Despre

De Auctore

Mihai Gramatopol s-a născut la Sibiu, în ziua de 14 februarie 1937, şi a plecat dintre noi pe 31 martie 1998. A fost înmormântat la „Sfânta Treime”, în Şcheii Braşovului. Fiul lui Panait Gramatopol şi al Ioanei (n. Maican), îşi face studiile liceale la „Gheorghe Lazăr” şi „Mihai Viteazul” în Bucureşti (bacalaureat în 1954). Este licenţiat al Facultăţii de Filologie, secţia Limbi clasice, a Universităţii din Bucureşti (1959) şi doctor în ştiinţe istorice cu teza Pietrele gravate din colecţia Cabinetului numismatic al Academiei R.S. România (1977). Şef de secţie la Muzeul de Arheologie din Constanţa (1961-1962); cercetător ştiinţific la Institutul de Istoria Artei „George Oprescu” al Academiei Române; din 1975, la Direcţia Patrimoniului Naţional Cultural; în 1990 revine la Institutul de Istoria Artei. Profesor doctor docent. Din 1980, membru al Uniunii Scriitorilor. S-a ocupat de aproape toate aspectele culturii şi istoriei lumii greco-romane: numismatică, epigrafie, gliptică, arte miniaturale, istoria artei antice, filosofie.
Prin Moira, mythos, drama (carte de debut editorial, 1969) Mihai Gramatopol dă una dintre puţinele analize româneşti originale asupra tragediei antice, în orice caz cea mai complexă (alături de cercetările lui Aram Frenkian, D. M. Pippidi şi Liviu Rusu). Primul unghi de investigaţie este cel al funcţiei tragediei. Concluziile acestei etape dau studiului şi o importantă conotaţie extraliterară: „Naţiunile cele mai sus situate pe scara civilizaţiei spirituale sunt acelea pentru care teatrul se numără printre instituţiile inalterabile ale statului”. Dintr-o atare perspectivă, supratema cărţii este modelul cultural al statului Atenian în secolul al V-lea î.Hr. şi capacitatea tragediei de a reprezenta civilizaţia elină în datele ei spirituale.
Orizontul filosofic al tragediei este definit în problematica destinului. Bazându-se pe o capacitate de sinteză remarcabilă, autorul distinge între concretizările particulare ale destinului îmbrăcând forma de daimon după înţelesul maximei lui Heraclit, éthos, antrópou daimon (caracterul este destinul omului) şi accepţiile sale generale, definite negativ: destinul nu implică şi fatalitatea, el nu este obsesiv, pentru că altminteri ar distruge tragicul; dimpotrivă, el lasă loc liber desfăşurării acestuia.
Claritatea argumentaţiei, coerenţa ei logică şi terminologică sunt calităţi constante ale analizei.
Preluând ideea generală de la Aram Frenkian, Mihai Gramatopol adânceşte examenul diferenţelor de ordin poetic şi filosofic dintre Eschil, Sofocle şi Euripide, urmărind succesiunea operelor lor ca pe o degradare lentă a tragicului. „Tragicul este la Eschil o luptă cu iraţionalul ca modalitate a omului de a se afirma în univers, la Sofocle tragicul este o înfruntare în plan uman, depăşind situaţia eschileană a afirmării umanului în general, pe care Eschil o urmăreşte în planul raţionalului şi al divinului, iar la Euripide ideea destinului ajunge un pretext dramatic, tragicul devenind implicit dramatic şi prin simplul fapt că cei doi poli ai opoziţiei sunt pe plan uman.”
De un mare interes sunt lămuririle de ordin conceptual, studiul fiind şi un dicţionar „din mers” al conceptelor tragediei.
Iată, de pildă, definiţia patosului: „Ataşarea de suferinţă ca o condiţie indispensabilă a cunoaşterii nu este o opţiune pentru suferinţa în sine, căci cuvântul páthos evocă, mai degrabă decât ideea durerii, ideea de a suporta, de a se subordona unei voinţe exterioare şi prin această disciplină de a se încadra în limitele prescrise condiţiei umane, realizând astfel cunoaşterea superioară (to pathei máthos, Agamemnon, v. 177)”.
Lucrările istorice şi de erudiţie ce formează partea cea mai însemnată a operei lui Mihai Gramatopol, ca şi traducerile din domeniul propriei profesiuni (de opere literare şi de specialitate), desăvârşesc profilul savantului ce dă viaţă erudiţiei prin adoptarea perspectivei interogative a actualităţii.  

DICŢIONARUL SCRIITORILOR ROMÂNI

Site in (re)constructie

 

oldVarianta veche a site-ului poate fi gasita AICI

brosura-1

brosura2