Arta imperială a epocii lui Traian

ÎNCHEIERE

Ne-am propus să discutăm în cartea de faţă arta imperială a epocii lui Traian, o artă viguroasă, plină de cumpătate noutăţi, temeinică aidoma Principatului care a reînvigorat şi a pus pe baze mai trainice existenţa Imperiului însuşi. Deoarece este unanim recunoscut că arta traianică reprezintă culmea artei romane, am intenţionat să explicităm esenţa ei pornind de la contextul politic-social-cultural nu ca de la o schematică determinantă, ci privindu-l mai degrabă drept un comentariu, în raport cu plastica vremii, aşa cum vor fi fost Comentariile lui Traian faţă de naraţiunea figurativă a Columnei.
Prin noua lectură a decoraţiei sculpturale a Trofeului de la Adamclisi am stabilit că:
a. Metopele Monumentului înfăţişează pe două hemicicluri distincte sângeroasa bătălie de la Adamclisi şi respectiv răzbunarea acesteia – cel de-al doilea război dacic, război neprevăzut de Traian care a făcut din victoria finală o mare victorie omniprezentă în relieful oficial.
b. Friza narativă a Trofeului a fost lucrată în maniera artizanală spre a putea fi citită de cei cărora li se adresa: localnicii provinciali şi eventualele populaţii ce ar fi pătruns cu forţa în Imperiu.
c. Exista un artist programator al decoraţiei sculpturale. Obârşia sa microasiatică poate fi identificată prin alternanţa pilaştrilor dintre metope, aidoma celei a Nimfeului de la Milet, precum şi prin „semnătura plastică” a lui, constând din figurarea pe creneluri [merloane] a unor palmiroizi.
Trofeul de la Adamclisi ne apare ca o cheie a întregii arte traianice.
Aceeaşi „semnătură plastică” depistată pe Columnă, ca şi analogiile mai multor scheme compoziţionale pe metope şi pe friza spiralică, ne-au îndreptăţit să presupunem existenţa unui unic artist programator pentru decoraţia sculpturală a Trofeului şi a Columnei. Unicul artist programator este şi iniţiatorul „naraţiunii reportericeşti pe Coloană, gen singular şi irepetabil în toată arta romană”. Marea friză din For şi panourile de la Beneventum nu sunt opera artistului Trofeului şi al Coloanei. În schimb, credem că arcul lui Titus de la Roma trebuie integrat plasticii traianice, el fiind cea mai notorie dovadă a vastei acţiuni comemorative întreprinse de Optimus Princeps în vederea vindecării rănilor pricinuite de principatele totalitare, ultimul în speţă fiind acela al lui Domiţian.
Deoarece la Adamclisi metopele artizanale ocupă cel mai important loc în decoraţia unui monument oficial, am încercat să demonstrăm opţiunea deliberată de sus în jos, în ce priveşte adoptarea artizanalului provincial în arta imperială, opţiune emanată din cercul puterii care implicit recunoştea astfel acestei maniere plastice un statut şi o existenţă de sine stătătoare prin însăşi prezenţa ei într-un program iconografic traianic de mare anvergură.
Devenirea artizanalului provincial, şi nu italic, către arta oficială, în perioadele următoare, îmbracă, după noi, aspecte diferite în funcţie de consunanţele sale cu propria evoluţie a artei imperiale, de recesiunea naturalismului elenic, de felul patronajului imperial şi de rolul important ce avea să-l joace armata în ridicarea împăraţilor şi, evident, în politica lor iconografică.
Problemele luate în discuţie se interpenetrează. Pentru a sugera o cât mai autentică imagine a perioadei artistice abordate, nu am abuzat de scoaterea lor din context şi însumarea schematică sub capete de întabulare distincte şi rigide. De aceea demersul nostru îşi capătă deplinul profil o dată cu ultima pagină a cărţii.
În Indicele general vom căuta să amănunţim cât mai complet tematica, în grupaje apropiate de structura cărţii, de noutăţile, nuanţările, generalizările şi perspectivele pe care le-a propus cititorului.

cop-art2011

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2