Arta monedelor geto-dacice

ÎN LOC DE POSTFAŢĂ

Simţindu-se cam cu musca pe căciulă din motive nu doar de el ştiute, Martin Heidegger a înţeles s-o alunge cât mai sartrian cu putinţă chiar la mijlocul unei Scrisori despre „umanism”info din care de data aceasta nu sunt de trecut cu vederea cuvintele: „Tocmai pentru că Marx, ajungând să cunoască înstrăinarea, pătrunde într-o dimensiune esenţială a Istoriei, tocmai de aceea concepţia marxistă despre Istorie este superioară oricărei istoriografii. Însă tocmai pentru că nici Husserl, nici Sartre, după câte observ până acum, nu recunosc esenţialitatea istoricului în fiinţă, nici fenomenologia, nici existenţialismul nu pătrund în acea dimensiune în interiorul căreia abia devine posibil un dialog productiv cu marxismul”. Fără comentarii!
Nespeculând, aidoma heideggerianului naţional şi liicenilor (sau liceenilor) săi despre „devenirea întru fiinţă” şi băgând de seamă că pe atare cale înseamnă a te scufunda, căci printr-o farsă a „devenirii lingvistice” în româneşte parcă-i făcut ca „a merge” să derive chiar din limba mumă (oare de ce ne-o fi jucat destinul atare festă?) din a te scufunda (mergo-mergere), deci fără a specula „filosoficeşte” despre umanism, ne-am străduit în paginile acestui opuscul să ne închipuim cum oamenii de pe aici, cu două milenii şi jumătate în urmă, au apucat-o pe drumul devenirii istorice. Evident, din raţiuni ce unora li s-ar părea plebee, deşi princiare sau mercantile, ca obiectivare întru existenţă!
Faptul de a alătura deocamdată studiului productiv al monedelor geto-dacice şi serierii lor, graţie instrumentarului exclusiv al analizei iconografico-stilistice, totalitatea toreuticii traco-dacice descoperită pe teritoriul României este o primă tentativă de integrare a ceea ce se voia cu orice preţ despărţit într-un mod „riguros ştiinţific”.
Trăsătura de unire o constituie în opinia noastră argintul care lipsea de pe cuprinsul Daciei preistorice şi istorice. Dacă în cazul armurilor de paradă, al vaselor şi podoabelor corporale argintul putea reprezenta în secolele V-IV, ca şi în veacurile I î.e.n.- I e.n. mici acumulări în timp destinate confecţionării unor astfel de obiecte, imensa cantitate a monedelor descoperite, tezaurizate, care reprezintă un procentaj mic faţă de cele bătute şi comercializate (precum s-a arătat în capitolul I) sunt rezultatul unui schimb interetnic de anvergură. Din Tracia şi Macedonia sosesc cantităţi mari de argint în schimbul sării geme necesare tăbăcăriilor care prelucrau pieile de cornute mari (ce abundau la sud de Dunăre) în vederea confecţionării armurilor (platoşe, scuturi, coifuri, cnemide, încălţări). Confirmarea acestui schimb o constituie interdicţia importului sării stipulată în tratatul de pace dintre Roma şi Macedonia înfrântă.
În afara realităţilor de istorie economică pe care le-am reliefat punând alături cele două categorii de obiecte, monedele şi realizările toreutice, se desprind unele constatări pe care doar le consemnăm.
1. Masa mare a argintului monetizat se situează cronologic între dispariţia tezaurelor toreutice, la finele secolului al IV-lea î.e.n. şi apariţia celor cuprinzând vase şi podoabe corporale din argint, datate în secolul I î.e.n — I e.n. Explicaţia o constituie înstăpânirea Romei în zonele din care venea argintul în Dacia. Este semnificativ că pe toată durata existenţei provinciei romane în Dacia nu ne sunt cunoscute decât două sau trei descoperiri toreutice minore din argint (vase).
2. Tezaurizarea obiectelor toreutice diferă de cea a monedelor. Primele aparţin de cele mai multe ori unor inventare funerare, în vreme ce monedele, cu excepţia marilor depozite, par a fi acumulări modeste ale unor umili interpuşi în extragerea şi vehicularea sării către Dunăre, de unde urma a fi preluată de alţi negustori intermediari.
3. Toreuţii traci au circulat pe la curţile princiare getice aidoma, mai târziu, meşterilor monetari cu care se puteau confunda şi care la rândul lor își găseau ucenici locali desemnaţi de diferenţa dintre caracterul artistic al capetelor de serie şi schematizarea succedaneelor aparţinând fazelor târzii ale monetăriei dacice. Nu cred în existenţa „atelierelor” toreutice ori monetare, ci în circulaţia meşterilor şi improvizarea respectivelor ateliere, meşterul ducând cu sine ştanţele şi creînd el însuşi „tipurile”, cu excepţia seriei cu iconografie autohtonă care la început a stat cu siguranţă sub imperiul unei anumite „voinţe de artă” şi a unei „voinţe iconografico-religioase”, ca ecou al monedelor de la sud de Haemus şi de pe ţărmurile Egeei.
4. Destrămarea economiei elenistice sub loviturile succesive ale Romei e atestată de revolta lui Mithridate al VI-lea Eupator (aflăm în urmă că şi Histria trecuse de partea acestuia, ca să nu mai vorbim de Atena) şi de încercările biruitorului său Pompei de a reface atare economie, căci din Orient proveneau imensele sale bogăţii, mai precis din camăta pe care o practica în relaţiile financiare cu basileii din acea regiune. Astfel înţelegem de ce Burebista încearcă să-i devină aliat, în disputa finală cu Caesar, reprezentant al lumii economice occidentale a Romei, unde-şi avea provinciile cucerite ori administrate şi de unde îi proveneau bogăţiile.

5. Trebuie oricum evitate în astfel de studii de fine nuanţe, bazate pe deducţii din documente conexe, analogiile fortuite ori forţate care au efectul întoarcerii unui elefant într-un magazin cu sticlărie de artă. Mă rezum la evocarea unui singur exemplu, cu care dealminteri închei. Repet ceea ce am mai afirmat, anume că prezentei tentative de punere împreună a monedelor şi a pieselor toreutice, accentul căzând pe primele, îi va urma o alta în care cele două categorii vor sluji deopotrivă tema ce ne propunem a cerceta.
Era aproape imposibil ca descoperirea tezaurului de la Rogozen (Bulgaria), compus dintr-un foarte mare număr şi tipuri de vase din argint parţial aurit, să nu ducă la speculaţii de tot felul, de natură mitologic-cultuală sau imagistico-tehnică. Cât priveşte pe primele, lucrurile sunt încă foarte încurcate şi evoluează către o şi mai mare încâlcire de când cercetătorii bulgari s-au decis să mizeze de această dată pe o nebuloasă mitologie hiperboreană, ale cărei rădăcini şi mărturii ar coborî până în neolitic. În viitoarea carte despre Arta traco-dacilor voi zăbovi asupra chestiunilor legate de valoarea mitico-cultică a iconografiei toreutice tracice şi cred că până atunci ceaţa se va mai ridica.
Pe calea regală a analogiilor artei tracice, care de cele mai multe ori nu dovedesc nimic, este deja plasat de mai multe decenii de către cercetători cu renume cazanul de la Gundestrup, aflat la Muzeul Naţional din Copenhaga. Bineînţeles că tezaurului de la Rogozen i-a venit rândul să fie legat de plăcile de argint cu reliefuri care decorează la interior şi la exterior, aplicate ca nişte embleme, cazanul de argint de la Gundestrup. Lăsând la o parte celelalte deosebiri, între Rogozen şi Gundestrup există o mare distanţă în timp. Primul se datează pe la finele veacului al IV-lea î.e.n. (cu acumulare de piese mai vechi, cum e vasul riton bitronconic cu fundul bombat, comun tezaurelor getice). Cazanul de la Gundestrup este însă datat în secolul I î.e.n. şi datarea e corectă. Că Powellinfo a încercat să-l atribuie atelierelor tracice, este o încercare ca oricare alta. Garret S. Olmstedinfo a reuşit, după părerea mea în chip mult mai pertinent să-l conexeze eposului irlandez Táin Bó Cuailnge, cunoscut într-o versiune din secolul al IX-lea e.n. şi care trimite la un mit mai vechi (secolul al III-lea e.n.) referitor la o divinitate preromană echivalentă Mercurului gallic.
Mi-am exprimat cu mai bine de două decenii în urmă opţiunea pentru ultima interpretare (AADR, 82-83) şi nu dintr-un conservatorism prost înţeles rămân deocamdată la aceeaşi opinie, în faţa módelor ştiinţifice trecătoare.
Grupajul de articole datorate lui Flemming Kaul, Ivan Marazov, Jan Best şi Nanny de Vries, apărute de curând într-un voluminfo la Amsterdam, virează din nou problema către Powell şi către atelierele toreutice tracice. Pe la sfârştiul anilor '80 am studiat cu amănunţime la Copenhaga reliefurile cazanului de argint de la Gundestrup. Cu această ocazie am văzut că lângă el se afla expusă o variantă în bronz a sa, cazanul de la Rynkeby, Funen, datat tot din secolul I î.e.n.; acesta nu era decorat însă cu plăci cu reliefuri. Trecând cu vederea ideea năstruşnică de a compara o operă toreutică din secolul al IV-lea î.e.n. (Rogozen) cu alta situată în timp (Gundestrup) la aproape trei veacuri mai târziu, mă întreb ce provine din atelierul tracic, cazanul sau aplicele figurative? Cazane (de bronz) se confecţionau şi la faţa locului, ori prin împrejurimi.
Am arătat de mai multe ori că toreuţii şi gravorii monetari, lucrători în metale preţioase, executau piesele şi eventual tot ei băteau monedele „cu materialul clientului”. Circulaţia meşterilor itineranţi în lumea celtică sau aiurea nu era exclusă, fie ei şi traci de obârşie. După cum nu este exclusă execuţia la faţa locului de către meşteri băştinaşi. A se vedea cazul craterului de la Vix (Franţa, import italic, secolul al VI-lea î.e.n.) şi al celui de la Hochdorf (Germania, lucrat de celţii locali în veacul al V-lea î.e.n.). Ce nevoie i-ar fi adus pe artizanii traci tocmai în Iutlanda, când cei locali (vezi cazanul geamăn descoperit la câţiva kilometri de Gundestrup) erau tot atât de pricepuţi cum erau în acel veac meşterii monetari celţi? Est tamen modus in rebus!

Abrevieri folosite în text şi note

„AA” = „Archäologischer Anzeiger des Deutschen Archäologischen Instituts”
AADR = Mihai Gramatopol, Artă şi arheologie dacică şi romană, Bucureşti, 1982
„AJ Phil” = „American Journal of Philology”
„AMN” = Acta Musei Napocensis”
„BABesch” = „Bulletin antieke beschaving. Annual Papers on Classical Archaeology”
„BSNR” = „Buletinul Societăţii Numismatice Române”
CIL = Corpus inscriptionum latinarum
„CNA” = „Cronica numismatică şi arheologică”
DA = Mihai Gramatopol, Dacia antiqua. Perspective de istoria artei şi teoria culturii, Bucureşti, 1982
„Dacia” = „Dacia. Recherches et découvertes archéologiques en Roumanie”
De la Tour = H. De la Tour, Atlas des monnaies gauloises de la Biblioteque Nationale, Paris, 1892
Dessewffy = Grof Dessewffy Miklós, Barbár Penzei, Budapesta, 1910
„ED” = „Ephemeris dacoromana”
„JDAI” = „Jachrbuch des Deutschen Archäologischen Instituts”
„JNG” = „Jahrbuch für Numismatik und Geldgeschichte”
„MEFRA” = „Mélanges de l’Ecole française de Rome, Antiquité”
MGD = Constantin Preda, Monedele geto-dacilor, Bucureşti, 1973
Penetrazione = Bucur Mitrea, Penetrazione commerciale e circulazione monetaria nella Dacia Prima della conquista, în „ED”, X, 1945
Pink = Karl Pink, Die Münsprägung der Ostkelten und ihrer Nachbarn, Leipzig, 1939
„RRHA” = „Revue roumaine d’histoire de l’art”
„SCIV(A)” = „Studii şi cercetări de istorie veche (şi arheologie)”

artmon

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2