta descoperită la Răcari (DA, pl. X/5), avem de adăugat două, găsite în 1924-1925 la Tomis şi aflate în Colecţia Severeanu (DA, pl. X/9, 11). Considerarea tuturor acestora ca signa militariainfo (pentru legiuni, cohorte, unităţi de cavalerie etc.) este cât se poate de discutabilă, deoarece nici una dintre piese nu prezintă nici un detaliu ce ar putea indica fixarea sau atârnarea pe tija steagului. Prezenţa lor în mediile militare nu poate îmbrăca decât o semnificaţie cultuală, fie ca simboluri ale adorării siriene a soareluiinfo, fie legate de cinstirea lui Jupiter Dolichenus, după cum o dovedeşte descoperirea unei atare figurine de bronz în sanctuarul amintitului zeu de la Brza Palanca (Egeta), în Iugoslaviainfo.
Statuetele de bronz reprezentând divinităţi feminine sunt numericeşte minoritare faţă de cele anterioare. Exceptând piesele discutate la începutul acestei prezentări, realizarea lor artistică le situează în clasele cele mai atipice ale artizanalului provincial.
Venus Pudica şi exemplarele descoperite la Urluiainfo (Adamclisi), la Drobetainfo (DA, pl. X/6), la Gilăuinfo, la Micia, Sarmizegetusa, Bucium, Bologa, Râşnov, în Transilvaniainfo, ca şi Venus Anadyomene de la Drobetainfo (il. 49), Gherla (DA, pl. X/8) sau Ilişuainfo sunt elocvente asupra procesului însuşi al romanizării, deoarece astfel de artefacte fruste dovedesc existenţa unei clientele băştinaşe, rustice, în a cărei masă se operase asimilarea panteonului roman, fără a se vădi dăinuirea în forme romane a unei imagistici autohtone specifice (interpretatio romana). De altminteri părerea mea, exprimată şi în alte locuri şi întemeiată pe adoptarea din cele mai vechi timpuri a iconografiei monetare de factură elenică, este că religia tradiţională dacică aniconică (?), aşa cum ne-o evocă izvoarele istorice, se stinsese cu multă vreme înaintea cuceririi romane, excepţie făcând o divinitate, să-i zicem Bendis, al cărei numen feminin de Marea Mamă s-a perpetuat prin Sancta Diana în Sânziana, precum o arătase la vremea sa Pârvan însuşi. Revenind la cele de mai sus, simpla comparaţie cu unicul cap de bronz al unei Venere descoperit la Constanţainfo şi aflat sub vădita influenţă a coroplasticii elenice, ne întăreşte convingerea în cele afirmate.

Statuetele Minervei de la Constanţainfo, Drobeta, Craiova sau cea de la MITinfo (il. 45), ca şi cele ale Dianeiinfo, de la Cerna (Macin), de la Ostrov (jud. Hunedoara) şi de pe întreg teritoriul Daciei romane nu pot fi socotite interpretări romane (în cazul când ar fi produse ale unor bronzieri localnici) ale unor divinităţi autohtone, cum ar fi, de pildă, zeiţa traco-dacică Bendis. Situaţia Daciei în această privinţă nu este singulară, adică asistăm la impunerea panteonului italo-roman şi, exceptând unele exemple notorii în mediul gallo-celtic sau celt-iberic, atare situaţiune religios mentală este generală în provinciile europene ale imperiului, unde tranziţia de la protoistorie la istorie s-a făcut prin transformarea respectivelor teritorii în provincii romane, fără ca astfel de artefacte de mici dimensiuni să poată constitui modalităţi de interpretare a fondului cultural străvechi autohton.
Printre divinităţile cu figuraţie mai rară în rândul statuetelor de bronz din România cităm o Pomonă (divinitate a naturii şi roadelor, adorată de romani mai ales în vremea republicii şi poate o corespondenţă romană a traco-dacicei Bendis, dar după cum spuneam microstatuaria importă panteonul roman şi nu-l interpretează ori îl echivalează pe cel autohton) descoperită la Romulainfo, important centru agricol şi meşteşugăresc al Daciei Inferior, şi un bust al zeiţei Isis ieşind dintr-o foaie de acant, găsit în castrul de la Drobetainfo. Spre deosebire de câteva mithrae atestate sau bănuite în Dacia, temple ale Isidei nu s-au aflat, cel mai apropiat lăcaş de cult al acesteia aflându-se în Pannonia, la Savariainfo, cultul acesteia penetrând în Europa Centrală prin Italia, unde îl aflăm încetăţenit la Roma în veacul I e.n., după ce în cel precedent trebuise a face faţă unei reacţiuni romane ale cărei temeiuri etice reuşise să le depăşească graţie mulţimii adepţilor, în special de genul feminin.
Dintre statuetele Fortunei avem a aminti pe cea descoperită la Romula, operă plastică de realizare deosebită, având în vedere calitatea de divinitate poliadă a acesteia în marele centru agricol în care a fost aflată şi unde simbolizează belşugul ogoarelor şi soarta cea bună de care se vor fi bucurat localnicii ca urmare a muncii lorinfo. Nu înţelegem de ce D. Tudor a văzut în capul feminin din piatră al unei mari statui romulense, încununat cu coroana muralis, chipul Cybelei, când cel al Fortunei putea fi mult mai probabil al unei divinităţi poliade; dar şi erorile îşi au tradiţiile lor şi încă deosebit de persistente!
Sfincşilor lucraţi în piatră, în ronde-bosse, frecvenţi în Dacia Superior, li s-a aflat o replică într-o statuetă miniaturală de bronz ieşită la iveală dintr-un vicus (sat) de lângă Petreşti-Albainfo.
Dintre reprezentările diverse, de o anumită ţinută plastică, menţionăm un atlet provenit de la Sarmizegetusainfo, bronz miniatural în care mişcarea şi proporţiile antropometrice ale trupului se înscriu neîndoielnic în descendenţa figurativă a unui prototip elenistic de factură microasiatică.
Alături de atleţi, acrobaţii s-au bucurat şi ei de interesul bronzierilor microstatuarei. Pe lângă cel interpretat drept militar suind o scară, aflat la MIT, atragem atenţia asupra existenţei în aceeaşi colecţie a unui acrobat care stă în mâini, cu corpul drept şi picioarele alipite şi ridicate vertical în sus. O piesă similară a fost descoperită la Constanţainfo. Spre deosebire însă de cea tomitană, prenumerată de Dorothy Kent Hill printre cei şaptesprezece acrobaţi de acest fel cunoscuţiinfo, aceea abia amintită de la Cluj-Napoca şi-a găsit în fine editorulinfo. Oricum, cercetătoarea americană nu reuşeşte să găsească rostul şi semnificaţia acestor figurări, poate şi pentru că i-a scăpat din vedere o mai veche lucrare a lui W. Deonnainfo care demonstrează că figurile acrobatice acompaniau de cele mai multe ori dansurile funebre, în acest sens el bazându-se pe tipologia acrobaţilor în chestiune, remarcaţi şi strânşi laolaltă încă de S. Reinach (câţi se ştiau pe atunci).

Dar acrobaţii nu erau numai statuete cu rol exclusiv figurativ sau cultic. Foarte adesea picioarele unor casete de bronz sau fier, ori de lemn erau astfel prelucrate, ca să nu mai vorbim de picioarele unor lampadare de bronz de care, se suspendau opaiţe din acelaşi metal. Mai de curând M. Bărbulescu de la Clujinfo le-a găsit un rost pe cât de imposibil, pe atât de straniu! Ei ar fi fost nici mai mult nici mai puţin decât sfeşnice pentru lumânări. Las la o parte faptul că iluminatul cu lumânări în Antichitate şi-l poate revendica drept iluminare strict personală doar autorul inspiratelor rânduri. Pentru „sfeşnicele” astfel incriminate (M. Bărbulescu, op. cit., la nota 256, pl. X/1 şi X/2) nu se remarcă nici echilibrul precar, în cazul că ar susţine o lumânare, nici faptul că atare lumânare în caliciul unei flori de bronz (vai, câtă delicateţe!), nici lipsa cuiului în care să se înfigă respectiva lumânare, a cărei greutate ar fi răsturnat-o din caliciu, ori cu „sfeşnic” cu tot. M. Bărbulescu îi dă însă înainte cu lumânările, care de bună-seamă vor fi fost neaoşesti, ortodoxe şi nu din cele smintite, greco-catolice, cu care va trebui să ne reconciliem (că de, Europa îşi bagă nasul şi în lumânările noastre ce se vede că le-am protocronizat încă din Antichitate). Nu-i ajung deci vajnicului clujean „sfeşnice” cu o singură lumânare! Dintr-un picior de bronz al vreunei mobile, figurat drept Silen aşezat pe un picior de pasăre de pradă (descoperit tot în castrul de la Potaissa, op. cit., p. X/3), dl. Bărbulescu reconstituie (op. cit., p. 140, fig. 31) un sfeşnic cu nu mai puţin de patru braţe. Mă întreb de ce, aşa stând lucrurile, romanii din Dacia protocronică prin demnii ei urmaşi n-au inventat şi candelabrele cu lumânări şi prisme de cristal, chiar dacă nu se descoperise încă cristalul... dar ce mai contează, exista sticla, chiar din abundenţă!
Frecventă în imagistica funerară, dar şi în plastica miniaturală în bronz, este figurarea gladiatorilor. Una din acestea, descoperită la Zeicaniinfo, la 4 km sud de Ulpia Traiana (apoi pierdută), din pricină că era aşezată pe un postament cu orificii de fixare prin cuie, a fost interpretată drept decoraţie de signuminfo, deşi piese similare descoperite la Carnuntuminfo nu au fost socotite de editorii lor ca atare. Un retiarius descoperit la Mangaliainfo, remarcabil prin expresivitatea capului, se integrează şi el acelei numeroase categorii de bronzuri pentru care cităm exemplarele descoperite nu numai în Noricum, ci şi în Iliriainfo.
Numeroase sunt obiectele lucrate în bronz provenind din epoca romană de pe teritoriul patriei noastre. Vom enumera doar categoriile lor şi vom încerca să le ilustrăm cu piese pe cât posibil inedite, cu provenienţă arheologică sigură. Piesele de harnaşament, cheile, cataramele, diversele accesorii vestimentare sunt fie „traforate” în felurite motive florale, fie decorate, prin turnare, cu diverse motive zoomorfe, antropomorfe sau geometrice. Ele alcătuiesc domeniul bogat al acelei Kunstindustrie romane pe baza căreia Alois Riegl a desprins concluzii deosebit de interesante în ce priveşte larga penetrare artistică a „antichităţii târzii”.
Ilustrative sunt, pe lângă cele publicate de curând de la Potaissa, artefactele de acest gen provenind din restul Transilvaniei şi expuse la MIT sau la Muzeul judeţean din Deva. Ele formează majoritatea descoperirilor de obiecte de metal din castreinfo. Din Dacia Inferior amintim pe cele de la Copăceni (Praetorium)info, Slăveni şi Răcariinfo, de la Romula şi Sucidavainfo. Importante nu numai sub raport istoric, ci şi al decoraţiei ce o comportă sunt piesele de centură din secolele III-IV descoperite la Gherla, Sucidava şi Drobetainfo. Rezultate ale industriei artistice locale, au tipologie comună întregului imperiu, multiplele categorii deja enumerate formau producţia masivă a unor ateliere aşezate în centre militare sau urbane, ca, de pildă, cel descoperit recent (de altfel singurul atelier ieşit la lumină în Dacia) la Dierna (Orşova), activ în secolele al II-lea şi al III-leainfo.
Dintre accesoriile vestimentare cu funcţionalitate mai mult sau mai puţin bine precizată, cităm un grifon descoperit la Romulainfo, acum la MPF, precum şi două piese din Colecţia Severeanu, descoperite respectiv la Tomis şi în judeţul Dolj şi reprezentând un şarpe şi un cap de caprideu (DA, pl. XXVI/23, 16).

Amuletele erau, de asemenea, deosebit de numeroase. Fie că erau purtate de persoane (ca, de pildă, cea falică cu bustul Minervei, găsită la Tomis, DA, pl. XXVI/7, sau cea în formă de cap de elefant, descoperită în Dobrogea, DA, pl. XXVI/15, sau alta priapică, ityfalică, provenind din Transilvania, DA, pl. XXVI/7, toate în Colecţia Severeanu), fie că erau destinate harnaşamentului cailorinfo , cum stă mărturie cea în formă de colţ de mistreţ (il. 50), provenind de la Porolissuminfo (interpretată şi ea în chip neadecvat drept podoabă de signum). Realizarea tehnică şi artistică a lor era desăvârşită. Micile reprezentări animalice care nu au un orificiu de suspendare pot fi considerate drept obiecte votive, după cum amuletele faliceinfo (vezi DA, pl. XXVI-XXVII) erau purtate atât de persoane, dar şi împodobeau, ataşate cu lănţişoare, mâinile votive sabasiceinfo.
Aplice zoomorfe de bronz, de multe ori aurite, împodobeau gurile de apă ale fântânilor, cum este cea în formă de cap de leu descoperită la Sarmizegetusainfo (il. 51). Cele mai numeroase însă, găsite pe tot cuprinsul provinciilor imperiului, ornamentau carele de transport de mărfuri, dar mai ales de persoane, cu patru şi două roţi.
În formă de leu (DA, pl. X/7), de aplice sau medalioane cu bustul lui Zeus (DA, pl. X/10) sau Hercule, ca acelea găsite la Sucidavainfo, sau în Transilvania, în chip de grifon, precum cea descoperită la Sarmizegetusainfo, sub formă de bust al Minervei (DA, pl. XXV/13) sau de mască feminină ca piesele provenind de la Tomis şi aflate în Colecţia Severeanu (DA, pl. X/12), de reprezentări bahice, aceste aplice sunt aproape întotdeauna de o calitate artistică remarcabilă.
Aceeaşi atenţie plastică era acordată şi ornamentelor juguluiinfo, sau pieselor care susţineau hăţurileinfo, busturilor care împodobeau marginile carelor (de pildă cel descoperit la Sarmizegetusainfo ), ori plăcilor ornamentale din bronz ce decorau laturile lor, sau mâinilor ornamentale destinate aceleiaşi funcţionalităţi (ca aceea provenind de la Cătunele-Mehedinţiinfo ), precum şi pectoralelor cailor, grăitor fiind cel din bronz aurit descoperit la Ilişua (18 x 30 x 0,3 cm) şi păstrat la MIT (DA, pl. XI/10).
În fine, aparţinând tot carelor pentru persoane, cu două sau patru roţi, trebuie să amintim şi de mult controversatul rost al pieselor de suspensie, printre care pomenim pe cele descoperite la Romulainfo sau o alta, cu bustul lui Amor în vârf (il. 52) din castrul de la Gherlainfo. Chiar până de curând atare piese au fost socotite drept susţinătoare de hăţuriinfo, căci abia Ch. Röring îşi aminteşte de exhaustiva şi deosebit de aplicata lucrare a lui  Venedikovinfo care încă din 1960 tranşa chestiunea carelor pentru persoane în Imperiul roman, studiind resturile mai multor exemplare descoperite în Bulgaria şi numite loci gratia, tracice.
Suspensiunea „tronului” carelor era asigurată fie prin arcuri semicirculare din fier plasate pe osiile roţilor, fie prin suspendarea acestuia prin intermediul unor platbande metalice de piesele în chestiune aflate în vârful unor stâlpi verticali înfipţi în osiile roţilor. Ambele sisteme de suspensie sunt specifice numai carelor uşoare pentru persoane. Neglijarea acestui detaliu l-a făcut pe N. Harţucheinfo să considere carul roman cu două roţi descoperit la 2 Mai (jud. Constanţa) drept un car de luptă! Chiar dacă prin absurd armata romană din vremea imperiului ar fi folosit atare „care de luptă” (fapt de altfel exclus, căci nu avem nici un fel de dovadă în acest sens), ele ar fi fost oricum fără suspensie, cu „tronul” aşezat direct pe osia roţilor, aşa cum erau carele de luptă egiptene, hitite, asiriene, greceşti şi chiar bigele şi cvadrigele triumfale romane, un fel de vehicule speciale, de aparat.
Categoriei bronzurilor figurative îi aparţin, fiindcă erau modelate şi turnate asemenea statuetelor şi aplicelor, mânerele paterelor şi torţile vaselor. Dintre primele, cele mai frecvente sunt cele cu capete de leu, berbec sau lup (spre exemplu acelea descoperite la Drobetainfo), ca şi cu protomă femininăinfo (il. 53) (descoperită la Costeşti, fiind import roman dinaintea cuceririi Daciei).

Printre torţile de vase cu figurare antropomorfă amintim o splendidă piesă descoperită la Tomis în 1914 şi păstrată în Colecţia Severeanu (DA, pl. XI/3). De asemenea, demne de a fi semnalate sunt torţile oinohoiei de la Constanţainfo, a celei de la Mangalia (il. 54, 54a), decorată cu Satir ţinând în braţe pe Bahus copil, precum şi dublul cap al lui Bahus din vârful amovibil al candelabrului descoperit împreună cu oinohoia antecitată într-un mormânt callatian de epocă romanăinfo.
Tot pentru că erau turnate, va trebui să amintim aici o amplă serie de vase plastice (balsamarii) reprezentând busturi de tineri. Un exemplar al acestei serii a fost descoperit la Constanţainfo. Ea este însă ilustrată, în teritoriile învecinate Daciei, de piese ieşite la iveală la Varnainfo (două bucăţi), la Sozopolinfo, la Stara Zagora (la sud de Balcani) unde o situlă miniaturală (12 cm înălţime), destinată aceleiaşi întrebuinţări, are corpul împărţit în două registre narative înfăţişând muncile lui Herculeinfo, în diverse locuri din Iugoslaviainfo şi Austriainfo.
Reprezentând, în afară de tineri (câţiva de factură negroidă), şi Satiri, Priapi sau copii cu lanternă, acestor vase plastice li s-a atribuit obârşia unor ateliere egiptene, alexandrine. Capul negroid nu poate constitui, desigur, un argument în sensul celor de mai sus. Toate vădesc însă afinităţi stilistice flagrante, iar mai de curând a fost relevată posibila origine sirianăinfo a acestei categorii de produse, răspândite pe linia Dunării graţie negustorilor din acele locuri, care, însoţind trupele, au găsit o bună piaţă de desfacere în Dacia Inferior, de pildăinfo.
Atribuirea produselor amintite atelierelor siriene nu exclude prezenţa unor importuri alexandrine de aceeaşi categorie (mici recipiente turnate). Descoperirile nu s-au lăsat aşteptate. Astfel, la Noviodunum (Isaccea) a apărut într-un mormânt de incineraţieinfo un mic balsamariu de bronz (înalt de 8,7 cm) decorat cu patru amoraşi pescari şi reprezentări acvatice ce amintesc de imagistica peisagistică nilotică, de feluritele îndeletniciri în cursul cărora erau înfăţişaţi amoraşii în vestita frescă din casa Vetiilor de la Pompei. Balsamariul de bronz de la Noviodunum (aflat acum la Muzeul din Tulcea), splendid realizat artistic şi foarte bine conservat, este departe de a fi unic în hinterlandul Pontului stâng. O piesă similară, de aceeaşi obârşie alexandrină, decorată cu capete de Satir şi Menadă, cu scoici şi peşti a fost descoperită şi lângă Varna.
Tot turnate erau şi opaiţele din bronz, categorie de obiecte foarte comună în tot imperiul. Dintre cele terminate cu apucătoarea în formă de mască feminină de tip „fenician” cităm unul descoperit la Romulainfo şi aflat la MPF (doar masca) şi un altul descoperit într-un mormânt la Mamaiainfo. În rândul opaiţelor cu apucătoare în formă de corn lunar (DA, pl. XI/5) se numără cel de la Callatis, aflat în Colecţia Severeanuinfo. Comerţul microasiatic cu astfel de obiecte este atestat prin descoperirea de la Fântâna Mare (jud. Tulcea) a unui opaiţ plastic în formă de cap de negroidinfo purtând inscripţia greacă: „al lui Alexandru din Smirna” (desigur atelierul).
Industria artistică romană a atins, în ce priveşte prelucrarea obiectelor din bronz, o diversificare şi o complexitate puţin obişnuite. Chiar şi greutăţile de cântar (pondurile) îmbrăcau forme plastice, de la cele mai fruste, ca piesa păstrată la Muzeul din Mediaş şi reprezentând un cap de bărbatinfo (il. 56), până la capul lui Jupiter cu cunună de laur şi bust nud, descoperit la Constanţa, de unde mai provine cu aceeaşi funcţionalitate şi bustul lui Mercurinfo. Un cap bărbos, poate tot un Jupiter, a fost găsit la Rasovainfo (jud. Constanţa), iar de la Romula provine bustul în hermă a lui Jupiterinfo. În ce măsură pondurile plastice romane erau controlate de administraţie, este greu de spus deoarece nici unul, după ştiinţa noastră, nu poartă vreo indicaţie metrologică sau semnul vreunei verificări legale. Sarcofagul „lui Ovidius”, de fapt al unui agoranom tomitan, despre care am mai vorbit, rămâne singura aluzie imagistică la cel în a cărui sarcină cădea testarea şi atestarea greutăţilor de cântar.

Strâns conexate cu activităţile bronzierilor romani erau şi cele ale plumbarii-lor care, pentru o utilizare mult mai restrânsă şi mai efemeră, executau cu precădere obiecte votive, cum erau oglinzile de plumb descoperite în număr mare la Sucidavainfo, dar şi una la Tomis, aflată în Colecţia Severeanu (DA, pl. XXVIII/2). Oglinzile de bronz, de la cele simple, discoidale, până la piesele împodobite pe revers cu felurite scene mitologice, montate pe diverse tipuri de mânereinfo, formau o altă categorie a industriei artistice a bronzierilor. Dar revenind la plumbarii, un produs căutat al oficinelor lor erau plăcuţele votive pentru cavalerii danubieni, plăcuţe descoperite şi în localităţile învecinate atelierului de la Sucidavainfo, anume la Orlea, Romula, Beleni (Dimum), Oescus şi Gabore (în Bulgaria), astfel de piese răspândindu-se pe o arie chiar mai largă în care putea fi cuprinsă Drobeta însăşiinfo.
Aşadar, micile bronzuri figurative romane alcătuiesc un univers arheologic deosebit de bogat, în cadrul căruia statuetele sunt tot atât de numeroase ca şi aplicele, ataşele, elementele decorative de mobilier ori amuletele de toate felurile; animalele, cu precădere domestice, abundă şi ele, reflectându-se astfel un gen al statuariei de grădină romane. Lucrate în marea lor majoritate prin turnare plină, rareori bronzurile romane, şi numai acelea depăşind 8-10 cm înălţime, au fost turnate în ceară pierdută. Pentru o marfă ieftină şi uşor accesibilă atare procedeu complicat era nerentabil. Bronzierul reproducea mecanic statuetele, distrugând tiparele turnării pline şi refăcându-le cu uşurinţă după piesele existente. Astfel de opere artizanale au şi stârnit interesul falsificatorilor moderni, induşi în eroare tocmai de presupusa facilitate a aspectului lor frustinfo. Majoritatea falsificatorilor s-au deconspirat încercând să producă opere „frumoase”, ori dimpotrivă, supralicitând, excesiv de urâte sau cu proporţiile schimbate, prin care se trădează statuetele moderne antichizante.

art rom ro

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2