Arta imperială a epocii lui Traian

ARGUMENT II

„Relieful roman, relief istoric prin excelenţă, apare relativ târziu.” [p.368]

„Pornind de la relieful elenistic cu predominantă tematică mitologică, relieful istoric roman începe a se defini încă din primul secol înaintea erei noastre.” [p.369]

„Se pot cita ca puncte principale de reper în evoluţia reliefului istoric roman până la Traian sculpturile Altarului Păcii lui Augustus (consacrat la 30 ianuarie, 9 a.Chr.), cele ale bazei Monumentului Iuliilor de la Saint-Rémy (Glanum), cuirasa statuii lui Augustus de la Prima Porta, Altarul Vicomagistri-lor (Roma, Muzeul Vatican), reliefurile Arcului lui Titus de la Roma. Acestora li se adaugă pentru comparaţie şi verificare piese din categoria artelor miniaturale cum ar fi pentru epoca lui Augustus şi Tiberius cameele de la Viena şi Paris sau vasele de argint cu scene istorice din tezaurele de la Boscoreale şi Hoby.” [p.369]

„Categoria de monumente de pe urma studiului căreia se pot desprinde concluziile cele mai semnificative pentru evidenţierea importanţei Columnei lui Traian este tocmai cea a basoreliefului italic, situată în miezul dualismului temporal de care aminteam şi a tentei sale „etnice”. Contaminând în egală măsură tradiţiile italice cu formele elenistice şi mai târziu cu finalităţile „politice”, basorelieful este unul din domeniile de predilecţie ale manifestării dualismului aulic–imperial.” [p. 367]

„Ne incumbă deci să analizăm într-o primă etapă trăsăturile principale ale reliefului roman în cele două perioade, evidenţiind ce datorează el fondului italic dar şi formalismului elenistic pentru ca apoi să cercetăm marile monumente sculpturale ale domniei lui Traian în lumina dualismului aulic-imperial manifestat în plastică de la Augustus până la el.” [p. 370]

„Dualismul aulic–imperial, care defineşte arta romană de la Augustus la Traian, marchează cu primul său termen faza incipientă a basoreliefului istoric.” [p. 377]

„Arta epocii lui Traian reprezintă apogeul celui de-al doilea termen al bipolarităţii aulic-imperial.” [p. 406]

„Aşadar caracterul aulic al artei vremii şi al basoreliefului istoric în special este în fapt o firească replică a unei stări de lucruri caracterizată prin instituirea unui nou regim politic în care persoana Principelului era elementul motor şi care-şi va efectua întregul program social şi administrativ de sus în jos.” [p. 379]

„Perioada de perfecţiune a reliefului istoric în sensul iluzionismului spaţial şi al tectonicii în redarea imaginii se întinde în mod teoretic de la Claudius la sfârşitul dinastiei Flaviilor.” [p. 380]

„Din referirile la cele câteva monumente ale artei oficiale asupra cărora s-a purtat discuţia cred că se desprinde necesitatea abordării lor sub raportul dualismului aulic–imperial. Nu este vorba de o schemă în care trebuie să obligăm realitatea să intre vrând nevrând. Cum altfel însă am putea cuprinde semnificaţiile şi aspectele diverse ale perioadei perfecţiunii reliefului istoric.” [p. 388]

„Aulice sunt în adevăr aceste monumente oficiale în măsura în care transcendentul şi imanenţa care le marchează emană din voinţa Principelui pentru constituirea persoanei sale şi a rolului pe care-l joacă în viaţa statului.” [p. 388]

„Aulică şi imperatorială este arta acestei vremi legată strâns de persoana Imperator-ului, a Principelui şi a capitalei sale. Monumentele din provincii sunt şi ele imperatoriale fiind fundaţii ale şefului statului, realizate prin voinţa şi cheltuiala sa după propriul lui gust şi intenţii.” [p. 389]

„Urmând dualismul aulic-imperial şi împlinirea conceptuală a celui din urmă termen al acestuia ce ne va duce în final la înţelegerea specificităţii Coloanei lui Traian, va trebui nemijlocit să ne referim la transformările pe care Imperiul le cunoaşte, şi Principatul în speţă, o dată cu venirea la conducerea sa a dinastiei Flaviilor.” [p. 391]

„O dată cu domnia lui Nerva şi a lui Traian climatul se schimbă pentru că însăşi optica asupra statului este alta. Monumentele acestei vremi traduc în plastică conceptul imperial aflat la baza vieţii sociale şi politice la închegarea căreia, vom vedea, şi-au adus contribuţia şi unele curente filosofice.”

„Principatul nu se va mai baza exclusiv pe cetăţeni italici ci pe corpul cetăţenilor romani aflat în tot Imperiul, de diverse obârşii etnice, uniţi sub aceeaşi realitate socială, politică şi economică angajantă: civis romanus sum. Aceleaşi transformări le cunoaşte şi senatul63. Aristocraţia iulio-claudică se măcinase şi dispăruse în conflictele ei cu principii. Noii senatori sunt din municipiile Italiei şi din cele ale provinciilor occidentale. Orientalii şi grecii mai ales încep a pătrunde în înaltul corp abia în vremea lui Traian. Ordinul ecvestru înregistrează şi el asemenea substituţii de bază.” [p. 393]

„În astfel de condiţii de la Traian până la Commodus se stabileşte acel echilibru al voinţei romane (romana voluntas) prin includerea în Imperiu a ultimului teritoriu important– Dacia–cea din urmă expresie a centrifugei romana voluntas în accepţiunea ei militară.” [p.394]

„Pe de altă parte cucerirea Daciei şi însuşi fenomenul romanizării ei rapide, în ciuda unor rezistenţe inerente începutului sau a unor defecţiuni gata a cumpăni chiar abandonarea ei de către Hadrian, evidenţiază un alt fapt de esenţă: romanizarea nu e numai o chestiune de suprastructură ci o ambianţă socială şi economică ce începe să se manifeste din această vreme sub forma acelei romana voluntas, centripete de astă dată, pe care par a o sugera compasiunea pentru învinşi dar şi maiestatea forţei imperiale pe atâtea din scenele Columnei lui Traian [fig. 32, 33, 34], o dată mai mult hotar de vremi şi simbol în seculara istorie civilizatoare a Romei.

Pe lângă mutaţiile sociale şi administrative care au modificat conţinutul de putere al Principatului şi care au avut ca rezonanţă în plastică o mai mare pondere a artizanalului provincial cu ecouri până în monumentele oficiale, despărţind definitiv relieful istoric roman de comandamentele aulice ale dinastiei iulio-claudice, înnoirile de ordin ideologic au impus în final o nouă morfoză politică a Imperiului.” [p. 395]

„Conform acestor concepţii împăratul, recte Traian, Optimus Princeps, prin încarnarea tuturor dezideratelor unei Monarhii luminate ideale trebuia să fie ales al divinităţii supreme căruia puterea îi era dată nu ca privilegiu ci ca datorie (în cel mai adânc înţeles stoic), implicând truda (pónos) şi nu plăcerea (hedoné). Faţă de supuşi nu trebuie a fi stăpân de tip oriental (despótes), ci părinte binefăcător (euérgetos patér) pentru că aceştia sunt oameni liberi şi nu sclavi (solul în Perşii lui Eschil dă un răspuns similar lui Xerxes, explicându-i victoria de la Salamina).” [p. 397]

„Faţă de aulicul Principatului lui Augustus, imperialul Principatului lui Traian reprezintă apogeul politic al puterii mondiale a Romei.” [p. 398]

„Şi aceasta pentru a ajunge la plastica oficială majoră, la modul în care ea traduce prin conceptul de imperial realităţile mai sus amintite ale statului roman în vremea lui Traian” [...]

„Importantele vestigii ale plasticii complexelor monumentale ale epocii lui Traian (Forul de la Roma şi Arcul de la Beneventum) prezintă o specificitate aparte faţă de reliefurile Columnei ale căror noutăţi le scot şi mai mult în evidenţă prin comparaţie.” [p. 399]

„...ni se pare totuşi necesar să atragem atenţia asupra unor aspecte comune şi deosebiri pentru a contura peisajul plasticii oficiale şi caracterul imperial al acesteia în timpul domniei lui Traian. În atenţia noastră vor intra desigur şi reliefurile Arcului de la Beneventum [fig. 37], ridicat în 114 şi terminat sub Hadrian în 117, monument care celebrează (alături de seria monetară) inaugurarea acelei Via Traiana ce se aşternea de la Beneventum la Brundisium (Brindisi).” [p. 401]

„Profectio Traiani de pe aticul de la Beneventum şi adventus augusti [fig.59] de pe Marea friză se pot asemăna tematic şi compozitiv după cum fragmente din friza continuă de sub aticul de la Beneventum (trofeele şi cvadriga triumfală) amintesc imaginile similare de pe Arcul lui Titus, viziunea plastică şi spaţială a lui fiind însă total diferite de acestea.” [p. 403]

„Şi aceasta într-o vreme în care esenţa Principatului se schimbase, unitatea dintre împărat, colaboratorii săi apropiaţi şi largi cercuri din diverse pături sociale care susţineau şi făceau eficientă politica acestuia era pusă sub semnul unei fructuoase cooperări pentru realizarea interesului general. Nu trebuie să uităm, aşa cum am mai arătat, că disciplina introdusă în stat şi grija autorităţii supreme pentru bunăstarea unor categorii largi de cetăţeni (vădită în domeniul arhitecturii prin construcţii utilitare în centrul Romei – Mercati Traianei – sau la Ostia) legitima difuziunea largă a spiritului nou al Principatului. Esenţa imperială a acestui nou spirit se deosebeşte net de caracterul aulic al atmosferei din vremea dinastiei iulio-claudice.” [p. 405]

Mihai, la plecare, mi-a lăsat tot ce avea mai de preţ! Cărţile - manuscrisele lui - după care am redactat cărţi, confruntându-mă cu intelectul său, pentru a înţelege şi reda cu exactitate (întrutotul) textul.

Aşa s-a întâmplat cu Arta romană în România, Editura Meridiane, Bucureşti, 2000.

Manuscrisul acestei cărţi a fost terminat în octombrie 1997. Mihai l-a predat Editurii Meridiane, urmând să pregătească ilustraţia în primăvara lui 1998. Dar, pe 31 martie 1998, Mihai a plecat, în mod neaşteptat. Abia în toamna anului 1998 am fost în stare să ating manuscrisul (exemplarul 2) aflat pe un raft al bibliotecii, aşa cum îl lăsase. Iniţial l-am citit. Totul îmi era cunoscut. În discuţiile noastre zihiice, pe lângă lucrurile obişnuite, Mihai avea obiceiul (şi acest lucru de 20 de ani) să-şi rostească ideile, gândurile tocmai pentru a şi le limpezi, ordona, ca apoi să le aştearnă pe hârtie, fără corecturi, de parcă „zeii mi le-ar fi dictat” (cum însuşi spunea, cu o uşoară mirare în glas).

Deci manuscrisul nu avea ilustraţie. Am luat din nou textul citind cu notele în paralel şi am întocmit o listă de ilustraţii. Au fost depistate volumele, care conţineau ilustraţiile, din depozitele Bibliotecii Academiei Române şi date spre a fi fotografiate. Am completat aceste ilustraţii cu fotografii găsite, în plicuri şi în cutiile cu fişe şi fotografii, în biblioteca de la Braşov.

După ce 13 ani, zi de zi, am citit cărţile lui Mihai pentru a le redacta, edita şi reedita, am înţeles frumuseţea stilului său (taciteic spunea prof. Liviu Franga). În ceea ce priveşte conţinutul, am învăţat, m-am documentat, am confruntat datele şi trimiterile şi aşa am reuşt să înţeleg, să „învăţ” ceea ce „nu ştiam”. Viaţa mi-a luat un „om minunat” şi m-a lipsit de privilegiul de a comunica cu el, acum după ce i-am citit cărţile în nenumărate „corecturi” şi le-am înţeles. În fiecare dimineaţă, Mihai îmi spunea ce gândea, acum l-aş fi întrebat eu şi am fi comentat cele ştiute sau văzute - minunăţiile lumii - cuprinse în graniţele - limesul - Imperiului Roman. Impresii... dorinţa lui Mihai era să-l străbată, să vadă monumentele, să-şi verifice şi îmbogăţească cunoştinţele dobândite o viaţă.

Viorica Gramatopol

cop-art2011

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2