Antichitate și modernitate

KOUROS KYRIELEIS

Cu un Boeing 707, distanţa de la Atena (Glyfada) la Samos (Pythagorion) se străbate în 35 de minute, în vreme ce vaporul o parcurge în 12 ceasuri, traversând o insulindă egeeană stereotipă, dar în acelaşi timp nuanţată şi imprevizibilă în raportările intime ale celor trei elemente: mare, stâncă şi cer. Micul aeroport al insulei se află aşezat pe joasa câmpie litorală, la mijlocul Căii Sacre ce unea cetatea lui Policrate cu vestitul sanctuar panelenic al Herei. Cobori din avion şi faci o agreabilă plimbare cu piciorul, printre livezi de portocali, spre locul indicat de degetul ridicat al unicei coloane pe care arheologii au putut‑o înălţa prin suprapunerea unor tamburi‑pastile uriaşe din piatră. Reperul, fără capitel şi suprastructură, este doar un jalon aproximativ al uriaşelor clădiri sacre ce stârniseră din perioada arhaică greacă (secolele VII–VI î.e.n.) până după sfârşitul Imperiului roman (secolele V–VI e.n.) admiraţia lumii mediteraneene. În rest, doar ruine de fundaţii, rămăşiţe ceva mai înalte de construcţii elenistice şi romane, totul cufundat în lăstărişul şi păpurişul vegetaţiei abundente şi acaparatoare a unui teren jos şi umed, aproape în continuarea suprafeţei mării, unde lângă plaja îngustă se strâng clădirile moderne ale şantierului, preţioasele depozite vaste ale micilor şi marilor fragmente de piatră sculptate, clasate pe obiectivele cărora aparţinuseră. Dacă întorci spatele dealurilor, peisajul seamănă izbitor cu cel al Histriei dobrogene. Dacă te urci apoi cu autobuzul, către satele căţărate, până la Pagonda, perspectiva este divină.
Zeii au vrut ca în ultimul timp preşedinţii Institutului Arheologic German, un fel de minister federal al arheologiei mondiale, vechi de aproape două veacuri, să‑şi împlinească ori să‑şi înceapă magistratura lor prin descoperiri răsunătoare. Edmund Buchner a dat la iveală la Roma Solarium Augusti, ornicul solar al lui Augustus, monument excepţional prin împletirile sale „teologale“ cu destinul persoanei lui Augustus şi a formei de guvernământ pe care a edificat‑o. Helmut Kyrieleis a descoperit cu câţiva ani în urmă, în locul în care Calea Sacră pătrunde în sanctuar (pe partea dreaptă, nordică, a acesteia), nu prea departe de vestita bază votivă a statuilor lui Geneleos, un kouros (statuie de tânăr nud) colosal, care acum îi poartă numele. El este lucrat în marmură, are înălţimea de 4,85 m şi, tăiată în piatră pe piciorul stâng, inscripţia: Ishes anéthéken thresiós, „a fost oferit ca ofrandă (Herei) de către Ishes tracul“. Deşi încă nepublicată de către descoperitor, colegii de la Institutul Arheologic German de la Atena mi‑au oferit, cu acordul profesorului Kyrieleis, în primăvara lui 1989, o imagine fragmentară a statuii, cerută de mine a fi cât mai „pudicizată“, amuzându‑se de explicaţia pe care mă vedeam obligat să le‑o dau şi anume că spre deosebire de Hitler care voia să arienizeze genetic lumea, Ceauşescu prefera roboţeii minisexuaţi cu care să asiatizeze în timp record virila latinitate dunăreană: din atare pricină, în ciuda politicii falocrate de sporire a natalităţii roboţeilor, în România acelui „Tamârlan“ nu se prea puteau publica nuduri.

Kouros Kyrieleis (fig. 16) datează poate, ca şi grupul statuar al lui Geneleos, de pe la jumătatea secolului al VI–lea î.e.n. şi este deosebit de important pentru studiul evoluţiei sculpturii greceşti. Modularea perfect anatomică a rotulei acestuia (precum şi a celei unui exemplar similar ale cărui câteva fragmente fuseseră descoperite mai înainte) ridică problema raportului cronologic dintre acest detaliu şi consemnarea de către statuarie şi relief a arcadei epigastrice, atât în arta Ioniei cât şi în cea a Greciei continentale.
Trecând de partea cealaltă a dealului, pe şoseaua din apropierea vestitului apeduct al lui Eupalinos (secolul VI î.e.n.), perfect păstrat şi vizitabil astăzi – un fel de tunel de metrou străpungând înălţimea reliefului – se ajunge la Vathy, capitala insulei, unde‑şi află locul de conservare, în cele două muzee, comorile descoperite în sanctuarul Herei. Ele constituie pentru arheologi cea mai amplă dovadă a legăturilor culturii materiale greceşti, sub raport formal, tipologic şi ornamental, cu Orientul Apropiat şi Mijlociu. Noul Muzeu construit aici de curând de către Institutul Arheologic German şi aşezat vizavi de cel vechi, adăposteşte toate sculpturile sanctuarului, iar sălii în care a fost aşezat Kouros Kyrieleis a trebuit să i se înalţe acoperişul, faţă de proiectul iniţial al clădirii.
De la Vathy, coasta Anatoliei se vede bine, la mai puţin de 1 km peste braţul de mare. Aşezările moderne din insulă au rămas aceleaşi ca în veacul trecut, cu puţine excepţii de uzanţă hotelieră. Am locuit în faţa vechii şi actualei prefecturi a insulei, străjuită de doi bătrâni palmieri. Aici fusese şi reşedinţa vremelnică a lui Ion Ghica, beyul samiot al turcocraţiei, preocupat să stârpească pirateria insularilor ce‑şi găseau adăpost, după cum aflăm dintr‑una din scrisorile sale către Vasile Alecsandri, cam prin părţile pustii pe atunci ale Heraionului şi ale Pagondei, către care călătorea deseori, însoţit de jandarmeria turcă. La Samos va fi adunat beyul acele splendide camee romane cvasimonumentale care împodobeau diadema lucrată, împreună cu restul parurei, la Londra, la Spink and Sons, pentru ocazia când urma să fie primit împreună cu una din fiicele sale, de către regina Victoria, ca întâiul ambasador al noului stat român. Aceste podoabe de două ori valoroase (diademă, colier, broşă şi brăţară, toate lucrate în aur emailat şi bătute cu camee şi intalii greceşti, romane şi renascentiste – peste 100 de piese) au fost oferite spre achiziţionare Cabinetului numismatic al Academiei de către regretata d‑nă Alice Magheru, văduva doctorului poet George Magheru, pentru suma modică şi atunci, pe la mijlocul anilor ’60, de 40.000 lei. Ele au stat câteva săptămâni în fichetul meu de la Cabinetul numismatic. Le‑am admirat şi mă bucuram că vor deveni un bun muzeal public; de aceea am şi amânat complicata lor fotografiere. Cineva din conducerea de pe atunci a Academiei RPR sau RSR a interzis achiziţia, i‑a oferit probabil ceva mai mult d‑nei Magheru, căci era un bine cunoscut colecţionar cu japca (nunc in pace) şi, spre stupefacţia tuturor, bătrâna doamnă şi‑a retras podoabele aşezate în catifeaua cutiei lor originale londoneze. Fără comentarii! Închei cu această notă tristă şi contrastantă imaginea mea despre străvechile comori de artă samiote.

cop-antmod

rasfoieste-250x500

galeriei-250x500-2

cronici-250x500