Arta monedelor geto-dacice

SERIA DE INFLUENŢĂ

Am grupat în prezenta categorie teoretică a artei monetare geto-dacice monedele din seria de imitaţie, grupa interpretativă, care vădesc unele influenţe ale artei celtice, ale trăsăturilor fundamentale ale acesteia. Doar către sfârşitul emisiunilor geto-dacice poate fi vorba într-o mai mare măsură de influenţa monedelor celtice central-europene, avându-se în vedere datarea târzie a acestora, mult mai târzie prin raport cu primele emisiuni monetare de pe cuprinsul Daciei.
Să ne reamintim că unele variante transilvane ale tipului Jiblea pandacic, din seria cu iconografie monetară autohtonă, prezintă spiralizări multiple şi chiar excesive ale meşelor capilaturii. Spirala este unul din elementele frecvente şi predilecte ale artei celtice. Care vor fi fost celţii care au impus-o? Cu siguranţă cei prezenţi în Transilvania, în secolele IV-II î.e.n., răstimp în care se afirmă că au şi fost asimilaţi. Suntem asiguraţi deopotrivă că prezenţa acestora era masivă în interiorul arcului carpatic şi foarte slabă în afara lui: „Comparată cu cele mai mult de 140 de localităţi care constituie astăzi implantul celtic în Transilvania în intervalul secolelor IV-II î.e.n., harta teritoriilor extracarpatice ale României vădeşte într-un chip izbitor raritatea descoperirilor La Tène... Pentru secolele IV-III î.e.n., situaţia este analoagă în Oltenia... Altfel spus, suntem constrânşi să repetăm remarca general cunoscută şi anume că Transilvania a înregistrat o prezenţă culturală celtică de-a lungul a două secole, în vreme ce regiunile extracarpatice ale României au urmat alte căi ale istoriei”info.
Aceşti celţi emigraţi în Transilvania de undeva din Centrul Europei au adus cu ei arta prelucrării metalelor într-o zonă în care ele lipseau, dar unde predomina materialul lemnos de cele mai felurite esenţe ale zonei temperate. Coiful de la Ciumeşti aparţine neîndoielnic acelei arte pe care au purtat-o cu ei în Transilvania, dar pe care n-au mai putut-o practica datorită rarităţii zăcămintelor de metale comune. Faptul este adeverit de progresiva descreştere a obiectelor metalice în necropolele celtice din Transilvania, pe măsură ce acestea se îndepărtau în timp de momentul sosirii lor. Nici o presupusă asimilare, nici o deopotrivă presupusă mutaţie religioasă nu-mi par verosimile atâta vreme cât, iată, pe monede găsim încă urme concrete, clar individuate, ale spiritualităţii celtice. Nefiind nici celtoman, nici tracoman ca forma mentis, faţă de procesul morfozei culturale geto-dacice, pot afirma cu deplină convingere că gravorii monetari itineranţi şi-au găsit printre celţi ucenici şi emuli încă de la începuturile monetăriei geto-dacice. Este de asemenea semnificativ că Transilvania este locul de manifestare al acestor influenţe pe care le vom enumera mai jos.
Monedele aşa-zisului „tip” Criciova (MGD, 59-62), având pe avers un cap imberb laureat, poartă pe obraz o spirală bine marcată. Monede de acest gen au fost descoperite şi în bazinul Oltului Mijlociu (il. 76).
Monedele „tipului” Ramna (MGD, 62-66), caracteristice deopotrivă Banatului, au barba aplicată ca o ramură orizontală, de la bărbie spre articulaţia maxilarului inferior (il. 69). Acelaşi este şi cazul monedelor „tipului” Agriş (MGD, 66-69), de o calitate artistică evident superioară (il. 70).
Sub influenţa celtică dezintegratoare a figurii umane de felul celei a capului laureat imberb stau şi monedele de la Toc, Chereluş şi Petelea (MGD, 312-315) şi din alte descoperiri din centrul şi vestul Transilvaniei pe care cu un veac în urmă B. A. Bielz vedea bustul zeiţei Artemis. Imitativ, când nu e cazul, C. Preda a preluat interpretarea fără să reflecteze asupra unor resturi ale cununii de laur şi creştetul capului (il. 71).
Monedele din tezaurul de la Crişeni Berchieş, descoperit la nord de Târnave în 1963, pe care le-am socotit printre cele mai frumoase şi mai tipice ale monetăriei transilvane, cuprind şi ele două elemente pe care le consider de obârşie celtică. Majoritatea pieselor au deasupra frunţii părul ondulat în S culcat, iar cununa de laur pare a fi aşezată invers, cu vârful la ceafă (il. 72).

La Beclean a fost descoperită o formă avansată de abstractizare monetară, cunoscută încă de Pink, şi anume cea la care cununa are trei rânduri de frunze paralele pe creştetul capului şi numai unul la extremităţi; bucla de păr în forma literei S se află vertical, la nivelul urechii şi tâmplei (il. 73, 74). Meşa în S orizontal deasupra frunţii apare şi pe monedele de la Tonciu, la nordul Târnavelor, care par a se încadra într-un grup unitar al influenţei celtice, împreună cu monedele mai sus enumerate.
În fine, un exemplar strălucit al abstractizării imitative celtice, bazată pe puncte, semiglobule, linii curbe şi spiralizate, un exemplu elocvent al descompunerii organicităţii figurii umane în manieră tipic celtică este aversul unei tetradrahme din tezaurul de la Şilindia (il. 77). Nu mai avem de a face cu o influenţă, ci chiar cu apogeul acesteia, marcat de o imagine nonfigurativă specific celtică. Monede asemănătoare, răspândite în sudul Transilvaniei şi în zona Porţilor de Fier, au întotdeauna pe revers călăreţul tratat în manieră figurativă schematizată. Atât exemplarul de la Şilindia, cât şi celelalte ale așa numitului „tip” Cladovo-Saschiz (MGD, 271-273) aparţin unei perioade stilistice viguroase a artei monetare din Dacia, probabil secolului al III-lea î.e.n. (il. 75).

*

Ceea ce la sud de Carpaţi sunt sucedaneele ultime ale tipului Jiblea pandacic, după contaminarea aversului acestuia cu cel al tetradrahmelor cu flan mare şi târzii, emise de insula Tasos şi unitate în Balcani, sunt în vestul Transilvaniei monedele de modul mare şi formă scifată pe care le întâlnim în tezaurele de la Aiud şi Cugir (MGD, 295-300). În aceasta fază ultimă, elementele tipic celtice cedează locul totalei dezintegrări a figurii umane, în viziunea celtică „onirică”, la început într-o formă ceva mai reticentă (il. 78), apoi într-alta aproape haotică (il. 79). Decompoziţia figurilor afectează deopotrivă aversurile şi reversurile acestor monede, unde sunt încă recognoscibile elementele principale ale tetradrahmei lui Filip al II-lea. Forma „reticentă” vădeşte însă uneori o parţială contaminare cu aversul tetradrahmelor tasiene barbarizate: în locul gurii, sub nas, apare rozeta fructelor de iederă caracteristică coafurii, adică cununii de iederă de pe capul lui Dionysos imberb (il. 80).
Descompunerea figuraţiei combinată cu spiralizarea unor detalii le întâlnim pe aşa-numitul „tip” Răduleşti-Hunedoara (MGD, 300-306), unde monedele scifate de modul mare, cu greutăţi în jur de 10 g, sunt încă numite tetradrahme, deşi cantitatea de argint din ele este foarte mică, uneori fiind doar sumar poleite cu argint. Şi din acest punct de vedere, ca şi din cel figurativ, ele sunt, mutatis mutandis, pandantul transilvan al celor descoperite în aria exterioară cotului Carpaţilor, la Inoteşti şi la Răcoasa. Stilizarea cât de cât pertinentă a unor monede, din punctul de vedere al organicităţii figurii (il. 81), îşi află contrapartea în completa deconstrucție a altora (il. 82, 83).
Seria de influență, ale cărei tentaculare notaţii şi conotaţii apar încă foarte devreme în cele două serii care au precedat-o metodologic, atinge pe aversul monedei de la Şilindia, mai înainte citată şi pe cele abia pomenite din descoperirile de monede târzii din vestul Transilvaniei, la care proliferează şi pe aversuri, conturarea ei deplină şi întreaga sa justificare imagistică.

artmon

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2